Ziua Limbii Materne

În Conferința Generală UNESCO din 17 Noiembrie 1999, data de 21 Februarie a fost proclamată Ziua Internațională a Limbii Materne, prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare. La origine, a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începînd din 1952, în amintirea studenților ucişi de către poliție, care au militat pentru recunoaşterea limbii Bengali în Pakistan (ce cuprindea pe atunci statul Bangladesh).
Statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecția şi revigorarea bogatei diversități culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacțiune şi înțelegere între popoare diferite. În prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai mult de jumătate din limbile lumii este pe cale de dispariție.
Cred că toate acestea ne vor face să fim mai conştienți în privința responsabilității ce ne revine în privința păstrării limbii materne turce, aici în România, chiar dacă uneori suntem „convinşi” că nu noi suntem responsabili de acest fapt, ci alții.

Ervin Ibraim

Deputați turci în vizită oficială în România

O delegație de deputați din Republica Turcia s-a aflat în perioada 16-18 februarie în vizită oficială în România, prilej cu care a purtat convorbiri cu parlamentari români dar şi cu lideri ai etnicilor turci şi tătari din România. Delegația parlamentarilor turci a fost condusă de preşedintele grupului parlamentar de prietenie Turcia-România, Gülay Dalyan (AKP) şi a fost formată din deputații Aydın Agan Ayaydın şi Reşat Doğru. Luni, 16 februarie, delegația parlamentarilor turci a purtat convorbiri cu Preşedintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cu deputatul Marian Neacşu, preşedintele grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia, cu Laszlo Borbely, preşedintele comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților şi cu Ministrul Economiei, Comerțului şi Turismului, Mihai Tudose. Preşedintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a afirmat: „Acordăm o importanță deosebită dialogului parlamentar cu Marea Adunare Națională a Republicii Turcia, ca un instrument special pentru promovarea cooperării dintre țările noastre în diverse domenii. Turcia este primul partener comercial al României în afara Uniunii Europene şi OCEMN, şi al 5-lea partener la nivel global. În ceea ce priveşte cooperarea strategică la frontiera de est a NATO, nu trebuie să uităm că România şi Turcia sunt state care contribuie la consolidarea poziției NATO în regiune.”
La Constanța, delegația parlamentară a vizitat în data de 17 februarie Radio T şi a avut o întrevedere cu directorul Ervin Ibraim. La discuții au luat parte, Muftiul Murat Iusuf, E.S. Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Osman Koray Ertaş şi Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcalışkan. Tot la Radio T, preşedintele grupului parlamentar de prietenie Turcia-România, Gülay Dalyan a oferit un interviu în exclusivitate.
După ce au vizitat Radio T cei trei deputați turci s-au întâlnit la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România cu liderii UDTR şi UDTTMR. La convorbiri au fost prezenți: preşedintele Osman Fedbi, prim-vicepreşedintele Iusein Gemal, secretarul general Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, preşedintele comisiei de cultură Serin Türkoğlu şi cel al comisiei de tineret Erkan Musledin. Preşedintele Osman Fedbi i-a prezentat pe membrii conducerii UDTR şi le-a oferit oaspeților câteva date succinte despre istoria comunității turce din România şi despre activitățile desfăşurate de uniune pentru promovarea identității etnice şi religioase. Discuțiile s-au desfăşurat într-o atmosferă cordială, preşedintele grupului parlamentar de prietenie Turcia-România, Gülay Dalyan (AKP) sublinind faptul că oriunde s-ar afla în Turcia sau în afara granițelor acesteia, turcii trebuie să fie uniți şi să îşi păstreze identitatea etnică şi religioasă. Deputații turci au fost plăcut impresionați de drepturile şi libertățile de care se bucură comunitățile etnice din România şi de susținerea pe care o au din partea statului român pentru promovarea identității etno-culturale. La discuții au mai luat parte alături de Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Osman Koray Ertaş şi Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcalışkan, muftiul Murat Iusuf, deputatul Amet Varol şi preşedintele UDTTMR Gelil Eserghep.
Programul vizitei delegației Marii Adunări Naționale din Republica Turcia a mai cuprins o întrevedere cu reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea, cu primarul oraşului Medgidia, cu directorul Colegiului Național «Kemal Atatürk», Accan Mologani şi cadrele didactice ale instituției de învățământ. Pe tot parcursul vizitei în România, demnitarii turci au fost însoțiți de E.S. Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Osman Koray Ertaş şi de deputații Iusein Ibram şi Amet Varol.

Sorina Asan

„Femeia Turcoaică din trecut până în zilele noastre”

Expoziție de ceramică „Straie de Curte Otomane”

Centrul Cultural Turc Yunus Emre în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român au organizat expoziția de ceramică ”Osmanlı Kıyafetleri” („Straie de Curte Otomane”), ce a putut fi vizitată în perioada 12 februarie – 12 martie la Muzeul Național al Țăranului Român, sala «Laolaltă».
Printre participanții la vernisajul expoziției, din data de 12 februarie, s-au numărat Ambasadorul Turciei în România, reprezentanți ai Uniunii Democrate Turce din Romania filiala Bucureşti şi UDTTMR. Artista de etnie turcă, originară din Cernavodă, i-a întâmpinat pe invitați îmbrăcată cu un caftan adevărat din 1850, ce a aparținut unei doamne otomane de familie nobilă apropiată de Sultan şi cei de la Palat.

Pagină realizată de Ainur Ablai

Ziua Internațională a Limbii Materne sărbătorită la DRI

Pe data de 23 februarie DRI a sărbătorit Ziua Internațională a Limbii Materne, 21 februarie, printr-o adunare la care au participat reprezentanți ai Comisiilor de Învățământ şi Tineret ale minorităților naționale, invitați din partea Guvernului şi ai Reprezentanței Comisiei Europene în România. Discursurile au evidențiat caracterul special al acestei zile, al cărei scop este promovarea la nivel global a diversității lingvistice şi culturale, precum şi multilingvismul. Limba maternă a fost definită ca unul din stâlpii esențiali ai unui popor fără de care acesta îşi pierde identitatea. Importanța limbii materne a fost, de asemenea, subliniată de către unul dintre invitați printr-un citat din Lucian Blaga: „Limba este întâiul mare poem al unui popor”.
Evenimentul a culminat cu lansarea ediției a doua a concursului național «Călătoria mea multiculturală», având ca temă „Minoritățile naționale şi drepturile lor”. Concursul ce se va desfăşura în perioada februarie – mai 2015 îi va avea ca parteneri pe Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României şi Reprezentanța Comisiei Europene în România, în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Județene, unitățile de învățământ, reprezentanți ai organizațiilor minorităților naționale şi alte organizații non-guvernamentale.
Grupul țintă sunt elevii claselor VI-VII şi IX-XI din învățământul preuniversitar, din județele țării care urmează diferite tipuri de educație destinate minorităților naționale.
Obiectivul general: „Dezvoltarea comportamentului civic responsabil al elevilor, cunoaşterea drepturilor copilului şi a drepturilor minorităților naționale din România, într-o Europă fără discriminare şi xenofobie”.

Obiectivele specifice:

• Îmbunătățirea competențelor interpersonale şi civice ale elevilor
• Îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba maternă a elevilor
• Dezvoltarea competențelor de comunicare într-o limbă străină ale elevilor
• Dezvoltarea creativității elevilor

Uniunea Europeană îşi propune prin desemnarea anului 2015 ca Anul European pentru dezvoltare şi Anul poveştilor:

• Creşterea conştientizării la nivelul opiniei publice europene cu privire la politicile de cooperare pentru dezvoltare ale Uniunii Europene şi
• stimularea participării active la dezvoltarea internațională.

Motto-ul este: „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”.
În acest context concursul şi-a definit propriul motto: „Ascultă-mă, chiar dacă sunt copil”.
Concursul se va desfăşura într-un cadru nonformal prin activități practice în limba maternă şi/sau română.

Temele:

• dreptul la şanse egale
• dreptul la învățământ în limba maternă
• dreptul de utilizare a limbii materne
• dreptul la cultura proprie
• drepturile civile şi politice împotriva discriminării, dreptul la vot
• dreptul la un tratament uman

Etapa județeană: Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!

• Mediatizarea evenimentului şi diseminarea rezultatelor la nivelul local/județean
• Constituirea comisiilor de organizare şi jurizare la nivel județean
• Centralizarea rezultatelor la nivel județean
• Transmiterea echipelor nominalizate pentru etapa națională.

