Toate articolele publicate în ediţia nr. 353 a revistei Hakses

Octombrie 2025

La mulţi ani, Republica Turcia!

În acest an, la 29 Octombrie, Turcia a aniversat 102 de ani de la proclamarea Republicii! Este o zi importantă pentru poporul turc, o zi ce a schimbat cursul istoriei pentru milioane de turci. La 29 Octombrie, noi, etnicii turci din afara graniţelor ne îndreptăm gândurile cu respect şi admiraţie către marele lider militar şi politic, Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Republicii Turcia. Atatürk (părintele turcilor) a fost primul Preşedinte al Republicii Turcia care a promovat o politică internă şi externă menită a aduce ţara în prim-planul relaţiilor diplomatice cu numeroase state, printre acestea numărându-se şi România. Reformele kemaliste au revoluţionat societatea turcă şi, în acelaşi timp, au trezit interes la nivel internaţional. Programul de reformare a ţării propus de Mustafa Kemal Atatürk avea în vedere „6 săgeţi” cum le denumea el şi anume: republicanism, naţionalism, secularism, populism, etatism şi revoluţie. Principalele reforme înfăptuite în perioada 1923–1938 de Mustafa Kemal Atatürk au fost: abolirea califatului în anul 1924, desfiinţarea şcolilor religioase şi a şaariei.

În 1928 a fost adoptat alfabetul latin ceea ce a dus la o importantă reformare a sistemului de învăţământ. O altă reformă extrem de importantă a fost acordarea dreptului de vot femeilor. Toate aceste reforme au contribuit la dezvoltarea Republcii Turcia şi la transformarea ei în timp, în cei 102 de ani de existenţă, prin efortul poporului turc, într-o ţară dezvoltată din punct de vedere economic şi al infrastructurii, dar şi o importantă forţă militară în regiune. La multi ani, Republica Turcia!


Kemal Atatürk comemorat în România cu prilejul Zilei Naţionale a Turciei

Ambasada Turciei la Bucureşti şi Consulatul General de la Constanţa au organizat o serie de evenimente comemorative cu prilejul împlinirii a 102 ani de la proclamarea Republicii, la data de 29 Octombrie. În acest context, au fost depuse coroane de flori la busturile părintelui fondator al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, din Bucureşti, Constanţa şi Medgidia.

În dimineaţa zilei de 29 octombrie, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, E.S. Özgür Kıvanç Altan, a depus o coroană de flori şi a păstrat un moment de reculegere la bustul primului preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, situat în faţa Teatrului Odeon din Bucureşti. La ceremonia de comemorare a marelui lider militar şi politic au participat reprezentanţi ai Biroului TIKA Bucureşti şi ai Institutului Cultural „Yunus Emre”, precum şi ai diferitelor asociaţii de oameni de afaceri turci din România. O coroană de flor a fost depusă şi din partea Sucursalei UDTR Bucureşti.

Totodată, preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, şi secretarul general, prof. Ervin Ibraim, au participat miercuri, 29 octombrie, la evenimentul comemorativ organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, cu prilejul împlinirii a 102 ani de la proclamarea Republicii. Cei doi lideri ai UDTR au depus o coroană de flori şi au păstrat un moment de reculegere la bustul lui Mustafa Kemal Atatürk, situat în Parcul Arheologic din Constanţa. Coroane de flori au mai fost depuse din partea instituţiilor pe care le reprezintă, de către consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, doamna Derya Dingiltepe, subprefectul judeţului Constanţa, domnul Şenol Ali, muftiul Cultului Musulman din România, domnul Muurat Iusuf, consilierul din cadrul Primăriei Constanța, domnul Samir Gafar, lideri ai UDTTMR şi ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci „Dobrogea”, precum şi de un grup de studenţi turci care studiază la Universitatea „Ovidius”.

În discursul său, subprefectul judeţului Constanţa, Şenol Ali, a afirmat: „Este o onoare să fim astăzi prezenți, în numele Instituției Prefectului – Județul Constanța, pentru a aduce un omagiu fondatorului Republicii Türkiye, Mustafa Kemal Atatürk. Depunerea coroanelor simbolizează respectul profund față de un lider care a pus bazele modernizării și identității naționale turce. Constanța, județ al diversității, prețuiește valorile promovate de Republică: democrație, educație și progres”.

Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Derya Dingiltepe, s-a referit în alocuţiunea sa la importanţa evenimentului de la 29 octombrie 1923. „Republica noastră, fondată în urma luptei naționale, ca rezultat al voinței poporului turc de a-și decide propriul viitor, este o formă de guvernământ care ne garantează suveranitatea națională și independența. La baza acestei guvernări stau principiile egalității și apărării drepturilor tuturor cetățenilor”, a afirmat diplomatul turc. „Republica este o formă de guvernare bazată pe valori și calități morale înalte. İar noi suntem datori să apărăm aceste valori și să le transmitem generațiilor următoare”, l-a citat consulul general Derya Dingiltepe pe Mustafa Kemal Atatürk.

În încheierea alocuţiunii sale, consulul general Derya Dingiltepe şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk este comemorat la Constanţa în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai comunităţilor turcă şi tătară. „A sărbători Ziua Republicii alături de concetățenii noștri, împreună cu coetnicii și prietenii noștri români arată credința noastră în valorile universale, care nu sunt specifice doar țării noastre, precum democrația, libertatea, egalitatea și justiția, precum și importanța pe care o acordăm apărării Statului Turc modern, care joacă un rol important în apărarea păcii și stabilității zonei în care se află”, a declarat consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Derya Dingiltepe, în încheierea discursului său.


Ulu Önder Mustafa Kemal Atatürk Türkiye’nin Ulusal Günü Vesilesiyle Romanya’da Anıldı

Türkiye’nin Bükreş Büyükelçiliği ve Köstence Başkonsolosluğu, 29 Ekim’de Cumhuriyet’in ilanının 102. yıldönümü vesilesiyle bir dizi anma etkinliği düzenledi. Bu bağlamda, Türkiye Cumhuriyeti’nin kurucusu Mustafa Kemal Atatürk’ün Bükreş, Köstence ve Medgidia’daki büstlerine çelenk bırakıldı.

29 Ekim sabahı, Türkiye Cumhuriyeti’nin Bükreş Büyükelçisi Özgür Kıvanç Altan, Bükreş’teki Odeon Tiyatrosu’nun önündeki Türkiye Cumhuriyeti’nin ilk cumhurbaşkanı Mustafa Kemal Atatürk’ün büstüne çelenk koydu ve saygı duruşunda bulundu. Büyük askeri ve siyasi liderin anma törenine, TIKA Bükreş Ofisi ve Yunus Emre Kültür Enstitüsü temsilcileri ile Romanya’daki çeşitli Türk iş adamları dernekleri katıldı. Aynı zamanda, RDTB Genel Başkanı Müh. Fedbi Osman ve Genel Sekreter Prof. Ervin Ibraim, 29 Ekim Çarşamba günü, Türkiye Cumhuriyeti’nin kuruluşunun 102. yıldönümü münasebetiyle Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosluğu tarafından düzenlenen anma törenine katıldı. RDTB ‘nin iki lideri, Köstence Arkeoloji Parkı’nda bulunan Mustafa Kemal Atatürk’ün büstüne çelenk bıraktı ve saygı duruşunda bulundu. Çiçek çelenkleri, temsil ettikleri kurumlar adına Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Derya Dingiltepe, Köstence Vali Yrd. Şenol Ali, Romanya Müftüsü Muurat Iusuf, Köstence Belediye Meclisi Üyesi Samir Gafar, RMTTDB, Dobrogea Türk İşadamları Derneği liderleri ve Ovidius Üniversitesi’nde ders alan Türk öğrenciler tarafından da çelenkler sunuldu.

