Ziua Dobrogei
Uniunea Democrată Turcă din România a marcat vineri, 17 noiembrie, la Constanţa, Ziua Dobrogei, printr-un eveniment cultural dedicat împlinirii a 139 de ani de la Unirea Dobrogei cu România. A devenit poate un clişeu să spunem mereu că Dobrogea este un model de convieţuire interetnică, dar, este o realitate pe care suntem datori să o promovăm şi să o valorificăm în favoarea noastră, a locuitorilor acestor locuri.
După cum se ştie, comunitatea turcă din România trăieşte, în cea mai mare parte a ei, pe teritoriul Dobrogei. Aici, noi am trăit laolaltă cu toate celelalte comunităţi etnice şi cu populaţia majoritară în bună înţelegere. Aici, noi avem morminte ale strămoşilor, aici ne-am născut şi aici ne creştem copiii. Aici, în Dobrogea, avem geamii, avem simboluri ale culturii şi civilizaţiei noastre, toate apreciate şi puse în valoare de autorităţi. În spriritul multicultural specific acestui tărâm binecuvântat care este Dobrogea noi UDTR am sărbătorit acest important eveniment. Manifestarea a fost găzduită de Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”. În debutul evenimentului, Dr. Lavinia Dumitraşcu, muzeograf la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, a vorbit despre importanţa evenimentului istoric de la 14 noiembrie 1878. A urmat lansarea volumului „Ada Kaleh - Casele de sub ape” semnat de Gabriel Octavian Nicolae şi Valentin Ciorbea, carte dedicată locuitorilor şi urmaşilor insularilor care, în marea lor majoritate, trăiesc în prezent în Dobrogea. Invitaţi de onoare au fost şi foştii locuitori de pe insulă, care au depănat amintiri dragi din vremea când insula era leagănul, casa, universul lor, loc de poveste şi un miraj pentru cei care poposeau acolo ca turişti. Vildan Iordache şi Şemsi Turan, născuţi pe Insula Ada Kaleh au rememorat amintiri din perioada copilăriei chiar dacă aveau o vârstă fragedă amintirile încă vii au fost depănate cu drag. Corul „Mehtap” al UDTR, coordonat de Durie Accoium şi dirijat de Yilmaz Türkoğlu a susţinut un program artistic interpretând cântece vechi din repertoriul turcilor dobrogeni.
„Ada Kaleh – Casele de sub ape” este cel mai recent volum publicat de Uniunea Democrată Turcă din România în acest an, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, secţia XI – Ştiinţe Istorice şi Arheologice. Cartea document conţine 135 de memorii tehnice privind proprietăţile imobiliare şi terenurile deţinute de locuitorii Insulei Ada Kaleh, de Comunitatea Musulmană, Mitropolia Olteniei şi URCM OLTENIA. Potrivit profesorului universitar dr. Valentin Ciorbea, cartea, care conţine două secţiuni, „Memorii tehnice” şi „Ada Kaleh în ilustrate de epocă”, „vine să îmbogăţească fondul documentar al istoriei insulei dunărene aflată în componenţa României 82 de ani”. Autorii şi-au propus să pună la îndemâna specialiştilor surse de documentare dintr-un dosar recuperat de Gabriel Octavian Nicolae cu dorinţa de a-l studia.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de autorii cărţii şi cu degustarea unor preparate culinare specifice bucătăriei turceşti de pe Insula Ada Kaleh pregătite de Mahinur Apostol, originară din insulă. Cei prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să admire fotografii din arhiva personală a locuitorilor Insulei Ada Kaleh.
Manifestarea s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, şi a secretarului general, prof. Ervin Ibraim. Printre invitaţi s-au numărat: subsecretarul de stat al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Aledin Amet, muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, foştii rectori ai Universităţii „Ovidius”, profesor universitar dr. Adrian Bavaru şi profesor universitar dr. Victor Ciupină, directorul Centrului de Studii Turce din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, lector universitar dr. Silvana Rachieru, directorul Colegiului Naţional „M.K. Atatürk”, prof. Accan Mologani şi secretarul general al UDTTMR, Dincer Geafer. La eveniment au participat şi Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel, împreună cu soţia sa, Özlem Sertel. Pentru buna desfăşurare a actiunii s-au folosit promoţionale în realizarea unei expoziţii cu poze unice de la locuitorii din Ada Kaleh în număr de peste 80 de poze.
anonim
Cine este Atatürk
La 79 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui Mustafa Kemal Atatürk, Uniunea Democrată Turcă din România, prin comisia de cultură, în colaborare cu comisia de tineret, a organizat o ceremonie în memoria fondatorului Republicii Turcia. Activitatea comemorativă, pregătită de elevi şi studenţi, cu recunoştinţă şi mult respect, a avut loc vineri, 10 noiembrie, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Evenimentul care a avut loc cu o participare numeroasă din partea elevilor, studenţilor şi profesorilor noştri a debutat cu o tăcere adâncă prin păstrarea unui moment de reculegere în memoria primului Preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk şi cu intonarea imnurilor de stat ale României şi Turciei, după care a continuat cu discursuri semnificative, în care au fost împărtăşite gânduri şi sentimente pentru Atatürk. Au rostit alocuţiuni, Subsecretarul de Stat al DRI, Aledin Amet, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel, directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre”, Ramazan Yılmaz şi reprezentantul Muftiatului Cultului Musulaman din România, Ergün Refi. Evenimentul urmărit cu mare interes a continuat cu un program artistic susţinut de: Alev Gafar, Alesya Duran, Melek Musledin, Mustafa Fucigi, Mustafa Tıpırdamaz, Bianca Maria Herenciuc, Răzvan Andrei Masgras şi corul de copii coordonat de profesor Alev Gafar. Sensibilitatea pe care elevii şi studenţii noştri, au arătat-o în versurile recitate, în cântecele interpretate şi în dansurile semnificative au impresionat şi emoţionat întreaga sală de invitaţi. Pe tot traseul programului, în paralel, a fost prezentat un videoclip despre „Cine este Atatürk”. În încheiere, istoricul Metin Omer, doctorand la Universitatea „Hacettepe” din Ankara a prezentat lucrarea „Atatürk în viziunea comunităţii turce din România, în perioada interbelică”.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, a secretarului general, prof. Ervin Ibraim şi a preşedinţilor comisiilor de învăţământ, femei şi tineret, prof. Vildan Bormambet, Melec Amet respectiv Harun Osman. La comemorare au participat: subprefectul Judeţului Constanţa, Levent Accoium, inspectorul pentru minorităţi, din cadrul ISJC, doamna Icbal Anefi, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Conferenţiar Universitar Dr. Emanuel Plopeanu, directorul Colegiului „M.K. Ataturk”, prof. Accan Mologani şi preşedintele TIAD Dobrogea, Zeki Uysal.