Etapa națională se va desfăşura la Cluj Napoca, Capitala Europeană a Tineretului 2015, 28-31 mai, cu următorul program:

• Concursul pe echipe
• Open Space – intercultural
• Program cultural
• Premierea participanților

Ainur Ablai

Festivalul de dans Maritimo

CRBL (Compun Rime Bine Legate) şi Edi Stancu au prezentat şi jurizat ediția a patra a „Festivalului de dans Maritimo”, un adevărat maraton de muzică şi dans.
Sâmbătă, 28 februarie şi duminică, 1 Martie, de la ora 17, numeroşi dansatori s-au întâlnit la Maritimo. În fiecare din cele 2 zile, reprezentanții şcolilor de dans au susținut workshopuri tematice.
Participanții la Festivalul de Dans Maritimo ediția 2015 au fost: Centrul Cultural Județean «Theodor Burada», Şcoala de dans «Mica Sirenă», Ansamblul tătăresc «Mini Karadeniz», Liceul cu program sportiv «Nicolae Rotaru», Regal Dans, DansArt Mangalia, Joy 2 Dance, Forever Dance, Colegiul Național de Arte «Regina Maria», Diamonds Dance Club, Club Miraj, Dynamic Dance, Dance Art Techirghiol, Ansamblul folcloric «Luminițe Dobrogene», X S Crew, Studio de balet Melinda, ansamblul folcloric turcesc «Delikanlilar» al Uniunii Democrate Turce din România, Club Dino, Total Dance Center, Club Amicii, Ansamblul Dobrogea, Salsa Encanto şi, nu în ultimul rând, Pro Dance.

Omer Minever

Consiliul Consultativ al Cultelor din România reafirmă importanța orei de Religie pentru educația copiilor şi tinerilor

Întrunit în şedință de lucru la Reşedința Patriarhală în ziua de 28 februarie 2015 sub preşedinția Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti (potrivit Statutului care prevede preşedinția prin rotație), Consiliul Consultativ al Cultelor din România a luat act de motivarea deciziei Curții Constituționale a României nr. 669 din 12 noiembrie 2014 privitoare la statutul orei de Religie. De asemenea, a constatat că decizia Curții Constituționale a valorificat următoarele principii: statutul constituțional particular al învățământului religios, organizat şi garantat de în şcolile de stat, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult (art. 32 alin. 7 din Constituția României); dreptul părinților şi tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine (art. 29 alin. 6din Constituția României) şi importanța libertății de religie şi conştiință, care implică în mod necesar inițiativa proprie a persoanei în toate problemele care privesc religia şi conştiința (pct. 19 al motivării deciziei Curții Constituționale nr. 669/2014, în interpretarea art. 29 alin 1 din Constituție).
Pornind de la convingerea comună că ora de Religie promovează valorile spirituale perene şi comportamentul uman paşnic şi responsabil în familie şi societate, Consiliul Consultativ al Cultelor din România a adoptat apelul comun intitulat LUMINĂ PENTRU VIAȚĂ. Importanța orei de Religie pentru educația copiilor şi tinerilor, ce cuprinde următoarele puncte:
Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştințele referitoare la aceasta nu putem înțelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate țările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învățământ public.

• Copiii şi tinerii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiția sănătoasă a poporului român, eminamente religios.
• Religia este lumină pentru înțelegerea universului şi a vieții, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalității, dreptății, păcii, solidarității, înțelegerii şi comuniunii între oameni.
• Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere, şi le formează personalitatea, învățându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştința față de generațiile trecute şi responsabilitatea față de prezent şi de viitor.
• Valorile oferite de educația religioasă sunt reper spiritual esențial şi liant existențial între toate cunoştințele dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare.
• Predarea Religiei în Şcoalăare valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaționale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfințenie şi conviețuire umană.
• Educația religioasă contribuie la depăşirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranță.
• Ora de Religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiințe vii şi mărturisitoarea valorii eterne a persoanei umane şi la promovarea demnității acesteia în familie şi în societate.
• Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc viața persoanei şi a comunității umane.
• Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educații integrale, care uneşteviața spirituală profundă cu informareaştiințifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existențial al societății tehniciste de astăzi are consecințe negative pentru orientarea tinerilor în societate.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică şi non-profit formată din: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia BisericiiArmene, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Biserica Creştină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, Federația Comunităților Evreieşti din România – Cultul mozaic şi Cultul Musulman din România.

Firdes Musledin

Şedința Consiliului Sinodal (Şura-i Islam)

Joi, 12 februarie, la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România a avut loc şedința Consiliului Sinodal(Şura-i Islam), în cadrul căreia a fost stabilită data pentru alegerea noului Consiliu Sinodal(Şura-i Islam), pe o perioadă de 5 ani şi data alegerilor pentru funcția de Muftiu (Şef al Cultului Musulman din România).
În urma deciziei membrilor Şura-i Islam s-a stabilit că începând de joi 12 februarie, până pe data de 09 martie, ora 16:00, se pot depune candidaturile pentru funcția de Muftiu (Şef al Cultului Musulman din România), la secretariatul Muftiatului din Constanța.
Totodată s-a stabilit că pe data de 19 martie va avea loc Adunarea Generală a Imamilor în cadrul căreia vor fi aleşi noii membri ai Consiliului Sinodal(Şura-i Islam).
Consiliul Sinodal, organul suprem care ia decizii privind organizarea şi funcționarea Cultului Musulman din România, este alcătuit din: Muftiul în funcție, care este totodată şi preşedintele Şura-i Islam, plus 15 imami cărora li se adaugă câte patru reprezentanți din partea U.D.T.T.M.R şi U.D.T.R. şi directorul Colegiului Național «Kemal Atatürk» din Medgidia.

Firdes Musledin

Săptămâna filmului turcesc

Centrul Cultural Turc Yunus Emre Bucureşti în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român a organizat în perioada 17-22 februarie „Săptămâna filmului turcesc”. Proiecțiile filmelor au avut loc la cinematograful Horia Bernea – Noul Cinematograf al Regizorului Român din incinta Muzeului Național al Țăranului Român.
La Constanța manifestarea s-a derulat la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța – Sala Mică, în organizarea Centrului Cultural Turc Yunus Emre Constanța şi Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, în perioada 23 -27 februarie 2015. Intrarea la proiecții a fost liberă, filmele fiind subtitrate în limba română.
Filmele difuzate au fost următoarele: BANDITUL (Eşkıya), Regia: Yavuz Turgul, Gen film: Dramă; CELELALTE MĂTĂNII (Uzak İhtimal), Regia: Mahmut Fazıl Coşkun, Gen film: Dramă; VAPORAŞE DIN COJI DE PEPENE (Karpuz Kabuğundan Gemiler Yapmak), Regia: Ahmet Uluçay, Gen film: Dramă, Familie, Romantic, Comedie; TREI PRIETENI (Üç Arkadaş), Regia: Memduh Ün, Gen film: Dramă, Romantic; Regia: Murat Saraçoğlu, Gen film: Război, Dramă, Istoric.

Minever Omer

ISMAIL AHMET DAUD

(1918-2001)