Konuşmasında, Köstence Vali Yrd. Şenol Ali şunları söyledi: “Bugün, Köstence İl Valiliği adına, Türkiye Cumhuriyeti’nin kurucusu Mustafa Kemal Atatürk’e saygılarımızı sunmak için burada bulunmaktan onur duyuyoruz. Çelenklerin sunulması, Türkiye’nin modernleşmesinin ve ulusal kimliğinin temellerini atan bir lidere duyulan derin saygıyı simgeliyor. Çeşitliliğin hakim olduğu Constanța ili, Cumhuriyet’in savunduğu değerlere, yani demokrasiye, eğitime ve ilerlemeye büyük önem vermektedir.

Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Derya Dingiltepe, konuşmasında 29 Ekim 1923 tarihindeki olayın önemine değindi: “Milli Mücadelemizin ardından Türk milletinin kendi geleceğine sahip çıkma iradesinin bir sonucu olarak kurulan Cumhuriyetimiz, ulusal egemenliğimizi ve bağımsızlığımızı garanti altına alan bir yönetim şeklidir. Halkın kendi kendini yönetmesi, herkesin eşit olması ve haklarının ve özgürlüklerinin korunması ilkelerine dayanır. Bu nedenle de Atatürk’ün dediği gibi “Cumhuriyet, yüksek ahlaki değer ve niteliklere dayanan bir idaredir.” İşte bu değerleri korumak ve gelecek kuşaklara aktarmakla mükellefiz.

Konuşmasının sonunda, Başkonsolos Derya Dingiltepe, Türkiye Cumhuriyeti’nin kurucusu Mustafa Kemal Atatürk’ün, yerel yetkililer ile Türk ve Tatar topluluklarının temsilcilerinin huzurunda Köstence’de anılmasından dolayı şükranlarını dile getirdi: “Cumhuriyeti vatandaşlarımız yanısıra Romanya’daki soydaşlarımız ve Romen dostlarımızla birlikte kutluyor olmak, hepimizin Cumhuriyetin esasen sadece bizim ülkemize ait olmayan demokrasi, özgürlük, eşitlik ve hukuk gibi evrensel değerlerine olan inancımızı ve ayrıca bölgesinde barış ve istikrarın muhafazasında önemli rol oynayan modern Türk devletinin ilelebet muhafazasına verdiğimiz önemi de gösteriyor”.


Ziua Naţională a Turciei sărbătorită în România

Ziua Naţională a Turciei a fost sărbătorită în România printr-o serie de manifestări menite să marcheze aniversarea a 102 ani de la proclamarea Republicii Turcia, în zilele de 28 şi 29 octombrie, la Bucureşti şi Constanţa.

Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa a marcat Ziua Naţională printr-o recepţie la care au luat parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai mediului academic şi de afaceri, membri ai comunităţilor turcă şi tătară, precum şi cetăţeni turci care îşi desfăşoară activitatea în Dobrogea. Uniunea Democrată Turcă din România a fost reprezentată la eveniment de preşedintele Fedbi Osman şi de secretarul general Ervin Ibraim. Cei doi lideri ai UDTR au fost însoţiţi la recepţie de o delegaţie formată din preşedinţi şi vicepreşedinţi de sucursale, precum şi de comisii de specialitate. Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale Turciei şi României, interpretate de soprana Daiana Gavrilescu, acompaniată la pian de Ayla Calil şi de Adeline Petrescu la vioară. Momentul a fost urmat de mesajul transmis de Preşedintele Turciei, domnul Recep Tayyip Erdoğan, citit de directorul adjunct al Colegiului Naţional „K. Atatürk” din Medgidia. În mesajul său, Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a felicitat pe toţi cei 86 de milioane de cetăţeni turci din ţară şi din afara graniţelor cu prilejul Zilei Naţionale şi s-a referit la trecut, la lupta pentru independenţă, precum şi la obiectivele de viitor. „Facem paşi fermi către o Turcie fără teroare, în care cetăţenii să trăiască în pace, siguranţă, armonie şi prosperitate”, a declarat Preşedintele Turciei în mesajul transmis.

Recepţia a continuat cu discursul consulului general al Republicii Turcia la Constanţa, doamna Derya Dingiltepe. În debutul discursului său, diplomatul turc a punctat faptul că republica este cea care „garantează libertatea, suveranitatea și democrația pe care națiunea turcă le merită” şi, de asemenea, este „unul dintre cele mai importante rezultate ale luptei naționale, condusă de marele lider Mustafa Kemal Atatürk”. În continuare, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa a vorbit despre progresele înregistrate de ţara sa în diverse domenii de activitate şi în plan internaţional. „Țara noastră, a cărei populație era de 13 milioane de locuitori la momentul fondării Republicii Turcia și care a ajuns acum la 86 de milioane, a devenit a 12-a economie din lume și a 5-a din Europa; ea își trage puterea nu numai din economia sa, ci și din armată, industria de apărare, populația educată, tânără și dinamică. De asemenea, s-a distins prin politicile pe care le urmărește în conformitate cu principiul nostru «pace în ţară, pace în lume», în regiune și la nivel internațional. Turcia se remarcă nu numai prin rolul său istoric în asigurarea și menținerea păcii și stabilității, prin sprijinul acordat popoarelor oprimate, ci și prin ajutorul tot mai mare pe care îl acordă persoanelor aflate în nevoie”, a afirmat doamna consul general, Derya Dingiltepe. Referitor la relaţiile Turciei cu România, diplomatul turc a precizat: „împărtășim legături istorice de prietenie profund înrădăcinate, care se diversifică și se aprofundează, de asemenea. Sprijinul României, partenerul nostru strategic și aliat NATO, pentru aderarea Turciei la UE este valoros. Suntem încrezători că, cooperarea noastră cu România, prietenul, vecinul și aliatul nostru, în cadrul viziunii noastre comune, se va intensifica în toate domeniile, de la politica externă la economie, de la securitate și apărare la relații culturale, în beneficiul popoarelor noastre, și vom continua eforturile în această direcție”.

În finalul alocuţiunii sale, diplomatul turc şi-a exprimat recunoştinţa faţă de etnicii turci şi tătari, precum şi faţă de autorităţile române pentru „politicile tolerante”, care le acordă minorităţilor drepturi extinse. „Ne bucurăm că, coetnicii noștri duc o viață fericită și respectată în cadrul societății românești, contribuie la dezvoltarea României și se afirmă în toate domeniile ca cetățeni români de succes. În acest context, aș dori să subliniez importanța unității, a solidarității și a cooperării dintre cetățenii și coetnicii noștri”, a declarat consulul general Derya Dingiltepe, în finalul discursului său.

Evenimentul a continuat cu mesajul prefectului judeţului Constanţa, domnul Adrian Picoiu, transmis de subprefectul Şenol Ali. În mesajul său, prefectul Adrian Picoiu s-a referit la bunele relaţii de cooperare dintre România şi Turcia, precum şi la modelul interetnic dobrogean existent în judeţul Consatnţa. „Constanța a fost mereu un spațiu al diversității, al respectului și al colaborării. Sunteți parte a acestui mozaic cultural, contribuind, prin tradiție, la dezvoltarea și armonia regiunii. Între popoarele noastre s-au construit punți durabile, bazate pe solidaritate și cooperare. Sunt convins că această prietenie va continua să se dezvolte, aducând beneficii ambelor țări și întărind legăturile noastre europene și regionale”, a afirmat prefectul Adrian Picoiu în mesajul său. În încheiere, Adrian Picoiu le-a mulţumit etnicilor turci pentru contribuţia adusă la viaţa Constanţei şi pentru exemplul de convieţuire pe care îl oferă astăzi.

După transmiterea mesajului prefectului judeţului Constanţa, subprefectul Şenol Ali a ţinut să precizeze: „Pentru mine, această zi este cu adevărat specială. Este ziua în care poporul turc sărbătorește nașterea Republicii, dar și o zi în care simt legătura vie dintre două lumi care se respectă, se sprijină și se prețuiesc reciproc. În Constanța, diversitatea nu este doar o trăsătură, ci un mod de viață. Trăim împreună de generații, în pace și prietenie. Ca fiu al acestei comunități, sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră”.

