Mesajul Preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, cu prilejul Zilei Profesorului

Fedbi Osman

Mustafa Kemal Ataturk

În data de 10 Noiembrie s-au comemorat 82 de ani de când s-a stins din viaţă primul preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk. Ne înclinăm în semn de respect pentru liderul militar şi politic care a transformat Turcia într-un stat democrat, laic şi modern şi păstrăm în suflet admiraţia noastră pentru Părintele Turcilor, fiind una din marile figuri ale sec. XX, Atatürk („Părintele turcilor”). În urma tuturor eforturilor, a făcut din Turcia o republică modernă pentru care este şi astăzi venerat de poporul turc. A reuşit să redea conaţionalilor săi mândria de a fi turci, împletită cu un nou sens al împlinirii naţionale în contextul lumii moderne. În următoarele două decenii, Atatürk a creat un stat modern care avea să continue să se transforme şi sub conducerea succesorilor săi într-o democraţie viabilă.
Cu acest prilej, preşedintele UDTR, Fedbi Osman, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, împreună cu preşedinta şi vicepreşedinta Sucursalei Medgidia, Vildan Bormambet, respectiv, Meric Abduraman, au depus o coroană de flori şi au păstrat un moment de reculegere la bustul lui Mustafa Kemal
Evenimentul a fost organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, la Medgidia. La ceremonialul de depunere de coroane de flori au mai participat: muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, primarul oraşului Medgidia, Valentin Vrabie şi directorul Colegiului Naţional K. Atatürk, Accan Mologani. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Consulului General al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, a directorului Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” Constanţa, Tuna Balkan, şi a reprezentanţilor TIAD Dobrogea.

Serin Turkoglu

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne cu ambasadorul Turciei

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, E.S. Füsun Aramaz, în data de 12 noiembrie. În cadrul discuţiilor purtate de cei doi oficiali a fost subliniată importanţa acordată de ambele părţi cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne.
Reprezentanţii celor două state, România şi Turcia, au discutat despre principalele repere ale relaţiei bilaterale şi despre obiectivele de interes comun, subliniind buna cooperare de la nivelul structurilor de Poliţie şi Jandarmerie dintre cele două ţări, precum şi în domeniul situaţiilor de urgenţă. Cu acest prilej, ambele părţi şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui la extinderea cooperării în domeniul afacerilor interne.
Aşa cum se arată în cadrul unui comunicat de presă, transmis de Ministerul Afacerilor Interne, „ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Fusun Aramaz a transmis aprecierea deosebită pentru cooperarea substanţială în cadrul Parteneriatului Strategic cu Turcia şi intenţia de a marca, în anul 2021, cei 10 ani de la semnarea acestuia.”
La rândul său, ministrul Ion Marcel Vela a asigurat-o pe E.S. doamna Füsun Aramaz de sprijinul Ministerului Afacerilor Interne pentru îndeplinirea obiectivelor mandatului său.
La întrevederea cu ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a luat parte şi Ali Kılıçarslan Topuz consilier în cadrul Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti.

Sorina Asan

Büyükelçi Füsun Aramaz İçişleri Bakanı Marcel Vela’yı ziyaret etti

Türkiye Cumhuriyeti’nin Bükreş Büyükelçisi Füsun Aramaz, Romanya İçişleri Bakanı Marcel Vela’yı 12 Kasım tarihinde makamında ziyaret etti. Görüşmede gündemdeki işbirliği konuları ele alındı. İki yetkili arasındaki görüşmelerde, iki tarafın içişleri alanında ikili işbirliğine verdiği önemi vurguladı. Yetkililerin, ikili ilişkilerin ana noktaları ve ortak menfaatin amaçları, iki ülke arasındaki Polis ve Jandarma yapıları düzeyinde ve acil durumlar alanında iyi bir işbirliği konuları görüşüldüğü de belirtildi. Açıklamada, her iki ülkenin de içişleri alanında işbirliğinin genişlemesine katkıda bulunmaya hazır oldukları da ifade edildi.
Buna karşılık, Bakan Ion Marcel Vela, Türkiye Cumhuriyeti Büyükelçisi Sayın Füsun Aramaz’a, görevinin amaçlarının gerçekleştirilmesi için İçişleri Bakanlığı’nın desteğine güvence verdi.
Türkiye Cumhuriyeti’nin Bükreş Büyükelçiliği Danışmanı Ali Kılıçarslan Topuz’ da İçişleri Bakanı Marcel Vela ile görüşmeye katıldı.

Nurcan İbraim

Sucursalele UDTR din Galaţi şi Brăila vizitate de consulul general al Turciei

Consulul general a Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din Brăila şi Galaţi, la începutul lunii noiembrie, prilej cu care a vizitat şi sucursalele Uniunii Democrate Turce din România din cele două municipii, reşedinţe de judeţ, şi s-a întâlnit cu membrii UDTR.

Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, a fost primit la Galaţi de prefectul judeţului, Eugen Hristache. În cadrul convorbirilor purtate, cei doi oficiali şi-au exprimat dorinţa de a dezvolta relaţiile dintre România şi Republica Turcia. În centrul discuţiilor s-au aflat evoluţia şi impactul pandemiei de Covid 19 asupra judeţului Galaţi, prilej cu care diplomatul turc a remarcat că au fost luate măsuri bune de prevenire astfel încât, incidenţa infectărilor în rândul populaţiei să se menţină la un nivel scăzut. Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, a avut întrevederi şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, şi cu primarul municipiului Galaţi, İonuţ Pucheanu.
Tot la Galaţi, diplomatul turc s-a întâlnit cu preşedinta Sucursalei UDTR din localitate, Gülten Abdula Nazare. Preşedinta Sucursalei UDTR Galaţi i-a prezentat consulului general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, câteva din proiectele derulate specificând faptul că nu a renunţat la activităţi nici în perioada pandemiei, participând la acestea on line. Cea mai recentă participare a doamnei Gülten Abdula a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, la Conferinţa Internaţională, „Istorie, spiritualitate, cultură, dialog şi interactivitate” unde a prezentat lucrarea, „Oraşul Babadag văzut prin ochii lui Kemal Karpat, istoric şi socilog”. O altă realizare recentă a preşedintei Sucursalei UDTR Galaţi este reeditarea pentru a patra oară în Republica Turcia a romanului lui Gala Galaction, „Papucii lui Mahmut”, tradus în limba turcă de Gülten Abdula. La finalul vizitei, diplomatul turc a scris în cartea de onoare a Sucursalei UDTR Galaţi.
Totdată, consulul general a Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, a efectuat o vizită de curtoazie la sediul Instituţiei Prefectului-Judeţul Brăila unde a fost primit de subprefecţii, Vasilica Vâlcu şi Simona Drăghicescu. Diplomatul turc a mai purtat discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac şi cu primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir. Tot la Brăila, diplomatul turc a păstrat un moment de reculegere în memoria militarilor turci, la Cimitirul Eroilor şi s-a întălnit cu câţiva membri ai Sucursalei UDTR Brăila.
Tot în luna noiembrie, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul a purtat o serie de convorbiri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din Mangalia, Medgidia şi Călăraşi.

Sorina Asan

R.D.T.B.’in Galaţi ve Brăila şubeleri Türkiye Başkonsolosu tarafından ziyaret edildi

Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul, Kasım ayı başında Brăila ve Galaţi’taki yerel makamların temsilcileriyle bir dizi görüşme yaptı. Bu vesileyle şubeleri ziyaret ederek üyeleri ile bir araya geldi.

Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul, Galaţi valisi Eugen Hristache tarafından kabul edildi. Görüşmelerde iki yetkili, Romanya ile Türkiye Cumhuriyeti arasındaki ilişkileri geliştirme arzularını dile getirdi. Tartışmaların merkezinde Covid 19 salgınının Galati ilçesindeki gelişimi ve etkisi yer alırken, bu vesileyle Türk diplomat, halk arasında enfeksiyonun düşük tutulması için iyi önleyici tedbirlerin alındığını kaydetti.
Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul, Galaţi İlçe Meclisi Başkanı Costel Fotea ve Galaţi Belediye Başkanı İonuţ Pucheanu ile görüştü.
Yine Galaţi şehrinde Türk diplomatı R.D.T.B.’nin şube başkanı Gülten Abdula Nazare ile bir araya geldi. R.D.T.B. Galaţi Şubesi Başkanı Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul’a, pandemi sırasında bile faaliyetlerinden vazgeçmediğini belirterek gerçekleştirdiği projelerden bazılarını online olarak sundu. Gülten Abdula’nın en son katılımı Ekim ayı sonunda “Tarih, Maneviyat, Kültür, Diyalog ve Etkileşim” başlıklı Uluslararası Konferans’ta gerçekleştirildi. Faaliyette “Babadağ şehri tarihçi ve sosyolog Kemal Karpat’ın gözünden “ adlı çalışmayı sundu.
R.D.T.B. Galaţi şubesi başkanın son başarısı Türkiye Cumhuriyeti’nde dordüncü kez basılan Römen yazarı Gala Galaction’un “Mahmud’un Terlikleri“ adlı eserinin tercümesi oldu. Ziyaretin sonunda Türk diplomatı R.D.T.B.’nin Galaţi Şubesi şeref kitabına yazdı.
Aynı zamanda Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul, Brăila Vali Yrd. Vasilica Vâlcu ve Simona Drăghicescu tarafından kabul edildi ve nezaket ziyaretinde bulundu. Türk diplomat ayrıca Brăila İlçe Meclisi başkanı Francisk Iulian Chiriac ve Brăila Belediye Başkanı Viorel Marian Dragomir ile görüşmelerde bulundu. Yine Brăila’da Türk diplomat Türk Şehitler Mezarlığı’nda Türk şehitlerin anısına bir dakikalık saygı duruşunda bulundu ve R.D.T.B. Brăila Şubesi’nin üyeleri ile görüştü.
Kasım ayında, Türkiye Cumhuriyeti’nin Köstence Başkonsolosu Emre Yurdakul, Mangalia, Medgidia ve Călăraşi’taki yerel makamların temsilcileriyle görüşmeler yaptı.

Nurcan İbraim

Mustafa Ali Mehmet – Hepimizin Türklük Hocası

Bu sene, 26 Ekim’ de Romanya Türkleri’nin değerli Hocası ve dava adamı- Türkolog Mustafa Ali Mehmet hayata gözlerini yummuş, tüm soydaşlarımızı derin bir hüzüne boğmuştu. Şüphesiz ki Hocamız bizlere Türklüğü en saf ve doğru haliyle anlatan ve öğreten isimlerin önde gelenlerindendir, böylece her birimizin kültürel değerlerimizi korumaya sınırsız katkısı olmuş, Romanya’ da yaşayan her Türk ailesinin büyüğü- yol gösteren ferdi olmuştur.
Birinci dünya savaşı sonrasında tüm dünya değerlerinin ve düzenlerinin dinamik olarak değişiminin yaşandığı bir dönemde- 1924 yılında o zamanlar Romen toprakları olan Pazarcık Sancağında bir Türk ailesinin oğlu- Mustafa dünyaya geliyordu. O bir tek anne ve babasının değil, tüm Türk toplumunun hayırlı evladı olacaktı. İlkokuldan hemen sonra, mualim olma hayali ile 1937- 1945 senelerinde Mecidiye Medresesi’nde öğrenimine devam etmiştir. Bu dönemde geçimini sağlamak için, ağır koşullarda çalışarak eğtim hayatını sürdürmüş ve mezun olmuştur. Sonrasında ise tüm öğrendiklerini ufak soydaşlarıyla paylaşmak maksadıyla, Dobruca’ daki farklı Türk Okullarında öğretmenlik ve müdürlük yapmıştır.
Öğrenme ve ilim sahibi olma arzusu ile 1950’de Bükreşteki Felsefe Fakültesi’nin sınavını kazanmış, 1954’te de önde gelen mezunlarından olmayı başarmıştır. Bu arada, eski Türkçe’yi nadir tanıyanlardan olduğundan dolayı, eski Osmanlı tarhi kaynaklarına yansıyan Romen tarihini keşfetmek ve Romen tarihine bu bölümleri kazandırmak amaçlı, Romanya Bilim Akademisi Mustafa Ali Mehmet hocanın bilgisine başvurmuştur. Bunu hem kendini geliştirmek hem de tarihin saf ve objektif bir şekilde tanınmasında vazgeçilemez bir fırsat olduğunu anlamış, tereddüt etmeden kaynakların tercümesini sağlamıştır. Bu projedeki üstün başarısı, Romen Tarih Enstitüsü’nün Türkolog Oryentalist görevi ile taçlandırılmış, gelecek çalışmaların her iki halk için önem ve anlamını tasdik etmiştir. Bunun akabinde, 1965 senesinde henüz kurulan Güney Doğu Avrupa Enstitüsü’nde araştırmalarına devam etti ve bir sene sonra İstanbul’a gitmiş, arşivleri dikkatle inceleyip ve Romen tarihiyle alakalı olan kısımlarını tercüme ederek kazandırma görevine üstenmiştir.
Araştırmaları sonucunda edindiği bilgileri 1966 da yazmaya başladığı Türklerin Tarihi, dönemin siyasi durumundan kaynaklanan sebeplerle anca 1976 da yayınlanmıştır ve büyük ses getirmiştir. Bu eserin yüksek tarihi bilgi kalitesi ve tarafsız anlatımı, komunist döneminde de olsa basılmasına ve tanıtılmasına mani olunamamıştır. Bu başyapıt değerindeki eserinde Mustafa Ali Mehmet, bir dönem Balkanlardaki Osmanlı hakimiyetini vurgulamış, Osmanlı himayesinin bu coğrafya da bulunan toprakların korunmasındaki şüphesiz rolünü ve böylece Romanya dahil olmak üzere gelecekteki ülkelerin sınırlarını olumlu etkilediğini tarihi yazılar ve kaynaklarla ispat etmiştir.
Küçükleri unutmayıp, Dil ve Edebiyat’larını tanıyıp anlamaları için, çalışmaktan asla yorulmayan usanmayan Mustafa Ali Mehmet Hocamız 1.inci sınıftan 8.inci sınıfa kadar Türkçe ders kitabı yazan 2 kişiden biridir. Ayrıca, manevi değerleri olmadan bir toplumun kimliği hakkında bahsedilemediğinin kanaatinde olan büyük Türkolog, Kur’ an-ı Kerim’ in Romence mealini yayınlayarak, Romanya’ da yaşayan Türk soydaşlarımızın dinlerini daha kolay anlamasına ve Romenlerin İslam dininin presiplerini tanımasında da önemli katkıda bulunmuştur.
Kendini topluma ve kültürel değerlerimize adayan bir birey olarak, en büyük hayali: tüm soydaşlarımızın buluşma noktası olacak bir derneğin ve saf Türkçe yazılmış bir gazetenin kurulmasıydı, 1989 devriminden az süre sonra gerçek oldu.
Bir tek kültürel ve akademik yönleriyle değil, aynı zamanda 1956 da Ayşe Hanımla beraber kurduğu aile hayatında da hem eş, hem baba olarak, onu tanıyan herkes için daima bir model teşkil etmiştir. 26 Kasım 2020de aramızdan ayrılarak üyesi olduğu büyük Türklük ailesi ve ilim yollarını aydınlattığı tüm geçleri yasa boğmuştur, ancak geride bıraktığı öğretmen ve yol açan figürü ve hayatı boyunca dik, kararlı ve merhametli duruşu, soyut kavramları yenecek güçtedir.
Bu yıl, Aralık ayının 14 ünde Hocamız 96 yaşını dolduracaktı, ancak kutlamak değil, kendilerini doğum gününde rahmetle anmak nasip olmuştur… Mustafa Ali Mehmet Hocayı anlatmaya malesef kelimeler güçsüz kalır, bunu en iyi de onu tanıyanlar bilir. Mustafa isminin anlamını başarıyla temsil etmiş, öğrenmeye ve öğretmeye aşık, tam bir seçilmiş kişi niteliğinde hayatını ve çalışmalarını sürdürmüştür. Romanya’ da yaşayan tüm Türk toplumu böylesine mesleki ve ahlaki değerleri yüksek bir birey ile daima gurur duydu ve duyacaktır, Mustafa Ali Mehmet Hocamızı unutmadı, unutmayacaktır!
Okuduğunuz yazı, Mustafa Ali Mehmet Hocamızın kıymetli ailesi tarafından onaylanmıştır. Sağladıkları destek için sonsuz teşekkürler!