Profesori, poeți, oameni de cultură şi de litere precum Fatma Sadâk, Saliha Fazâl, Omer Edip, Necip Haci Fazâl, Mehmet Vani, Ismail Ziyaeddin, Ismail Daud, au încercat mereu să țină pasul cu schimbările politice, sociale şi culturale prin care a trecut România. În paginile revistei „Emel” şi ale gazetelor lunare „Hakses” şi „Karadeniz” şi-au exprimat iubirea, amarul, dorul de patria natală, sentimentele. În special după Revoluția din 1989 a fost un moment de avânt al poeziei patriotice tătăreşti şi turceşti dobrogene. Pe atunci încă tineri, au scris scurt şi la obiect în limba lor maternă, ducând mai departe moştenirea lăsată de înaintaşii lor, bogăția culturală şi spirituală a comunității turce şi tătare. Printre aceştia se numără autorul de manuale Ahmet Naci Cafer, istoricul Mehmet Ali Ekrem, poetul Gevat Raşit, literatul Nevzat Yusuf, conf. dr. Agiemin Baubec, conf. dr. Enver Mahmut, conf. dr. Nedret Mahmut, prof. Mustafa Mehmet, omul de cultură, redactor RTV şi profesor Kerim Altay, lector şi poet Emin Emel, prof. univ. dr. Ibram Nuredin, gazetar Ghiulten Abdula şi ultimul, dar nu cel de pe urmă, Ismail Ahmet Daud.
Ziarist şi poet, Ismail Ahmet Daud, s-a născut la 27 august 1918 în Silistra (Durostor, Bulgaria), fiu al lui Daut şi Şukriye. Între anii 1925 – 1929 urmează cursurile şcolii primare. Îşi face studiile liceale la Liceul de Băieți în Silistra Durostor, apoi, peste trei ani îşi termină studiile la distanță. A început să scrie poezii de la vârsta de 18 ani, pe care le-a publicat în revista „Tuna”, sub îndrumarea doamnei Sami Batova, revistă la care activează o perioadă ca redactor. După ce Caliacra şi Durostorul au intrat în posesiunea teritorială a Bulgariei, se desparte de mama şi fratele său Sami şi împreună cu tatăl lor părăseşte locurile natale, mutându-se în oraşul Călăraşi din România. Familia suferă o ruptură dureroasă, ei având de suferit atât sufleteşte cât şi material, fiind obligați să plece fără nimic.
A fost numit învățător în satul Nisipari (Baltaci Kum). De asemenea, în perioada 1939 – 1940, a predat şi în satele Asftkoy şi Enicakoy. Pe lângă cariera de învățător şi profesor de religie, a fost redactor şef la revista „Tuna” şi redactor la revista „Țara lui Mircea”, „Pământul” şi „Cuget civic”. Scrie numeroase lucrări despre istoria turcilor din Deliorman, despre personalități ale culturii turce, cum ar fi Yunus Emre, M. Akif Ersoy, P. Safa, precum şi traduceri din operele lor.
În anul 1938 primeşte un premiu de la Ambasada Republicii Turcia la Bucureşti, din partea d-lui ambasador H. Suphi Tanrıover pentru articolul publicat în revista „Haksöz”, articol ce conținea povestea marelui luptător de gureş (lupte tradiționale turceşti) Mehmet Pehlivan.
În anul 1958 se stabileşte în Constanța şi până la vârsta pensionării a lucrat în cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Constanța.
Se căsătoreşte, în 1958, cu Amet Barie, născută în satul Mereni-Negru Vodă în 24 martie 1928. Amet Barie a fost absolventa Şcolii Ruşdiye din Constanța şi a predat timp de 20 de ani la o creşă din Tomis Nord, a murit în 2010.
Ziua de 9 septembrie 1959 reprezintă o dată foarte tristă în viața lui Ismail Ahmet Daud. În această zi tatăl său a fost închis pentru manifestări ostile la adresa regimului comunist din aceea perioadă, find depus la penitenciarul Văcăreşti, unde şi-a găsit sfârşitul la data de 6 mai 1960.
În perioada 1961-1962 a fost dat afară de la serviciu din motive politice. A fost o perioadă grea a vieții sale, în care a trăit cu concepția „mai bine mor decât să fie o povară”. Timp de 3-4 ani a trăit alături de cumnatul lui în satul Mereni.
Ahmet Ismail Daut s-a luptat, anii de zile pentru a obține drepturile băneşti ce îi reveneu, deoarece moartea tatălui său a survenit în timpul detenției ca om politic anticomunist. Conform prevederilor legii pentru apărarea drepturilor omului din România, orice victimă politică a închisorilor comuniste, succede dreptul la compensație materială urmaşilor celui a cărui viață a fost curmată silit în penitenciar.
După Revoluția din 1989 continuă să scrie şi poeziile sale sunt publicate în „Renkler”, „Karadeniz” şi „Hakses” în România, iar în Turcia în revistele „Tan”, „Son Posta”.
În anul 1993, Ahmet Ismail Daud a adresat o solicitare către „Instanța Supremă a Curții Internaționale de Justiție de la Haga – Olanda” prin care dă în judecată Guvernul Statului Republicii Bulgaria cu sediul la Sofia, inculpând în numele său şi al altor cetățeni români de etnie turcă, pentru încălcarea drepturilor omului ca urmare a semnării la Craiova în 1940 a Tratatului dintre România şi Bulgaria. Conform prevederilor acestuia, România a cedat partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul în română), şi şi-a dat acordul în realizarea unor schimburi de populație. Cele două state se obligau, să li se asigure cetățenilor lor despăgubiri în leva sau lei, imobile sau terenuri agricole drept compensație pentru averea pierdută. România a respectat acest tratat, însă Bulgaria l-a încălcat flagrant.
Familia lui Ahmet Ismail Daud a solicitat despăgubriri pentru: un spațiu locativ de 1050 m² (casă cu 3 camere de 800 m², suprafața curții şi grădinii de 250 m²), un teren agricol arabil de 18 ha în comuna Accadinlar (azi Dulovo) şi 2 ha. vie în cuprinsul oraşului Silistra la sector viticol Chiuciuc Mustafa. Statul bulgar a motivat refuzul de al despagubii astfel „fostul regim comunist Bulgar a lui Jivcov a ars actele de proprietate aparținând cetățenilor Români de origine etnică musulmană”. Din păcate, acest motiv, nu a fost valabil şi pentru cetățenii care au dat mită. Singurul organ juridic existent pentru apărarea drepturilor era „Asociația Română a Victimelor Represiunii Staliniste a Refugiaților din Cadrilater – ARVIS” cu sediul în Bucureşti, a refuzat cererea legitimă de atribuire din partea guvernului bulgar a despăgubirilor materiale. Astfel Ahmet Ismail Daud a chemat în judecată Guvernul Republicii Bulgaria pentru vina de călcare a „dreptului omului şi discriminarea rasială îndreptată împotriva drepturilor cetățenilor români de origine musulană”.
Din adresa către Ministerul afacerilor Externe a României, reiese că datorită Ministrului de externe condus pe atunci de dl. Adrian Năstase li s-au atribuit câtorva dintre cetățeni români de origine musulmană nişte despăgubiri materiale, total insuficiente. Uniunea Democrată Turcă din România şi Uniunea Tătarilor Turco-Musulmani din România l-au susținut în toate demersurile sale.
Ahmet Ismail Daud a trecut în neființă în anul 2001, la vârsta de 83 de ani, după o boală îndelungată. Înainte să moară, i-a mărturisit cumnatului său, Amet Tekin, că vrea să fie îngropat în cimitirul familiei din satul Mereni. Ismail Daud era sigur că el va muri înaintea lui, deoarece acesta avea un motiv întemeiat să trăiască şi anume nepoții săi.
Din păcate, majoritatea poeziilor sale nu au fost publicate, rămânând în stare de manuscrise, care cu timpul s-au pierdut.
Ismail Ahmet Daud a scris poezii despre viața sa, despre problemele minoritarului din România, poezii patriotice, despre dragoste şi drepturile omului. Dragostea lui pentru patrie a ars tot timpul ca o flacără vie, iar creațiile sale l-au situat la poziția de poet național al etnicilor turci din România. A considerat de datoria lui să facă auzită vocea etnicului turc de pe malurile Dunării, să îşi cânte dragostea pentru patria mamă – Turcia.
De asemenea, el a mai scris şi proză şi memorii.
La 22 decembrie 1989 publică în revista „Renkler” poezii dedicate marilor poeți naționali tătari Necip Hagi Fazâl (Necip) şi Mehmet Niyazi (Mehmet Niyazi’yi anarken).
La 5 Martie 1990, depune o cerere către Ministerul Educației din Turcia, în care solicită plătirea unei pensii, atât lui cât şi şoției sale.
În poeziile sale sunt foarte des folosite cuvintele: dragoste, iubire, sacru, linişte, bogăție, măreție, onoare, erou, speranță, munte, piatră, pământ.
La prima audiție, poezia „Epopeyleriyle Dünyayı Hayran Eden Vatan” (Patria care a câştigat admirația lumii cu epopeile ei) a provocat puternice emoții. Aici poetul îşi exprimă dragostea către patrie, dorul de ținuturile natale cu credință în suflet. Această poezie de o mare importanță istorică este deosebit de frumoasă.
În poeziile lui nu uită de sărbătorile tradiționale şi religioase, pe care le evocă laolaltă în câteva din poeziile sale: „Ulvü Kurban Bayram Şerefine”, „Mukaddes Ramazan Hürmetine”, „Kutsal Vakıtlara Saygı Değer”, „İbadet Hanelerimiz” (În cinstea sărbătorii sacrificului, În cinstea sfântului Ramazan, Respect pentru momentele sfinte, Lăcaşuri de rugăciune).
Fiecare poezie scrisă de Ismail Ahmet Daud are un farmec aparte. Spre exemplu, anotimpurile, toamna, primăvara primesc în dar câte o poezie, în care fiecare temă este dezvoltată şi prezentată în stilul său aparte.
De asemenea, cinsteşte natura în poeziile sale şi îi cheamă pe toți să o respecte şi să o ocrotescă. Un bun exemplu în aest sens este poezia „Çevreyi Savunalım” (Să protejăm mediul):

Nilgün Panaitescu, Minever Omer

„Există un potențial mare de cooperare economică şi interumană între China şi România”

Interviu cu domnul Su Yanwen, Consul General al R.P. Chineze la Constanța

A devenit deja o tradiție de când vă desfăşurați activitatea diplomatică la Constanța să ne fiți gazdă primitoare, alături de soția excelenței voastre, în ajunul Anului Nou Chinezesc. Vă mulțumim că ați acceptat şi în acest an să dialogăm despre tradițiile legate de Anul Nou Chinezesc şi despre relațiile bilaterale dintre România şi China.

– Care sunt caracteristicile Noului An pe care îl întâmpinați la 19 februarie şi ce tradiții au chinezii în cele două săptămâni cât durează Festivalul Primăverii?
– Festivalul primăverii este una dintre cele mai importante sărbători din China. Această sărbătoare anunță începerea primăverii. În ajunul sărbătorii, oamenii care lucrează departe de casă, în China sau în străinătate se întorc acasă pentru a intra în Anul Nou alături de părinți. Tot în ajun, chinezii fac curățenie în case, împodobesc porțile cu urări pentru un nou an, care sunt scrise pe hârtii roşii.
Anul 2015 va fi anul Caprei; chinezii cred că anul Caprei va fi un an care va aduce bucurie, un an norocos. În seara de 18 februarie, toate familiile servesc o masă bogată pentru sărbătorirea festivalului iar de pe masă nu trebuie să lipsească peştele care simbolizează belşugul. De pe mese nu lipsesc nici colțunaşii care au formă de bani tot cu sensul de a avea mai mulți bani pentru o viață mai bună. În perioada de festival, în parcuri se organizează târguri, acolo unde pot fi admirate spectacole tradiționale şi doritorii pot cumpăra diferite articole frumoase şi pot gusta mâncăruri delicioase. În ziua de 5 martie se desfăşoară Festivalul Lanternei. Intrând seara în parcuri, veți avea o senzație că trăiți în lumea lanternelor.