Totodată, Ziua Naţională a Turciei a fost sărbătorită printr-o recepţie oferită de ambasadorul Özgür Kıvanç Altan, cu o zi înainte, la Ateneul Român din Bucureşti. Uniunea Democrată Turcă din România a fost reprezentată la eveniment de secretarul general, prof. Ervin Ibraim.

Ziua Naţională a Republicii Turcia a fost sărbătorită şi la Galaţi, unde preşedinta Sucursalei UDTR, doamna Gulten Abdula a realizat o expoziţie foto-documentară pentru a evoca momentul istoric de la 29 octombrie 1923, proclamarea Republicii Turcia. La eveniment au luat parte cadre didactice universitare şi studenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos”.


Türkiye’nin Milli Bayramı Romanya’da Kutlandı

Türkiye’nin Ulusal Günü, Türkiye Cumhuriyeti’nin kuruluşunun 102. yıldönümünü kutlamak amacıyla 28 ve 29 Ekim tarihlerinde Bükreş ve Köstence’de bir dizi etkinlikle kutlandı. Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosluğu, yerel yönetim, akademi ve iş dünyası temsilcileri, Türk ve Tatar toplulukları üyeleri ile Dobruca’da faaliyet gösteren Türk vatandaşlarının katıldığı bir resepsiyonla Milli Bayramı kutladı. Romanya Demokrat Türk Birliği, etkinlikte Fedbi Osman genel başkan ve Ervin Ibraim genel sekreter tarafından temsil edildi. R.D.T.B.’nin iki lideri, şube başkanları ve başkan yardımcıları ile uzman komisyonlardan oluşan bir heyet eşliğinde resepsiyona katıldı. Etkinlik, soprano Daiana Gavrilescu’nun seslendirdiği, Ayla Calil’in piyano ve Adeline Petrescu’nun keman eşliğinde icra ettiği Türkiye ve Romanya milli marşlarının okunmasıyla başladı. Bu anın ardından, Medgidia’daki “K. Atatürk” Ulusal Koleji’nin müdür yardımcısı tarafından Türkiye Cumhurbaşkanı Recep Tayyip Erdoğan’ın mesajı okundu. Mesajında Türkiye Cumhurbaşkanı Recep Tayyip Erdoğan, yurt içinde ve yurt dışında yaşayan 86 milyon Türk vatandaşını Milli Bayramı kutladı, geçmişe, bağımsızlık mücadelesine ve gelecek hedeflerine değindi: “86 milyon insanımızın huzur, güven, barış ve refah içinde yaşayacağı terörsüz Türkiye menziline doğru da emin adımlarla ilerliyoruz. Diğer taraftan, savaş, çatışma ve krizlerin evrensel değerleri aşındırdığı bir dönemde Türkiye olarak, hak ve hakikatin savunucusu kimliğimizle “daha adil bir dünya” için var gücümüzle çalışıyoruz.”

Resepsiyon, Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Derya Dingiltepe’nin konuşmasıyla devam etti. Konuşmasının başında Türk diplomat, şunları vurguladı: Türk milletinin hak ettiği özgürlük, egemenlik ve demokrasiyi garanti altına alan Cumhuriyetimiz, ulu önder Gazi Mustafa Kemal Atatürk liderliğinde, silah arkadaşları ve Türk halkının emsali görülmemiş bir azim ve birliktelik ruhuyla verdiği Milli Mücadelemizin en önemli sonuçlarından biridir. Bu vesileyle, başta Gazi Mustafa Kemal Atatürk ve silah arkadaşları olmak üzere, aziz şehitlerimizi rahmet, şükran ve minnetle anıyoruz. Ardından, Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu, ülkesinin çeşitli faaliyet alanlarında ve uluslararası alanda kaydettiği ilerlemelerden bahsetti: “Cumhuriyeti’n kurulduğu yıldaki 13 milyonluk nüfusu bugün 86 milyona çıkmış olan ülkemiz, dünyanın 12., Avrupa’nın 5. büyük ekonomisi haline gelmiş; gücünü ekonomisinin yanısıra ordusu, savunma sanayi, yetişmiş insanları ve genç dinamik nüfusundan almaktadır. Bölgesinde ve uluslararası alanda “yurtta barış, dünyada barış” ilkemizle uyumlu olarak izlediği politikalarla da kendisini göstermektedir. Türkiye, tarihsel olarak barış ve istikrarın temini ve muhafazasındaki rolü ve mezalim altındaki halklara desteği yanısıra, giderek artan ölçüde ihtiyaç içindeki halklara gönderdiği yardımlarla da ön plana çıkmaktadır.” Türkiye’nin Romanya ile ilişkilerine ilişkin olarak Türk diplomat şunları söyledi: “ Köklü tarihi dostluk bağlarımız olan Romanya ile ilişkilerimiz de giderek daha da çeşitlenmekte ve derinleşmektedir. Stratejik ortağımız ve NATO müttefikimiz Romanya’nın Türkiye’nin AB üyeliğine desteği değerlidir. Dostumuz, komşumuz ve müttefikimiz Romanya ile ortak vizyonumuz çerçevesinde dış politikadan ekonomiye, güvenlik ve savunmadan kültürel ilişkilere kadar her alanda işbirliğimizin halklarımızın yararına artacağına eminiz ve çalışmalarımızı bu yönde devam ettireceğiz. Konuşmasının sonunda Türk diplomat, Türk ve Tatar etnik gruplarına ve onlara geniş haklar tanıyan “hoşgörülü politikalar” uygulayan Romanya makamlarına şükranlarını dile getirdi:

“Bu vesileyle, ülkelerimiz arasında gerçek bir dostluk köprüsü oluşturan Türk-Tatar soydaşlarımıza ve onlara geniş haklar sağlayan hoşgörülü politikalarından dolayı Romen makamlarına teşekkürlerimizi sunmak isterim.

Soydaşlarımızın Romen toplumu içerisinde mutlu ve saygın insanlar olarak hayatlarını sürdürmeleri kadar Romanya’nın kalkınmasına katkılarından ve başarılı Romen vatandaşları olarak her alanda isimlerini duyurmalarından memnuniyet duyuyoruz. “Etkinlik, Köstence valisi Adrian Picoiu’nun, vali yardımcısı Şenol Ali tarafından iletilen mesajıyla devam etti. Mesajında, Vali Adrian Picoiu, Romanya ile Türkiye arasındaki iyi işbirliği ilişkilerine ve Karadeniz’in Consatnţa ilinde var olan etnik gruplar arası modeline değindi: “Köstence her zaman çeşitlilik, saygı ve işbirliğinin olduğu bir yer olmuştur. Sizler bu kültürel mozaiğin bir parçasısınız ve geleneklerinizle bölgenin gelişmesine ve uyumuna katkıda bulunuyorsunuz. Halklarımız arasında dayanışma ve işbirliğine dayalı sağlam köprüler kurulmuştur. Bu dostluğun gelişmeye devam edeceğine, her iki ülkeye de fayda sağlayacağına ve Avrupa ve bölgesel bağlarımızı güçlendireceğine inanıyorum” dedi. Son olarak, Adrian Picoiu, Türk kökenli vatandaşlara Köstence’nin yaşamına yaptıkları katkılar ve bugün sundukları uyum örneği için teşekkür etti. Köstence valisinin mesajını ilettikten sonra, vali yardımcısı Şenol Ali şunları söyledi: “Benim için bu gün gerçekten çok özel. Bugün, Türk halkının Cumhuriyet’in kuruluşunu kutladığı gün, ama aynı zamanda birbirini saygı, destek ve değer veren iki dünya arasındaki canlı bağı hissettiğim bir gün. Köstence’de çeşitlilik sadece bir özellik değil, bir yaşam tarzıdır. Nesillerdir barış ve dostluk içinde birlikte yaşıyoruz. Bu topluluğun bir üyesi olarak, sizlerle birlikte olmaktan gurur duyuyorum.”