Melek Osman
Depunere de coroane
Anul acesta s-au împlinit 79 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Mustafa Kemal Ataturk, cel care a fost fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia. În semn de respect, la Medgidia s-a organizat o ceremonie de depunere de coroane la bustul său din parcul din zona Poştă.
Preşedintele UDTR, Fedbi Osman, şi deputatul Iusein Ibram au depus o coroană de flori la bustul lui Mustafa Kemal Atatürk din Medgidia, în data de 10 noiembrie. Alături de liderii UDTR s-au aflat: preşedintele filialei UDTR Medgidia, Memet Şucri, şi vicepreşedinţii, Vildan Bormambet şi Meriç Abduraman.
anonim
Pe urmele marelui lider
În data de 10 noiembrie 1938, spre regretul întregului popor turc, înceta din viaţă întemeietorul Republicii Turcia, numit de către poporul său „părintele turcilor” – Mustafa Kemal Atatürk. Ziua înnorată în care Atatürk şi- a dat ultima suflare a adus ploaie şi doliu în sufletul turcilor de pretutindeni. Ziua încetării din viaţă a marelui om politic, personalitate ce a marcat istoria lumii din secolul XX, Mustafa Kemal Atatürk a fost prilejul organizării numeroaselor activităţi de comemorare atât în Turcia, cât şi în afara graniţelor acestei ţări. În România această dată este marcată de către Ambasada Turciei în fiecare an prin depunerea coroanelor de flori la bustul lui Mustafa Kemal Atatürk din Bucureşti.
În data de 10 noiembrie 2017, Comisia de Tineret a Uniunii Democrate Turce, filiala Bucureşti a organizat Simpozionul de Comemorare a lui Mustafa Kemal Atatürk – „Ata’m izindeyiz!”. Iniţiativa membrilor Comisiei (Ablai Ainur, Beghim Aynur Orhan, Hamid Linda, Memiş Hayat, Nezami Indira, Seit – Amet Ailin, Seit – Amet Ayla, Suliman Gökçe) a fost îmbratişată şi de către conducerea unui renumit hotel din Bucureşti care, răspunzând promt la apelul tinerilor voluntari, a pus la dispoziţie Salonul” I.L. Caragiale” pentru desfăşurarea evenimentului. Doamna Lale Avcı- Consilier în cadrul Ambasadei Turciei în Romania, Domnul Tuna Balkan – Preşedinte al Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Bucureşti, Domnul Ahmet Daştan – Presedintele Agenţiei de Coordonare şi Cooperare Turcă (TIKA), Domnul Aydın Doğan, Domnul Serhat Bakmudi – Membrii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri şi a Industrialiştilor Independenţi (MÜSIAD) s-au numărat printre invitaţii activităţii culturale.
La intrarea în sală participanţii au fost întâmpinaţi de protretul lui Atatürk, realizat de către Ainur Ablai. Simpozionul a început prin intonarea imnurilor Turciei şi României, păstrarea unui moment de reculegere şi prin citirea mesajului lui Atatürk pentru tinerii turci. Membrii protocolului au susţinut discursuri prin care au punctat importanţa reformelor marelui om politic şi răsunetul acestor măsuri pe plan internaţional. În continuarea activităţii, am avut onoarea de a susţine un recital de poezie scrisă în memoria celui care a fost şi va rămâne „părintele turcilor”. Susţinerea lucrărilor privind viaţa şi activitatea marelui lider a început cu Nezami Indira, care a expus sprijinul şi încrederea acordate tinerilor de către Mustafa Kemal Atatürk, precum şi rolul ce îi revine tinerei generaţii în ceea ce priveşte viitorul naţiunii. În minutele ce au urmat, Doamna Ghiulten Abdula Nazare – Preşedinte al UDTR – Filiala Galaţi a susţinut lucrarea „Mustafa Kemal Atatürk în concepţia diplomaţilor români şi în presa română”, în conţinutul căreia au fost relatate întâlniri diplomatice şi reflexia acestora în presa timpului. Continuând în nota prezentării precedente, Ailin Seit-Amet a realizat un sumar al trecutului diplomaţiei româno-turce, prin lucrarea „Relatiile diplomatice dintre România şi Turcia în perioada lui Mustafa Kemal Atatürk”, astfel accentuându- se menţinerea până în zilele noastre a relaţiilor de cordialitate şi de prietenie dintre cele două ţări. Ayşa Abdula, reprezentant al UDTR- Filala Galaţi a participat cu lucrarea „Latura umanistă a lui Mustafa Kemal Atatürk”. Gözde Pala, reprezentant al Asociaţiei Tinerilor Turci din România (ROGETU) a expus viziunea străinilor asupra activităţii lui Mustafa Kemal Atatürk. În continuare, una dintre personalităţile marcante ale comunităţii turce, prof. univ. dr. Mustafa Ali Mehmet ce s-a numărat printre invitaţii de seamă ai evenimentului, a punctat importanţa reformelor lui Atatürk din punctul de vedere al turcologului. În cadrul simpozionului un moment aparte a constat în prezentarea colecţiei personale a tânărului Onur Okur, care în urma unei investigaţii minuţioase referitoare la personalitatea lui Mustafa Kemal Atatürk a reuşit să adune un număr impresionant de fotografii şi articole originale din perioada marelui om de stat.
La finalul evenimentului Comisia de Tineret a filialei Bucureşti din cadrul Uniunii Democrate Turce din România a acordat plachete invitaţilor oficiali, cât şi susţinătorilor lucrărilor. Pe această cale, Comisia multumeşte încă o dată partenerilor evenimentului: Filiala Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România, Prof. Univ. Dr. Mustafa Ali Mehmet, precum şi tuturor invitaţilor care au susţinut tânăra echipă prin prezenţa la eveniment.
Hayat Memiş
„Dobrogea la răscrucea timpurilor”
Marţi, 14 noiembrie 2017, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, a avut loc vernisajul expoziţiei şi lansarea catalogului „Dobrogea la răscrucea timpurilor” din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural.