– Cum va fi sărbătorit Anul Nou la Constanța?
– Deşi nu putem să petrecem sărbătoarea cu familiile noastre din China, Consulatul nostru va organiza o masă bogată pentru diplomații şi lucrătorii chinezi, la Constanța. În după amiaza de 18 februarie, vom urmări Serata cu ocazia sărbătorii, transmisă de televiziunea chineză. În felul acesta vom petrece Sărbătoarea de Primăvară împreună cu compatrioții chinezi.

– În anul 2014, întâlnirile la nivel înalt au continuat, atât premierul Victor Ponta cât şi vicepremierul Liviu Dragnea efectuând vizite oficiale în China. Au fost puse în discuție acorduri bilaterale în domeniul energiei, transporturilor şi agriculturii. Premierul Ponta a spus că energia, dezvoltarea rețelei de căi ferate şi de autostrăzi sunt sectoarele prioritare în care România vrea să atragă investiții chineze. Ce proiecte comune s-au concretizat până în prezent şi ce investiții urmează să facă țara excelenței voastre în România, în 2015?
– În primul rînd, aş vrea să fac o scurtă prezentare asupra volumului comercial chinezo-român în primele zece luni din anul 2014, care a ajuns la 2,5 miliarde euro, cu o creştere de aprope 20%, dacă facem o comparație cu perioada similară. Volumul importului României din China este 1,97 miliarde euro, cu o creştere de 20%, iar volumul exportului din România către China este 480 miloane euro, cu o creştere de 17%. Avem relații comerciale strânse şi am făcut un mare progres, numai că sperăm ca România să exporte mai multe produse pe piața chineză. În al doilea rînd, despre proiectele de colaborare, am aflat o dată cu vizita premierului Ponta în China când cele două părți au semnat următoarele documente: Acordul între Guvernul Republicii Populare Chineze şi România privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare; Memorandumul de cooperare, minuta convorbirii dintre delegația Guvernului României şi ” Industrial and Commercial Bank of China” privind cooperarea financiară; Contractul pentru modernizarea Grupului 4 şi realizarea instalațiilor de desulfurare a Grupurilor 3 şi 4 de la Termocentrala Deva; Memorandumul între Primăria municipiului Craiova şi ” China Development Bank ” şi ”Shandong Ningjian Construction Group Co Ltd ” pentru construirea unui grup de locuințe.
În ceea ce priveşte, proiectul unităților 3 şi 4 de la Cernavodă, am aflat că în luna noiembrie 2013, China General Nuclear Power Group şi Societatea Națională NuclearElectrica din România au semnat scrisoarea de intenție pentru acest proiect. În iulie 2014, partea chineză a semnat un acord de colaborare cu privire la proiectul unităților 3 şi 4 de la Cernavodă cu Energia Cadu şi un memorandum de înțelegere şi colaborare cu Cameco Corporation din Canada. În 17 octombrie, 2014 s-a semnat Scrisoarea Comună privind Intenția de realizare a Proiectului Unităților 3 şi 4 de la Cernavodă dintre China General Nuclear Power Group şi Societatea Națională Nuclearelectrica din România. În decembrie 2014, cele două părți ar urma să încheie negocierile asupra Memorandumului de Înțelegere şi după aceea, urmând să se demareze negocierile privind conținutul actului constitutiv al nou-înființatei societăți de proiect.

– Recent, Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul discursului prezentat la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice, acreditați în România că doreşte „să dezvolte, în continuare, ansamblul relațiilor cu Republica Populară Chineză, prin diversificarea cooperării economice şi extinderea legăturilor interumane”. Totodată, domnia sa a mai spus că „relația cu China trebuie abordată într-o manieră cuprinzătoare, realistă şi pe termen lung conform intereselor reciproce”. Credeți că în calitate de Preşedinte al României, Klaus Iohannis va contribui la intensificarea şi dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări?
– Cuvintele domnului pereşedinte Klaus Iohannis au exprimat încă o dată dorința guvernului şi poporului român de a dezvolta relațiile chinezo-române în continuare, în favoarea celor două țări şi popoare. Într-adevăr, există un potențial mare de cooperare economică şi interumană între China şi România.
De pildă, în trecut, de la Beijing pînă la Shanghai pe o distanță de 1463 km, cu trenul obişnuit ajungeai în 21 de ore, dar acum cu trenul de mare viteză ajungi în numai 5 ore şi jumătate. Viteza trenului poate ajunge la 250 -300 km pe oră. În prezent, „Railway kilometraj” de operare în China este de 112 000 de km, din care 16 000 km operează trenul cu mare viteză. Aceasta înseamnă că Railway kilometraj de operare a trenului de mare viteză din China ocupă locul întâi în lume. În afară de aceasta, la sfârşitul anului 2013, numărul total de kilometri ai autostrăzii Chinei a ajuns la 104 468 km, ceea ce demonstrează că şi în acest domeniu China se află pe locul întâi în lume.
România are intenția să coopereze cu China în domeniul infrastructurii, de pildă, construirea căilor ferate, a podurilor şi a autostrăzii. Sperăm că cele două părți pot discuta şi negocia posibilități de colaborare în domenii diferite.
În ceea ce priveşte cooperarea interumană cred că există un potențial mare de colaborare. În anul 2014, numărul turiştilor chinezi care au călătorit în străinătate a depăşit prima dată numărul de 100 de milioane. Țările vizitate cel mai mult sunt Coreea de Sud, Thailanda, Japonia, SUA, Franța şi Italia. Turiştii chinezi care au vizitat Europa ocupă o pondere de 3,5%. Țările din Europa Centrală şi de Est sunt mai puțin vizitate. Aceasta înseamnă că există un potențial mare ca România şi China să colaboreze în domeniul turistic.

– Anul trecut a fost semnat în premieră un protocol de colaborare în domeniul cultural şi religios între Asociația Islamică din China şi Muftiatul Cultului Musulman din România. Cum apreciați semnarea acestui protocol şi ce va aduce nou în relațiile culturale dintre cele două state ?
– După cum ştiu, vizita domnului Muftiu în China a fost foarte reuşită, cele două părți au ajuns la o înțelegere ca partea chineză să facă o vizită de răspuns în primăvara aceasta. Cred că prin contactele celor două părți, popoarele dintre țările noastre pot întări mai mult înțelegerea şi prietenia deja existente.

– Ce proiecte intenționați să realizați în Noul An ?
– Anul trecut, o delegație din districtul Fengxian al Municipiului Shanghai din China a efectuat o vizită în Comuna Cumpăna şi oraşul Techirghiol. Delegația chineză şi Comuna Cumpăna au semnat „Acordul de înfrățire între Comuna Zhuang Hang din Districtul Fengxian al Municipiului Shanghai şi Comuna Cumpăna”. În acelaşi timp, delegația chineză şi oraşul Techirghiol au semnat «Acordul de înfrățire între Districtul Fengxian al Municipiului Shanghai şi oraşul Techirghiol». Acesta este începutul colaborării celor două părți şi sper într-o colaborare frumoasă şi fructoasă. Partea română ar vrea să facă o vizită în China pentru a cerceta posibilitățile de colaborare. Pentru facilitățile de colaborare chino-române, îi voi ajuta cu mare bucurie pe oamenii de afaceri ai celor două țări să cunoască reciproc, mai bine situațiile, voi ajuta mai mulți români să facă vizite în China, voi încuraja tinerii români să învețe limba chineză şi să cunoască China mai bine.
Cu ocazia anului nou chinezesc, anul Caprei, aş vrea să urez popoarelor chinez şi român multe bucurii, mult belşug, să aibă o viață mai frumoasă, la mulți ani!

Interviu realizat de Sorina Asan

Vizita fostului ambasador al Turciei Ahmet R. Ökçün, la sediul UDTR Bucureşti

Pe data de 28 februarie, fiind însoțit de actualul ambasador al Turciei Osman Koray Ertaş, fostul ambasador Ahmet R. Ökçün a vizitat sediul UDTR Bucureşti unde s-a întâlnit cu membrii uniunii. Încântat de noul sediu în care a fost primit, fostul ambasador a rememorat zilele petrecute alături de membrii comunității turce din România, începând cu momentul în care UDTR Bucureşti s-a mutat pentru prima dată în fostul sediu din Ştefan cel Mare. Acesta şi-a reamintit cu mare emoție şi mult umor momente din activitățile comune ale Uniunii Turce avute cu Ambasada Turciei din perioada în care dumnealui şi-a exercitat funcția de ambasador. Cu acest prilej membrii UDTR Bucureşti i-au mulțumit fostului ambasador Ahmet R. Ökçün pentru suportul oferit de-a lungul timpului şi au reînnoit invitația de a le vizita sediul când va reveni în România.