Hayat Memiş

Comemorare Atatürk la fiecare 10 noiembrie

În acest an trist, 2020, la a 82-a comemorare a măreţului Gazi Mustafa Kemal Atatürk, data de 10 noiembrie nu a fost o zi de tristeţe. Dimpotrivă, ca şi în anii precedenţi, 10 noiembrie, este în conştiinţa noastră, ziua care ne aminteşte lupta şi credinţa lui Mustafa Kemal Atatürk pentru naţiunea turcă. Chiar dacă au trecut 82 de ani de la decesul Marelui Conducător, acesta a rămas cel mai important exemplu de viaţă dedicată turcilor din întreaga lume. În cei 57 de ani de viaţă a construit spiritul de unitate al naţiuni turce şi a arătat lumii întregi că naţiunea turcă are rădăcini puternice şi strămoşi destoinici, chiar de la începuturile omenirii, precum Adam urmat de Noe, tatăl turcilor. În toată istoria lor, turcii au dat dovadă de cinste, decenţă şi curaj. Moralitatea şi inima lor bună a arătat lumii întregi ca turcul este om de încredere pe care te poţi baza şi de la care poţi învăţa multe lucruri, un bun vecin şi un prieten de nădejde.
Datoria noastră, acum, este să protejăm încrederea lui Mustafa Kemal Atatürk şi a tovarăşilor săi şi să continuăm pe drumul deschis de aceştia. Să ne păstrăm drepturile şi libertăţile, pentru care şi-au dat viaţa înaintaţii noştri. Au militat pentru dreptul la viaţă şi educaţie în egalitate deplină şi respect pentru toţi fără diferenţiere de rasă, sex sau vârstă. Doar păstrând aceste repere vom atinge nivelul civilizaţiei perfecte, indestructibile, în acest nou mileniu.
Cu aceste gânduri, la cea de-a 82-a comemorare, voi spune cu cel mai mare respect ALLAH RAHMET EYLESİN lui Mustafa Kemal Atatürk, eroilor noştri şi tuturor martirilor noştri. Locurile umbrite să se umple de lumină, iar raiul să fie veşnic în sufletele oamenilor.

Melek Osman

Ziua Dobrogei

Pe data de 14 noiembrie, am marcat Ziua Dobrogei, moment important atât pentru români, cât şi pentru minorităţile entice când, în anul 1878 Dobrogea a revenit la teritoriul naţional. Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878 şi a fost consfinţită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878. Chiar dacă această perioadă dificilă ne-a împiedicat să sărbătorim în mod solemn aceast important eveniment, nu ne rămâne decât să facem o retrospectivă în istorie.
La 14 noiembrie 1878, principele Carol I a dat citire unei proclamaţii, adresată dobrogenilor, în care se afirma: „voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de Naţiune hotărăşte şi cârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii, viaţa, onoarea şi proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe naţiuni noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă[...] Locuitori musulmani! Dreptatea României nu cunoaşte deosebire de neam şi de religiune! Credinţa voastră, familia voastră vor fi apărate deopotrivă ca şi ale creştinilor. Afacerile religiunii şi ale familiei vor fi pentru voi încredinţate apărării muftiilor şi judecătorilor aleşi din neamul şi legea voastră [....] Şi creştini şi musulmani, primiţi dar cu încredere autorităţile române, ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care aţi trecut, de a vindeca rănile războiului, de a apăra persoana, averea şi interesele voastre legiuite, în sfârşit, de a vă dezvolta buna stare morală şi materială. În curând, provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă, care va ţine seamă de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească. Până atunci, autorităţile române au ca întâia îndatorire de a cerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a îngriji bunul vostru trai, de a vă face a iubi ţara la a cărei soartă acum este lipită şi soarta voastră”.
Pentru oricine lecturează cu atenţie proclamaţia din 14 noiembrie, şi încearcă să o contrapună evoluţiei viitoare a provinciei, poate să constate existenţa unui adevărat program, expus în cuvinte puţine dar semnificative. Drepturile cetăţeneşti au primit ocrotirea statului român, prin legi de organizare a provinciei, chiar dacă acordarea drepturilor politice a trebuit să mai aştepte trei decenii. Apoi, protecţia etnică şi religioasă a fost o constantă a viziunii statului român.
Devine astfel evident faptul că datoria noastră, a urmaşilor, este să apărăm această ţară unde trăim în libertate, respect şi pace, cu onoare şi mândrie. Trăim cu speranţa într-un viitor mai luminos, fără a compromite valorile şi unitatea pe care naţiunea noastră le-a câştigat. De aceea nu putem avea decât gânduri şi sentimente sincere de respect, dragoste şi speranţă pentru o Românie în care toate provocările şi obstacolele au trecut cu uşurinţă iar pentru a-i schimba viitorul noi îi oferim dragostea noastră mare. Obstacolele provocatoare sperăm să ne dea putere însutită pentru a le depăşi. Spiritul naţiunii noastre poate fi de neînfrânt iar drumul nostru în unitate este sigur garanţia libertăţii şi fericirii noastre.
Aici ne-am configurat identitatea şi, păstrându-ne particularităţile originii, ale culturii turce şi islamice, am devenit cetăţeni români. Ne - am făcut datoria şi ne - am integrat. Amprenta existenţei noastre este evidentă, dar nu dorim să fim asimilaţi, să fim „românizaţi“. Noi dorim să rămânem turcii din România, respectând tradiţia, pentru a o păstra vie şi în acelaşi timp pentru a reuni şi consolida relaţiile de orice fel, de limbă turcă şi religie islamică.

Serin Turkoglu

Povestea fesului…

Dacă priviţi cu atenţie o imagine cu tulceni pe la 1870, cu siguranţă veţi vedea cel puţin câţiva care poartă în vârful capului un fel de cipilică în formă de trunchi de con, de culoare roşie. Acestea erau faimoasele fesuri otomane, purtate bineânţeles de către toată populaţia masculină musulmană, de la mic la mare. Doar ici, acolo, mai puteai întâlni câte un bătrân sau un tătar foarte sărac care nu-şi putea permite să-şi cumpere un fes, şi atunci umbla purtând înfăşurat în jurul capului o bucată de pânză, aşa cum făcuseră osmanlâii sute de ani.
Povestea fesului este plină de mister şi aventuri. În primul rând nu prea se ştie exact cine a inspirat forma şi dimensiunile sale. Unele voci afirmă că este de inspiraţie grecească, existând mărturii în acest sens că un fel de bonete tronconice, cu şnur, purtate de greci încă de acum 2000 de ani. Turcii susţin că este de fapt vorba despre o piesă din ţinuta militară a soldaţilor otomani, un fel de mini cască de oţel, pe care ienicerii o purtau pe cap, sub zale, pentru a-i proteja împotriva loviturilor de sabie din această zonă a corpului.