Cu acest prilej a fost susţinut un program multicultural dedicat „Zilei Dobrogei” şi celebrării celor 80 de ani de activitate ai Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti. Reprezentaţiile artisice au fost susţinute de: ansamblul folcloric studenţesc „Doiniţa”, grupul vocal „Belka-Strelka” al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, ansamblul de dansuri greceşti „Ellas junior” de la Liceul Teoretic Bulgar Hristo Botev din Bucureşti, ansamblul „Zorea” al Uniunii Ucrainenilor din România, ansamblul „Fidanlar” al Uniunii Democrate Turce din România, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – Universitatea Bucureşti.
Acţiunea s-a desfasurat sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, având ca parteneri Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, Facultatea de Geografie – Universitatea Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea, Parcul Natural Măcin, UNESCO ProNatura, Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuarea Studiilor de Impact/Universitatea Bucureşti, Clubul Studenţesc de Artă Fotografică, National Geographic Romania, Cercetaşii României–Centrul Local Sf. Nicolae Bucureşti, Primăria Comunei Ostrov, Liceul Teoretic Bulgar Hristo Botev din Bucuresti, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Democrată a Turcilor din România.
Nilgun Panaitescu
Curs de Istoria şi civilizaţia turcilor dobrogeni lansat în premieră de UDTR şi Universitatea „Ovidius”
Uniunea Democrată Turcă din România a lansat, în premieră, un proiect în domeniul educaţional derulat în baza unui parteneriat cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”, la începutul lunii noiembrie. Este vorba despre cursul facultativ „Istoria şi civilizaţia turcilor dobrogeni”, pentru anul universitar 2017-2018. Cursul se adresează atât studenţilor şi masteranzilor, cât şi celor din afara mediului academic, indiferent de vârstă şi pregătire.
Primul curs demonstrativ, susţinut de titularul acestuia, prof. Metin Omer, doctorand la Universitatea Hacettepe din Ankara a fost ţinut în prezenţa deputatului Iusein Ibram, a subprefectului Levent Accoium, a rectorului Universităţii „Ovidius”, profesor universitar dr. Sorin Rugină, a decanului Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice dar şi a Consului General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel, şi a Coordonatorului Biroului TIKA Bucureşti, Ahmet Daştan. Cursul s-a desfăşurat în contextul inaugurării Catedrei de Istorie Turcă şi Tătară din cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius”, sală de curs renovată şi dotată cu computere de Agenţia de Cooperare şi Coordonare TIKA.
Cursul inaugurat în acest an de UDTR are ca scop pe de o parte să contribuie la conştientizarea locului şi rolului comunităţii turce în viaţa socială, culturală şi politică a României, încă de la stabilirea etnicilor turci pe aceste meleaguri, iar pe de altă parte să promoveze valorile identitare al turcilor în rândul populaţiei majoritare. Cursul este gratuit şi se va desfăşura săptămânal, în fiecare miercuri de la ora 16.30.
„Este un proiect nou al uniunii, un proiect în care credem foarte mult, având în vedere parteneriatul cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”. Pe lângă activităţile culturale pe care Uniunea Democrată Turcă din România le desfăşoară, iată că acum ne îmbogăţim seria evenimentelor cu acest curs săptămânal menit a ne pune în valoare şi în mediul academic. Cursul, care se va desfăşura în limba română, va permite tuturor celor interesaţi de istoria noastră, indiferent de etnie, vârstă sau pregătire, să ne cunoască mai bine şi prin prisma evenimentelor istorice. De asemenea, acest curs este deosebit de important şi pentru comunitatea noastră, care are, astfel, posibilitatea să desluşească tainele propriei istorii în cadrul unor cursuri organizate şi de specialitate”, a declarat preşedintele UDTR, Fedbi Osman.
„Suntem încântaţi că, în baza parteneriatului cu Uniunea Democrată Turcă din România, putem să le oferim studenţilor şi masteranzilor noştri şansa de a cunoaşte mai multe despre comunitatea turcă prin intermediul cursului „Istoria şi civilizaţia turcilor dobrogeni”. Este un proiect pe care ni-l doream de mai multă vreme, iar acum îl punem în practică graţie răspunsului afirmativ pe care l-am primit de la reprezentanţii uniunii, odată ce am lansat propunerea organizării acestui curs. Comunitatea turcă este una deosebit de importantă mai ales aici, în Dobrogea, iar pentru a contribui la păstrarea climatului de bună convieţuire interetnică este nevoie să prevenim posibile blocaje comunicaţionale generate de apartenenţa la culturi diferite. În acest spaţiu multicultural dobrogean, astfel de cursuri consider că sunt binevenite, ele contribuind la o percepţie obiectivă a comunităţilor etnice. Vă aşteptăm pe toţi la curs pentru a descoperi împreună Istoria şi civilizaţia turcilor dobrogeni”, a declarat conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”.
Prima întâlnire a profesorului Metin Omer cu cursanţii a avut loc în data de 22 noiembrie şi cursul predat a avut ca temă etnogeneza turcilor şi etimologia cuvântului „turc”.
Sorina Asan
Concursul „Aşık Veysel”
Filiala Medgidia a Uniunii Democrate Turce din România a organizat vineri, 24 noiembrie 2017, cea de-a treia ediţie a Concursului „Aşık Veysel”. Evenimentul s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” şi a reunit 30 de elevi de la şcolile şi liceele din Medgidia, care au recitat poezii din creaţia poetului anatolian Aşık Veysel Satiroglu şi au interpretat cântece pe versurile aceluiaşi poet.
În urma evaluărilor, juriul a stabilit următorii câştigători:
Locul I
- Memiş Ertul Ercal, Şcoala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”
- Sali Seren Serian, Şcoala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”
- Seidali Ingi, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”
Locul ll
- Iaşar Serdal, Şcoala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”
- Bechir Amela, Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu”
- Iusein Busra, Şcoala Gimnazială „Constantin Brancuşi”
Locul lll
- Ismail Erdem, Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”
- Sevil Ibram, Colegiul Naţional „Kemal Ataturk”
- Cheazin Sibelgean Nicoleta, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”
Menţiuni
- Asan Pamuc Nazar, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret”
- Ismail Birgean, Colegiul Naţional „Kemal Ataturk”
- Sarali Selin, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”
Alături de elevi, au fost premiaţi şi profesorii care i-au pregătit.
La eveniment au participat: secretarul general al UDTR, prof. Ervin Ibraim, preşedinta Comisiei de Învăţământ a UDTR şi vicepreşedinta filialei UDTR Medgidia, prof. Vildan Bormambet, vicepreşedinta filialei UDTR Medgidia, Meric Abduraman, preşedinta Comisiei de Femei a UDTR, Melek Amet, inspectorul scolar, prof. Icbal Anefi, directorul Colegiului National „K. Ataturk”, prof. Accan Mologani şi E.S. Uygar Mustafa Sertel, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa.