Ainur Ablai

„Timeless City Istanbul and Faces” – Expoziție de fotografie

În perioada 2-15 martie 2015 Ambasada Turcă va organiza în colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Filialele Bucureşti ale Uniunii Democrate Turce din România şi Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, o expoziție de fotografie a artistului Mustafa Dedeoğlu intitulată „Timeless City Istanbul and Faces”.
Artistul s-a născut în 1978 la Istanbul şi a început să se ocupe de arta fotografiei din anul 2006. Dedeoğlu, care acordă prioritate în lucrările sale poveştii, se străduieşte să imprime fotografiilor propria personalitate şi un comentariu al esenței, având ocazia să se facă cunoscut şi în străinatate prin intermediul expozițiilor organizate în țări ca Rusia, Spania, Bosnia Herțegovina, Georgia, Kosovo, Macedonia, SUA, Iran şi Franta.

„Timeless City Istanbul and Faces” sau „Istanbul oraş atemporal”

Cu această expoziție, care s-a născut ca urmare a unui proiect de 8 ani, artistul îşi propune să reflecte esența legendei Istanbulului care a adăpostit sute de ani culturi diverse şi care nu şi-a pierdut nimic din imaginea fastuoasă. El prezintă nu numai imaginea actuală a oraşului, dar acordă o pondere deosebită laturii nostalgice şi melancolice a Istanbulului.

Timişoara otomană

Cucerită de otomani în 1552 devine unul din marile oraşe turceşti din Europa Centrală (şi de Est). În 1716 este asediată şi cucerită de trupele imperiale conduse de prințul Eugeniu de Savoya şi pe locul cetății otomane se edifica o uriaşă cetate stelată cu 9 bastioane şi 3 rânduri de fortificații moderne. Oraşul pierde treptat orice urmă a stăpânirii turceşti devenind un oraş cu aspect baroc. După 1890 cetatea este demolată. Poate niciodată în istoria urbanistică a marilor oraşe din România, un oraş nu a trecut prin atâtea schimbări radicale.

Dorind să reconstitui ambele Timişoare (otomană şi austriacă) m-am lovit de o lipsă cvasi-totală a bibliografiei şi iconografiei. Am descoperit că interesul istoricilor români (cu 2-3 excepții) şi muzeelor pentru istoria Timişoarei era nul. Istoria otomană a Banatului şi Timişoarei, aşa cum apare în cronici, a fost editată abia în 2005 şi o datorăm istoricului Ioan Hațegan. Grație arhitectului Mihai Opriş (singurul preocupat de istoria urbanistică a Timişoarei în anii 70-80, dar şi acum) am putut avea acces la unele materiale inedite din arhivele Vienei. Tot datorită lui am aflat de existența la Muzeul Militar din Bucureşti a unora dintre planurile militare ale cetății austriece.
Am descoperit cu dezamăgire că în Timişoara nu se ştia mai nimic despre cetățile Timişoarei, nici măcar printre istorici. Lipsa de promovare şi descurajarea studiului în „vechiul regim” a monumentelor şi istoriei altor nații (maghiari, otomanii din Banat, austrieci, germani [şvabi], sârbi, în acest caz) a făcut ca documentarea pentru aceste lucrări să fie dificilă iar rezultatul cu atât mai valoros. În acest articol am spicuit fragmente din istoria de 162 de ani a stăpânirii otomane în Timişoara, o epocă extrem de puțin cunoscută, chiar şi printre pasionații de istorie, extrasă din cartea lui I. Hațegan.
Începând cu 1521 otomanii cuceresc pe rând Belgradul, Orşova, Severinul apoi întreaga Ungarie în urma bătăliei de la Mohacs. Transilvania şi Banatul rămân neocupate de turci dar intră sub suzeranitatea acestora. Fără a mai intra în detalii politice, menționez că în următorii ani, ca reacție la implicarea armatelor imperiale austriece în Transilvania şi Banat, turcii îşi propun să cucerească Timişoara şi întreg Banatul. În 1551 o armată otomană de 80.000 oameni asediază fără succes Timişoara.
„La 22 aprilie 1552 o armată de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–paşa pleacă de la Adrianopol, la 27 iunie 1552 ajunge în fața Timişoarei iar două zile mai târziu cetatea este împresurată.
Cronicarul otoman Mustafa Gelalzade:

Cucerirea fortăreței (Timisoara/Demeşvar)