Aynı zamanda, Türkiye’nin Milli Bayramı, bir gün önce Büyükelçi Özgür Kıvanç Altan’ın Bükreş’teki Romanya Ateneum’da verdiği resepsiyonla kutlandı. Romanya Demokrat Türk Birliği, genel sekreteri Prof. Ervin Ibraim tarafından etkinlikte temsil edildi. Türkiye Cumhuriyeti’nin Ulusal Günü, Galaţi şehrinde de kutlandı. RDTB Şube Başkanı Gülten Abdula, 29 Ekim 1923’teki tarihi anı, Türkiye Cumhuriyeti’nin ilanını anmak için bir fotoğraf-belgesel sergisi düzenledi. Etkinliğe, “Dunărea de Jos” Üniversitesi’nden öğretim üyeleri ve öğrenciler katıldı.


Consfătuirea cadrelor didactice de Limbă Turcă şi Religie Islamică

În perioada 23- 28 octombrie a.c. a avut loc Consfătuirea cadrelor didactice de limbă turcă şi Religie Islamică, organizată la Istanbul. Evenimentul, organizat de către Comisia de învățământ a Uniunii Democrate Turce din România și coordonat de prof. dr. Vildan Bormambet a subliniat încă odată necesitatea unor legături mai strânse între instituțiile de învățământ din cele două țări şi realizarea de schimburi educaționale și culturale.

Doamna prof.dr. Vildan Bormambet a subliniat că scopul principal al acestei reuniuni a fost „nevoia vitală de a crea noi legături și de a le consolida pe cele existente între instituțiile de învățământ. Toate aceste colaborări sunt, de fapt, exemple de bune practici în domeniul educației interculturale. Ele oferă elevilor și profesorilor noștri oportunitatea prețioasă de a descoperi diversitatea culturală, de a împărtăși cunoștințe și, cel mai important, de a forma o comunitate educațională bazată pe deschidere și prietenie.”

Consfătuirea s-a desfășurat sâmbătă, într-un cadru oficial, unde s-au reunit mai multe personalități, printre care: prof. dr. Ikbal Anefi, Inspector de specialitate din cadrul ISJ Constanța, D-na Nilüfer İnan, Director al Inspectoratului din Sectorul Esenler, și D-l İbrahim Ender Aktan, Președintele Sucursalei nr. 9 Istanbul a Sindicatului Turc pentru Educație, alături de delegații școlilor din Istanbul ce urmau a se înfrăți și, bineînțeles, grupul de profesori din România.

D-na Vildan Bormambet a reamintit că înfrățirile dintre școlile românești și cele turcești au dobândit deja statut de tradiție. D-na Inspector Anefi a oferit o perspectivă detaliată asupra situației învățământului în limba turcă din România. Reprezentantul școlilor Maarif a prezentat activitatea acestor școli, punând accentul pe activitatea desfășurată în România.

În vederea realizării parteneriatelor dintre şcoli vor fi desfășurate activități și proiecte comune menite să consolideze și să promoveze limba, cultura și valorile comune româno-turce. Astfel, au fost oficializate patru acorduri de înfrățire (parteneriate directe) între instituții de învățământ din Constanța și cele din Istanbul:

Școala Gimnazială nr.23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanța reprezentată de D-na Director Beatris Geanina Roșcan a semnat Protocol de Înfrățire și Colaborare Interinstituțională cu „Dr. Haydar Aslan İlkokulu” reprezentată de dl Director Erkan Polat. Obiectivul Protocolului este stabilirea cadrului de cooperare interinstituțională necesar pentru implementarea unor proiecte viitoare. Protocolul se va derula pe o perioadă de doi ani de la data semnării. Coordonarea din partea română va fi asigurată de D-na Nilgun Panaitescu, profesor de limbă turcă în cadrul structurii „Mihail Koiciu” iar din partea turcă de către d-l Profesor de limbă engleză Günhan Nözlü, din cadrul școlii partenere. Cu prilejul acestei deplasări oficiale, delegația a fost primită la sediul Inspectoratului Național de Educație Beylikdüzü, de către dl Inspector Zekeriya Postacı.

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol, reprezentat de doamna director Natalia Dumitriu și doamna director adjunct Dilek Mustafa, a semnat un acord de înfrățire cu școala Beylikdüzü Kavaklı Ortaokulu, reprezentată de domnul director Orçun Yılmaz, punând bazele unor viitoare proiecte comune. Coordonarea din partea română va fi asigurată de d-na Aygül Bormambet, profesor de limbă turcă în cadrul liceului.

Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, reprezentat de doamna director Bianca Ibadula, a încheiat un parteneriat cu „Liceul Abdulkadir Aksu Anadolu Lisesi din Esenyurt”, reprezentat de directorul Yadigar Köroğlu. Cu acest prilej, reprezentanții români au fost întâmpinați de inspectorul Tayfun Özyolcu la Inspectoratul din Esenyurt.

Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, reprezentat de Prof. Costea Cristina și Prof. Firdes Musledin, a fost în vizită la Școala Beylikdüzü Kavaklı Ortaokulu, cu care are deja un protocol semnat. Această vizită a avut rolul de a implementa și de a semna proiectul educațional „Două școli, o singură natură – Școala Verde România–Turcia”, care are ca obiectiv promovarea educației ecologice și a protejării mediului.

Ultima zi a consfătuirii a oferit profesorilor oportunitatea de a-și îmbogăți cunoștințele despre obiectivele cultural-istorice reprezentative ale Turciei. Prin urmare, aceștia se vor putea întoarce la elevi nu doar cu acordurile de înfrățire semnate, ci și cu informații valoroase referitoare la istoria și cultura turcă.

Prin inițiative de acest tip, Uniunea Democrată Turcă din România își reconfirmă rolul activ în sprijinirea educației bilingve și a dialogului cultural, contribuind decisiv la formarea unui climat de respect reciproc între popoarele român și turc.


Türk Dili ve İslam Dini Öğretmenleri Toplantısı

Bu yıl 23-28 Ekim tarihleri arasında İstanbul’da Türk Dili ve İslâm Dini Öğretmenleri Toplantısı düzenlendi. Romanya Demokrat Türk Birliği Eğitim Komisyonu tarafından düzenlenen ve Prof. Dr. Vildan Bormambet tarafından koordine edilen etkinlik, iki ülkenin eğitim kurumları arasında daha güçlü bağlar kurma ve eğitimsel ve kültürel alışverişler gerçekleştirme ihtiyacını bir kez daha vurguladı.

Prof.Dr. Vildan Bormambet, bu toplantının temel amacının “eğitim kurumları arasında hem yeni iş birlikleri kurma hem de var olan bağları güçlendirme ihtiyacı.” olduğunu belirtmiştir. Kendisi ayrıca şunları eklemiştir: “Tüm bu işbirlikleri, aslında kültürlerarası eğitim alanındaki iyi uygulama örnekleridir. Bunlar, öğrencilerimize ve öğretmenlerimize kültürel çeşitliliği keşfetme, bilgi paylaşma ve en önemlisi açıklığa ve dostluğa dayalı bir eğitim topluluğu oluşturma konusunda değerli bir fırsat sağlamaktadır.”

Toplantı, Cumartesi günü resmi bir çerçevede gerçekleşti ve çok sayıda yetkiliyi bir araya getirdi: Köstence Okul Müfettişliği’nden Uzman Müfettiş Prof.Dr. Ikbal Anefi, Esenler İlçesi Eğitim Müfettişliği Müdürü Sayın Nilüfer İnan ve Türk Eğitim - Sen İstanbul 9 No’lu Şube Başkanı Sayın İbrahim Ender Aktan, kardeş okul olacak İstanbul okullarının delegeleri ve Romanya’dan gelen öğretmen grubu da katılmıştır. Fikir alışverişleri, basit raporlardan çok daha fazlasıydı; işbirliği çağrısı niteliğindeydiler.