Mahmut II inventatorul fesului

Ceea ce se ştie precis este faptul că în în anul 1826, Sultanul Mahmud al II-lea, în încercarea de a moderniza armata otomană, impune uniforme noi soldaţilor, inspirate după cele occidentale şi ca acoperământ pentru cap, fesul. El însuşi poartă pentru prima dată un fes, care era ce-i drept, ceva mai voluminos decât tichiuţile purtate de ceilalţi supuşi. De la armată, apoi la funcţionarii otomani, obligaţi să poarte fes împreună cu un fel de redingotă tunică, faimosul fes s-a răspândit la întrega populaţie bărăbătească musulmană din întreg imperiul.
Analizat cu atenţie, fesul este o realizare destul de bizară pentru un european, în primul rând pare un fel de pălărie neterminată, pe care orice vânt mai puternic ţi-o putea smulge de pe cap şi care nici nu te apăra prea grozav de canicula verilor otomane, ploaie sau frig (ce-i drept, mai rare). Chiar otomanii au recunoscut, că de fapt fesul este un fel de pălărie fără boruri, pentru a nu-i incomoda pe credincioşi atunc83-59i când fac cele cinc rugăciuni zilnice, atingând pământul cu fruntea. O pălărie ar fi fost o adevărată piedică în cadrul acestui ritual.
Cu trecerea timpului, fesul a început să capete forme mai rafinate, astfel, militarii purtau fesuri cu şnur lung şi gros, funcţionarii cu un şnur mai scurt şi subţire iar oamenii de rând doar simplul fes. Mii de ateliere, din întreg Imperiul Otoman, fabricau fesuri, dar cele mai bune erau importate de la Viena. În 1908, în urma anexării Bosniei-Herţegovina de către Imperiul Austro-Ungar, otmanii boicotează importul de mărfuri austriece, inclusiv a fesurilor, în istorie acest boicot economic fiind cunoscut cu numele de Fez Boycott.
Povestea fesului se încheie în 1925, după ce ajunsese să fie un adevărat simbol al orientalismului. Mustafa Kemal Ataturk, în cadrul seriei de reforme care aveau să transfome Turcia într-un stat modern, interzice portul fesului pe care îl considera un fel de pălărie grecească.

internet

Misafirperverlik

Değerli okuyucularım Allah’ın Selamı, Rahmeti, Bereketi üzerinize olsun.
Bir atasözümüzle giriş yapmak istiyorum: MISAFIR KISMERTİ İLE GELİR.
Inaçlaramıza ve geleneklerimize göre, yolcuya, konuğa gerekli hassasiyeti göstermeyi ve ikramda bulunmayı emreder. Bu bakımdan evimizi, gönlümüzü misafirlere açmalıyız. Misafirleri külfet görmemeliyiz, gelen kişileri Allah´ın misafirleri olduğunu düşünerek ağırlarsak zorlanmayız. Allah’ın izniyle evimiz bereket dolar, çünkü misafire ikram edene Yüce Allah misliyle verir. Yani misafir on kısmetiyle gelir, birini alır, dokuzunu hane sahibine bırakır.
Ihtiyaç sahiplerine yemek yedirmek, selamı yaymak, insanların görmediği yerlerde iyilikte bulunmak, insanlar uykuda iken gece ibadet yapmak, Islam’ın güzel gördüğü hasletlerdendir. Peygamber Efendimiz (S.A.V) şöyle buyurdular: Allah Teala’nın, Ibrahim (a.s)’mı kendisine dost edinmesinin sebebi, onun yemek yedirmesi, selamı yayması ve insanlar uyurken kalkıp namaz kılmasıdır.
Efendimiz(s.a.v) şöyle buyurdular: Allah’a ve ahiret gününe iman eden kişi misafirlerine ikram etsin. Misafirin hediyesi, onu bir gün ve gece güzelce ağırlamaktır. Misafirlik üç gün olup üç günden sonrası için misafire ikram etmek sadaka sevabı kazandırır.
Ata (rahimehullah) demiştir ki: Ibrahim aleyhisselam yemek ikram etmek istediği ve böyle birini de bulamadığı zaman, kendisiyle birlikte oturup yemek, yiyecek birini bulabilmek için bazan bir mil, bazen de iki mil yol giderdi.
Ikrime(r.a) ise Ibrahim (a.s) hakkında, misafirlerin babası olarak adlandırılmıştı. Onun konağında tam kırk tane kapı bulunurdu. Hangisinden bir kişi girecek diye beklerdi demiştir.
Muminlerin emiri Hz Ali (r.a) ise, din kardeşlerimi bir araya toplayıp bir kaç lokmayı onlarla paylaşmak, şu çarşıya çıkıp bir köle satın alarak onu azat etmekten daha değerlidir demiştir.
Ibni Omer (r.a) bir yemek yaptığı zaman ve yakından hali vakti yerinde biri geçtiği zaman onu yemeğe davet etmezdi, ancak yoksul biri geçtiği zaman onu çağırırdı.
Ebu Hureyre’ den (r.a) rivayet ediyor: Resulullaha(s.a.v)’e insanların en çok cennete girmelerine sebeb olan amel hangisidir? diye soruldu, buyurdular ki:
– Allah’a karşı takvalı olmak ve güzel ahlak. (TAKVA:1, Allah’tan korkmak 2, Dinin yasakladığı ve haram kıldığı şeylerden uzak durup, din tarafindan buyurulan şeyleri yerine getirmek).
Bir kişi evine misafir çağırdığı zaman, misafirin ve ev sahibinin uyması gereken kurallar vardır. Ev sahibini dikkat etmesi gerekenler:

1. misafire gücünün yetmeyeceği şeyleri yapması için zorlamamak ve bu hususta adet olan şeyleri dışına çıkmamak
2. helal olmayan şey ikram etmemek

Misafirin dikkat etmesi gerekenler:

1. Eve girdiği zaman oturması, ayakta gezinmemesi
2. Kendisine ikram edilene razı olması
3. Misafirlikten ayrılırken ev sahibine hayır ve bereket dualarında bulunması

Rasulullah (s.a.v) efendimiz buyuruyor: Kim malının zekatını verir, misafire ikramda bulunur ve darda kalan yakınlarına yardımda bulunursa, nefsinin cimriliğinden korunmuş olur.

KISSADAN HISSE:

Eskilerden biri, akşam yemeğini sarayda yemek üzere Halifenin davetlisiydi. Hızlı hızlı Saraya doğru giderken önüne biri çıktı. Önüne çıkan adama kim olduğunu sordu. Adam:
– Ben yolcuyum. Buranın yabancısıyım, aç ve yorgunum, dedi. O da :
– Ben halifenin davetlisiyim, gel beraber gidelim, dediyse de misafir:
– Benim halife ile ne işim olacak. Senin bana vereceğin bir tas çorban varsa ver, yoksa bırak, deyince fazla ilgilenmeyip saraya doğru yöneldi.
Davetten sonra dönüşte, baktı ki, adam bir kenara kıvrılmış uyuyor. Uyandırmak istemedi ve sabah uyanacağı vakitte gelir ve karnını doyururum diye düşündü, evine gitti, yattı ve uyudu.
O gece bir rüya gördü. Kendisi bir çöldeydi, yüzünden ışıklar saçılan büyük bir kalabalık ve o kalabalığın önünde de nurlu bir zat bulunuyordu. Bunların kimler olduğunu sordu. Kendisine:
– Bunlar 124 bin Peygamberdir. En önde olan da son Peygamber Hazreti Muhammed Mustafa (s.a.v) dır dediler.
Hemen Peygamber Efendimizin elini öpmek istediyse de, Peygamberimiz elini vermedi. Ve buyurdu ki:
– Biz, sevdiklerimizden bir tas çorbayı esirgeyenlere elimizi vermeyiz.
Uyanır uyanmaz hemen akşamki yabancıyı bulmak için koştu. O, kalkmış ve yola koyulmuştu. Geri çevirmeye uğraştı ve ne olur bir tas çorbamı iç diye yalvardı. Yabancı adam ısrarlara rağmen kabul etmedi ve şöyle dedi:
– Senin bir tas çorba vermin için illa da 124 bin Peygamberi seferber mi etmek lazım? O güçte olmayanlar ne yapacaklar?
Bundan sonra o zat rastladığı hiç bir misafire yemek ikram etmeden göndermezdi. Hatta kendisine misafir olup yemeğini yemesi için yalvarırdı.
Hulasa olarak önemli olan, gerçek iytiyaç sahiplerini bulup, onların ihtiyaçlarını karşılamaktır.

