Simpozion internaţional Femeia turcă din Balcani ediţia a X-a
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat cea de a X-a ediţie a simpozionului internaţional „Femeia turcă din Balcani”, în perioada 16-19 septembrie, la Constanţa. Manifestarea, organizată de Comisia de femei a UDTR, a debutat vineri, 17 septembrie şi a reunit reprezentante ale sucursalelor UDTR din întreaga ţară, dar şi cadre didactice universitare din Republica Turcia şi România. Lucrările simpozionului au fost deschise de vicepreşedinta Comisiei de femei, Durie Accoium, în prezenţa subsecretarului de stat din cadrul DRI, Aledin Amet, şi a reprezentantului Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, Leila Hagi-Salim, consilier superior. La ceremonia de deschidere a luat parte şi Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul. În discursul său, diplomatul turc a amintit de primul Preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, iniţiatorul primelor legi care acordau drepturi femeilor, cel mai important dintre acestea fiind dreptul la vot. Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, i-a felicitat pe organizatori şi le-a urat succes, participantelor la simpozion.
În primul panel, au luat cuvântul Melek Tabak (membră în Consiliul de Administraţie al Centrului Balcanic pentru Studii Strategice-RUBASAM-Turcia), care a vorbit despre rolul de diplomat cultural al femeii prin mecanismele socio-culturale moderne, de tip ONG-uri şi dr. Fatma Rodoplu Yildırım, cercetător la Universitatea Trakya din Edirne, care a prezentat o cercetare despre lupta etnicilor turci din Bulgaria pentru păstrarea valorilor identitare, în special pentru păstrarea numelor turceşti. Profesor asociat dr. Margareta Aslan de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca a prezentat două lucrări ştiinţifice în calitate de co-autoare. Prima cercetare, semnată de prof.dr. asociat Margareta Aslan şi de prof. drd. Vildan Bormambet a abordat „Onomastica turcă de inspiraţie istorico-militară”. Titlul celei de-a doua lucrări, susţinută de secretarul executiv al Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice, prof. asociat dr. Margareta Aslan a fost „Câteva consideraţii pe marginea cuferelor cu Arma-i Osmani”, co-autor drd. Regep Kankal, Universitatea Medeniyet din Istanbul. Simpozionul a continuat cu o expunere despre „Rolul şi statutul femeilor de etnie turcă din Kosovo” susţinută de Birsen Gota, care a punctat gradual schimbările politice şi social-culturale care au determinat o lungă etapă de transformări în statutul femeilor în societate. Lucrări ştiinţifice au prezentat şi preşedinta Sucursalei UDTR Galaţi, Gülten Abdula, Nurten Mahmudi, Alice Mocanu, ambele de la Sucursala UDTR Tulcea şi preşedinta Sucursalei UDTR Măcin, Leman Talib.
Simpozionul s-a desfăşurat în format hibrid astfel încât, invitatele care nu au putut să fie prezente fizic, au avut posibilitatea să asiste la lucrări şi să participe la dezbateri prin intermediul sistemului de video conferinţă. O astfel de intervenţie a avut Inginur Rustem (MAE). Printre invitaţii prezenţi la eveniment s-a aflat şi directorul Centrului Cultural „Yunus Emre” Constanţa, Tuna Balkan. În cadrul simpozionului, a fost vernisată o expoziţie de goblenuri reprezentând aspecte din viaţa comunităţii turce, lucrate de Ulvan Abibula şi una de pictură cu tablouri semnate de Iusnia Stan, ambele de la Sucursala UDTR Bucureşti.
Participantele la eveniment au primit diplome şi plachete din partea UDTR. Simpozionul a fost coordonat de vicepreşedinta comisiei, Durie Accoium. Din comietul de organizare a manifestării au mai făcut parte: Filiz Ismail, Gülten Abdula, Nilgun Panaitescu, Nurgean Ibraim şi Sorina Asan.
Sorina Asan
Balkanlar’da Türk Kadını
Romanya Demokrat Türk Birliği tarafından düzenlenen “Balkanlar’da Türk Kadını” uluslararası sempozyumun 10.’su 17 Eylül 2021 Cuma günü Köstence’de açılış yaptı. Sempozyumun çalışmaları, Kadın Komisyonu Başkan Yardımcısı Durie Accoium tarafından, DRI Devlet Müsteşarı Aledin Amet ve Köstence Valiliği Kurumu temsilcisi Leila Hagi’nin huzurunda açıldı. Açılış törenine Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul da katıldı. Türk diplomatı konuşmasında, en önemlisi seçme ve seçilme hakkı olan kadınlara haklar tanıyan ilk yasaları başlatan Türkiye Cumhuriyeti’nin ilk Cumhurbaşkanı Mustafa Kemal Atatürk’ten bahsetti. Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul, organizatörleri tebrik ederek, sempozyuma katılanlara başarılar diledi. Ilk oturumda, Melek Tabak, Rumeli Balkan Stratejik Araştırmalar Merkezi (RUBASAM) Yönetim Kurulu üyesi, “Dünya modernleşmesinde Balkanlar’da Türk Kadının Rölü calışması ile ve Arş. Gör. Dr. Fatma Yıdırım Rodoplu, Edirne Batı Trakya Üniversitesi “Doğu Rodoplu bir Türk kadını Beyhan Yılmaz Şahinci’nin Bulgar Komunist Partisi’nin sözde Yeniden Doğuş Politikasının karşı kimlik mücadelesi” çaşlışmasıyla sunum yaptılar. Cluj Napoca “Babeş Bolyai” Üniversitesi’nden Doç. Dr. Margareta Aslan iki bilimsel makaleyi ortak yazar olarak sundu. İlk araştırma, prof.dr. Margareta Aslan ve prof. drd. Vildan Bormambet, “Tarih-askeri ilhamın Türk onomatiği”ne yaklaşımı. Türkoloji ve Orta Asya Çalışmaları Enstitüsü’nün yönetici sekreteri Doç. Dr. Margareta Aslan tarafından desteklenen ikinci makalenin başlığı ise “Silah-ı Osmani ile Sandıklar Üzerine Bazı Düşünceler”, ortak yazar Dr. Regep Kankal, İstanbul Medeniyet Üniversitesin’den oldu. Sempozyum, Birsen Gota’nın “Dünya Modernleşmesinde Kosova Türk Kadının Rölü” konulu sunumuyla devam etti ve bu sunumda kadının toplumdaki statüsünde uzun bir dönüşüm aşamasına yol açan siyasi ve sosyo-kültürel değişimler kademeli olarak vurgulandı. R.D.T.B. Galaţi Şubesi başkanı Gülten Abdula, R.D.T.B. Tulça şubesi üyeleri Nurten Mahmudi ve Alis Mocanu ve R.D.T.B. Macin Şubesi başkanı Leman Talib tarafından bilimsel bildiriler sunuldu. Sempozyum, fiziki ortamda bulunamayan konukların video konferans sistemi aracılığıyla bildirilere ve tartışmalara katılmaları için hibrit formatta gerçekleştirildi. Sempozyumda R.D.T.B. Bükreş şubesi üyeleri Abibula Ulvan ve Iusnia Stan imzalı goblen ve resim sergileri açıldı.
Etkinliğe katılanlara R.D.T.B. tarafından diploma ve plaketler verildi. Sempozyum, komisyonun başkan yardımcısı Durie Accoium tarafından koordine edildi. Etkinliğin düzenleme kurulunda ayrıca: Filiz İsmail, Gülten Abdula, Nilgün Panaitescu, Nurgean Ibraim ve Sorina Asan yer aldı.
Nurcan İbraim
Radio T va transmite programe culturale noi
Directorul Radio T, prof. Ervin Ibraim, a avut o întrevedere cu directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” Constanţa, Tuna Balkan. Întrevederea a avut loc în cadrul unei vizite de lucru efectuată de directorul Tuna Balkan, în data de 15 septembrie, la sediul Radio T din Constanţa. Discuţiile s-au axat în principal pe stabilirea condiţiilor de încheiere a unui protocol de colaborare între UDTR şi Institutul „Yunus Emre” de la Ankara.