Sorina Asan
TİKA, Köstence Ovidius Üniversitesinde üç proje açılışı gerçekleştirdi
Türk İşbirliği ve Koordinasyon Ajansı (TİKA)’nın Köstence Ovidius Üniversitesinde tadilat ve donanımını gerçekleştirdiği Prof. Dr. Cahit Arf Matematik Kütüphanesi ve Türkiye – Romanya Matematik araştırmaları Laboratuvarı ve Türk ve Tatar Tarihi Araştırmaları Kürsüsünün açılışları törenle gerçekleştirildi.
Açılış törenine Ovidius Üniversitesi Rektörü Sorin Rugină Matematik, Tarih ve Siyasal Bilimler Fakülteleri Dekanları, Üniversite öğretim üyeleri ve öğrencilerinin yanı sıra Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Uygar Sertel, TİKA Bükreş Program Koordinatörü Hacı Ahmet Daştan, Romanya’daki STK temsilcileri, iş adamları ve çok sayıda davetli katıldı.
Ovidius Üniversitesi Rektörü Prof. Dr. Sorin Rugină gerçekleştirdiği açılış konuşmasında TİKA İle olan işbirliğinin önemine dikkat çekerek, kısa sürede üniversitede işbirliği halinde dört farklı proje ürettiklerini, bu projelerinin her birilerin çıkarısını hem üniversite için hem de Türk-Romen dostluğuna oldukça önemli katkılar yaptığını ifade ederek TİKA’ya ve Türkiye Cumhuriyeti’ne vermiş oldukları desteklerden dolayı teşekkür etti.
TİKA Bükreş Program Koordinatörü Hacı Ahmet Daştan ise yaptığı konuşmada Bükreş program koordinasyon ofisinin açıldığı tarihten itibaren proje uygulama noktasında desteğini esirgemeyen ve üniversitenin kapılarını TİKA’ya sonuna kadar açan üniversite rektörüne teşekkürlerini iletmek ile birlikte, son üç ayda Romanya’da üç prestijli üniversitede açılış gerçekleştirdiklerini, eğitimin her alanında Romanya’da proje ürettiklerini ve tüm uyguladıkları projelerin Romen-Türk dostluğunu bir adım öteye götürmek için çaba sarf ettiklerini ifade etti.
Türkiye Cumhuriyeti Köstence Başkonsolosu Uygar Mustafa Sertel ise yaptığı konuşmada hem üniversiteye hem de TİKA’ya gerçekleştirmiş olduğu faaliyetlerden dolayı teşekkürlerini ifade ederek ve Romanya ile Türkiye’nin stratejik ortaklığının altını çizdi.
Açılış konuşmalarının ardından önce Matematik Fakültesinde Matematik Laboratuvarı ve Prof Dr. Cahit ARF Kütüphanesinin açılışı gerçekleştirilirken ardından da Tarih ve Siyasal Bilimler Fakültesine geçilerek Türk ve Tatar Tarihi Araştırmaları Kürsüsünün açılış kurdelesi kesildi ve Üniversite tarihinde bir ilk olarak ilk Türk Tarihi dersleri verildi.
Grigore Moisil Matematik Laboratuvarı ve Prof. Dr. Cahit Arf Kütüphanesinin tadilatının gerçekleştirilmesinin ardından eğitim ve araştırma faaliyetleri için ihtiyaç duyulan donanım malzemelerinin temini TİKA tarafından gerçekleştirilerek modern bir hale getirildi.
Ayrıca eğitim için ihtiyaç duyulan matematikle ilgili 646 adet uluslararası prestijli akademik eserin temini gerçekleştirilerek Matematik Kütüphanesine teslim edildi.
Bu vesile ile kurulan kütüphane Romanya ve bölgenin en modern ve donanımlı kütüphanesi haline geldi.
Aynı programda açılışı gerçekleştirilen Türk ve Tatar Tarih Araştırmaları Kürsüne ait bölümün tadilatının gerçekleştirilmesinin ardından Türk ve Tatar tarihleri derslerinin yanı sıra tarih araştırmalarının da gerçekleştirileceği kürsü modern ekipmanlarla donatıldı. Kürsü 2017 – 2018 güz döneminde öğrenci almaya başladı ve açılış vesilesiyle de ilk Türk Tarihi dersleri verilmeye başlandı.
Nurcan İbraim
Proiecte inaugurate de TIKA la Universitatea „Ovidius” din Constanţa
Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA) a inaugurat trei proiecte implementate la Universitatea Ovidius din „Constanţa”, în data de 16 noiembrie. Proiectele au vizat Facultăţile de Matematică şi Informatică şi pe cea de Istorie şi Ştiinţe Politice. La Facultatea de Matematică şi Informatică, Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă-Biroul Bucureşti a renovat şi dotat Biblioteca „Cahit Arf” şi a înfiinţat Laboratorul Româno-Turc „Grigore Moisil”. Inaugurarea a avut loc în prezenţa rectorului Universităţii „Ovidius”, profesor universitar dr. Sorin Rugină, a decanului Facultăţii de Matematică şi Informatică, Wladimir Boskoff, a deputatului Iusein Ibram, a subprefectului judeţului Constanţa, Levent Accoium precum şi a Coordonatorului Biroului TIKA Bucureşti, Ahmet Daştan şi a Consulului General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel.
„Asistăm astăzi la un moment important al dezvoltării relaţiilor academice româno-turce prin inaugurarea celor trei spaţii destinate educaţiei, cercetării şi nu în ultimul rând, promovării relaţiilor culturale. Suntem bucuroşi că proiectele noastre mai vechi prind iarăşi contur şi conform principiului, orice realizare reprezintă o punte nouă de plecare către viitor, după inaugurarea acestor spaţii, vreau să fiţi beneficiarii lor şi să vă bucuraţi de tot ceea ce oferă, tehnică modernă, posibilităţi de studiu şi de cercetare astfel încât să putem dezvolta proiecte în viitor aşa cum ne-am propus ca cea mai mare universitate de la Marea Neagră care poartă numele poetului Ovidius”, a afirmat rectorul Universităţii „Ovidius”, profesor universitar dr. Sorin Rugină.