„Timişoara este o cetate pizmuită în lumea aceasta şi avea turnuri şi ziduri foarte puternice, fiind cu neputință de a fi trecute. De aceea era greu să se poată pune mâna pe ea. Ea este cea mai însemnată şi cea mai putemică dintre cetățile țării Transilvaniei. Uneltele ei de pază sunt desăvârşite, turnurile sunt înalte, iar în ceea ce priveşte rezistența este proverbială… La poalele fortăreței curgea ca un torent de primăvară râul numit Timiş (Dimeş) şi împrejurimile lui erau acoperite cu mlaştini şi stufăriş.”
Se construiesc poduri peste râu iar mlaştinile sunt acoperite cu lemn şi scânduri. În luptele ce urmează turnul de apă care făcea legătura între oraşul propriu-zis şi castel e distrus, zidurile avariate iar o mică trupă de 1000 de oameni ce vine în ajutorul asediaților e nimicită.
Garnizoana ce apăra Timişoara e formată din 1000 călăreți maghiari, 200 haiduci, 300 cehi, 250 spanioli, 150 germani, 750 husari, 100 englezi, 250 oşteni ai oraşului şi alții.
În 3 iulie are loc un teribil asalt al otomanilor asupra fortificațiilor nordice, apărate de spaniolii lui Mendoza, şi la cele sudice, apărate de spaniolii lui Castelluvio; ienicerii atacă peste ruinele primelor fortificații. După 4 ore de asalt, condus de Mustafa Tenbel, beiul de Nicopole, turcii se retrag. Apărătorii reocupă ruinele şi încep munca de reconstrucție a zidurilor prăbuşite (citate din „Vilayetul de Timişoara” de I. Hațegan).
După nenumărate astfel de atacuri, comitele Ştefan de Losoncz nu mai are altă soluție decât să negocieze predarea cetății. În urma negocierilor cu Ahmed-paşa acesta promite apărătorilor că pot părăsii cetatea distrusă cu toată artileria şi averea lor. Astfel, la 30 iulie 1552 soldații, civilii şi răniții părăsesc cetatea.
Acest episod marchează începutul unei noi epoci pentru cetatea Timişoarei. Oraşul capătă nu numai un caracter oriental, ci va ocupa şi un loc important în campaniile otomanilor în Europa centrală.
Timp de 162 de ani istoria acestui oraş se va lega de cea a Imperiului Otoman. Aici se nasc şi mor mii şi mii de turci, ostaşi, negustori, meşteşugari, intelectuali. Banatul este teatrul a nenumărate lupte între creştini şi musulmani.
Iată cum descrie Henrik Ottendorf aspectul oraşului otoman „Dimeşvar” la 1663:
„Oraşul Timişoara, care-şi are numele de la râul Timiş şi de la cuvântul var care pe ungureşte înseamnă cetate, este situat dincolo de Dunăre şi de Tisa […]. Puține din casele oraşului se văd de departe, doar turnurile moscheilor, fiind aşezat pe şesul întins şi, în mare parte, acoperit de pomii grădinilor din jurul oraşului.
Orasul a fost construit înaintea acestora (otomanilor, N.N.) de către regii maghiari.
În suburbie, către răsărit şi miazănoapte, pe o milă aproape de jur împrejur, se întinde un câmp mare şi neted unde mai mulți ani la rând şi-a făcut tabăra Ali-paşa. În dosul acestui câmp se află o pădure şi un tufăriş scund care se întinde spre Denta pe patru mile: aici sunt şi diferite poduri căci Timişul străbate aşezările fiind foarte întortocheat.
Pe bună dreptate Timişoara este împărțită în trei părți: cetatea, oraşul şi suburbiile, care de asemenea sunt de două feluri şi o parte a lor se numeşte Insula, iar cealaltă Oraşul rascian (oraşul ortodocşilor N.N.).
Castelul (Castelul Huniazilor, N.N.), situat către miazăzi, este o clădire veche, în patru laturi cu un zid şi patru turnuri puternice, păstrate, înconjurată din toate părțile de mlaştini adânci şi de râul Timiş. Afară, în fața castelului este un turn mare, în patru laturi care, asemenea celorlalte, este unit de castel printr-un zid şi are o poartă mare şi, în fața acesteia, un pod peste care trebuie să treci ca să intri în cetate. După descrierea lui Ortelius a asediului Timişoarei acesta pare să fie turnul de apă care, aşezat între cetate şi oraş şi, cucerit primul de către turci, a fost una din cauzele predării căci prin aceasta, legătura dintre oraş şi castel este tăiată. În castel sălăşluieşte caimacanul paşei de Timişoara sau guvernatorul.
Oraşul este înconjurat de un zid cu palisade puternice, înalte, din împletitură de nuiele lipită cu lut, în numeroase locuri zidit puternic în acest fel şi umplut cu pământ, astfel încât stau pe el piesele de artilerie.[…]
În mijlocul oraşului este o răspântie pe căpriori deasupra şi acoperiş de scânduri care se numeste Bazar sau piață iar aici în bolți se vând tot felul de mărfuri.
Suburbia se împarte în două: Insula şi Orasul rascian (ortodox).
În ceea ce priveşte moscheile din Timişoara, sunt cu totul 8, mari, cu minarete înalte, construite după obiceiul lor şi acoperite cu țiglă, iar turnurile cu plumb.
[…] A cincea moschee e în suburbie, în apropiere de poarta hanului şi la şantul oraşului: este o moschee nouă, frumoasă, se numeste Şeditzametschie (moscheea lui Seidi, N.N.), clădită de către Seidi Ahmed paşa, care a fost strangulat în urmă cu 2 ani de către Ali paşa la ordinul împăratului turc, iar mormântul său stă în curtea bisericii, la căpătâi cu un stâlp de piatră cu turban.
Locuitorii oraşului sunt toți turci. Creştinii locuiesc în suburbii.
Deoarece […] se găseşte puțină viță-de-vie, care nu produce cât este nevoie, […] căci-deşi turcilor le este interzis vinul – ei îl beau pe ascuns-[…]
În afara suburbiei […] locuiesc nişte dervişi sau călugări turci, lângă mormântul unuia dintre sfinții lor. Pe unul din aceşti dervişi l-am văzut la Poarta Azapilor. Cumpără pâine din banii cerşiți şi hrănea cu aceasta vrăbiile, care îl cunoşteau şi erau atât de blânde încât i se aşezau pe cap” (citat din „Vilayetul de Timişoara” de I. Hațegan).
Se naşte în 1674 la Timişoara Ali fiul lui Mehmed, autorul Cronicii despre viata lui Djafer, beilerbei de Timişoara.
În 1683 Timişoara este atacată de austrieci care atacă cu grenade şi sapă tuneluri subterane unde plasează mine. Munca artificierilor otomani e continuă şi aceştia reuşesc să neutralizeze mai multe mine austriece. Asediul rămâne fără rezultat.
În 1689-1690 imperialii asediază din nou Timişoara. Peste 2000 de locuitori ai cetății, rămaşi fără mijloace de trai, mor de foame şi frig în iarna lui 1689. Un lup fură o fetiță din fața porților cetății iar Ali aga, comandantul apărătorilor de la poarta Forforosa îl ucide cu flinta, salvând fetița.
În 1691comandantul creştin al cetății Lipova îşi trimite caii la păşune iar 150 de spahii îl prind şi-i duc la Timişoara cu toată opoziția unor trupe creştine. Comandantul îi trimite o scrisoare beilerbeiului, cerându-i calul său preferat. Paşa îi trimite, iar acesta îi trimite două căruțe pline cu unt, miere, orez, făină albă şi 10 ocale de cafea. Cum Timişoara se află de peste un an încercuită — în sensul larg al termenului, de duşmani, paşa împarte aceste daruri populației înfometate.
1695-Sultanul Mustafa al III-lea vizitează Timişoara. Muhafâzul Topal Husein paşa şi alți 9 beilerbei şi notabili şi împreună cu cadiul, dascălii, predicatorii, şi şeicii din Timişoara, precum şi agalele de oşti ale vilayetului, ostaşii localnici, ienicerii, armurierii, tunarii, spahii şi populația cetății l-au salutat pe padişah.
În 1697 dintr-o scrisoare a sultanului aflăm de insula de pe Dunăre numită Şanțul Mare sau Adakaleh, care are o garnizoană de 36 ostaşi şi e comandată de Ibrahim paşa. Insula Adakaleh cu populația sa turcă, a rămas până în anii 60 ai secolului 20 o enclavă a epocii în care Banatul a fost al otomanilor, un fenomen sociologic şi etnologic deosebit de valoros!
Între anii 1683 şi 1698 la Timişoara au funcționat ca poeți şi caligrafi muezinul Nabi Celebi, Mustafa bei şi Mehmed Celebi. Cronicarul mărturiseşte că datorită asediilor, luptelor, foametei, plecărilor la alte slujbe etc., dintre timişorenii musulmani născuți aici, dacă mai trăiesc zece. Unul dintre cei mai cunoscuți era predicatorul Hasan efendi, despre care se spuneau multe poveşti. Cu 10 zile înainte de a muri el a decis să rostească în fiecare zi o predică într-o altă moschee. Zis şi făcut. În cea de-a zecea zi el a ținut predica în moschea cea mare şi, înainte de a începe, a spus ascultătorilor că aceasta va fi ultima sa predică. A rostit-o, s-a dus acasă şi a murit.
Cel mai renumit este Selim Dede, pol al gnosticilor şi meşter al interpretării Coranului. Vestit este şi muftiul Ismail Efendi. Aceştia şi alții alcătuiau atunci la Timişoara un pol al culturii religioase, dar nu numai, islamice, oameni de al căror cuvânt țineau seama şi beilebeii.

• 1699 – Muhafâzul (comandantul) de Timişoara îi scrie marelui vizir despre lucrările de mărire a şanțurilor din fața cetății.
• 1701 – la Timişoara, în cetate se ridică o nouă geamie unde predică Ahmed Efendi cu 35 akce salariu zilnic.
• 1703 – cafeaua băută la Timişoara provine din Yemen şi dacă la Istanbul costă 4 piaştrii, aici costă dublu. La Timişoara trăieşte un negustor persan, Veli bey, care traduce din greacă operele antichității pentru beilebeiul local.
• 1705 – Firman al sultanului către domnul muntean (Brâncoveanu) să trimită la fortificarea Timişoarei 60 de care şi 600 de oameni.
• 1707 – Mustafa, aga tunarilor, îi cere marelui vizir să trimită la atelierul de fabricat tunuri din cetate, lingouri de fier, vergele de puşti şi alte scule de la atelierul mare din Istanbul.
• 1716 – la Timişoara sunt trimişi 18 ostaşi hambragii – pricepuți în confecționarea bombelor.

Armata imperială care porneşte asediul Timişoarei e compusă din 44.879 infanterişti, 50 tunuri de câmp şi 87 tunuri de asediu, 14 escadroane de cavalerie, etc. Garnizoana otomană are cca 16.000 oameni şi 150 tunuri.
august -octombrie- Începe asediul Timişoarei. 3000 de soldați sapă tranşeele sub focul otoman. Otomanii atacă noaptea cu făclii într-o mână şi săbii în cealaltă dar sunt respinşi. Continuă lucrările genistice iar regimentul de dragoni Schonbrun respinge al doilea atac otoman. Se instalează baterii de artilerie cu tunuri şi mortiere care bombardează tot frontul. Apar spărturi în zidurile cetății. Se amplasează mine pe direcțiile de ieşire a asediaților şi se ridică poduri peste şanțurile palisadelor.
La sfârşitul lui septembrie (pe ploaie continuă) trupele lui Wurtemberg cuceresc centura exterioară a cetății. Bombardament continuu zi şi noapte.
12 Octombrie – Pe zidurile cetății se ridică steagul alb al capitulării. În cortul prințului Eugeniu de Savoya se semnează actul de capitulare al garnizoanei otomane. Tuturor soldaților şi populației musulmane le este permisă părăsirea cetății cu armamentul individual şi 1000 de căruțe pentru transportul avutului lor.
17 Octombrie otomanii părăsesc definitiv cetatea Timişoarei.
Aproape orice urmă a prezenței turcilor în Timişoara va dispare odată cu construirea mării cetăți stelate, de către imperiali.

art-historia.blogspot.ro

Bibliografie:

Ioan Hațegan – Cronologia Banatului-Vilayetul de Timişoara (Timişoara 2005)

Mihai Opriş – Timişoara-Monografie urbanistică

Valentin Capotescu – Cetatea Timişoarei

Marele Bazar din Istanbul, un rai colorat al negoțului

Marele Bazar din Istanbul, cunsocut turcilor drept Kapalıçarşı, este una dintre cele mai mari piețe acoperite din lume, precum şi printre cele mai vechi: istoria sa începe la scurt timp după cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453. Bazarul a devenit în curând inima comercială a Imperiului, iar istoria sa – economică şi socială – reflectă în mod fidel chiar evoluția statului otoman.
Cele mai căutate produse din Bazar sunt bijuteriile, ceramica, covoarele, broderiile, condimentele şi antichitățile. Dar Bazarul oferă, de fapt, de toate: poți cumpăra de acolo aproape orice, dacă ai răbdare să străbați miile de magazine întinse pe cele 60 de străzi ce compun piața. Însă în Bazar nu se găsesc doar magazine; există aici moschei, fântâni, hamamuri şi numeroase cafenele şi restaurante.