În baza protocolului de colaborare, încheiat între cele două instituţii, urmează ca Radio T să transmită programe culturale realizate de „Türkçenin Sesi” Radyosu-Radio Vocea Limbii Turce. „Türkçenin Sesi” Radyosu este un post de radio ce aparţine Institutului Cultural „Yunus Emre” cu sediul la Ankara, care emite on line, fără a avea licenţă de emisie. La discuţii au mai luat parte speakerul Radio T, Derya Halil, şi Şeila Septar-Kalivet din partea Centrului Cultural „Yunus Emre” Constanţa.
Tot în acest context, directorul Radio T, prof. Ervin Ibraim, s-a întâlnit cu coordonatorul de Programe culturale al „Türkçenin Sesi” Radyosu, Mert Talat Dilekçioğlu, care a vizitat Radio T în data de 18 septembrie. Jurnalistul turc i-a lansat invitaţia directorului Radio T, prof. Ervin Ibraim, de a efectua o vizită la Ankara, la postul de radio „Vocea Limbii Turce”, în vederea semnării protocolului de colaborare dintre cele două instituţii media.
În baza protocolului de colaborare Radio T ar putea prelua atât programe culturale cât şi cursuri de învăţare a limbii turce.
Sorina Asan
Radyo T yeni kültürel programlar yayınlayacak
Radyo T müdürü Prof. Ervin İbraim, Türk Kültür Merkezi “Yunus Emre” Köstence Müdürü Tuna Balkan ile görüştü. Toplantı, Tuna Balkan’ın direktörü tarafından 15 Eylül’de Köstence’deki Radio T genel merkezine gerçekleştirilen bir çalışma ziyareti sırasında gerçekleşti. Görüşmelerde ağırlıklı olarak R.D.T.B. ile Ankara’daki “Yunus Emre” Enstitüsü arasında bir işbirliği protokolü imzalanması için koşulların oluşturulması üzerinde duruldu. İki kurum arasında imzalanan işbirliği protokolüne göre Radyo T, “Türkçe’nin Sesi” tarafından hazırlanan kültürel programları yayınlayacak.
Türkçe’nin Sesi “Radyosu, Ankara merkezli “Yunus Emre” Kültür Enstitüsü’ne ait, yayın lisansı olmadan online yayın yapan bir radyo istasyonudur. Tartışmalara Radyo T speakeri Derya Halil ve Köstence’deki “Yunus Emre” Kültür Merkezi’nden Şeila Septar-Kalivet de katıldı. Bu kapsamda 18 Eylül’de Radyo T’yi ziyaret eden “Türkçe’nin Sesi” Radyosu Kültür Programları Koordinatörü Mert Talat Dilekçioğlu ile Radyo T yöneticisi Prof. Ervin İbraim ile görüştü. Türk gazetecisi, iki medya kuruluşu arasındaki işbirliği protokolünü imzalamak üzere T Radyosu Müdürü Prof. Ervin İbrahim’i “Türk Dilinin Sesi” radyo istasyonunda Ankara’ya davet etti.
İşbirliği protokolüne göre Radyo T, hem kültürel programları hem de Türkçe öğrenme kurslarını devralabilir.
Nurcan İbraim
Ansamblul de dansuri „Tuna” al UDTR - Tulcea, prezent la „Festivalul Toamnei”
Ansamblul de dansuri „Tuna” al UDTR - sucursala Tulcea a răspuns invitaţiei de a participa la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Toamnei din localitatea Cârcea, prin prezentarea unui număr de dansuri folclorice specifice turceşti din Dobrogea.
Asociaţia cultural-sportivă „Oltenia Art” Craiova în parteneriat cu Palatul Copiilor Craiova şi Primăria Cârcea au organizat cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Toamnei în data de 4 septembrie 2021. Scopul principal al acestei manifestări a fost de a spori interesul copiilor şi tinerilor pentru cultura tradiţională, astfel încât să înveţe cum să aprecieze costumele tradiţionale autentice, muzica şi dansul, ţinând cont, în acelaşi timp, de promovarea celor mai talentaţi copii.
Alături de invitaţii din diferite regiuni culturale, comunităţi din România şi din străinătate, UDTR a fost reprezentată cu succes în timpul manifestărilor de către ansamblul de dansuri folclorice turceşti „Tuna” din Tulcea pe scena festivalului, unde atât spectatorii, cât şi participanţii au avut ocazia să descopere frumuseţea şi diversitatea folclorului turcesc alături de cel românesc şi al invitaţilor din străinătate.
Festivalului Toamnei organizat de Primăria din localitatea Cârcea, ajuns la cea de-a patra ediţie, a fost un adevărat succes prin programul ce a cuprins Parada Portului Popular, Dansuri Populare şi Tradiţii Culinare, fiind o manifestare cultural-artistică, o adevărată sărbătoare pentru localnici, dar nu numai, având ca participanţi ansambluri foclorice naţionale şi internaţionale.
La acest eveniment, reprezentanţi ai comunelor învecinate localităţii Cărcea şi participanţii din regiunile culturale din România, şi-au prezentat în cadrul programului acestui festival, produsele tradiţionale la standurile special amenajate.
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, a afirmat că festivalul are ca scop păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor şi în acelaşi timp cultivarea interesului în rândul tinerilor pentru ceea ce înseamnă tradiţional şi autentic. „Le mulţumesc tuturor participanţilor, copiilor, profesorilor, precum şi celor implicaţi în pregătirea produselor tradiţionale, primarilor localităţilor prezente la festinul culinar şi tuturor gospodarilor” a mai spus primarul comunei Cârcea la încheierea manifestărilor Festivalului Toamnei.
Organizatorii acestui eveniment au premiat şi au acordat diplome atât ansamblului de dansuri tradiţionale turceşti „Tuna” al UDTR – sucursala Tulcea cât şi coordonatorului acestui ansamblu, Nurten Beigean Mahmudi, pentru prestaţia artistică deosebită şi modul exemplar de prezentare a folclorului turcesc în cadrul Festivalului Toamnei, aducând o contribuţie la cunoaşterea, dezvoltarea şi perpetuarea culturii turce din Dobrogea.
Melec Amet
Festivalul Neşeli Köftecikler
Festivalul „Neşeli Köftecikler” şi-a deschis porţile vineri,10 septembrie, la Techirghiol în prezenţa preşedintelui UDTR, ing. Fedbi Osman, a secretarului general, prof. Ervin Ibraim, a deputatului Iusein Ibram şi a edililor oraşului, Iulian Soceanu şi Florin Zisu. Festivalul este organizat de Sucursala UDTR Techirghiol în parteneriat cu Primăria Techirghiol. La eveniment a fost prezent subsecretarul de stat al DRI, Aledin Amet, dar şi consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, însoţit de directorul Centrului Cultural „Yunus Emre”, Tuna Balkan.
Faimoşii producători de chiftele din Tekirdağ - Turcia şi renumiţii patiseri şi bucătari ai oraşului înfrăţit Techirghiol - România s-au întâlnit la prima ediţie a Festivalului Neşeli Köftecikler, care a fost organizat de UDTR sucursala Tekirghiol pentru a introduce savoarea chiftelelor turceşti în întreaga noastră Românie. Primarul Techirghiolului, în discursul său de la festival, a spus că chifteluţele turceşti din Techirghiol, sunt deja renumite pentru gustul lor în localitate şi au o valoare importantă a mărcii pentru regiune, pe care încearcă să o menţină în viaţă. Primarul Iulian Constantin Soceanu a mai declarat că va continua să lucreze pentru a promova chifteluţele din Tekirghiol în toată ţara şi de ce nu în întreaga lume. Doamna Seriha Menseit, sufletul acestui eveniment, cea care deţine reţeta chifteluţei vesele din Techirghiol, a declarat: „Experţii în gastronomie au fost oaspeţi în oraşul nostru. Vor continua să fie aici şi de acum înainte. Cu sprijinul Primăriei Techirghiol, sperăm că producătorii de chiftele, care şi-au făcut un nume în diferite părţi ale României se vor reuni anual aici. Introducerea şi promovarea chiftelelor în această primă ediţie a festivalului din oraşul nostru este pentru noi o mare bucurie mai ales mai ales pentru că am adus prin savoarea şi gustul preparatelor noastre etnice bucurie şi fericire în sufletele tuturor participanţilor. Am organizat evenimentul nostru pe parcursul a trei zile, cu o participare numeroasă, însă sperăm să fie şi mai mare la ediţia de anul viitor.”