Sayın Vildan Bormambet, Rumen ve Türk okulları arasındaki kardeşlik ilişkilerinin halihazırda bir gelenek statüsü kazandığını hatırlatmıştır. Müfettiş İkbal Anefi, Romanya’daki Türkçe eğitimin durumu hakkında ayrıntılı bir bakış açısı sunmuştur. Maarif Okulları temsilcisi, bu okulların faaliyetlerini sunmuş ve Romanya’daki çalışmalarına odaklanmıştır.

Bu ilişkileri gerçekleştirmek amacıyla, Rumen-Türk ortak dilini, kültürünü ve değerlerini pekiştirmeyi ve tanıtmayı amaçlayan ortak faaliyetler ve projeler yürütülecektir. Böylece, Köstence’deki eğitim kurumları ile İstanbul’daki kurumlar arasında dört kardeşlik anlaşması resmileştirilmiştir:

Köstence’deki 23 No’lu “Constantin Brâncoveanu” Ortaokulu, Müdür Sayın Beatris Geanina Roșcan tarafından temsil edilerek, Müdür Sayın Erkan Polat tarafından temsil edilen “Dr. Haydar Aslan İlkokulu” ile Kurumlar Arası Kardeşlik ve İşbirliği Protokolü imzalamıştır. Protokolün amacı, gelecekteki projelerin uygulanması için gerekli kurumsal işbirliği çerçevesini oluşturmaktır. Protokol, imza tarihinden itibaren iki yıl süreyle yürürlükte kalacaktır. Romanya tarafındaki koordinasyon, “Mihail Koiciu” yapısındaki Türkçe öğretmeni Sayın Nilgun Panaitescu, Türk tarafındaki koordinasyon ise ortak okuldan İngilizce öğretmeni Sayın Günhan Nözlü tarafından sağlanacaktır. Bu resmi görüşme vesilesiyle delegasyon, Beylikdüzü İlçe Milli Eğitim Müdürlüğü binasında İlçe Milli Eğitim Müdürü Sayın Zekeriya Postacı tarafından karşılanmıştır.

Techirghiol’daki “Emil Racoviță” Teorik Lisesi, Müdür Sayın Natalia Dumitriu ve Müdür Yardımcısı Sayın Dilek Mustafa tarafından temsil edilerek, Müdür Sayın Orçun Yılmaz tarafından temsil edilen Beylikdüzü Kavaklı Ortaokulu ile bir kardeşlik anlaşması imzalamış ve gelecekteki ortak projelerin temellerini atmıştır. Romanya tarafındaki koordinasyon, lisede Türkçe öğretmeni olan Sayın Aygul Bormambet tarafından sağlanacaktır.

Köstence’deki “Mihai Eminescu” Ulusal Koleji, Müdür Sayın Bianca Ibadula tarafından temsil edilerek, Müdür Sayın Yadigar Köroğlu tarafından temsil edilen “Esenyurt Abdulkadir Aksu Anadolu Lisesi” ile bir ortaklık kurmuştur. Bu vesileyle, Romen temsilciler Esenyurt Milli Eğitim Müdürlüğü’nde Müfettiş Tayfun Özyolcu tarafından karşılanmıştır.

Cumpăna’daki “Nicolae Dumitrescu” Teknoloji Lisesi, Öğretmen Costea Cristina ve Öğretmen Firdes Musledin tarafından temsil edilerek, halihazırda protokolü bulunan Beylikdüzü Kavaklı Ortaokulu’nu ziyaret etmiştir. Bu ziyaret, ekolojik eğitimi ve çevre korumasını teşvik etmeyi amaçlayan “İki Okul, Tek Doğa – Yeşil Okul Romanya-Türkiye” eğitim projesini uygulamak ve imzalamak rolünü üstlenmiştir.

Toplantının son günü, öğretmenlere Türkiye’nin temsili kültürel ve tarihi yerleri hakkındaki bilgilerini zenginleştirme fırsatı sunmuştur. Bu nedenle, öğretmenler öğrencilerine sadece imzalanan kardeşlik anlaşmalarıyla değil, aynı zamanda Türk tarihi ve kültürüyle ilgili değerli bilgilerle dönebileceklerdir.

Bu tür girişimler aracılığıyla, Romanya Türk Demokrat Birliği iki dilli eğitimi ve kültürel diyaloğu desteklemede aktif rolünü bir kez daha teyit etmekte, Romen ve Türk halkları arasında karşılıklı saygı ortamının oluşmasına belirleyici bir katkı sağlamaktadır.


Vocea tinerilor turci – de la tradiţie la modernitate

Bursa a fost şi este un oraș în care oamenii din diferite comunităţi au trăit aici de-a lungul istoriei cu credințe și culturi diverse. Prin urmare este considerat unul dintre puţinele orașe cu o bogată profunzime istorică. Tocmai de aceea posibilitatea de a se lega de structuri culturale diferite este foarte mare. Pentru noi, turcii etnici din România, Bursa reprezintă o astfel de moștenire culturală turcească foarte bogată din timpul tranziției de la Imperiul Otoman la Republică. De-a lungul istoriei din această regiune, credințele diverse ale oamenilor au influențat formarea acestei țesături culturale la care observăm toate caracteristicile culturii turcești din perioada otomană cu transformări moderne, sociale și culturale semnificative. Prin urmare, prin proiectul Comisiei de Tineret „Vocea tinerilor turci, de la tradiție la modernitate” s-a încercat dezvăluirea chiar şi descoperirea ceremoniilor şi sărbătorilor în vatra turcească alături de educaţia prin cultură şi artă meşteşugărească, codurile vestimentare, sărbătorile de vineri și chemarea la rugăciune cu practicile de rugăciune. În acest context, am dori să mulțumim organizatorilor acestui proiect, Comisia de Tineret a Uniunii Democrate Turce din România, care este produsul muncii colaborative cu instituţia UNESCO Bursa din Turkiye.

Scopul proiectului a fost să apropie tânăra generație de rădăcinile sale culturale. În același timp, să o determine să-și găsească locul în societatea de azi fără a-şi pierde identitatea, cultura şi tradiţiile. La această activitate au participat 30 de tineri invitaţi din cadrul ansamblurilor de dansuri tradiționale și tineri activi din comunitatea noastră, care în perioada 4-10 octombrie au luat parte la ateliere organizate în sediile și muzeele UNESCO.

Acolo au descoperit cum patrimoniul cultural poate inspira creativitate, colaborare și inițiativă.

Programul a inclus și două excursii: una la satul istoric Cumalıkızık, un simbol al tradițiilor păstrate, și alta la Eskişehir, oraș al tinereții și al artei moderne.

Fiecare activitate a fost o legătură între trecut și viitor, între identitatea noastră culturală și energia noii generații.

Tinerii care au participat la acest proiect au avut ocazia de a învăţa despre tradiție obiceiuri, meşteşuguri şi artă pentru a o duce mai departe, fiecare în felul lui.

Sperăm că acest proiect va servi drept exemplu pentru alte proiecte similare.


Copacul croșetat comunitar - simbol al prieteniei

Uniunea Democrată Turcă din România, sucursala Tulcea, la invitația, Centrului European pentru Diversitate (EUdivers) alături de celelalte minorități etnice au participat la proiectul „Copacul Comunitar Croșetat”.

Acest proiect bazat pe voluntariat, fără buget a reușit să aducă laolată generații diferite din comunități etnice ce au croșetat împreună, în ateliere susținute în sedii ale unor organizații de minorități, sau la Muzeul de etnografie și artă populară, croșetând piese viu colorate care au fost unite într-o rețea ce a împodobit trunchiul unui ulm secular de pe strada Isaccei.