Toate drumurile imperiului duc la Bazar

Construcția centrului comercial ce va deveni ulterior Marele Bazar a început în iarna dintre anii 1455-1456, aşadar la doar câțiva ani după cucerirea oraşului de către Mahomed II. Sultanul a vrut să construiască în noua sa capitală un centru dedicat negoțului de textile, foarte important pentru economia imperiului. Clădirea a fost ridicată în apropiere de vechiul for al lui Constantin şi de primul palat al lui Mahomed, aflat pe atunci în construcție, şi a fost finalizată cinci ani mai târziu.
În apropierea noului bazar existau şi alte piețe, iar în timpul lui Suleiman Magnificul, la jumătatea secolului al XVI-lea, negustorii de textile au fost mutați într-o altă piață acoperită construită în vecinătatea celei vechi, unde s-au instalat comercianții de bunuri de lux. La început cele două piețe erau separate, dar spațiile dintre cele două au fost ocupate treptat de noi negustori. S-a născut astfel un întreg cartier comercial, care a continuat să dezvolte până ce, la începutul secolului al XVII-lea, a ajuns la forma pe care o cunoaştem şi astăzi.
În acea epocă, Imperiul otoman îşi trăia Epoca de Aur: se întindea pe trei continente şi controla rutele comerciale dintre Asia şi Europa. Aşadar, Marele Bazar din Istanbul s-a transformat în inima comercială a Imperiului şi, mai mult decât atât, a întregului negoț din bazinul Mediteranei. Potrivit călătorilor europeni care au ajuns la Istanbul, încă din secolul al XVII-lea şi până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marele Bazar era superior oricărui centru comercial european în privința varietății şi calității produselor vândute.
De-a lungul secolelor, Bazarul a fost devastat în mai multe rânduri de incendii şi cutremure. Primul mare incendiu a avut loc în 1515; au urmat altele în 1548, 1588, 1618, 1645, 1652, 1658, 1660, 1695, 1701, 1750, 1791. Utlima mare catastrofă care a afectat bazarul a avut loc în 1894, când un cutremur violent a lovit Istanbulul.
Potrivit unui raport din 1890, Marele Bazar avea 4.399 magazine, 2.195 camere, un hamam, o moschee, 10 medrese, 19 fântâni, un mausoleu şi 24 de hanuri.
Cu atâtea mii de magazine, Bazarul adăpostea între zidurile sale o bogăție de neegalat. Prin urmare, trebuia foarte bine protejat: porțile erau închise noaptea, nimeni nu putea intra aici fără un edict imperial, iar străzile erau patrulate în permanență de gardieni angajați de ghildele negustorilor. Cazurile de furt erau rare; cel mai cunoscut astfel de caz s-a înregistrat în 1591, când au fost furate 30.000 de monezi de aur. Întregul oraş a fost şocat de furt, iar autoritățile nu s-au sfiit să recurgă la tortură pentru a-l găsi pe vinovat. Acesta a fost descoperit două săptămâni mai târziu: era un tânăr persan, vânzător de mosc, care a ajuns să plătească pentru fapta sa cu viața.
Restaurantele sunt un adaos modern al bazarului, acestea neexistând în perioada otomană. Negustorii îşi aduceau mâncarea la pachet (în cutii numite sefertas), iar singurele produse alimentare ce se puteau cumpăra din bazar erau cele simple, tradiționale (precum kebabul) şi cafeaua.

Bazarul decade odată cu Imperiul

Străinii au remarcat în mai multe rânduri că etica negoțului în Bazar era complet diferită de cea occidentală. Aceasta era caracterizată de indidferența față de profit, absența invidiei față de succesul altor negustori şi de impunerea unor prețuri unice şi corecte. Asta se datora atât eticii Islamului, cât şi sistemului de bresle al negustorilor. Vechea etică s-a pierdut în secolul al XIX-lea, în epoca tanzimatului, pe măsură ce societatea turcă s-a occidentalizat, iar minoritățile din imperiu – armeni, greci, evrei – au impus etica mercantilă a Occidentului.
Când Imperiul otoman a intat în declin, şi odată cu el economia sa cândva prosperă a scăzut, Marele Bazar şi-a pierdut bunăstarea. Negustorii otomani nu mai puteau concura cu industria textilă din Occident şi cu metodele moderne de producție în masă. Comercianții au început să părăsească bazarul (cu precădere cei aparținând minorităților – armeni, greci, evrei, care se mută în alte cartiere), iar chiriile – cândva halucinante – au scăzut foarte mult. În plus, apariția pe piața turcească a produselor occidentale, favorizate de noua burghezie, a afectat şi mai mult afacerile negustorilor.
Marele Bazar a revenit la viață în secolul XX datorită turismului. Negustorii turci vând acum aceleaşi produse tradiționale, lucrate manual sau potrivit metodelor străvechi, turiştilor care vin la Istanbul în număr din ce în ce mai mare. Fascinația străinilor pentru cultura locală, pentru tradițiile otomane şi pentru bazar în sine, ca instituție, se vede în număr turiştilor care treg pragul Marelui Bazar: până la 90 de milioane anual (în 2014), ceea ce face ca Bazarul din Istanbul să fie cel mai vizitat obiectiv turistic din lume.

www.historia.ro

BEHZAT GERÇEKER & ENBE ORKESTRASI

Behzat Gerçeker, Ankara Devlet Konservatuarı Piyano ve Nefesli Sazlar Bölümü’nden 1987 mezun oldu. Yüksek lisansını İstanbul Devlet Konservatuarı’nda tamamladı. Türkiye’de Leman Sam, Nilüfer ve Kayahan gibi pop sanatçılarıyla çalıştı. Paris’te modern müzik üzerine çalışmalarda bulunan Gerçeker, Fransa’da Terry Canss ile çalıştıktan sonra, bir süre de Macaristan’da Macar etnik müziği üzerine çalışmalar yaptı. Ayrıca Fransa’da hafif müzik orkestrası ve şefliği üzerine çalışmalar yapan sanatçı, İstanbul Devlet Opera ve Balesi’nde 9 yıl görev yaptı. Yurt içi ve yurt dışında imza attığı birçok başarılı proje ile tanınan Gerçeker, Dünya Etnik Müzik tarzındaki 12 eserden oluşan albümü “Düşler” ile Haziran 2006 da müzikseverlerle buluştu. İlk pop müzik albümleri ENBE ORKESTRASI ise 2008 yılında piyasaya çıkmasının ardından, En çok satan albümlerden biri olan albüm, hem ALTIN PLAK hem de digital satışlarda birincilik ödülü ayriyeten de Altın Kelebek ödülü aldı. Ayrıca Türkiye’de ilk kez bir orkestra albümü de bu ödüllere sahip oldu.
Behzat Gerçeker, müziğin yanı sıra sporda da başarılara imza attı. 1996 yılında tenis oynamaya başlayan Gerçeker, Amerika’daki Veteran Dünya Tenis Şampiyonası’nda Milli Takım’ı temsil etti.
Kurucusu olduğu Enbe Orkestrası ile Barry WHITE, Richard CLAYDERMAN, Placido DOMINGO, Luciano PAVAROTTI, Monica MOLINA, Jose FELICIANO, Gloria GAYNOR, Patrizio BUOANNE, Stas Mihailov, Alessandro Safina gibi dünya starları ile yurtiçi ve yurtdışında konserler verdi. ENBE Orkestrası ülkenin en önemli starlarından Ajda PEKKAN, Sezen AKSU ve TARKAN gibi birçok önemli isimlerle sahne çalışmaları yaptı.
Ayrıca Behzat Gerçeker, orkestrası ile birlikte 2013 yılında Moskova Kremlin Sarayında sahneye çıkan ilk Türk sanatçısı olma onuruna erişti.
İtalya (Giorgio Napolitano) ve Kazakistan (Nursultan Nazarbayev) Cumhurbaşkanlarının davetlerine iştirak ederek onurlarına konserler verdi.
Tüm bu birikimi ve tecrübesi ile Behzat Gerçeker ve Enbe Orkestrası, İtalyan aryalarından napolitenlere, Fransız şansonlardan Arjantin tangolarına, folklorik Türk ve dünya müziklerine, jazzdan popa, uzanan geniş repertuarı ile seçkin davetlere iştirak etmekte ve unutulmaz bir müzikal şölen vaadetmektedir.