La festival a fost amenajat un panou intitulat „Secretele chiftelei şi a condimentelor din ea”. S-a făcut o comparaţie a chiftelelor din Tekirdağ, Kırklareli şi Edirne cu cele din Techirghiol, Valul lui Traian – Cobadin şi Cernavoda.
Printre principalele produse ale bucătăriei etnice turceşti din carne se numără şi chifteluţa veselă din Techirghiol, care adaugă faimă oraşului cu numele său. Chifteluţa Techirghiol este un produs din carne, pentru prepararea căreia se ţine cont de o serie de detalii tehnice, de la carnea care trebuie folosită până la prelucrarea cărnii, de la preparare până la gătitul lor, care fac ca chifteluţele Techirghiol să fie unice. Ca prioritate este necesar să fie aleasă carnea animalelor din regiune. Carnea animalului selectat nu trebuie să fie nici prea tare, nici prea moale. Pentru aceasta, este preferată carnea animalelor de un an şi jumătate, viţei care au ajuns la 250 de kilograme. Pe măsură ce vârsta animalului e mai mare, fermitatea şi aroma cărnii se schimbă. Carnea animalului din care vor fi făcute chiftelele se transformă mai întâi în bucăţi de carne fără a lăsa nervi, zgârci sau tendoane. Acesta este un proces realizat cu dexteritate după ani de experienţă. Pâinea, ceapa şi usturoiul, pe care le menţionăm în lista ingredientelor sunt trecute prin maşina de tocat carne împreună cu bucata de carne şi acest proces se repetă de mai multe ori. Nu există nici un rău în adăugarea unei linguriţe de bicarbonat la carnea tocată din „aluat”, care nu conţine alte condimente decât chimenul, sarea şi piperul, pentru „îmblânzirea” cărnii. Carnea tocată frământată, care este de aşteptat să fie bine legată, se pune la odihnă într-un mediu rece, 0–4 grade, timp de cel puţin 12–18 ore. iar formele chiftelelor sunt date în ziua în care vor fi gătite. În ceea ce priveşte forma unică a chifteluţelor Techirghiol, în formă de perişoară, sunt preparate, gătite şi servite în acest fel. Este recomandat să gătiţi chifteluţele pe foc de cărbune şi pe grătarul cu plită, fante. Chifteluţele Techirghiol se pot găti şi într-un jgheab cu ulei în partea de jos a grătarelor. Chifteluţele sunt scufundate în acest ulei şi prăjite pe toate părţile în grătarul fierbinte pentru ca interiorul cărnii să rămână fraged. Această structură elastică şi moale a chifteluţelor Techirgiol care poate fi gătită şi la cuptor este unică iar consistenţă şi frăgezimea ei este asigurată de dexteritatea persoanei care găteşte la grătar.
Iubitorii bucătăriei etnice turceşti au avut ocazia să deguste la Festivalul Neşeli Köftecikler, din Techirghiol, preparate culinare tradiţionale de vineri,10 septembrie, până duminică, 12 septembrie 2021.
Melek Osman
Festivitate de deschidere a noului an şcolar la Colegiul „K. Atatürk”
Noul an şcolar 2021-2022 a debutat cu o festivitate la Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia, luni, 13 septembrie, la care au participat profesori, elevi şi invitaţi din partea statului turc. Alături de directorul Colegiului Naţional „Kemal Atatürk”, prof. Accan Mologani s-au aflat la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, dar şi Seyfi Özkan, consilier pentru educaţie în cadrul Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti.
Potrivit declaraţiei directorului Colegiului Naţional „Kemal Atatürk”, prof. Accan Mologani, „festivitatea de deschidere a fost organizată cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta a fost desfăşurată etapizat, pe intervale orare diferite, pe niveluri de învăţământ, în curtea şcolii.”
Prezenţa la festivitate a reprezentanţilor Republicii Turcia nu a fost întâmplătoare, deoarece Turcia este stat partener al unităţii de învăţământ, conform Protocolului de înfiinţare şi funcţionare. Alături de diplomaţii turci s-a aflat şi directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” Constanţa, Tuna Balkan.
Aşa cum a declarat directorul Accan Mologani „invitaţii le-au transmis elevilor că deschiderea anului şcolar este o zi emoţionantă, că apreciază sincer tot ce fac cadrele didactice în procesul instructiv-educativ. Oaspeţii le- au urat tuturor, un an şcolar cu rezultate deosebite, sănătate şi succes!”
În anul şcolar 2021-2022, Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia funcţionează cu 24 de clase din care: 3 grupe de grădiniţă, 5 clase învăţământ primar, 4 clase învăţământ gimnazial şi 12 clase învăţământ liceal. În prezent, preşcolarii şi elevii studiază în 3 corpuri de clădire, ultimele două aflându-se la finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare. Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” pregăteşte atât educatori şi învăţători cât şi deservenţi de cult islamic. Instituţia de învăţământ derulează o serie de proiecte printre care şi proiectul Erasmus+ „THE LITTLE ENTREPRENEURS” cu o durată de 24 de luni, în perioada 1 iunie 2021–31 mai 2023. Parteneri ai proiectului sunt: Erciyes University (Kayseri – Turcia), Lusofano University (Lisabona – Portugalia), Cumhuriyet Secondary Scholl (Kırşehir – Turcia), Cenk Yakın Secondary Scholl (Ankara – Turcia) şi Euroteach Institute (İstanbul – Turcia).
Sorina Asan
“Mustafa Kemal Atatürk“ Kolejin yeni öğretim yılın açılış töreni
2021-2022 yeni eğitim-öğretim yılı, 13 Eylül Pazartesi günü Medgidia’daki “Kemal Atatürk” Milli Koleji’nde Türk devletinden öğretmenler, öğrenciler ve konukların katıldığı bir şenlik ile başladı. Yeni eğitim öğretim yılının açılış töreninde “Kemal Atatürk” Milli Kolejin müdürü Prof. Acan Mologani ile birlikte Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul ve aynı zamanda Türkiye Cumhuriyeti Bükreş Büyükelçiliği Eğitim Müşaviri Seyfi Özkan bulundu.
“Mustafa Kemal Atatürk” Milli Koleji müdürü Prof. Accan Mologani’nin açıklamasına göre, “Açılış töreni, SARS-CoV-2 virüs hastalığını önlemek için epidemiyolojik güvenlik önlemlerine uygun olarak düzenlendi. Aşamalar halinde, farklı zaman aralıklarında, eğitim kademelerinde, okul bahçesinde gerçekleştirilmiştir.”
Türkiye Cumhuriyeti temsilcilerinin açılışı katılması tesadüf değildi çünkü Türkiye kuruluş ve işleyiş Protokolüne göre eğitim biriminin ortak bir devletidir. Türk diplomatlarla birlikte Türk Kültür Merkezi “Yunus Emre” Köstence’nin müdürü Tuna Balkan bulundular.
Müdür Accan Mologani’nin belirttiği gibi, “Misafirler öğrencilere eğitim-öğretim yılının açılışının duygusal bir gün olduğunu, öğretmenlerin öğretici-eğitim sürecinde yaptıkları her şeyi içtenlikle takdir ettiklerini anlattılar. Misafirler, hepsine yüksek dereceler, sağlık ve başarılarla dolu bir eğitim öğretim yılı diledi.