În luna octombrie urmează să îmbrace cel de-al patrulea copac, simbol al unității, prieteniei, culturii și a bunei înțelegeri ce dăinuie peste generații. Croșetatul o îndeletnicire „banală” la prima vedere, dar plin de insemnătate, începând cu modelele transmise din generație în generație, reprezintă un mod de recreere și relaxare, comunicare și nu în ultimul rând simbol al dragostei pentru semeni. Îmi aduc aminte cum bunicile noastre croșetau târlici, mileuri, batice cu oya și cu câtă dragoste le dăruiau celor dragi.

Referindu-se la subiect d.na Ana Lazăr, coordonator de voluntari în cadrul Centrului Eudivers a declarat: „a fost o experiență extraordinară, deoarece am avut ocazia să interacționăm, să descoperim că de fapt nu există o prăpastie între generații. După implicarea în această activitate, am hotărât că tema acțiunilor EUdivers din acest an va fi creșterea coeziunii sociale, pentru că noi ne-am propus ca prin toate proiectele să implicăm toate generațiile”.

Potrivit acesteia, la realizarea mileurilor croșetate care au îmbrăcat copacii din Tulcea au contribuit voluntari și reprezentanți ai comunităților ucrainene, elene, armene, turce, dar și tătare, un alt copac urmând să fie decorat în luna octombrie. Din partea UDTR Sucursala Tulcea au participat prof. Nurten Beigean Mahmudi și doamna Mustafa Kiymet.


Expoziţia „Moștenirea culturală otomană în Dobrogea” la Istanbul

La 30 octombrie 2025, Universitatea Rumeli din Istanbul în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, a găzduit sesiunea academică și vernisajul expoziției intitulate „Moștenirea culturală otomană în Dobrogea – edificii de cult islamice”. Evenimentul s-a desfășurat la Campusul de Cercetare și Aplicare Haliç al Universității Rumeli și a reunit cadre universitare, cercetători, istorici și reprezentanți ai instituțiilor culturale și religioase din Turcia și România În cadrul evenimentului, în deschidere, au luat cuvântul Prorectorul Universității Rumeli, prof.dr. Ayșe Yiğit Şakar, Directorul Centrului de Cercetare Haliç, dr. Öğr. Üyesi Erdem Eren, precum și directorul Centrului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, Dr. Dragoș Tiberiu Niță, Directorul Muzeului Național de Istorie și Arheologie din Kustendje, Dr. Delia Roxana Cornea și invitați români. Expoziția a fost organizată sub denumirea „Lăcașurile de cult islamic din Dobrogea”. În discursul său, Directorul Centrului Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, dr. Dragoș Tiberiu Niță, și-a exprimat bucuria pentru această colaborare. La rândul său, Prorectorul prof.dr. Ayșe Yiğit Şakar a subliniat faptul că evenimentul este o punte de legătură între cultura României și cea a Turciei. Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Yusuf, a onorat invitația organizatorilor și a subliniat, în intervenția sa, importanța moștenirii islamice dobrogene, care nu reprezintă doar piatră și arhitectură, ci o memorie vie și o expresie a identității spirituale transmise de-a lungul generațiilor. În discursul său, Muftiul Yusuf Muurat a accentuat că patrimoniul islamic din Dobrogea nu este doar o moștenire din piatră și arhitectură, ci și o memorie vie, transmisă din generație în generație, reprezentând o identitate spirituală. El a afirmat: „Când privim cupolele moscheilor din Dobrogea, nu vedem doar clădiri, ci o oglindire a demnității, păcii și a unei culturi care trăiește prin continuitate. Misiunea noastră nu este doar să păstrăm acest patrimoniu, ci să îl facem cunoscut.” Muftiul Yusuf Muurat și-a încheiat discursul cu cuvintele: „Patrimoniul nu este doar ceea ce moștenim din trecut, ci și darul valoros pe care îl lăsăm generațiilor viitoare.”

În cadrul evenimentului, invitați din România, dr. Delia Roxana Cornea și dr. Gabriel-Felician Croitoru, au susținut prezentări dedicate arhitecturii otomane. De asemenea, expoziția foto a inclus imagini cu moschei, medrese și lăcașuri de cult islamic din Dobrogea. Reprezentanții Universității Rumeli au subliniat faptul că astfel de colaborări consolidează legăturile culturale dintre Turcia și România. Reprezentanții ICR au subliniat rolul evenimentului ca punte a prieteniei și schimbului de cunoștințe.


Istanbulda Dobruca’da Osmanlı Kültürel Mirası Sergisi

Rumeli Üniversitesi’nin ev sahipliğinde, İstanbul’da 30 Ekim 2025 tarihinde, Romanya “Dimitrie Cantemir” Rumen Kültür Merkezi iş birliğiyle “Dobruca’da Osmanlı Kültürel Mirası-İslam Dini Yapıları” başlıklı akademik oturum ve sergi açılışı düzenlendi. Etkinlik, Rumeli Üniversitesi Haliç Araştırma ve Uygulama Kampüsü’nde gerçekleştirildi ve Türkiye ile Romanya’dan akademisyenleri, araştırmacıları, tarihçileri ve kültürel-dini kurum temsilcilerini bir araya getirdi. Etkinlik kapsamında ilk olarak Haliç Uygulama ve Araştırma Yerleşkesi fuaye alanında Rektör Yardımcısı Prof. Dr. Ayşe Yiğit Şakar, Ruçam Müdürü Dr. Öğr. Üyesi Erdem Eren, Romanya “Dimitrie Cantemir” Romen Kültür Merkezi İstanbul Müdürü Dr. Dragoş Tiberiu Niță, Köstence Ulusal Tarih ve Arkeoloji Müzesi Müdürü Dr. Delia Roxana Cornea ve davetlilerin katılımlarıyla “Dobruca’daki İslami İbadet Yapıları Sergisi” açılışı gerçekleştirildi. Romanya “Dimitrie Cantemir” Romen Kültür Merkezi İstanbul Müdürü Dr. Dragoş Tiberiu Niță, iş birliğinden duyduğu memnuniyeti dile getirerek teşekkür etti. Rektör Yardımcısı Prof. Dr. Ayşe Yiğit Şakar etkinliğin Türkiye ile Romanya arasında dostluk ve kültür köprüsü kurma açısından büyük önem taşıdığını vurguladı. Son olarak, Romanya Müslümanları Müftüsü Murat Yusuf, “Romanya’da Müslüman Olmak” temalı konuşmasında Romanya’daki Müslüman toplulukların tarihsel ve güncel durumu hakkında bilgiler paylaştı. Romanya Müslümanları Müftüsü Murat Yusuf, organizatörlerin davetini onurlandırarak etkinlikte yaptığı konuşmada, Dobruca’daki İslam mirasının sadece taş ve mimari birikimden ibaret olmadığını, aynı zamanda yaşayan bir hafıza, kuşaktan kuşağa aktarılan manevi kimliğin bir ifadesi olduğunu vurguladı. Müftü Yusuf konuşmasında şunları dile getirdi: “Dobruca’da bir cami kubbesine baktığınızda sadece bir yapı değil, bir hatıra görürsünüz. Bu topraklar saygıyı, barışı ve birlikte yaşama kültürünü yansıtır. Bizim görevimiz bu mirası sadece korumak değil, tanıtmaktır.” Müftü Yusuf’un sözleriyle, “Miras sadece geçmişten aldığımız değil, geleceğe bırakabileceğimiz en değerli armağandır” konuşmasını kapattı. Etkinlikte, Romanya’dan Dr. Delia Roxana Cornea ve Dr. Gabriel-Felician Croitoru Osmanlı mimarisi üzerine yaptıkları sunumlarla yer aldı. Fotoğraf sergisinde Dobruca’daki camiler, medreseler ve dini yapılar tanıtıldı. Rumeli Üniversitesi yetkilileri bu tür iş birliklerinin Türkiye ile Romanya arasındaki kültürel bağları güçlendirdiğini, ICR yetkilileri ise etkinliği kültür ve bilginin inşa ettiği bir dostluk köprüsü olarak tanımladı.