www.enbemuzik.com.tr

Keloğlan İle Nasreddin Hoca

Keloğlan kasabaya tavuk satmaya gitmiş. Pazara gelince elindeki iki tavuğa müşteri aramaya başlamış. Adamın biri tavuklara bir altın vermiş. Keloğlan bunu kabul etmemiş. İlle de iki tavuğa iki altın isterim demiş. Keloğlan’ın tavukları bir altına vermediğini gören adam: “Bak Keloğlan, bende bir define haritası var. Yalnızım, yaşlandım artık. Bu sebepten defineyi aramaya çıkamadım. Eskiden Zenginoğlu’nun konağında çalışırdım. Bu haritayı bana Zenginoğlu vermişti. İki tavuk benim olsun, harita senin olsun, defineyi ara bul, ömrünce mutlu ol” demiş. Keloğlan adama inanmış, değiş tokuş yapılmış. Keloğlan akşamüstü yorgun argın köyüne dönmüş. Anası: “A benim kel oğlum, kabak oğlum. Hiç bu kağıt parçasına iki tavuk verilir mi? Sen tavukları satıp gaz, tuz alacaktın. Kandırmışlar seni. Şimdi karanlıkta otur, yemekleri tuzsuz ye de aklın başına gelsin” diyerek bağırıp çağırmış. Keloğlan oralı olmamış, aklı fikri definedeymiş. Sabahı zor etmiş, erkenden kalkmış. Anasına: “Ana ben defineyi aramaya gidiyorum. Kışlık yiyecek hazırlamıştım. Varsın gaz olmasın, akşamları erken yatarsın. Varsın tuz olmasın, komşudan istersin. Defineyi bulursam, seni sultanlar gibi yaşatacağım” demiş. Anasının elini öpmüş. Keloğlan’ ın kararlı olduğunu gören anası çaresiz fikir değiştirmiş. “Güle güle git, Keloğlan. İnşallah defineyi bulursun“ diyerek Keloğlan’ı uğurlamış. Keloğlan dağ-bayır aşmış, günlerce aramış, sonunda haritadaki kuyuyu bulmuş. Define bu kuyunun içindeymiş. Kuyuya attığı taş tak diye ses çıkarmış. Keloğlan kuyuda su olmadığını anlamış. Fakat geçen yıl köydeki kör kuyuya inen ve bir daha çıkamayan üç kişi aklına gelmiş. “Yanımda köyden getirdiğim ip var. Kuyunun kenarına bağlayıp insem ya ben de onlar gibi kuyudaki zehirli dumandan boğulur kalırsam halim nice olur, diye düşünceye dalmış. Evvela bana mert, sözünün eri, kuyudaki tehlikeyi ortadan kaldırabilecek bir yardımcı lazım. Böylesi de nerelerde bulunur, diye düşünürken aklına Nasreddin Hoca gelmiş. Tamam demiş Hoca bu işin çaresini bulur. ‘Az gitmiş uz gitmiş, sonunda Akşehir’e varmış. Sormuş, Nasreddin Hoca’ nın evini göstermişler. Kapıyı çalmış. Nasreddin Hoca kapıyı açmış. “Buyurun evladım“ demiş, “Ben Nasreddin Hoca’yım. Bir şey mi arzu etmiştiniz?“ “Hocam bizim köyde bana Keloğlan derler. Sizin önemli bir meselenin çözümüne yardımınızı rica edecektim. Beni dinlemek zahmetine katlanırsanız çok sevinirim.“ Hoca Keloğlan’ ı evine buyur etmiş. Keloğlan define haritasına nasıl sahip olduğunu, anasına veda edip köyden ayrıldığını, haritadaki kuyuyu bulduğunu, kuyuya neden inemediğini anlatmış. “Eğer defineyi bulursak yarı yarıya paylaşırız, Hocam. Ne dersiniz?” diyerek sözü bağlamış. Nasreddin Hoca: “Uzun süredir kullanılmayan veya etrafındaki toprak tabakasından içine zehirli hava sızan kuyularda, yeterli hava akımı olmadığı için, bu zehirli hava birikir. Eğer böyle kuyulara inilirse insanı zehirler, öldürür. Söylediğine göre kuyunun derinliği dokuz on metre varmış. Kuyunun çevresini kazıp genişletmek çok yorucu ve zahmetli, ikimiz başaramayız. Yardımcı bulmaya kalksak kulaktan kulağa yayılır, halk kuyunun başına dolar. Başka bir yol bulmalıyız Keloğlan. Sen bizde birkaç gün misafir kal, düşünüp hal çaresini bulurum.“ Nasreddin Hoca sonraki iki gün planlar yapmış, taslaklar çizmiş. Planları demirciye götürmüş. Bu aletlerin olanını vermesini, olmayanı çizime uygun olarak yapmasını tembihlemiş. Haftasına aletler hazır olmuş. İki eşeğin çektiği bir araba almış. Arabaya aletleri, yiyecek, içecek gibi ihtiyaçları koymuş. Karısıyla vedalaşıp eşeğine binmiş. Nasreddin Hoca eşeğiyle önde, Keloğlan arabayla arkada, yola koyulmuşlar. Günlerce süren zahmetli yolculuktan sonra definenin bulunduğu kuyuya varmışlar. Hoca kuyuyu incelemiş. Keloğlan ile birlikte demirciye yaptırmış oldukları büyük körüğü kuyunun yanına indirmişler. Yaklaşık on santim genişliğindeki borunun bir ucunu kuyunun dibine sallamışlar. Diğer ucunu körüğe takmışlar. Birlikte körüğe temiz hava basmaya başlamışlar. Yıllardır burada biriken durgun ve zehirli hava, temiz ve basınçlı havanın etkisiyle parçalanmaya, yavaşça yükselmeye, kuyudan çıkmaya başlamış. Körük her hava basışında kuyudaki zehirli hava oranı azalıyormuş. Bu işlem ertesi gün de devam etmiş. Üçüncü gün kuyunun temizlendiğine kanaat getirmişler. Yine de her şeyden emin olmak için Nasreddin Hoca arabada getirdiği bir kediyi çuvala koymuş. Çuvalı ipe bağlayıp kuyunun dibine sarkıtmış. Yarım saat sonra kediyi çıkardığında dipdiri olduğunu görmüş. Keloğlan ipi beline bağlayıp kuyuya inmiş. Haritada belirtilen taşı çıkarmış. Taşın altındaki toprağı kazınca, sandığı bulmuş. Yanındaki diğer ipe sandığı bağlamış ve Hoca’ ya kendisini çekmesi için seslenmiş. Keloğlan kuyudan çıkınca, Hoca ile sandığı yukarıya çekmişler. Sandığın kilidini kırıp, kapağını açınca, bir de ne görsünler: Çil çil altınlarla dolu değil miymiş sandığın içi… Çok sevinmişler. Hemen altınları paylaşmışlar. Ertesi gün, Nasreddin Hoca eşeğiyle Akşehir’e, Keloğlan arabayla köyüne doğru yola koyulmuşlar. Keloğlan köyünde dillere destan bir konak yaptırmış. Hizmetçiler, uşaklar tutmuş. Tarlalar, bağlar, bahçeler satın almış. Anasıyla birlikte sultanlar gibi yaşamaya başlamış. Keloğlan’ ın görülmemiş zenginliği padişahın kulağına gitmiş. Ava çıktığı bir gün Keloğlan’ ın konağına uğramış. Keloğlan padişaha hürmet göstermiş, en iyi şekilde ağırlamış. Gördüğü yakın ilgiden çok memnun kalan padişah, Keloğlan’ ı gelecek ay kutlanacak bayram için, sarayına davet etmiş. Bayram günü Keloğlan arabalar ve uşaklarla beraber saraya gitmiş. Eğlenceler sırasında padişahın dünya güzeli kızı Menekşe ile tanışmış ve aşık olmuş. Menekşe de Keloğlan’ ı görür görmez sevmiş ve yanından ayrılmak istemiyormuş. Bayram eğlenceleri bittikten sonra Keloğlan konağına dönmüş. Anasına Menekşe Sultan’ ı görür görmez aşık olduğunu, onsuz yapamayacağını söylemiş. Düşünmüşler, taşınmışlar, padişahtan Menekşe’yi istemeye karar vermişler. Daha sonra anasıyla gidip kızı istemişler. Padişah Menekşe’yi Keloğlan’ a vermiş. Keloğlan konağına dönüp düğün hazırlıklarına başlamış. Bir taraftan da Nasreddin Hoca’ ya haberciler gönderip, düğüne davet etmiş. Nasreddin Hoca payına düşen altınlarla Akşehir’e döndükten sonra yoksulları, yetimleri, giydirip kuşatmış, parasının çoğunu hayır işlerinde kullanmış. Bir yandan da Keloğlan’ın köyünde konak yaptırdığını, uşaklar tutup, araziler satın alıp sultanlar gibi yaşamaya başladığını dost sohbetlerinde ve gelip giden yolculardan duyar, anlatılanlara sevinirmiş. Keloğlan’ ın düğün haberini ve Menekşe Sultan ile evleneceğini duyunca keyfi pek yerine gelmiş. Hemen düğüne gitmek için hazırlıklara başlamış. Halılar, kürkler, ipek kumaşlar almış. Menekşe’ye küpe, kolye, gerdanlık gibi ziynet eşyaları almış. Ayrıca dört atın çektiği iki araba satın almış, iki tane de uşak tutmuş. En değerli elbiselerini, en gösterişli kürkünü giymiş. Karısıyla birlikte düğünden birkaç gün önce yola çıkmış. Nasreddin Hoca maiyetiyle birlikte gayetle şatafatlı bir şekilde saraya varmış. Keloğlan Hoca’ yı kapıda karşılamış. Elini öpmüş. Sarılmışlar, hasretle kucaklaşmışlar. Düğün gününe kadar Hoca başından geçmiş nice olaylara ince espriler katarak anlatmış. Davetlilerin hoşça vakit geçirmelerine yardımcı olmuş. Sazlı, sözlü eğlenceler arasında Keloğlan ile Menekşe Sultan evlenmişler. Mutluluklarına diyecek yokmuş. Daha uzun yıllar mutlu ve bahtiyar olarak yaşamışlar.

Yazan: Serdar Yıldırım

„Iz oriental“, Nilgun Panaitescu şi Nurgean Ibraim