Dotarea Bibliotecii Facultăţii de Matematică şi Informatică a început în urma cu câţiva ani prin accesarea unor fonduri europene şi s-a definitivat cu sprijinul TIKA, care a înzestrat-o cu 650 de volume de specialitate, devenind astfel cea mai mare bibliotecă de profil din România. Despre inaugurarea Bibliotecii „Cahit Arif” şi a Laboratorului Româno-Turc „Grigore Moisil” a vorbit decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică, Vladimir Boskoff. Matematicianul a declarat: „Noi sutem o facultate multiculturală, la fel ca şi Dobrogea, ne înţelegem bine unii cu alţii şi colaborăm de mulţi ani împreună. Ne bucurăm că vom colabora cu o organizaţie guvernamentală a statului turc şi mă refer la Agenţia pentru Cooperare şi Coordonare Turcă, care ne-a ajutat să definitivăm două proiecte şi să le prezentăm astăzi studenţilor.” Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică, a mai precizat că prima colaborare cu matematicienii din Republica Turcia a început în urmă cu doi ani când a avut loc întâia conferinţă româno-turcă de matematică, proiect coordonat de lector universitar dr. Denis Ibadula. Prezent la eveniment, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, conferenţiar universitar dr. Emanuel Plopeanu a evidenţiat bunele relaţii de cooperare pe care instituţia pe care o reprezintă le-a avut cu Biroul TIKA Bucureşti precum şi cu reprezentanţele diplomatice ale Republicii Turcia în România. Decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, conferenţiar universitar dr. Emanuel Plopeanu a declarat: „Este o toamnă fastă în ceea ce priveşte raporturile academice româno- turce la care i-am avut drept invitaţi şi susţinători atât pe domnul Consul General Uygar Mustafa Sertel şi Coordonatorul Biroului TIKA Bucureşti Ahmet Daştan şi credem că aceste evenimente au cimentat şi au pus bazele unui viitor al colaborării cât se poate de fructuos între Universitatea „Ovidius”, între Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice şi între partenerii academici din Republica Turcia. Aş vrea să închei printr-un paradox pe care l-au evidenţiat şi antevorbitorii mei. În această săptămână, în urmă cu 139 de ani, Imperiul Otoman renunţa la o provincie pe care o deţinuse timp de 4 secole. Astăzi, sprijinul generos al Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă TIKA şi al Republicii Turcia merge în direcţia întăririi colaborării culturale şi academice, ceea ce nu poate decât să demonstreze existenţa unui parteneriat istoric şi strategic între cele două ţări şi care, nu a fost viciat niciodată de relaţiile bilaterale.”
În debutul discursului său, coordonatorul Biroului TIKA Bucureşti, Ahmet Daştan a mulţumit rectorului Universităţii „Ovidius” pentru buna colaborare pe care a avut-o în realizarea celor 4 proiecte implementate în instituţia de învăţământ pe care o conduce şi a mărturisit că, ori de câte ori îi calcă pragul, se simte ca acasă. Totodată, oficialul turc a mulţumit pentru sprijinul acordat implementării proiectului din cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, atât decanului, conferenţiar universitar dr. Emanuel Plopeanu cât şi conducerii Uniunii Democrate Turce din România. Ahmet Daştan a mai mulţumit în numele Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă TIKA, tuturor partenerilor din România cu ajutorul cărora de la data deschiderii biroului de la Bucureşti şi până în prezent în mai puţin de 3 ani de zile a reuşit să implemeteze 85 de proiecte.
În debutul discursului său, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa a transmis călduroasele salutări ale Ambasadorului Osman Koray Ertaş şi s-a referit la importanţa relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, subliniind importanţa dezvoltării relaţiilor academice dintre cele două state. „Între România şi Turcia există relaţii istorice sunt două ţări prietene, sunt două ţări aliate, doi parteneri strategici. Relaţiile economice, politice şi militare dintre ţările noastre se află la un nivel foarte ridicat. De asemenea, sunt într-o continuă dezvoltare relaţiile culturale şi academice. Relaţiile academice dintre ţările noastre au practic două componente. Una dintre aceste componente o constituie simpozioanele şi reuniunile academice pe care le organizează reprezentanţii mediului academic dintre cele două ţări. Acest tip de activităţi a organizat în acest an Universitatea „Ovidius” din Constanţa”, a declarat Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel.
După rostirea discursurilor au fost inaugurate atât Biblioteca „Cahit Arf” a Facultăţii de Matematică şi Informatică dar şi Catedra de Istorie Turcă şi Tătară a Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice. Apoi, în prezenţa conducerii Universităţii „Ovidius”şi a oficialilor turci, istoricul Metin Omer a susţinut primul curs demonstrativ de Istoria şi Cilvilizaţia turcilor dobrogeni, curs organizat în premieră în acest an de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România.
Sorina Asan
Domnului Haci Ahmet Daştan, Coordonator TIKA România
Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă, din România
Prin intermediul acestei scrisori, în semn de respect şi apreciere pentru susţinerea dumneavoastră, vă adresez cele mai alese mulţumiri, în numele celor peste 30.000 de etnici turci, din România.
De asemenea, în numele Uniunii Democrate Turce din România, a celor peste 6.000 de membri şi a tuturor instituţiilor partenere nouă, permiteţi-mi să vă transmit recunoştinţa mea pentru buna colaborare, pe care Uniunea noastră a avut-o cu reprezentanţa TIKA din România, coordonată timp de aproape trei ani de dumneavoastră. În toată această perioadă, am derulat, cu sprijinul nemijlocit al TIKA, o serie de proiecte culturale, educaţionale şi sociale.
Acest fapt, ne-a încurajat în dezvoltarea altor activităţi la nivel naţional şi internaţional. Totodată, ne-am aplecat asupra nevoilor semenilor noştri, bucurându-le viaţa cu diverse activităţi sociale, printre care: asigurarea unor spaţii moderne de studiu, participări la diferite evenimente culturale, chiar şi achiziţionarea unui număr important de costume tradiţionale atent lucrate, care pun în valoare bogăţia folclorului turcesc.
Aţi fost un partener de nădejde al uniunii şi implicit al comunităţii turce din România, demonstrând faptul că numai împreună, prin contact permanent cu cetăţenii, etnici turci, vom putea susţine şi promova permanent identitatea, interesele şi activităţile care privesc dezvoltarea durabilă a noastră, a tuturor.
Astfel, au fost realizate proiecte precum: amenajarea şi dotarea la standarde moderne a 40 de clase şi săli de curs din şcolile şi facultăţile româneşti, ce au adus bucurie în sufletul elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi sentimente de mândrie ale părinţilor; amenajarea unor locuri de joacă, precum cel de la Grădiniţa Bilingvă Româno – Turcă „Zubeyde Hanım”din Constanţa şi reabilitarea totală a Grădiniţei Bilingve Româno – Turce din cadrul Colegiului Naţional „Kemal Atatürk”, care a reprezentat o altă dovadă a responsabilităţii pe care TIKA o manifestă faţă de generaţiile viitoare.