2021-2022 eğitim öğretim yılında, Medgidia’daki “Kemal Atatürk” Ulusal Koleji, 3 anaokulu grubu, 5 ilköğretim sınıfı, 4 ortaöğretim sınıfı ve 12 lise olmak üzere 24 sınıfla faaliyet göstermektedir. Şu anda okul öncesi ve öğrenciler 3 binada eğitim görüyor, son ikisi rehabilitasyon ve modernizasyon çalışmaları tamamlandı. “Mustafa Kemal Atatürk” Milli Koleji, hem eğitimciler hem de öğretmenler ve İslam ibadetinin hizmetkarlarını yetiştirmektedir. Eğitim kurumu, 1 Haziran 2021 – 31 Mayıs 2023 tarihleri arasında 24 ay sürecek Erasmus+ projesi “KÜÇÜK GİRİŞİMCİLER” de dahil olmak üzere bir dizi proje yürütmektedir. Proje ortakları ise şunlardır: Erciyes Üniversitesi (Kayseri – Türkiye), Lusofano Üniversitesi (Lizbon – Portekiz), Cumhuriyet Ortaokulu (Kırşehir – Türkiye), Cenk Yakın Ortaokulu (Ankara – Türkiye) ve Euroteach Enstitüsü (İstanbul – Türkiye).
Nurcan İbraim
Parlamentarii români şi turci au participat la turneul interparlamentar european de fotbal
România a găzduit la începutul lunii septembrie, un turneu final de fotbal, la care au participat 5 echipe reprezentând parlamente din Europa. Turneul a fost organizat de Camera Deputaţilor din Parlamentul României, în perioada 9-12 septembrie şi a reunit echipe din Italia, Polonia, Turcia, Ucraina şi ţara gazdă. Adversari în Parlament, deputaţii români reprezentanţi atât ai partidelor aflate la guvernare cât şi din opoziţie au reuşit să se califice în finală.
Finala competiţiei s-a desfăşurat între echipele României şi Poloniei. Deputaţii români i-au învins pe cei polonezi cu scorul de 5-0 devenind, astfel, campioni europeni. Prezenţi la turneu, deputaţii din Marea Adunare Naţională a Republicii Turcia s-au clasat pe locul IV. După finală, deputatul Siviu Macovei a declarat:„Pe terenul de fotbal am dovedit că putem fi o echipă puternică deasupra diferendelor politice. Până la urmă, un obiectiv mai înalt, cel de a reprezenta cu demnitate România în faţa altor parlamente naţionale, a contat mai mult ca disensiunile pe care le avem în Parlament. Sunt mândru de această echipă şi foarte onorat că am putut să-mi aduc şi eu contribuţia la această performanţă.”
La ceremonia de premiere a luat parte şi ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Füsün Aramaz, care a înmânat medaliile câştigătorilor.
Pe durata şederii în România, parlamentarii turci, conduşi de deputatul Adem Tatlı, au avut o serie de întrevederi cu ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, E.S. Füsün Aramaz, cu liderul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD Bucureşti), Güven Güngör şi cu Ömer Süsli – DEIK România. Oaspeţii din Republica Turcia s-au întânit şi cu deputatul Iusein Ibram, dar şi cu liderul grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia, deputatul Nicolae Georgescu. Discuţiile s-au axat în principal pe întărirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia la nivel parlamentar.
Sorina Asan
Römen ve Türk parlamenterler Avrupa parlamentolar arası futbol turnuvasına katıldı
Eylül ayın başında Romanya, Avrupa parlamentolarını temsil eden 5 takımın katıldığı bir final futbol turnuvasına ev sahipliği yaptı. Romanya Parlamentosu Temsilciler Meclisi tarafından 9-12 Eylül tarihleri arasında düzenlenen turnuvada İtalya, Polonya, Türkiye, Ukrayna ve ev sahibi ülkeden takımlar bir araya geldi. Parlamentodaki muhalifler, hem iktidar partilerini hem de muhalefeti temsil eden Römen milletvekilleri finale kalmayı başardı.
Yarışmanın finali Romanya ve Polonya takımları arasında gerçekleşti. Römen milletvekilleri Polonyalıları 5-0 yenerek Avrupa şampiyonu oldular. Turnuvada hazır bulunan Türkiye Cumhuriyeti Büyük Millet Meclisi milletvekilleri 4. sırada yer aldı. Finalden sonra milletvekili Siviu Macovei açıkladı: “Siyasal farklılıkların üzerinde güçlü bir takım olabileceğimizi futbol sahasında kanıtladık. Sonunda, Romanya’yı diğer ulusal parlamentolar önünde onurlu bir şekilde temsil etmek için daha yüksek bir hedef, Parlamento’da sahip olduğumuz anlaşmazlıklardan daha önemliydi. Bu takımla gurur duyuyorum ve bu performansa katkıda bulunabildiğim için çok onur duyuyorum. “
Ödül törenine, dereceye girenlere madalyaları dağıtan Türkiye Cumhuriyeti Romanya Büyükelçisi sayın Füsun Aramaz da katıldı. Milletvekili Adem Tatlı başkanlığındaki Türk parlamenterler, Romanya’da kaldıkları süre boyunca Türkiye’nin Bükreş Büyükelçisi sayın Füsun Aramaz, Türk İşadamları Derneği (TİAD Bükreş) Genel Başkanı Güven Güngör ve DEİK Romanya Ömer Süsli ile bir dizi görüşme gerçekleştirdi. Türkiye Cumhuriyeti’nden gelen konuklar, Milletvekili Iusein Ibram’ın yanı sıra Türkiye Cumhuriyeti Meclis Dostluk Grubu Başkanı Milletvekili Nicolae Georgescu ile de görüştü.
Görüşmelerde esas olarak Romanya ile Türkiye arasındaki ikili ilişkilerin parlamenter düzeyde güçlendirilmesi üzerinde duruldu.
Nurcan İbraim
Importanţa religiei în promovarea valorilor identitare ale etnicilor turci
În perioada 21–29 septembrie 2021, Uniunea Democrată Turcă din România prin comisia de religie a derulat proiectul „Importanţa religiei în promovarea valorilor identitare ale etnicilor turci” în Republica Turcia, şi anume în oraşele: Eskişehir, Akşehir, Konya şi Edirne.
Acest proiect, coordonat de preşedintele comisiei de religie, Temur Ibraim, a fost structurat în două componente. Componenta religioasă a inclus un pelerinaj la lăcaşurile de cult Islamic, monumente istorice cu arhitectură şi picturi murale valoroase, unde participanţii la proiect s-au documentat şi au efectuat ritualuri religioase specifice, iar cea de-a doua componentă, culturală a inclus vizitarea muzeelor de istorie şi de artă contemporană dar şi şantiere arheologice. Printre obiectivele istorice şi culturale incluse în proiect s-au numărat: moscheea otomană „Kurşunlu” construită în sec. al XVI-lea şi complexul său social, geamia „Tiryakizade Suleyman Aga” veche de 250 de ani, Muzeul de Artă Contemporană din Sticlă, ce conţine 125 lucrări ale unor artişti turci şi străini precum şi Muzeul Eliberării, toate din Eskişehir.
În oraşul Akşehir, participanţii la proiect au vizitat mormântul şi grupurile statuare dedicate lui Nastratin Hogea din parcul „Gülmece”.
Un alt oraş vizitat, Konya, este un important centru religios, cultural şi istoric, care adăposteşte morminte şi mausolee ale unor personalităţi istorice importante, oraşul sfânt în care a trăit marele gânditor Mevlana şi al dervişilor rotitori. Mevlana, cu numele complet de Mevlana Celaddiin-i Rummy, a fost un celebru misionar de şcoală islamică (metresele) din perioada turcilor preotomani (selciukizi), şi este denumit „prinţul poeţilor sufiti” ca autor de „Distihuri“, „Catrene“, „Epistole“, bun cunoscător al limbilor persană, turcă, arabă şi grecă. Participanţii la proiect au avut posibilitatea să efectueze ritualul religios de rugăciune la geamiile: „Sultan Selim” (construită în 1570), „Alaeddin” (construită între anii 1155-1220) „Aziziye” (1876), „Kapı” (1658), „Iplikçi” (1201) şi la geamia şi mausoleul „Şems-i Tebriz’i”.