Firdes Musledin

Aspecte ale vieţii cultural-religioase a musulmanilor dobrogeni la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului XX

Numirea lui Hafiz Rifat ca muftiu al Constanţei a fost însă contestată de către Cadiul Tribunalului mahomedan din oraş, Ibraim Cadâr Muedin, care, într-o petiţie înaintată ministrului Cultelor, Spiru Haret, arată că timp de zece ani deţinuse funcţia de judecător, calitate în care a fost de două ori muftiu girant pe timpul vacantelor postului (respectiv în 1899, după moartea muftiului Seid Amer Bechir şi după 20 mai 1908, după moartea muftiului Husein Ali). Arătând că atât studiile teologice, cât şi experienţa deja acumulată îl recomandau pentru ocuparea acestei funcţii, petiţionarul solicita permisiunea ministrului Cultelor pentru a avansa în noua funcţie.
Din acest document reies clar două aspecte: pe timpul vacanţelor postului exista un muftiu girant care deţinea conducerea intermediară, fiind cel mai adesea numit chiar cadiul Tribunalului mahomedan. Al doilea lucru este legat de modalitatea de avansare în funcţie – nu trebuie să uităm că atât cadiul cât şi muftiul era consideraţi de statul român funcţionari, fiind remuneraţi şi puşi sub autoritatea ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
Un document ulterior, datat 23 martie 1919 şi trimis preşedintelui Consiliului de Miniştrii de trimisul român de la Constantinopol, vine să aducă lămuriri cu privire la această situaţie. Se specifica în textul telegramei: „Cu ocazia vizitei personale ce am făcut-o Şeik-ului Islamului, Alteţa Sa m-a rugat să intervin pe lângă Guvernul Regal pentru ca departamentul român competent să binevoiască a numi, în mod definitiv, în calitate de muftiu de Constanţa, pe dl. Ibrahim Cadâr, actualul cadiu al Tribunalului religios mahomedan şi muftiu interimar de Constanţa”. Şi, din nou, se ridica problema intervenţiei liderului religios în chestiunile administraţiei româneşti, făcându-se următoarea precizare: „M-am abţinut de a spune Alteţei Sale dacă guvernul nostru poate recunoaşte în momentele actuale menşurul (întărirea religioasă) a Şeik-ului pentru calitatea de Muftiu de Constanţa a dl. Ibrahim Cadâr, (...), ţinând cont de înaltul post ce Şeik-ul Islamului îl ocupă în Imperiu şi de calitatea sa de vicepreşedinte al partidului care este astăzi la putere”.
Situaţia comunităţii musulmane din Dobrogea suferă unele schimbări începând cu 1913, odată cu integrarea în statul român a Cadrilaterului. Începând cu această dată comunitatea musulmană din Dobrogea va avea asigurate patru posturi de muftii, unul fiind al judeţului Durostor, şi altul al judeţului Caliacra. Aşa se face că în ianuarie 1914 locuitorii din Dobrici aleseseră ca muftiu al judeţului pe Hasan Mustafa Cocimarli, care nu a primit însă învoire din partea Şeikului Islamului pentru că, deşi „este o persoană de o onorabilitate incontestabilă, nu este diplomat al şcoalei »naibilor« (judecători religioşi) şi nici nu posedă cunoştinţele necesare în materie de »Şeriat«”. Pentru a ocupa această funcţie importantă în interiorul comunităţii musulmane a fost recomandat ulterior Halil Fehin H. Abdurain, profesor de limba şi literatură arabă al Seminarului Musulman din Medgidia, care, conform raportului întocmit de Ministerul Cultelor, întrunea condiţiile pentru acest post. Pentru postul de muftiu al judeţului Durostorum, Ministerul Afacerilor Străine aducea la cunoştinţă ministrului Cultelor, la 27 februarie 1914, că Şeik-ul Islamului conferise menşurul (diploma) de recunoaştere lui Mustafa Sabri Husein Efendi, Cadiul din Silistra.
Cel puţin până la izbucnirea Primului Război Mondial – momentul terminus avut în vedere de studiul de faţă - organizarea şi funcţionarea instituţiei muftiatului din Dobrogea au rămas neschimbate. Se impun însă câteva concluzii.
În primul rând, instituţia Muftiatului a jucat un rol important în organizarea vieţii musulmanilor dobrogeni, fapt ce a determinat autorităţile române locale şi centrale să acorde o mare atenţie bunei sale funcţionări. Principala reprezentare a muftiilor, aşa cum rezultă din Instrucţiunile elaborate de Şeik-ul Islamului de la Constantinopol cu privire la organizarea vieţii religioase a comunităţilor musulmane din Balcani, era aceea de a fi intermediarul comunităţii musulmane în raportul cu Şeik-ul Islamatului (art. 19). Conform aceluiaşi document intrarea în funcţiune a unui muftiu era confirmată prin primirea de la Constantinopol a unui Menşur. (art. 20), fapt ce consfinţea primatul Şeik-ului Islamului în chestiunile religioase ale etnicilor musulmani din Dobrogea, precum şi strânsa lor legătură menţinută şi după integrarea acestei provincii statului român.
Totodată, amintitul document stipula organizarea unui Consiliu al comunităţilor musulmane în oraşul de reşedinţă al fiecărui muftiu, acesta îndeplinind şi funcţia de preşedinte al Consiliului comunităţii.
Urmând prescripţiile Şeik-ului Islamului, muftiul comunităţii dobrogene, Hussein Ali, a înaintat Prefecturii Constanţa cererea de înfiinţare a unei asociaţiuni musulmane, cerere primită de prefectul judeţului Constanţei, D. Quintescu. Ca dovadă a organizării temeinice a acestei comunităţi, în acelaşi an apărea la Constanţa broşura Statutele Societăţii Mahomedane din Judeţul Constanţa, care, în art. 1 preciza: „Se constituie o societate sub denumirea de Comunitatea Musulmană, compusă din musulmanii judeţului Constanţa”, scopul acesteia fiind acela de „a ajuta prin toate mijloacele posibile întreţinerea geamiilor şi şcolilor particulare musulmane din judeţ, îngrijirea imobilelor proprietate a geamiilor, întreţinerea personalului lor şi a ajuta pe cei săraci şi infirmi”.
Rolul instituţiei muftiatului a fost, fără îndoială, foarte pregnant în toată această perioadă, muftii fiind, alături de preşedinţii Tribunalelor mahomedane (cadii), figuri marcante care au coagulat viaţa culturală şi religioasă a comunităţilor musulmane din Dobrogea. În rândul lor regăsim personalităţi musulmane importante, care se bucurau de un mare prestigiu pe plan local, mulţi dintre ei fiind iluştrii învăţaţi ce proveneau de pe băncile Seminarului musulman de la Medgidia şi care îşi desăvârşiseră pregătirea la Constantinopol.