Investind în copii, investim în viitor, deviză căreia aţi subscris şi dumneavoastră încă de la venirea în România.
Nu aţi omis nici proiectele care au avut ca obiectiv creşterea calităţii vieţii copiilor din sistemul de protecţie a minorilor, precum şi asigurarea unui cadru armonios dezvoltării fizice şi psihice a acestora. Mărturie sunt terenul sportiv polivalent (fotbal, baschet, handbal), dar şi un spaţiu cu jocuri pentru preşcolari şi şcolari date în folosinţă copiilor din cadrul Complexul Sportiv „Erou Omer Halisdemir”, la sediul Centrului de Plasament Micul Rotterdam din Constanţa. Beneficiarii direcţi ai proiectelor au fost copiii Centrului de Plasament „Delfinul” din Agigea, dar şi cei din Centrul „Micul Rotterdam”. Cu spijinul financiar al TIKA a fost achiziţionat, pentru cele două centre, mobilier nou ( paturi, dulapuri, canapele, birouri, scaune, mobilier de bibliotecă şi de bucătărie).
A fost o deosebită onoare ca pe parcursul acestor trei ani să fim parteneri, să iniţiem şi să derulăm împreună proiecte dintre cele mai ample, în care am implicat membri ai comunităţii turce din România de toate vârstele.
A fost o deosebită plăcere să vă avem alături şi să ne unim forţele pentru a pune în aplicare proiecte dintre cele mai îndrăzneţe care, poate uneori, păreau irealizabile.
Privind în urmă, la cei aproape trei ani de colaborare, putem să spunem astăzi că am realizat lucruri importante pentru comunitate şi că ne dorim să păstrăm această tendinţă.
Ne dorim ca proiectele derulate pe perioada mandatului dumneavoastră în România să fie un punct de reper şi totodată un barometru pentru colaborarea noastră viitoare cu TIKA.
Vă adresăm recunoştinţa noastră, cea mai profundă, pentru deschiderea faţă de comunitatea noastră şi pentru grija manifestată faţă de membrii comunităţii noastre.
Avem convingerea că primii ani de activitate ai TIKA în România, sub coordonarea dumneavoastră, constituie o bază temeinică pentru o colaborare viitoare de durată şi de succes.
De asemenea, ne exprimăm convingerea că relaţia dintre cele două ţări prietene şi parteneri strategici România şi Turcia au cunoscut un nou impuls odată cu deschiderea biroului TIKA la Bucureşti, reprezentanţă care, în scurt timp, a pus bazele unor proiecte măreţe la nivelul întregii ţări, beneficiari fiind nu numai membrii comunităţii turce, ci şi populaţia majoritară.
Pentru toate acestea vă mulţumim, domnule Ahmet Daştan. Sunteţi pentru noi un prieten devotat, căruia îi dorim sănătate, mult succes şi sperăm să mai avem astfel de oameni printre noi. Cu astfel de oameni nu există obstacole de netrecut şi viaţa devine mai frumoasă.
Cu speranţa că acesta a fost doar începutul unei colaborări de durată, care în viitor va fi la fel de fructuoasă, vă doresc succes în plan profesional şi personal.
Vă asigurăm, pe dumneavoastră şi pe reprezentanţii TIKA de la Ankara, de stima şi deosebita noastră consideraţie
Fedbi Osman
Tinerii turci, la „Şcoala de radio şi televiziune: Minorităţile în direct”
Trei membre ale Comisiei de Tineret a UDTR au participat la începutul lunii octombrie la cea de-a treia ediţie a „Şcolii de radio şi televiziune: Minorităţile în direct”. Proiectul, iniţiat şi organizat de Asociaţia „Reţeaua de Cultură”, a fost finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.
Au participat aproximativ 50 de tineri de la diferite comunităţi etnice, pe parcursul a patru zile ei fiind iniţiaţi în tehnica de realizare a unor materiale radio şi tv, de la ideea de concepere, documentare, structurarea informaţiei, construirea unui text, filmarea sau inregistrarea propriu-zisă, prelucrarea şi aranjarea materialelor din punct de vedere tehnic precum şi difuzarea acestora. Uniunea Democrată Turcă din România a fost reprezentată în proiect de Aylin Asan, Aynur Ablai şi Kamer Karani.
Anul acesta, participanţii la proiect şi lectorii invitaţi au vorbit despre limbajul jurnalistic şi limbile materne, despre cum se realizează o emisiune şi ce înseamnă o grilă de programe, despre alegerea subiectului şi stabilirea textului pentru filmare, iar pe parcursul a mai bine de două zile s-a lucrat practic la realizarea unor buletine de ştiri de radio şi TV.
Lectorii invitaţi să vorbească în cadrul proiectului de anul acesta au fost Jenia Comănescu, Adina Bocai, Ştefan Leonte, Mihai Leonte, Codruţ Mihalis Dumitrache, Valentin Rupiţă, Viktor Moozz, Alex Minov.
Coordonatoarea proiectului, Svetlana Crăciun, este de părere că acest demers jurnalistic dedicat tinerilor le oferă acestora posibilitatea să se implice mai activ în viaţa comunităţilor din care provin. „Tinerii vor fi promotorii identităţii culturale, combinând noile tehnologii şi orientări mass-media cu valorile jurnalistice consacrate”, sunt de părere organizatorii.
Deschiderea oficială a proiectului a avut loc în prezenţa consilierului superior din cadrul DRI, Aidun Curtmola, care a transmis şi un mesaj de încurajare şi de motivare participanţilor.
Redacţia
Proiecte Educaţionale intre România şi Turcia – ediţia a II-a
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a derulat, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, un proiect educaţional în Republica Turcia.
Proiectul a fost coordonat de comisia de învăţământ a UDTR reprezentată de doamna Vildan Bormambet şi a reunit profesori de limba turcă, formatori de la Casa Corpului Didactic din Bucureşti şi Constanţa, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
De peste 27 de ani de acivitate, Uniunea Democrată Turcă din România este punte de legătură între cele două ţări partenere şi prietene România şi Turcia. Acest lucru se poate oglindi şi prin numeroasele proiecte şi parteneriate realizate de comisia de învăţământ a UDTR, prin profesor Vildan Bormambet. Aşa cum declară responsabila comisiei, în decursul anilor s-au realizat peste 60 de parteneriate între şcoli din România şi Turcia, schimburi de profesori şi elevi prin care s-a evidenţiat tradiţiile, cultura şi obiceiurile celor două ţări. Din aceste parteneriate s-au născut prietenii frumoase, cu deschidere spre toleranţă şi respect s-au înlesnit proiecte de tip Erasmus, Comenius, cursuri de formare şi nu în ultimul rând concursuri de creaţie literară şi plastice.