Tot aici, grupul condus de preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, a vizitat Muzeul „Karatay” care găzduieşte şi medresa cu acelaşi nume, Muzeul şi Mausoleul „Mevlana” dar şi Muzeul Timpului, Grădina Botanică şi Expoziţia de fluturi tropicali, Parcul Japonez, precum şi satul istoric Sille, vechi de 5000 de ani.
Geamiile „Eski” (ridicată la cererea sultanului Mehmed I Çelebi în 1414) şi „Selimiye” din Edirne, construite în secolele XV-XVI, ultima fiind ctitorie a cunoscutului arhitect Sinan, la cererea sultanului Selim al II-lea, au fost ultimele lăcaşuri de cult religioase incluse în programul proiectului.
Potrivit declaraţiei preşedintelui UDTR, ing. Fedbi Osman, „acţiunea se înscrie în seria de programe organizate cu scopul de a-i apropia pe membrii comunităţii de valorile religiei islamice şi de a cunoaşte îndeaproape istoria şi civilizaţia turcă.”
La acest proiect au participat alături de preşedintele UDTR, Fedbi Osman, şi preşedintele comisiei de religie, Temur Ibraim, lideri ai comisiilor de tineret şi cultură, preşedinţi de sucursale şi membri ai Uniunii Democrate Turce din România, de la sucursalele: Tulcea, Cobadin, Lazu, Constanţa, Mangalia, Eforie, Valul lui Traian. Prin această activitate culturală-religioasă, participanţii la proiect, au avut posibilitatea unor schimburi de idei şi cunoaşterea îndeaproape a culturii turce şi a religiei, precum menţinerea şi dezvoltarea identităţii etnice şi culturale şi, nu în ultimul rând, în sporirea oportunităţilor de prietenie şi colaborare.
Ca redactor al revistei Hakses sunt încântată de faptul că, alături de ceilalţi participanţi, am fost parte la acest proiect, activitate prin care s-a reuşit cunoaşterea valorilor religiei islamice si importanţa religiei în promovarea valorilor identitare ale etnicilor turci.
Melec Amet
Türk Azınlığın Tanıtımında Dinin ve Kimlik Değerlerinin Önemi
21-29 Eylül 2021 tarihleri arasında Romanya Demokrat Türk Birliği “Türk Azınlığın Tanıtımında Dinin ve Kimlik değerlerinin Önemi“ projesini, din komisyonun aracılığıyla, Türkiye Cumhuriyeti’nde Eskişehir, Akşehir, Konya ve Edirne şehirlerde gerçekleştirdi.
Din komisyonu başkanı Temur İbrahim tarafından koordine edilen bu proje, iki bölümden ibaretti. Din bölümü, proje katılımcılarının belirli dini ritüelleri belgelediği ve gerçekleştirdiği İslami ibadet yerlerine, mimariye ve değerli duvar resimlerine sahip tarihi anıtlara bir hac ziyaretini içeriyordu ve ikinci kültürel bileşen, tarih ve çağdaş sanat müzelerinin yanı sıra arkeolojik alanların ziyaretini içeriyordu.
Eskişehir’de, projede yer alan tarihi ve kültürel hedefler arasında, ziyaret edilen şunlardır: 16. yüzyılda inşa edilen Osmanlı camisi “Kurşunlu” ve külliyesi, 250 yıllık Tiryakızade Süleyman Ağa Camii, Türk ve yabancı sanatçıların 125 eserinin yer aldığı Çağdaş Cam Sanatları Müzesi ve Kurtuluş Müzesi.
Projeye katılanlar, Akşehir şehrinde “Gülmece” parkında Nastratin Hogea’ya mezar ve heykel gruplarını ziyaret etti.
Diğer ziyaret edilen şehir Konya oldu, önemli tarihi şahsiyetlerin türbelerine ev sahipliği yapan, büyük düşünür Mevlana’nın ve mürver dervişlerin yaşadığı kutsal şehir olan ve önemli bir dini, kültürel ve tarihi merkezi olan bir şehirdir. Projeye katılanlar, dua etmeyi fırsatını camilerde buldular: , “Sultan Selim” (1570 yılında inşa edilmiş), “Alaeddin” (1155-1220 arasında inşa edilmiş), “Aziziye” (1876), “Kapı” (1658), “İplikçi” (1201), “Şems-i Tebriz’i” camisi ve türbesi.
Ayrıca burada, grubun lideri olarak, RDTB Başkanı Müh.Fedbi Osman, katılımcılarla beraber, “Karatay” Müzesi ve medresesi, “Mevlana” Müzesi ve Türbesi ile, Zaman Müzesi, Botanik Bahçesi ve Tropikal Kelebek Sergisi ve Japon Parkı’nın yanı sıra 5.000 yıllık tarihi Sille köyünü ziyaret ettiler.
Edirne’de 15-16. yüzyıllarda inşa edilen “Eski” ve “Selimiye” camileri, ikincisi, Sultan II. Selim’in isteği üzerine ünlü mimar Sinan’ın eseridir, proje programında yer alan son dini ibadethanelerdi.
Bu projeyle ilgili, RDTB Başkanı Fedbi Osmanın bu sözleri kullandı: “Faaliyet topluluk üyelerini İslam dininin değerlerine yaklaştırmak ve Türk tarihini ve medeniyetini tanımak için düzenlenen projeyle programın parçasıdı”söyledi.
RDTB Başkanı Fedbi Osman’la ve Din Komisyonu Başkanı Temur Ibraim ile birlikte Gençlik ve Kültür Komitelerin liderleri, şube başkanları ve Romanya Demokrat Türk Birliğin üyelerinden: Tulça, Kobadin, Lazu, Köstence, Mangalya, Eforie, Valul lui Traian bu projeye katıldılar. Bu kültürel-dini etkinlik sayesinde proje katılımcıları, etnik ve kültürel kimliğin korunması ve geliştirilmesi, son olarak da dostluk ve işbirliği fırsatlarının artırılması gibi konularda fikir alışverişinde bulunma ve Türk kültürünü ve dinini yakından tanıma fırsatı buldular.
Hakses gazetecisi olarak, diğer katılımcılarla birlikte, İslam dininin değerlerini ve kimliğin değerlerinin tanıtılmasında dinin önemini öğrenmeyi başardığımız için, aktivitenin bir parçası olduğumdan dolayı çok mutluyum.
Melek Amet
Campionatele Mondiale de lupte pe plajă
În perioada 23-27 septembrie 2021, a avut loc la Constanţa, Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă, la Neversea, organizat de Federaţia Română de Lupte, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, fiind cea mai aşteptată competiţie internaţională de lupte pe plajă- „Beach Wrestling World Championships”. România a fost onorantă să găzduiască întrecerea mondială din acest an, mai ales că a fost o premieră. Federaţia Internaţională UWW a dorit să recompenseze România pentru implicarea din ultimii ani, iar ţara noastră a fost aleasă în calitate de gazdă pentru toate categoriile de varstă: Cadeţi, Juniori şi Seniori.
La acest eveniment au participat peste 600 de luptători şi oficiali din toată lumea, fiind astfel cel mai important eveniment sportiv organizat în ţara noastră, în anul 2021. Printre ţările particpante a fost şi Republica Turcia.
În cadrul campionatului mondial au fost şi meciuri demonstrative de lupte tradiţionale tătăreşti, Küreş organizat de UDTTMR.
România a câştigat 11 medalii, dintre care 2 de aur, 4 de argint şi 5 de bronz, la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă pentru cadeţi, precum şi 10 medalii, una de aur, 3 de argint şi 6 de bronz, obţinute la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă pentru juniori.