Întâlnirea Învăţaților Balcanici la Edirne

Sub egida Prefecturii Edirne, în colaborare cu Platforma de Cooperare a Orașelor Balcanice și Fundația Savanțior Islamici, a avut loc, la data de 5 noiembrie 2025, cea de-a doua ediție a prestigiosului eveniment intitulat „Sub propria noastră boltă cerească – Întâlnirea Savanților Balcanici”. La această manifestare au participat numeroși savanți, academicieni și lideri religioși din statele balcanice și din lumea islamică. Printre participanți s-au numărat dr. Hafız Osman Şahin, vicepreședinte al Președinției pentru Afaceri Religioase din Turcia, prof.dr. Nasrullah Hacımüftüoğlu, președintele Fundației Savanților Islamici, prof.dr. Ali Muhyiddin el-Karadaği, președintele Uniunii Mondiale a Savanților Musulmani, și prof.dr. Mustafa Karataș, vicepreședinte al aceleiași fundații. Una dintre personalitățile care s-au remarcat în mod deosebit în cadrul evenimentului a fost Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Yusuf. Reprezentând comunitatea musulmană din România, acesta a susținut un discurs în care a subliniat importanța solidarității, a unității culturale și a cooperării în domeniul educației religioase între comunitățile musulmane din Balcani. Muftiul Murat Yusuf a declarat: „Deși trăim în țări diferite, suntem copiii aceleiași credințe și ai aceleiași moșteniri culturale. Ca musulmani din spațiul balcanic, avem datoria comună de a ne sprijini reciproc și de a transmite generațiilor tinere valorile și tradițiile noastre.” Mesajul său a fost primit cu aplauze de participanți, iar prezența Muftiului României a fost apreciată ca un simbol al rolului activ pe care Muftiatul României îl are în consolidarea identității musulmane din Balcani și în promovarea cooperării regionale. Intervenția Muftiului Murat Yusuf, marcată de empatie și responsabilitate, a evidențiat dimensiunea umană a evenimentului. La final, reprezentanții țărilor participante au susținut inițiativa Muftiului României privind crearea unei Platforme Permanente de Consultare și Cooperare între Comunitățile Musulmane din Balcani, menită să consolideze legăturile spirituale și culturale din regiune.

Cea de-a doua ediție a Întâlnirii Învăţaților Balcanici a transformat Edirne într-un veritabil spațiu al dialogului, al cunoașterii și al fraternității. Participarea activă a Muftiului Murat Yusuf a demonstrat, încă o dată, rolul important al României în susținerea valorilor islamice și a unității între popoarele din Balcani.


Edirne de Balkan Alimleri Buluşması

Edirne Valiliği’nin ev sahipliğinde, Balkan Şehirleri İş Birliği Platformu ve İslam Alimleri Vakfı tarafından düzenlenen “Kendi Göğümüz Altında – Balkan Alimleri Buluşması” etkinliğinin, 5 Kasım 2025 tarihinde Edirne’de büyük bir katılımla gerçekleştirildi. Bu anlamlı buluşmada, Balkan ülkelerinden ve İslam dünyasından çok sayıda din âlimi, akademisyen ve dini lider bir araya geldi. Toplantıya katılanlar arasında, Diyanet İşleri Başkan Yardımcısı Dr. Hafız Osman Şahin, İslam Alimleri Vakfı Başkanı Prof.Dr. Nasrullah Hacımüftüoğlu, Dünya Müslüman Alimler Birliği Başkanı Prof.Dr. Ali Muhyiddin el-Karadaği ve İslam Alimleri Vakfı Başkan Yardımcısı Prof.Dr. Mustafa Karataş gibi önemli isimler yer aldı. Ancak buluşmanın dikkat çeken isimlerinden biri, Romanya Müftüsü Muurat Yusuf oldu. Romanya’daki Müslüman toplumu temsilen programa katılan Müftü Yusuf, yaptığı konuşmada Balkanlar’daki Müslüman topluluklar arasında dayanışma, kültürel birlik ve dini eğitimde iş birliği konularına vurgu yaptı. Müftü Yusuf, konuşmasında şu ifadelere yer verdi: “Bizler farklı ülkelerde yaşasak da, aynı inancın, aynı kültürel mirasın çocuklarıyız. Balkanlar’da yaşayan Müslüman topluluklar olarak birbirimizi desteklemek, kültürümüzü ve değerlerimizi genç nesillere aktarmak hepimizin ortak görevidir.” Onun bu mesajı, salonda bulunan pek çok din adamı tarafından alkışlarla karşılandı. Katılımcılar, Romanya Müftülüğünün Balkanlar’daki Müslüman kimliğin korunmasında ve bölgesel dayanışmanın güçlendirilmesinde oynadığı aktif rolü takdirle karşıladı. Toplantı boyunca, Gazze’deki insanlık dramına da dikkat çekilerek, ümmet bilinci ve ortak vicdanın önemi vurgulandı. Romanya Müftüsü’nün bu konudaki duyarlı açıklamaları, forumun insani yönünü daha da öne çıkardı. Programın sonunda, Balkan ülkelerinden gelen temsilciler, Müftü Yusuf’un önerisini destekleyerek Balkan Müslüman Toplulukları Arasında Sürekli İstişare ve İş Birliği Platformu kurulması yönünde görüş birliğine vardılar. Bu yıl ikincisi düzenlenen Balkan Alimleri Buluşması, Edirne’nin tarihî atmosferinde, ilim, kardeşlik ve kültürel birlik mesajlarıyla tamamlandı. Romanya Müftüsü Muurat Yusuf’un etkinlikteki aktif katılımı, hem ülkesinin hem de bölgedeki Müslüman toplumun sesi olarak yankı buldu.


Albumul Apa – Proiect de suflet al actriţei Aylin Cadir

Proiectul actriţei Aylin Cadir, intitulat „Su”, prinde contur odată cu primele înregistrări realizate la Cobadin, marţi, 21 octombrie 2025. Împreună cu soprana Daiana Gavrilescu şi cu membrele corurilor „Mehtap” şi „Gökkuşağı” ale UDTR, Aylin Cadir a înregistrat două melodii de suflet ale turcilor dobrogeni - „Yüksek yüksek tepelere” și „Ayva çiçek açmış”.

Înregistrările au avut loc la Muzeul Etnofolcloric „Casa Tradiţională Turcească” al UDTR din Cobadin. Proiectul actriţei Aylin Cadir este realizat în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România şi cu Asociaţia „Centrul Cultural Subcarpaţi”. Cântecele vechi turcești interpretate de Aylin Cadir vor fi strânse în albumul intitulat „Su” (Apa).

Potrivit declaraţiei actriţei Aylin Cadir, albumul va include minim 8 melodii din foclorul turcilor dobrogeni.


Apa Albümü, Sanatçı Aylin Cadir’in Ruhunu Yansıtan Projesi

Aktris Aylin Cadir’in “Su” adlı projesi, 21 Ekim 2025 Salı günü Cobadin’de yapılan ilk kayıtlarla şekillenmeye başladı. Soprano Daiana Gavrilescu ve RDTB’nin “Mehtap” ve ‘Gökkuşağı’ korosu üyeleriyle birlikte Aylin Cadir, Dobrogea Türklerinin sevilen iki şarkısı olan “Yüksek yüksek tepelere” ve “Ayva çiçek açmış”ı kaydetti. Kayıtlar, Cobadin’deki RDTB’nin “Geleneksel Türk Evi” Etnofolklor Müzesi’nde gerçekleştirildi.

Aktris Aylin Cadir’in projesi, Romanya Demokrat Türk Birliği ve “Subcarpați Kültür Merkezi” Derneği ile ortaklaşa gerçekleştirilmektedir. Aylin Cadir tarafından yorumlanan eski Türk şarkıları, “Apa” (Su) adlı albümde toplanacak. Aktris Aylin Cadir’in açıklamasına göre, albümde Dobrogea Türklerinin folklorundan en az 8 şarkı yer alacak.