Prin activitatea „Proiecte Educaţionale intre România şi Turcia” s-a semnat un protocol de colaborare între Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Selcuklu în cadrul proiectului SEDEP ( Proiectul Educaţional- Importanţa Valorilor Culturale), prin intermediul căruia instituţia din Republica Turcia a donat cărţi de poveşti.
Au mai fost semnate protocoale de colaborare între Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” din Medgidia şi Şcoala Gimnazială „Şehit Beşir Balcioglu” din Istanbul, între Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” din Medgidia şi Şcoala Gimnazială „Azime Yilmaz” din Istanbul, între Şcoala Gimnazială „Ion Jalea” din Constanţa şi Şcoala Gimnazială „Sultantepe” din Istanbul, între Şcoala Gimnazială „Mihail Coiciu” din Constanţa şi Şcoala Gimnazială „Esenyurt” din Istanbul şi între Colegiul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna şi Şcoala Gimnazială „Esenyurt” din Istanbul.
„Delegaţia de profesori din România a avut întâlniri cu reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare Beklikduzu, Avcilar, Esenler din Istanbul şi a fost primită de guvernatorul districtului Beklik- duzu tot din Istanbul. Proiectul face parte din seria de acţiuni organizate de UDTR cu scopul de a întări cooperarea în domeniul educaţiei cu instituţii de învăţământ din Republica Turcia”, a declarat preşedinta comisiei de învăţământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet.
Delegaţia de profesori din România a fost formată din Elisabeta Ana Naghi – MEN, prof. Icbal Anefi – ISJ Constanţa, Georgiana Bolojan – CCD Bucureşti, Sorina Plopeanu – director CCD Constanţa, directori ai şcolilor şi liceelor constănţene care au semnat protocoale de colaborare, precum şi profesori de limba turcă.
Profesorii din România au fost impresionaţi de ospitalitate la rang de arta din partea scolilor din Istanbul in proiectul coordonat de Uniunea Democrată Turca din Romania, la Editia a II a şi au felicitat-o pe d-na Vildan Bormambet Mustafa si UDTR pentru organizarea impecabila a programului cu speranţa ca aceste proiecte să fie benefice elevilor şi implicit profesorilor prin exemplele de bune practici din şcolile vizitate.
anonim
„Ani de aur”
Uniunea Democrată Turcă din România a derulat proiectul „Ani de aur” („Altın Yaşlar”), în perioada 2-5 noiembrie, în Republica Turcia, la invitaţia Asociaţiei Turcilor din Bulgaria cu sediul la Istanbul. Proiectul a fost organizat de Comisia de femei şi a reunit reprezentante ale filialelor UDTR din: Constanţa, Tulcea, Galaţi, Mangalia, Cernavoda Hârşova, Cobadin, Cumpăna, Măcin şi Babadag. În data de 2 noiembrie, preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei de femei, Melek Amet, respectiv Durie Accoium împreună cu preşedintele filialei UDTR Galaţi, Gülten Abdula, au participat la lucrările Conferinţei pentru Securitate organizată de Centrul Asiatic Turc pentru Studii Strategice. Delegaţia din România a mai avut o întrevedere cu fondatorul fundaţiei „Cenan”, profesor dr. Kemal Tahir Gürsoy, fost Ambasador al Republicii Turcia la Vatican. Reprezentantele Comisiei de femei au vorbit despre proiectele pe care le derulează UDTR pentru promovarea valorilor culturale ale etnicilor turci din România şi au vizitat muzeul şi biblioteca fundaţiei „Cenan” care numără sute de volume. În muzeu sunt expuse obiecte de cult, scrieri caligrafice din Coran, caftane şi instrumente muzicale. Delegaţia din România a mai vizitat geamiile Suleymaniye, Sultan Ahmet, Aya Sofia, Eyüp din Istanbul şi Muzeul Spitalului de Psihiatrie din Edirne.
Proiectul „Altin Yaşlar” face parte din seria de proiecte derulate de UDTR cu scopul de a dezvolta relaţiile culturale cu Republica Turcia.
Nurgean Ibraim
Kumluk Camii’de Mevlid Kandili
“Ben güzel ahlakı tamamlamak için gönderildim” buyuran Peygamberimiz, miladın 571’inci yılı, kameri aylardan Rebiulevvel’in 12’nci Pazartesi gecesi sabaha karşı Mekke’de dünyaya geldi. Şüphesiz O’nun doğumu, beşeriyetin saadeti açısından, insanlık tarihinin en önemli olayıdır.
Kuran-ı Kerimde buyurulduğu gibi O, alemlerin Rabbinden, alemlere rahmet olarak gönderildi (Enbiya, 107). Onun doğum nedeniyle tüm müslümanlar dünyada onun doğumunu kutladılar.
Her sene olduğu gibi bu sene de Romanya’da tüm camilerde programlar yapılarak Mevlid Kandili kutlandı. İmamlar mevlitler okuyup programlar hazırladılar. Köstence’de program Kumluk camiide yapıldı. Program ikindi namazından sonra başlayarak sohpet, mevlid, ilahiler ve dua ile devam etti. Programa Romanya Müslümanlar Müftüsü Sn. Murat Yusuf ve Köstence imamları katıldılar. Köstence cemaati yoğun ilgi göstererek Kumluk Camiyi doldurdular. Romanya Demokrat Türk Birliği Din Komisyonu programa katılan tüm cemaate ikramlarda bulundu. İkramların hazırlarlanması gençlerimizin katılmaları ile gerçekleşti. Böylece paylaşmayı, insanlara faydalı olmayı ve yardım elini uzatmanın sevincini yaşadılar. Gençlerimizin yardımlarından Allah razı olsun ve kabul etsin!
Birlik duygusunun güçlendirdiği bu özel geceyi doyasıya idrak ettik. Bu mubarek gecede yapılan dualar, okunan mevlitler ve söylenen ilahiler kabul olmasını niyaz ederiz ve hocalarımızın söylemiş oldukları ilahileri ve okudukları mevlitlerli Allah kabul etsin. Peygamberimizi ve insanlığa getirdiği en büyük hediye Kur’an’ı Kerimi yakından tanımamıza ve nuru etrafında birleşmemize vesile olmasını Yüce Mevla’dan niyaz ederim.