Pe lângă lupte, a avut loc şi o mulţime de evenimente cultural-artistice unde a participat şi formaţia Delikanlilar, aparţinând Uniunii Democrate Turce din România. Tinerii noştrii au prezentat un spectacol de 40 de minute ce a surprins publicul în mod plăcut, ei fiind ca de fiecare dată prezenţi la toate evenimentele culturale şi sportive reprezentând UDTR cu mândrie.
Serin Turkoglu
Festivalul „Alfabetul convieţuirii”
Eşitlik özgürlük ve kardeşlik içinde olalım / Să trăim în egalitate, libertate şi fraternitate
Primăria Ploieşti în parteneriat cu Uniunea Elenă din România şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, a organizat cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului „Alfabetul Convieţuirii”, în perioada 24 – 26 septembrie 2021, la Ploieşti.
Menit să încurajeze dialogul intercultural şi respectul reciproc, Festivalul interetnic „Alfabetul Convieţuirii” a debutat vineri, 24 septembrie a.c., la ora 16.00, cu ceremonia deschiderii oficiale, respectiv cu o expoziţie a personalităţilor istorice Elene din România, loc în care s-au ţinut alocuţiuni, mesaje de deschidere şi cu defilarea ansamblurilor participante la parada costumelor tradiţionale, care s-a desfăşurat pe Bulevardul Independenţei.
În cele trei zile de spectacole, pe scena amplasată pe Bulevardul Independenţei, în zona Monumentului Vânătorilor, au evoluat peste 800 de artişti din România şi Grecia. Pe scenă au urcat alături de membrii Ansamblului UDTR Filizler sucursala Medgidia, coordonat de Memet Meryem, coregraf Apti Aylin, ansambluri reprezentative ale comunitaţlor etnice: evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, ruteni, sărbi, slovaci şi cehi, tătari, ucrainieni..
Cu acest prilej, pe Bulevardul Castanilor au fost amenajate standuri dedicate minorităţilor naţionale, unde vizitatorii au putut aprecia cultura şi tradiţiile comunităţilor etnice din România.
Tot pe Bulevardul Independenţei, s-au putut admira şi vizita standuri cu bunătăţi şi dichisuri, în cadrul unui târg organizat în cadrul festivalului.
De asemenea, participanţii au avut parte şi de o zonă de street food, amenajată între cele două ronduri ale Bulevardului Independenţei, unde au putut degusta bucate pline de savoare, pregătite după reţete bine alese şi prezentate într-un mod atractiv.
Melek Osman
„Pacea otomană”
În lumea de astăzi, care este caracterizată ca era dialogului global, a păcii şi a toleranţei, societăţile care au fost separate de secole simt acum fenomenul de coexistenţă mai puternic iar indivizii şi societăţile încep să vadă diferenţele lor ca pe un element al bogăţiei. În actuala societate multiculturală cea mai importantă cerinţă pentru coexistenţă cu diferenţele ei este abilitatea de a trăi împreună. Existenţa cu diferenţele lor împreună cu ceilalţi este o necesitate pentru societate. O politică multiculturală care sprijină şi permite diferitelor grupuri să aibă relaţii cu alte culturi dezvoltă o societate pluralistă bazată pe înţelegere şi respect. Oamenii din diferite naţii, religii, diferite secte şi diferite mentalităţi, în Dobrogea, mai ales, au reuşit să trăiască în pace până astăzi. Dacă aş da un răspuns subiectiv întrebării: Care a fost principalul actor care a ţinut atâtea nuanţe diferite împreună în procesul istoric? Aş spune că este menţionat frecvent un fenomen istoric numit „Pacea otomană” care ajunge să fie dorită în istorie mai ales după retragerea otomană, când climatul de pace din vechile teritorii otomane este înlocuit cu un proces sângeros de lupte şi foamete. Imperiul Otoman a fost un mare stat mondial care a dominat trei continente. A reunit diferite triburi, religii, naţiuni pe parcursul a şase secole. Care este secretul? Nu există nicio îndoială că disciplina, angajamentul, datoria divină, credinţa şi respectul au avut un efect semnificativ asupra acestui lucru. Nu a existat nicio impunere a credinţei cu forţa. Societăţile pe care otomanii au ajuns să le conducă au avut parte de aplicare foarte clară, fără deosebire, a dreptăţii şi ordinii prin justiţie, legi şi regulamente. Pentru cei care trăiau în graniţele Imperiul Otoman exista un principiu numit „dreptul sclavilor”, prin care nu se făcea nicio diferenţă între persoane, chiar şi pentru animale. Pacea este prioritară mai presus de orice. În acele timpuri mesajul de credinţă, era o responsabilitate pe care Islamul o impunea musulmanilor iar aceasta trebuia realizată cu o acceptare sinceră. Tuturor, care se aflau în interiorul graniţelor Imperiului Otoman, le-a fost garantată securitatea vieţii, a proprietăţii şi onoarea personală, indiferent de credinţă sau apartenenţă etnică. De exemplu, există o legendă despre justiţia acelei administraţii transmis din generaţie în generaţie din care aflăm cum, chiar şi sultanul, putea fi judecat în faţa unei instanţe dacă ar fi nedreptăţit un arhitect grec. De asemenea, trebuie remarcat faptul că „Puterea Otomană” a fost capabilă să menţină ordinea şi disciplina ca garanţie a păcii. Drept urmare, pentru păstrarea unei societăţi moderne impecabile, trebuie respectate drepturile de bază ale oamenilor, precum protecţia vieţii, proprietăţii, onoarei, a raselor, neamurilor şi religiilor lor. O societate modernă, omogenă, nu poate fi construită prin remodelarea societăţii pentru că pot apărea probleme organizaţionale foarte grave. Diferenţierea etnică, religioasă, sexuală, socială sau chiar politică duce clar la distanţare şi tensiuni, lupte şi conflicte.
Melek Osman
„Hai să ne cunoaştem”
UNESCO a inclus aniversarea a 700 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Yunus Emre pe lista evenimentelor memoriale şi a declarat anul 2021 „Anul lui Yunus Emre” în întreaga lume.
Yunus Emre s-a adresat întregii umanităţi, indiferent de limbă, religie şi rasă. Yunus Emre este un poet universal care a contribuit la umanismul mondial şi a reuşit să reunească oamenii în jurul valorilor comune.
Cu acest prilej Institutul Yunus Emre în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România şi Biroul Consilierului pe Educaţie al Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti au organizat evenimentul intitulat.
„Activităţile din cadrul proiectului care vizează comemorarea lui Yunus Emre şi consolidarea legăturilor noastre culturale şi istorice cu arta în ţările cu care împărtăşim valori comune se desfăşoară în România, Constanţa şi Bucureşti. Evenimentul a fost primit cu mare interes de constănţeni. În cadrul evenimentului au fost oferite şi certificatele de limba turcă cursanţilor care au absolvit cursurile de limba turcă organizate de Institutul Yunus Emre.”, declară organizatorii.
Evenimentul a debutat cu dansuri folclorice turceşti susţinute de Ansamblul „Delikanlılar” al Uniunii Democrate Turce din România. Poeziile lui Yunus Emre au fost recitate în limba turcă şi în limba română în compania unui recital de flaut. Personajul Hacivat, din faimosul teatru tradiţional turcesc, a susţinut un moment artistic inedit, fiind urmat de dansul lui Aşuk şi Maşuk. În cadrul evenimentului Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa Excelenţa Sa Emre Yurdakul şi Directorul Institului Yunus Emre din Constanţa dl. Tuna Balkan au înmânat şi certificatele de limba turcă. Evenimentul s-a încheiat cu un atelier de pictură pe apă - Ebru şi atelier de puzzle.
anonim
“Selam Olsun”
UNESCO, Yunus Emre’nin vefatının 700. yıl dönümünü anma etkinlikleri listesine alarak 2021’i dünya çapında “Yunus Emre Yılı” ilan etti.