Învăţământul islamic în Dobrogea – Seminarul Musulman de la Medgidia

O altă problematică abordată în subsidiar de prezentul studiu se referă la promovarea şi susţinerea învăţământului în rândul populaţiei musulmane din Dobrogea şi avem în vedere, în mod deosebit, evoluţia Seminarului Musulman de la Medgidia. Aşa cum bine se cunoaşte, reţeaua de învăţământ din Imperiul Otoman cuprindea un număr însemnat de şcoli primare şi seminarii, aşa că este de presupus că şi Dobrogea, parte integrată a Imperiului până la 1878, a beneficiat de un învăţământ temeinic organizat, chiar dacă vorbim, pentru epoca respectivă, de un învăţământ eminamente religios.
Evident, reţeaua şcolară cuprindea în primul rând şcoli elementare (mekteb-i sűbyan) şi şcoli gimnaziale (rűştiye), cu durata procesului instructiv-educativ de trei ani şi al căror număr, în perioada evului mediu, era foarte mare în raport cu Occidentul european, aşa cum sublinia un călător francez din secolul al XVI-lea. Încă din timpul lui Orhan au apărut şi primele şcoli medii şi superioare, numite „medrese”, ulterior, în timpul lui Mehmed al II-lea Cuceritorul, fiind create şi alte forme de învăţământ superior - „seminariile”, ale căror cursuri se adresau unor oameni ce făcuseră mai înainte numeroşi ani de studii, unii din ei având şi opere proprii.
În cursul secolului al XV-lea învăţământul de stat din Imperiul Otoman a fost reorganizat în timpul Marelui vizir Mahmud-paşa în şcoli elementare de cultură musulmană, şcoli de grad mediu şi şcoli superioare, organizare ce s-a perpetuat până la începutul secolului al XIX-lea. În timpul domniei lui Mahmud al II-lea (1808-1939), sultan adept al unor idei europene, învăţământul s-a bucurat de o atenţie deosebită, dar medresele şi seminariile au rămas totuşi strâns legate de religie (Ekrem 1981: 171-174).
Şi în Dobrogea integrată Imperiului Otoman au funcţionat un număr semnificativ de şcoli elementare, iar pe lângă fiecare moschee exista câte o şcoală confesională ce pregătea personalul de cult musulman (imami), cât şi o şcoală gimnazială ce pregătea învăţători sau cadre pentru administraţia locală - secretari, notari, socotitori, arhivari, funcţionari etc. (Ibram 1998: 146).
Fără îndoială însă, una dintre cele mai vechi şi puternice şcoli confesionale ale etniei turco-tătare din Dobrogea a fost Seminarul Musulman din Medgidia. Înfiinţat iniţial în 1872 la Babadag, ca instituţie confesională de stat, era o continuare a Seminarului Musulman fondat în 1610 şi întreţinut prin donaţia testamentară a generalului turc Gazi Ali Paşa, comandantul corpului de armată al garnizoanei oraşului Babadag (Ibram 1993: 55). După instalarea administraţiei române în această provincie, a fost reînfiinţat, la 1889, Seminarul Musulman de la Babadag, spre a transpune în realitate articolul 21 din Legea organică a Dobrogei (7 martie 1880) (Rădulescu - Bitoleanu, 1998: 355), ce prevedea pregătirea personalului religios şi a corpului de învăţători pentru şcolile confesionale musulmane: „Se va înfiinţa în oraşul Babadag un seminar musulman cu menirea de a forma capii moscheelor şi a preda principiile religiunii musulmane. Această şcoală se va întreţine de stat” (Alecu 1928: 179).
Raţiunile care au determinat înfiinţarea acestui aşezământ de cultură religioasă musulmană la Babadag ţineau, în bună măsură, de importanţa pe care târgul o avusese în secolele trecute, de o concentrare mai mare a etnicilor musulmani în partea de nord a Dobrogei, precum şi de faptul că aici exista deja o tradiţie în acest sens – Seminarul musulman fondat şi întreţinut din donaţia testamentară a generalului turc Gazi Ali Paşa (Ilioniu 1928: 638).
Utilitatea creării unei astfel de instituţii era cu atât mai mare cu cât numărul clericilor musulmani scăzuse simţitor după 1878, fie din cauze naturale (decese), fie în urma emigrării în Turcia a unei părţi importante din rândul etnicilor musulmani. Pentru a răspunde necesităţilor reale ale cultului mahomedan, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Petru Poni, urmând propunerea revizorului şcolar al Dobrogei, Ioan Bănescu, a pus în aplicare, pentru prima dată, dispoziţiile articolului 21 din Legea organică a Dobrogei. Astfel se înfiinţa, în 1889, Seminarul Musulman de la Babadag, a cărui funcţionare a fost stipulată într-un Regulament compus din patru articole.
În primii ani de funcţionare, ca materii de studiu se predau limba arabă, interpretarea Coranului şi legislaţia musulmană religioasă, iar începând cu anul 1895 (15 septembrie) s-a introdus şi o catedră de limbă română, titular fiind numit profesorul Alexandru Alecu.
La finele secolului al XIX-lea, pe fondul scăderii simţitoare a populaţiei musulmane din regiunea Babadag, cursurile seminarului s-au mutat la Medgidia, rămânând însă sub controlul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Doi ani mai târziu, în 1901, în urma decesului primului director al seminarului, Demirgean Efendi, imamul moscheii de la Babadag, este numit în fruntea instituţiei ca director profesorul Alexandru Alecu, în vreme ce direcţia studiilor clericale a fost încredinţată profesorului Ali Hagi Mustafa.
În perioada când portofoliul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost deţinut de Spiru Haret, Seminarul va cunoaşte o perioadă de reorganizare, fiind însărcinat cu această misiune, directorul administrativ Alexandru Alecu. Acesta sublinia într-o scrisoare „Aş dori domnule director, ca ţinând socoteală de mijloacele bugetare foarte restrânse de care dispunem, seminariştii să poată căpăta o instrucţiune cât mai intensă, pentru ca astfel, servindu-ne de ei, să putem chema, cu un moment mai curând, populaţia musulmană la o viaţă vie; (...) Ţin foarte mult ca în programa şcoalei, pe lângă studiile de cultură generală şi cele profesionale, să se introducă şi Şeriatul (legislaţia religioasă). Educaţia morală şi adaptarea elevilor trebuinţelor noastre de stat va face – bineînţeles – obiectul celor mai vii preocupări din partea comisiunii. Pun toată nădejdea în destoinicia şi patriotismul dumitale, că vei duce la bun sfârşit lucrarea ce o aştept” (Alecu 1928: 183).

Delia Cornea

Türkiye’de Görebilecek Eşsiz Arkeolojik Eserler

İskender Lahdi - İstanbul Arkeoloji Müzeleri

İskender Lahdi, üzerindeki betimlemeleri ve tarihsel anlatımıyla dikkat çekici özelliktedir. MÖ 4. yüzyıla sonuna tarihlenen eserin İssos Savaşı sonrasında İskender tarafından Sidon tahtına oturtulan Abdalonymus’a ait olduğu düşünülmektedir.
Lahit adını eserin kabartmasında yer alan Büyük İskender figüründen alır.
Dünyaca ünlü olan lahit Türk müzecilik tarihinde önemli bir yere sahiptir. Eser, İstanbul Arkeoloji Müzeleri’nin en nadide parçalarından biri olarak sergilenmektedir.

Büyük Artemis Heykeli - İzmir Efes Müzesi

Artemis, Yunan mitolojisinde Zeus ile Leto’nun kızı, Apollon’un kız kardeşi olarak bilinmektedir. Roma mitolojisindeki adı Diana’dır. Vahşi doğanın, ormanın, avcılığın ve ayın tanrıçasıdır.
Büyük Artemis Heykeli, Anadolu’nun tarih öncesi çağlardan beri ana tanrıçası olan Kybele ile özdeşleşmiş olan bereketi temsil eder. Efes’te Prytaneum’da bulunmuş olan kolosal heykel Efes’li Artemis’in tüm özelliklerini taşır.
Tanrıçanın elbisesi, dikdörtgenimsi bölmelere yerleştirilmiş Efes’in simgesi olan arı ile aslan, koç, geyik, grifon ve rozet kabartmalarıyla süslenmiştir.
Bu bezemeler tanrıçanın hayvanlar üzerindeki hâkimiyetinin göstergesidir.