Türk Sanat Müziği Tarihi

Cumhuriyet döneminde bazı iddialara batı müziği karşı cevap olarak ‘Türk’ ve ‘klasik! Kelimeleri bir araya gelerek türetilmiştir. bir ara Bizans müziği bir ara saray müziği olarak ismlendirilsede gerçekBatılı müzik çevrelerince saygınlıkları olan Hüseyin Sadettin Arel ve Rauf Yekta gibi müzikologlar, bu iddia ve tezlere kanıtlanabilir belgeler ile çürütmüşlerdir. 16.yüzyılda Türk müziğinde ses perdelerinde ve makamlarında bazı değişiklikler yapılmıştır. Selçuklu, Orta Asya ve Osmanlı Devleti’nin bir ürünü olarak ortaya çıkan Türk müziği, birçok farklı kültürlerden etkilenerek, kendi ulusal kültüründe, makam sayı ve anlayışında, formunda ve usullerinde zengin bir tür olarak günümüze kadar gelmiştir. İsmail Dede Efendi’nin 1846 yılında ölümüne değin son klasik dönem olarak anılmaktadır. 1839 Tanzimat Fermanı’ndan, 1945 II. Dünya Savaşı2na kadar ise uzanan döneme henüz Türk sanat müziği değil, romantik dönem olarak geçmekteydi. Türk Sanat Müziği, 20.yüzyılın ortalarından günümüze kadar olan döneme ‘Çağdaş Dönem’ denmektedir ve dönemin önemli temsilcilerinden birini Münir Nurettin Selçuk oluşturmaktadır. Bu dönemde modern müzik tarzına uygun olarak Türk Sanat Müziği’ne hakin duruma gelen kısa süreli, kısa güfteli ve hareketli şarkı ve fantezi formları ön plandadır. Batı müziğinin etki ile Türk sanat müziğine saz ve saz heyetlerine; piyano, klarnet, keman gibi enstrümanlar eşlik etmiştir. Ancak Hacı Arif Bey ile devam eden türk sanat müziği geleneğini Fehmi Tokay, Zeki Arif Ergin, Ahmet Avni besteleriyle devam etmişlerdir. Günümüzde Türk Sanat Müziği kamu radyo ve televizyonlarda, gazino kültüründe devam edilerek, ticari amaç güdülerek kitlelere yönelmiştir. Günümüzde Sadettin Kaynak, Bimen Şen, Refik Fersan, Yesari Asım Arsoy ve Avni Anıl Türk Sanat Müziği’nin en önemli bestecileri olarak görülmektedir. Piyasa müziği olarak anılan, popülerizmi en fazla olanlar arasında Yusuf Nalkesen, Şekip Ayhan Özışık ve Teoman gösterilmektedir. Bunların dışında TRT de repertuarında 19 bine yakın Türk musikisi bulunmaktadır. Nefesli Sazlar

1) Dilliler

Zurna (askeri ve halk müziği), Mey (halk müziği), Kaval (halk müziği), Tulum (halk müziği), Sipsi (halk müziği), Çifte (halk müziği), Arğul (halk müziği), Düdük (halk müziği) Türk Sanat Müziği’nin diğer enstrümanlarıdır.

2) Dilsizler

Kaval (halk müziği), Nefir (askeri müzik), Ney (klâsik ve tasavvuf müziği), Girift (klâsik müzik), Miskal (klâsik müzik), Pîşe (klâsik müzik), Mû (klâsik müzik), Kara kamış (klâsik müzik), Komuz(oyun müziği), Garmon Mızıka (oyun müziği), Hokkabaz Borusu (eğlence müziği), Mizmar (klâsik müzik) Türk Sanat Müziği’nde kullanılan enstrümanlardır.

Telli Sazlar

1- Yaylılar

Sînekeman (klasik müzik), Iklıg (halk müziği), Keman (klâsik müzik), Rebab (tasavvuf müziği), Klâsik Kemençe (klâsik müzik), Karadeniz Kemençesi (halk müziği), Ağaç Kemane (halk müziği), Yaylı Tanbur (klâsik müzik), Kabak Kemane (halk müziği) kullanılmaktadır.

2- Mızraplılar

Nay (halk müziği), Kopuz (askeri ve halk müziği), Kolca Kopuz (halk müziği), Lâvta (Oyun Müziği), Çeng (Mugni) Klasik Müzik, Tanbur Klasik Müzik, Ud (klâsik ve halk müziği), Kanun (klasik ve halk müziği), Santur (klâsik müzik), Saz Ailesi, Cura (halk müziği), Cura-Bağlama (halk müziği), Bağlama (halk müziği), Tanbura (halk müziği), Dîvan (Meydan) sazı (halk müziği)kullanılmaktadır. Bunların dışında Tar Ailesi, Dombra (halk müziği), Dotar (halk müziği), Setar (halk müziği), Asya (Türk müziği çalgıları), Balaban (MEY) (halk müziği), Gubuz (halk müziği), Koray (halk müziği), Sıbızgı (halk müziği), Mazhar (halk müziği), Gıçek (halk müziği), Kılkopuz (halk müziği), Rubab (halk müziği) ve Kemençe (halk müziği), Türk Sanat Müziği’nde kullanılan enstrümanlardır.


Orez cu lapte la cuptor

Ingrediente


Fırında Sütlaç

Malzemeler

Yapılışı

  1. Haşlayın: Önceden yıkanmış pirinç kırığını yaklaşık 0.5 L su içinde, kısık ateşte, neredeyse macun kıvamına gelene kadar yaklaşık 30-40 dakika haşlayın.
  2. Süt Ekleyin: 1 L süt ekleyin ve kısık ateşte yaklaşık 30-40 dakika daha, sık sık karıştırarak, koyulaşana kadar pişirmeye devam edin.
  3. Şekeri Ekleyin: Şekeri karıştırarak tamamen eriyene kadar ekleyin. İsteğe bağlı olarak rendelenmiş limon kabuğu da ekleyebilirsiniz.
  4. Kaplara Doldurun: Kaynar sütlacı, kenarlarda biraz boşluk bırakarak fırın kaplarına (seramik/ toprak) dökün.
  5. Kabuk Bağlatın: Yüzeyinde ince bir zar (kaymak) oluşana kadar dışarıda soğumaya bırakın.
  6. Su Banyosu Hazırlayın: Kapları derin bir tepsiye dizin, kapların yarısına gelecek şekilde tepsiye sıcak su dökün (su banyosu).
  7. Fırınlayın: Önceden 200 derecede ısıtılmış fırının üst kısmında, yüzeyi altın-kahverengi olana kadar 15-25 dakika pişirin. (Hızlı kızartma için son aşamada ızgara (grill) fonksiyonunu kullanabilirsiniz.)
  8. Soğutun: Oda sıcaklığında tamamen soğuduktan sonra 2-3 saat buzdolabında bekletin.
  9. Servis Edin: Soğuk olarak, fındık, fıstık veya tarçın ile süsleyerek servis yapın.

internet


Muhammara

Ingrediente:

Mod de preparare:

  1. Ardeii se coc (se prăjesc pe grătar sau se coc la cuptor), se curăță de coajă și semințe, se toacă mărunt, apoi se pun în blender/robot de bucătărie împreună cu pesmetul (sau crutoanele), nucile și usturoiul și se mărunțesc bine.
  2. Apoi, se schimbă accesoriul blenderului (dacă e posibil, se folosește cel de amestecare/tel) și se adaugă peste amestecul mărunțit: ardeii tocați (rămași, dacă nu i-ați pus pe toți la prima etapă), brânza (dacă folosiți), pastele de ardei și roșii, condimentele, uleiul, zeama de lămâie și melasa de rodii. Se amestecă bine toate.
  3. În final, se gustă pentru a verifica asezonarea și se pune într-un vas/platou pentru servire.

Muhammara

Malzemeler:

Nasıl Yapılır?