Yunus Emre dil, din ve ırk gözetmeksizin tüm insanlığa hitap etmiştir. Yunus Emre, dünya hümanizmine katkıda bulunmuş, insanları ortak değerler etrafında buluşturmayı başarmış evrensel bir şairdir.
Bu vesileyle Yunus Emre Enstitüsü, Romanya Türk Demokratik Birliği ve Türkiye Cumhuriyeti Bükreş Büyükelçiliği Eğitim Müşavirliği işbirliği ile “Selam Olsun” başlıklı bir etkinlik düzenledi.
“Ortak değerleri paylaştığımız ülkelerde Yunus Emre’yi anma, kültürel ve tarihi bağlarımızı sanatla pekiştirmeyi hedefleyen proje kapsamındaki etkinlikler Romanya, Köstence ve Bükreş’te gerçekleşiyor. Etkinlik Köstence halkı tarafından büyük ilgiyle karşılandı. Etkinlik sırasında Yunus Emre Enstitüsü tarafından düzenlenen Türkçe kurslarından mezun olan öğrencilere Türkçe dil sertifikaları da takdim edildi.
Romanya Demokrat Türk Birliği “Delikanlılar” Ekibi tarafından sunulan halk oyunları ile başladı, Yunus Emre’nin şiirleri, flüt resitali eşliğinde Türkçe ve Rumence okundu. Geleneksel Türk Tiyatrosunun efsanevi kahramanı Hacivat ve Aşuk Maşuk dansı seyirciler tarafından beğeniyle izlenmiştir. Faaliyet kapsamında sertifika töreni de düzenlenmiştir. Öğrencilerimize sertifikalar T.C. Köstence Başkonsolosu Sayın Emre Yurdakul ve Köstence YEE Müdürü Tuna Balkan tarafından takdim edildi.
Etkinlik ebru atölyesi ve yapboz atölyesi ile son buldu.
anonim
Müslüman Kadının Rolu Ve Çocuğun Eğitimine Katkısı
Bir toplumda en az erkekler kadar kadınlar da eğitilmelidir. Günümüzde kadınları eğitmeyen ülkeler geri kaldığını görüyoruz. Kalkınmanın temelinde kadın eğitimi bulunmaktadır. Kadınları eğitenler, nesilleri eğitmiş demektir. Çünkü nesilleri eğitenler de kadınlardır.
Her toplumda olduğu gibi, eğitim yönünden, kadının Türk toplumunda da yeri çok büyüktür. Kadın, milli kültürün değerlerini öğrenerek ve benimseyerek milli ve dini ideallere ulaşmış bir kişilik seviyesine vardığı takdirde, gerek aile içinde, gerek toplum içinde görevlerini yerine getirebilir. Bu özellikleri kazanan kadın, sosyalleşip toplum üyeliğini geliştirebilmelidir. Böylece aile ve toplumda daha fonksiyonel ve daha verimli duruma gelmelidir. Kadın aile olarak, aile ve toplum arasındaki en sağlam köprüdür. İyi yetişmiş ve eğitilmiş kadın her toplum hayatında daha tesirli olabildiği gibi, aynı zamanda eğitimci rolü oynar.
Kadının da en az erkek kadar eğitim haklarından yararlanması ve eğitilmesi şarttır.
Kadının eğitimden mahrum bırakılması hayatlara mal olduğunu her dönem şahit olmuşuzdur. Cahiliyetten ve bilgisizlikten herkes tarafından yonetilmiş, başkalarına muhtaç olma durumları olmuştur. Atatürk, eğitim açısından Türk kadınının eşit haklara şitliğine sahip olması konusunda çok çalışmıştır. “Elbette sefil olursa kadın, alçalır beşer”.
Sosyal kurumlarda meydana gelen dengesizlikler tüm sosyal yapıyı etkilemektedir. Bu nedenle kadının toplumdaki yeri ve görevleri derken önce onun bir gerekli şahsiyeti kazanmasını, sonra da aile içinde gerekli yeri alması düşünülmelidir. Kadının toplumsal hayatta layık olduğu yeri alabilmesi ve kendinden beklenenleri yerine getirebilmesi için öncelikle eğitimde fırsat eşitliğinin olması gerekir.
Bu eşitliği sağlayamayan toplumlar kalkınmayı tam sağlayamaz. İslam Dini de eğitim-öğretim konusunda kadın ile erkeği eşit tutmuştur. İkisine de aynı şekilde hitap etmiştir. İlk emir “Oku” cinsiyet ayırımı yapmadan hem kadına hem de erkeğe hitap etmektedir. Üstelik “Hiç bilenlerle bilmeyenler bir olur mu?”, “İlim öğrenmek her erkek ve kadın Müslüman’ a farzdır” denilerek bu konuda her ikisi de mükellef tutulmuştur.
Eğer anne kendisi iyi eğitilmiş ise çocuklarına daha iyi bir eğitim verebilecektir. “Kadınlarda terbiyeli çocuklar yetiştirecek iktidar göremiyorsak; çocukları terbiye etmeye çalışacağımıza kadınları terbiye etmeliyiz. Kadınların terbiyesi çocukların terbiyesini temin etmeye kâfidir.” Şemseddin Sami der.
Anadır, “Büyük muvaffakiyetler anaların yetiştirdikleri güzide evlatlar sayesinde olmuştur.”
“Kadını en büyük vazifesi analıktır. İlk terbiye verilen yerin ana kucağı düşünülürse, bu vazifenin ehemmiyeti layıkıyla anlaşılır.”
Hiç unutulmamalıdır ki, çocuk eğitiminde en etkin çevre ailedir. Ailenin en etkin eğiticisi kadındır. Çocuk anne ve babanın bir emanetidir, onların kalpleri kıymetli bir cevher gibidir. Temiz toprak gibi hangi tohum ekilirsse onun mahsülü alınır. Onun için ağaç yaşken eğilir demişler, bunun gibi çocuk da neye yönlendirilirse oraya yönelir.
Bugünün çocukları geleceğin anne ve babaları ve kendi çocuklarının eğiticileri konumunda olup eğitimlerini kendi çocuklarına aktaracaklardır. Bu ahlaki davranışları nesilden nesile ulaşacaktır. Anneler ve babalar geleceğin toplumunu ıslah edebilecekleri gibi fesada ve çöküşe da çekebilirler. Bundan dolayı topluma karşı çok büyük sorumlulukları vardır.
İyi evlat, anne ve babasının başının yüksek olmasına sebep olduğu gibi, onların zayıf ve aciz oldukları ihtiyarlık zamanlarında da onlar için adeta bir dayanak olur. Eğer onların eğitim ve öğretimlerinde çaba sarf ederlerse bu dünyada zahmetlerinin meyvesini alacaklardır. Aynı şekilde, eğer bu hususta gaflet ve tembellik edecek olurlarsa bu dünyada zararlarını göreceklerdir.
Burada Peygamberimizin hadis-i şerifini hatırlamak gerekiyor: “Çocukken öğrenilen ilim taşa yazı yazmak gibidir. Yaşlıyken öğrenilen ilim ise suya yazmak gibidir.”
Firdes Musledin
Bazlamada et
Malzemeler
Et için:
- 500 gr tantunilik doğranmış dana eti
- 1 küçük ince uzun doğranmış soğan
- 1 yemek kaşığı tereyağı
- Yarım çay bardağı sıvı yağ
- Tuz
- Karabiber
- Tatlı toz biber
Bazlama ekmeği için:
- 4 su bardağı un
- 300 ml ılık su
- 2 çay kaşığı maya
- 2 tatlı kaşığı şeker
- 1 tatlı kaşığı tuz
- 3 yemek kaşığı yoğurt
Soğan salatası için:
- 2 orta boy soğan
- Yarım demet maydanoz
- 2 küçük domates
- Zeytinyağı
- Tuz
- Limon
- Sumak
Yapılışı:
Eti yapışmaz bir tavaya alıp suyunu çekene kadar kısık ateşte pişirin. Etler suyunu çekince zeytinyağı ve tereyağını ilave edip soğanları da ekleyin ve kavurmaya devam edin. Soğanlar diriliğini kaybedince baharatları ekleyip kısık ateşte kavurmaya devam edin.