internet

Cele mai importante situri arheologice care se pot vizita în Turcia

Mormântul lui Alexandru (İskender) - Muzeul de arheologie din Istanbul

Sarcofagul lui Alexandru (İskender) este considerat cel mai important exponat din Muzeul de Arheologie din Istanbul şi a fost găsit în cimitirul regilor din oraşul Sidon în 1887.
Deşi este denumit Mormântul lui Alexandru, se crede că de fapt îi aparţine regelui Abdalonymos din Sidon şi nu lui Alexandru.
Alexandru este arătat pe calul său în partea din faţă a sarcofagului şi este descris cu pielea leului nemean pe cap, deoarece crede că este descendent din Heracles. În plus, lângă urechea sa, se vede un corn de berbec, simbolul zeului egiptean Ammon. Datorită acestei descrieri a sarcofagului, numele este integrat cu Alexandru. De fapt, Alexandru a murit în Babilon, iar trupul său a fost trimis în Alexandria. Se ştie că sarcofagul este un antropoid, adică un sarcofag în formă de om.
Există o scenă de luptă între persani şi greci pe una dintre laturile lungi ale sarcofagului. Grecii şi soldaţii persani pot fi uşor distinşi prin hainele lor. În timp ce grecii purtau tunici scurte sau pelerine, soldaţii persani purtau cămăşi cu mânecă lungă, pantaloni şi diademe care-şi acopereau capul, deoarece nu aveau voie să-şi expună corpul, cu excepţia feţei şi a vârfurilor degetelor conform tradiţiilor lor. Despre această scenă a războiului se crede că reprezintă bătălia de la Issus, pe care a câştigat-o în 333 şi a deschis uşa către fenicieni şi Siria. Una dintre consecinţele acestui război este că Abdalonymos, despre care se crede că se află în sarcofag, şi-a schimbat destinul şi a devenit regele Sidonului după un timp. Sarcofagul îşi ia numele după figura lui Alexandru cel Mare de pe relieful operei. Pe a doua latură lungă a sarcofagului, sunt prezentate două scene de vânătoare, un leu şi celălalt cerb. Figurile au fost sculptate de parcă ar fi fost aproape desprinse de corpul sarcofagului. O vânătoare de pantere a fost văzută pe partea scurtă a sarcofagului. Hainele vânătorilor arată că toate sunt tipuri orientale. Pe cealaltă parte scurtă a sarcofagului, există trei scene de luptă fără legătură. Capacul sarcofagului este, de asemenea, decorat cu scene de război şi cu toate acestea, reliefurile de aici nu au fost studiate la fel de delicat ca celelalte. Pe capacul sarcofagului, sunt aşezate capete feminine care amintesc de zeiţa mamă; şi un leu a fost aşezat în colţ ca protector. Împrejurimile sarcofagului sunt decorate cu motive geometrice şi broderii florale.
O altă caracteristică importantă al mormântului lui Alexandru se referă la dimensiunea lui ca fiind cel mai mare sarcofag din lume cântărind exact 25 de tone.
Lucrarea de renume mondial are un loc important în muzeu şi este expusă ca una dintre cele mai preţioase piese ale muzeelor ​​de arheologie din Istanbul.

Marea statuie Artemis - Muzeul Efes din Izmir

Artemis este cunoscută în mitologia greacă ca fiica lui Zeus şi Leto, şi sora lui Apollo. Numele ei în mitologia romană este Diana zeiţa pustiei, pădurii, vânătorii şi lunii. Statuia mare a lui Artemis reprezintă fertilitatea care a fost identificată cu Kybele, zeiţa mamă a Anatoliei încă din preistorie. Statuia colosală găsită în Prytaneum din Efes poartă toate caracteristicile lui Artemis din Efes.
Respectul faţă de femei reiese prin existenţa unor zeiţe principale cărora le venerau ca fiind sacre. Cei care au făcut acest lucru au fost efesieni, iar zeiţa lor mamă a fost ARTEMIS... De fapt, în antichitate au existat două culturi Artemis.
Prima este Artemis, marea zeiţă a mitologiei greceşti, ocrotitoarea animalelor sălbatice şi o zeiţă care a ucis femeile însărcinate cu arcul şi săgeata ei.
A doua a fost Artemis din Efes, pe care efesenii au încoronat-o şi este zeiţa naturii şi a animalelor şi mai ales mama protectoare a fetelor tinere.
Efes Artemis este o zeiţă a naturii; simbolizează fertilitatea, productivitatea şi fertilitatea. Dar îndatoririle zeiţei nu se limitează la aceasta. Uitându-ne la trăsăturile şi semnificaţiile sale structurale şi privind această lucrare magnifică observăm că pe capul statuii există un templu în formă de turn cu trei etaje. Este un simbol al protecţiei acestor oraşe. Gâtul ei este înconjurat de un disc în formă de lună plină, semn al virginităţii sale. Semiluna de pe frunte este un semn că este zeiţa lunii. Există cinci grifoni, sau lei cu cap de vultur, de ambele părţi ale discului. Fusta sa în şase straturi este împărţită în plăci de formă dreptunghiulară. Leii, taurii, caprele, grifoanele, sfinxurile şi albinele sunt descrise în relief în interiorul fiecărui cadran, aşezate in secţiuni dreptunghiulare. Acestea sunt considerate simboluri ale dominaţiei lui Artemis asupra naturii. Aceste decoraţiuni şi simboluri indică dominanţa zeiţei asupra naturii.
Pe sute de inscripţii găsim descrierea lui Artemis din Efes ca fiind o „Întemeietoare, salvatoare, călăuzitoare, invincibilă, sfătuitoare, convingătoare, ascultătoare, plină de har, liberă, legiuitoar,e regină, regină a lumii, glorioasă, cu faţă albă, zeiţa destinului, de neatinsă, mereu gata, moaşă, vânătoare de căprioare şi frumoasa fiică a lui Zeus”.
Unul dintre simbolurile sacre neschimbabile ale statuii Artemis este numărul trei. Cu acest număr, se exprimă triplul caracter al lui Artemis: fecioară, femeie şi mamă.
Locuitorii din Efes erau atât de devotaţi zeiţei lor, încât acesta este motivul pentru care efesenii au arătat cea mai mare rezistenţă la această situaţie în perioada în care creştinismul a început să fie stabilit.
Templul Artemis din Efes, una dintre cele 7 minuni ale lumii, a fost construit în numele acestei zeiţe.

Melec Amet

Osmanlı Mutfağında Hardal

Osmanlı mutfağında hardalın Fatih Sultan Mehmed’in çok sevdiği hardallı şalgam turşusu gibi pek çok içecek ve yiyecekte kullanıldığı biliniyor.
Beyazı, siyahı ve kırmızısı olan hardalın Osmanlı mutfağında beyaz türünün kullanımına rastlanır. Tadı keskin ve acı olan hardal Osmanlı yiyecek ve içeceklerinde tohum olarak veya tohumlarının ezilmesiyle hazırlanan karışım şeklinde kullanılmıştır. Kullanımına ayrıca etlerde, dolmalarda, turşularda, pekmezde ve şerbetlerde de bolca rastlarız.
Osmanlı mutfağında hardallı pekmez ve şıra yapımına ilişkin kayıtlar mevcut. Üzüm, şalgam ve lahana turşularının hardal eklenerek yapıldığı, hatta Fatih Sultan Mehmed’in hardallı şalgam turşusunu sevdiği biliniyor.
Saraya, 1489-1490 tarihlerinde 84,5 kantar hardal yağı ile 74 testi hardal alındığı tespit edilmiştir. XVI. yüzyılda İstanbul’u ziyaretinde Dernschwam, Osmanlıların eti hardal sosu ile yediklerini anlatmıştır. XVIII. yüzyılda da bumbar ve dolmaların hardal ile yenildiği bilinmektedir.
II. Abdülhamid döneminde Yıldız Sarayı’nda meclis üyelerine verilen ziyafetlerde hardal soslu levrek ikramı da kayıtlarda geçmektedir.
Sindirime, mide ve bağırsağa faydası olan hardalı, hazır soslar hâlinde tüketmek yerine mutfaklarda kolaylıkla yapılabilir hâle getirmek için Mekteb-i Tıbbiye-i Adliye-i Şahane hocalarından hekim Mehmed Kâmil tarafından 1844 yılında yayımlanan Melceü’t-Tabbâhîn (Aşçıların Sığınağı) kitabında yer alan “Tertib-i hardal” isimli hardal sosunun iki tarifini sizler için günümüz mutfağına uyarladık.

Hardal (Izgara Etler İçin)

8 kişilik

100 gr tane hardal / 1/2 çay kaşığı toz tarçın / 1/2 çay kaşığı ezilmiş karanfil / 1/2 çay bardağı sirke / 6-7 adet çekirdeksiz siyah üzüm

Hardalı ve çekirdeksiz üzümü havanda iyice ezin. Toz tarçın ve karanfili ilave edip iyice karıştırın. En son sirkeyi ilave ederek kıvam aldırın ve istediğiniz ızgara etin yanında tüketin.