Ekmeği için unu geniş bir kaba alıp ortasını havuz yapın. Maya ve şekeri koyup, unun üzerine tuz ve yoğurdu ekleyin. Suyu ortaya yavaş yavaş dökerek hamuru yoğurun. Daha sonra hamuru 30 dakika dinlendirip mayaya gelmesini bekleyin. Dinlenen hamurdan istediğiniz büyüklükte bezeler alıp yuvarlayın. Bezeleri bazlama yapıp tavada pişirin.
Soğan salatası için soğanları ince ince uzun şekilde doğrayın. Domatesin kabuklarını soyup küp küp doğrayın. Maydanozu ince ince kıyın. Soğanın acısının gitmesi için yıkayıp suyunu sıkın. Tüm malzemeyi bir kaba alın baharat ve yağını ilave edip karıştırın.
Bazlamaları yağlamak için etin üzerine bastırıp et ve salatayı içine koyup dürüm yapın. Afiyet olsun.
internet
Carne în lipie
Ingrediente
Pentru carne:
- 500 g carne de vită tăiată bucăţele
- o ceapă mică tocată mărunt
- o lingură de unt
- o jumătate de linguriţă de ulei
- sare
- piper negru
- boia de ardei dulce
Pentru lipie:
- 4 pahare cu făină
- 300 ml apă caldă
- 2 linguriţe de drojdie
- 2 linguriţe de zahăr
- o linguriţă sare
- 3 linguri de iaurt
Pentru amestecul de ceapă:
- 2 cepe medii
- o jumătate de legatură de pătrunjel
- 2 roşii mici
- ulei de măsline
- sare
- lămâie
- sumac
Mod de preparare:
Într-o tigaie antiaderentă bine încinsă puneţi bucăţelele de carne şi gătiţi la foc mic până când apa este absorbită. Când apa s-a evaporat adăugaţi uleiul de măsline şi untul, adăugaţi ceapa şi continuaţi să prăjiţi. Când ceapa devine translucidă, adăugaţi condimentele şi continuaţi să prăjiţi la foc mic.
Pentru lipie, puneţi făina într-un castron mare şi faceţi o adâncitură la mijloc. Puneţi drojdia şi zahărul şi adăugaţi sarea şi iaurtul în adâncitură. Frământaţi aluatul turnând încet apa în mijloc. Apoi lăsaţi aluatul să se odihnească timp de 30 de minute şi aşteptaţi să crească. Formaţi biluţe de mărimea dorită din aluatul odihnit şi rotiţi-le. Faceţi lipii plate şi gătiţile în tigaie.
Pentru amestecul de ceapă, tocaţi mărunt ceapa. Curăţaţi şi tăiaţi roşiile în cuburi. Tocaţi marunt patrunjelul. Pentru a înlătura amărăciunea cepei, spălaţi şi stoarceţi sucul. Puneţi toate ingredientele într-un castron, adăugaţi condimentele şi uleiul şi amestecaţi.
Pentru a umezii lipia întâi apăsaţi lipia pe carne şi puneţi carnea şi salata în interior şi faceţi rulou.
Nilgun Panaitescu
Galeta Unlu Tatlı
Malzemeler
- 1 su bardağıgaleta unu
- 1 çay bardağısıvı yağ
- 1 çay bardağıtoz şeker
- 3 adetyumurta
- 1 paketkabartma tozu
- 1 paketvanilya
- 1 su bardağıceviz içi (ince çekilmiş)
- 1/2 çay bardağıhindistan cevizi
Şerbeti İçin:
- 2 su bardağıtoz şeker
- 2 su bardağısu
- 2 damlalimonun suyu
Muhallebisi İçin:
- 3 su bardağısüt
- 2 kahve fincanıtam buğday unu
- 1 çay bardağıtoz şeker
- 2 yemek kaşığınişasta
- 1 paket vanilin
- 1 paket krem şanti
Süslemek İçin:
- 1/2 su bardağıhindistan cevizi
Yapılış
Kekini hazırlamak için; yumurtaları ve şekeri köpük kıvamına gelene dek bir mikser yardımıyla çırpın.
Ardından içerisine sıvı yağ, galeta unu, ceviz, hindistan cevizi, kabartma tozu ve vanilyayı ilave edip, güzelce karıştırın.
Hazırladığınız karışımı dibini yağladığınız kare bir borcama dökün ve önceden ısıtılmış 180 derece fırında yaklaşık 20 dakika boyunca pişmeye bırakın.
Şerbeti için; su ve şekeri bir tencerede güzelce karıştırıp ocağa alın. Kaynamaya başlayınca altını kısın, 5 dakika daha kaynatın ve içerisine limon suyunu ilave edin. Ardından altını kapatın ve soğuması için bir kenara alın.
Muhallebisi için; süt, un, şeker ve nişastayı bir tencereye alıp güzelce karıştırın. Ocağın altını açın ve kaynaya dek karıştırmaya devam edin. Muhallebi koyulaşıp, kaynamaya başlayınca içine vanilyayı ekleyin ve altını kapatın ve ılıklaşmasını bekleyin.
Ilıklaştıktan sonra içine toz krem şantiyi ekleyip, bir mikser ile güzelce çırpın.
Kek piştikten sonra fırından alın ve kek sıcakken üstüne soğumuş olan şerbeti dökün. Kek şerbeti emdikten sonra üstüne hazırladığınız muhallebiyi güzelce yayın ve tüm üstünü Hindistan cevizi ile kaplayın.
Soğuduktan sonra dilimleyerek servis edin.
internet
Prăjitură cu pesmet
Materiale
- o cană pesmet
- o ceaşcă de ulei
- o linguriţă de zahăr tos
- 3 ouă
- 1 pachet de praf de copt
- 1 pachet de zahăr vanilinat
- o cană de miez de nucă (măcinată fin)
- 1/2 linguriţă de nucă de cocos
Pentru şerbet:
- 2 căni de zahăr tos
- 2 pahare de apă
- 2 picături de suc de lămâie
Pentru cremă:
- 3 pahare de lapte
- 2 ceşti de cafea cu faină integrală de grâu
- 1 linguriţă de zahăr tos
- 2 linguri de amidon
- 1 pachet de zahăr vaniliat
- 1 pachet de cremă de frişcă
Pentru decor:
- 1/2 cană de nucă de cocos
Mod de preparare:
Bateţi ouăle şi zahărul cu un mixer până devine spumă.
Apoi adăugaţi ulei, pesmet, nuci, nucă de cocos, praf de copt şi vanilie şi amestecaţi bine.
Se toarnă amestecul pe care l-aţi pregătit într-o tavă uns şi lăsaţi aproximativ 20 de minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.
Pentru şerbet: se amestecă bine apa şi zahărul într-o cratiţă şi se pune pe aragaz. Când începe să fiarbă, reduceţi focul, fierbeţi încă 5 minute şi adăugaţi sucul de lămâie. Apoi opriţi focul şi lăsaţi-l deoparte să se răcească.
Pentru cremă: puneţi laptele, făina, zahărul şi amidonul într-o cratiţă şi amestecaţi bine. Porniţi focul şi continuaţi să amestecaţi până fierbe. Când budinca se îngroaşă şi începe să fiarbă, adăugaţi vanilie şi opriţi focul şi aşteptaţi să se încălzească.
După ce se încălzeşte,se adaugă frişca în ea şi se bate bine cu un mixer.
După ce blatul este copt, scoateţi-l din cuptor şi turnaţi siropul răcit pe el în timp ce tortul este fierbinte. După ce blatul absoarbe siropul, întindeţi bine budinca pe care aţi pregătit-o şi acoperiţi întreg blatul cu nucă de cocos.
Feliaţi şi serviţi după răcire.
Nilgun Panaitescu