Hardal (Dolma ve Bumbar İçin)

5 kişilik

100 gr tane hardal / 1 tatlı kaşığı toz şeker / 1/2 çay bardağı sirke / Su

Hardalı iyice dövüp toz şekerle karıştırın. Sonra sirke ilave edip iyice karıştırın. Eğer çok koyu kıvamlı olursa birkaç kaşık su ilave edin. Dolma ve bumbar yemeğinin yanında tüketin.

internet

Muştar în bucătăria otomană

Se ştie că în bucătăria otomană, muştarul era folosit în multe băuturi şi feluri de mâncare, cum ar fi murăturile de nap cu muştar, pe care sultanul Mehmed al II-lea le-a plăcut atât de mult.
Muştarul este de trei tipuri alb, negru şi roşu, dar în bucătaria otomană era folosit frecvent cel alb. Muştarul, care are un gust intens şi amar, a fost folosit fie sub forma de seminţe întregi sau zdrobit sub formă de pastă şi era amestec în mâncarea şi băuturile otomane. Se folosea la preparatele din carne, preparate din carne tocată, murături, melasă şi şerbet.
Există scrieri otomane despre prepararea melasei cu muştar şi suc de struguri în bucătăria otomană. Se ştie că strugurii, sucul de nap şi murăturile de varză sunt făcute cu adaos de muştar şi chiar Mehmed al II - lea era un împătimit al napului murat cu muştar.
S-a stabilit că între 1489-1490 la Palat au fost cumpărate 84,5 l de ulei de muştar şi 74 de kg de muştar testat. În timpul vizitei sale la Istanbul din secol XVI, Dernschwam a spus că otomanii mâncau carne cu sos de muştar. În sec. al – XVIII se ştie că mai multe feluri de mâncare erau consumate cu muştar.
În timpul domniei lui Abdulhamid al- II-lea, în Palatul Yıldız la banchetele date membrilor consiliului era servit lupul de mare cu sos de muştar.
Muştarul este benefic pentru digestie, stomac şi intestin. Publicăm două retete incluse în cartea Melceü’t-Tabbâhîn (Adăpostul bucătarilor) publicată în 1844 de medicul Mehmed Kamil, unul dintre profesorii Mekteb-i Tıbbiye-i Adliye-i Şahane, pentru a-l consuma nu sub formă de sos gata preparat ci de sos preparat de noi.

Muştar (pentru carne la grătar)

8 persoane

100 g seminţe de muştar / 1/2 linguriţă scorţişoară măcinată / 1/2 linguriţă cuişoare zdrobite / 1/2 pahar de ceai cu oţet / 6-7 struguri negri fără seminţe

Zdrobiţi muştarul şi strugurii fără seminţe bine în mojar. Adăugaţi scorţişoară şi praf de cuişoare şi amestecaţi bine. În cele din urmă, adăugaţi oţetul pentru a-l îngroşa şi consumaţi-l cu carnea la grătar.

Muştar (pentru cârnaţi)

5 persoane

100 g seminţe de muştar / 1 linguriţă zahăr tos / 1/2 ceai pahar cu oţet / apă

Bateţi bine muştarul în mojar şi amestecaţi-l cu zahăr tos. Apoi adăugaţi oţet şi amestecaţi bine. Dacă este prea gros, adăugaţi câteva linguri de apă. Consumaţi-l cu carnaţi.

Nilgun Panaitescu

Reţete culinare

CIORBĂ MURADİYE

Ingrediente (pentru 4 persoane)

• 7 pahare cu apă
• 1 piept de pui
• 1 dovlecel
• 1 morcov
• 1 ţelină
• 1 cartof
• 4 linguri de iaurt
• 2 linguri de făină
• 2 linguri de orez
• 2 linguri de orzişor
• 1 ou
• o jumătate de lămâie
• un căţel de usturoi
• ½ linguriţă de piper negru
• 1 lingură de unt

Mod de preparare

1. Legumele se curăţă, se spală şi se taie cuburi.
2. Pieptul de pui este tăiat cubuleţe.
3. În primul rând se sotează pieptul de pui într-o lingură de unt după care se adugă treptat celelalte legume.
4. Într-o cratiţă separată se fierb 7 pahare de apă şi se toarnă peste legumele sotată.
5. Iaurtul, făina, oul, usturoiul, sucul de lămâie se amestecă bine. Orezul şi orzişorul sunt adăugate peste ingredientele care fierb.
6. De îndată ce toate ingredientele sunt fierte, focul aragazului este redus la minim şi se adaugă treptat amestecul de iaurt.
7. Se condimentează după gust cu sare şi piper negru şi se lasă pentru încă 10 minute la fiert.

PREPARAT DIN CARNE DE MIEL CU GUTUIE

Ingrediente

• 3 linguri de unt
• 200 de grame de carne de miel
• 1 pahar de melasă
• 4 pahare de apă
• sare
• 2-3 buc. gutui

Mod de preparare:

1. Topiţi untul într-o tigaie.
2. Prăjiţi carnea în untul topit până când se evaporă apa.
3. Adăugaţi apă, fierbeţi până dă în clocot, îndepărtaţi spuma.
4. Acoperă tigaia cu un capac, şi lăsaţi la gătit aproximativ 30 de minute la foc mic.
5. Curăţaţi gutuile şi tăiaţi-le în felii.
6. Feliile de gutui se adaugă peste carnea gătită, după care se adaugă melasa şi se amestecă.
7. Se condimentează după gust după care este gătită timp de aproximativ 20 de minute la foc mediu până se înmoaie.
8. Se serveşte fierbinte.

Nilgun Panaitescu

Yemek tarifleri

MURADİYE ÇORBASI

Kullanılacak Malzemeler (4 Kişilik)

• 7 su bardağı su
• 1 adet tavukgöğsü
• 1 adet yemeklik kabak
• 1 adet havuç
• 1 adet kereviz
• 1 adet patates
• 4 yemek kaşığı yoğurt
• 2 yemek kaşığı un
• 2 yemek kaşığı pirinç
• 2 yemek kaşığı arpa şehriye
• 1 yumurta
• Yarım limon
• 1 diş sarımsak
• ½ çay kaşığı karabiber
• 1 yemek kaşığı tereyağı

İşlem Basamakları

1. Sebzeler ayıklanır yıkanır ve küp küp doğranır.
2. Tavukgöğsü küp küp doğranır.
3. Önce tavukgöğsü 1 kaşık tereyağında sotelenir; sonra diğer sebzeler sırasıyla eklenerek sotelemeye devam edilir.
4. Diğer taraftan 7 bardak su kaynatılır ve sotelenen malzemenin üzerine dökülür.
5. Yoğurt, un, yumurta, sarımsak, limon suyu çırpılıp hazırlanır. Kaynayan malzemelerin içine arpa, şehriye ve pirinçte atılır.
6. Tüm malzemelerin pişmesine yakın ocağın ateşi iyice kısılır yoğurtlu bulamaç ılıştırılarak karıştırılır.
7. Tuz ve karabiberi ilave edilip 10 dk daha pişirilerek servise hazır hale getirilir.

AYVA BORANİSİ

Kullanılacak Malzemeler

• 3 çorba kaşığı tereyağı
• 200 gram kuşbaşı kuzu eti
• 1 su bardağı pekmez
• 4 su bardağı su
• Tuz
• 2-3 adet ayva

İşlem Basamakları

1. Yağ bir tencerede eritilir.
2. Yağda etler suyunu çekinceye kadar kavrulur.
3. Su eklenip bir taşım kaynatılır, köpüğü alınır.
4. Kapağı kapatılır, kısık ateşte yaklaşık 30 dakika pişirilir.
5. Ayvaların kabukları soyulup ikiye bölünür, çekirdek yatakları alınıp, dilimlenir.
6. Ayva dilimleri pişen etlere katılır. Pekmez eklenip karıştırılır.
7. Tuzu ayarlanır, yumuşayıncaya kadar orta ateşte yaklaşık 20 dakika pişirilir.
8. Ateşten alınıp sıcak olarak servis edilir.

internet