Firdes Musledin
Sărbătoarea Mevlid la geamia Kumluk din Constanţa
În data de 29 noiembrie 2017 musulmanii din România au celebrat sărbătoarea Mevlid Kandili, Noaptea naşterii Profetului Muhammed. Evenimentul marcat în a 12- a noapte din luna Rebiul Evvel a calendarului islamic, a fost prima dintre cele cinci nopţi luminate pentru musulmani, care de altfel sunt denumite Kandil. Nopţile sfinte din calendarul musulman au primit denumirea Kandil, în timpul Sultanului Selim al II-lea (sec. XVI) când acesta a decis în mod oficial iluminarea minaretelor moscheilor cu lumânări pentru a vesti credincioşilor caracterul sfânt al acestora.
Membrii comunităţii turce din Constanţa şi ai filialelor teritoriale ale U.D.T.R. au sărbătorit cu bucurie şi emoţie Naşterea Profetului Muhammed. În această zi plină de înţelepciune şi iertare, belşug şi milostenie toţi cei prezenţi la geamia Kumluk din Constanţa s-au rugat lui Allah. Convinşi de puterea acestei sărbători şi-au deschis sufletele şi s-au rugat într-o linişte deplină cu toate că interiorul geamiei devenise neîncăpătoare. Imamul geamiei a recitat versete din Coran şi în predica ţinută nu a uitat să le spună tuturor să fie buni părinţi, vecini, prieteni, să-şi respecte semenii, să muncească mai mult, să se informeze, să vină cu idei şi soluţii pentru rezolvarea problemelor comunităţii.
La eveniment, pe lângă enoriaşi, au participat muftiul cultului musulman din România, d-nul Iusuf Murat, preşedintele comisiei de religie d-nul Islam Remzi, imami şi reprezentanţi ai U.D.T.R.
Firdes Musledin
Disperarea creştinătăţii şi gloria sultanului
Toată lumea aştepta ca aceasta să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Totuşi, vestea prăbuşirii imperiului lui Constantin căzu peste Europa ca o lovitură de trăsnet. Ceva esenţial pentru spiritualitatea creştină dispărea pentru totdeauna. La Roma şi în sânul Bisericii domneau jalea şi disperarea, pnritre credincioşi, o adâncă mâhnire, printre cârmuitorii de popoare, nesiguranta şi teama de viitor.
Consecinţele politice, militare şi economice nu întârziară să apară. Stăpânirea asupra Istanbulului şi a Bosforului şi a Dardanelelor le asigura turcilor supremaţia totală în Orientul Mijlociu şi în Europa de Răsărit. Sultanul, deţinător al acestei inegalabile poziţii strategice, va putea de acum înainte să-şi atribuie numele de „Suveran al celor Două Mări şi Continente”. aşa cum se va intitula chiar el. Anatolia şi Rumelia erau acum unite. Odată Dardanelele şi Bosforul fortificate şi puternic apăra te, nimeni nu va mai putea separa în viitor provinciile Europei de cele ale Asiei. Eliberaţi de orice grijă în această privinţă, Mahomed şi urmaşii lui se vor strădui fără răgaz să extindă imperiul, mai întâi la sud de Dunăre – Serbia va dispărea în curând – şi apoi în Anatolia, unde principatele musulmane vor fi supuse unul după altul. În mai puţin de un secol, oştile lui Soliman Magnificul vor ajurige la Bagdad şi vor ameninţa Viena.
„Problema orientală”, adică aceea a rivalităţii dintre puterile europene la răsărit de Mediterana, fusese rezolvată, şi încă pentru multă vreme, în favoarea otomanilor. În schimb, se ridica problema viitorului legăturilor comerciale cu Levantul şi Marea Neagră, de o însemnătate aproape vitală pentru numeroase ţări creştine din jurul Mediteranei, în special pentru italieni. Ea se va rezolva, puţin câte puţin şi numai în parte, totdeauna cu îngăduinţa sultanilor care acordau- sau nu acordau- aprobare de a se face comerţ. Dar posesiunile deţinute de occidentali în Mediterana vor sta sub o neîntreruptă ameninţare, atunci când nu vor dispărea. Îndată după luarea Constantinopolului, Aeneas Sylvius Piccolomini scria: „Marea Neagră ne este deja închisă”. În curând ea va deveni „un lac turcesc”. Coloniile genoveze din Crimeea nu mai pot fi apărate, cele de la Marea Egee sunt silite, din iulie 1453, să plătească tribut, făcând, cu alte cuvinte, act de supunere. Veneţia nu îşi va pierde aşa curând coloniile, dar nu peste mult timp cea mai însemnată dintre ele, Negroponte, îi va fi luată. De acum înainte, nimeni nu va mai vorbi serios despre organizarea unei expediţii pentru eliberarea Ierusalimului şi a Locurilor Sfinte ale creştini lor. Şi acolo a fost întoarsă pagina istoriei. Era dorită acum eliberarea Constantinopolului, fără însă ca cineva să creadă cu adevărat că aceasta ar fi posibil. Cei care fuseseră consideraţi drept hoarde barbare şi inculte zdrobiseră de curând vestitul Bizanţ. Aici stăpânea acum o nouă putere cu uriaşe mijloace militare, un suveran despre care totul lăsa să se înţeleagă că era deosebit de inteligent, şi o conducere militară pricepută. Cea mai puternică cetate de pe uscat şi mare a timpului nu a izbutit să reziste noilor tehnici de asediu, tunurilor cu un calibru nemaivăzut vreodată. Aceşti asiatici, consideraţi sălbatici, folosiseră şiretlicuri de neînchipuit. Sultanul lor deţinea o artă a războiului demnă de marii generali ai Antichităţii. Încotro se va îndrepta el acum, după cucerirea celei mai însemnate baze maritime şi militare a Orientului? Lumea creştină era înspăimântată.
O durere profundă
Datorită încetinelii cu care se transmiteau veştile, ştirea despre căderea Constantinopolului, răspândindu-se treptat, ajunse cu greu în Apus. Mai repede sosi în Grecia şi în insule. Navele veneţiene scăpate din Cornul de Aur o purtară mai întâi la Negroponte, unde se afla pe atunci flota trimisă de Senat la începutul lunii mai. Căpitanul-general al mării, Giacomo Loredan, trimise imediat un gripo (vas rapid) cu o scrisoare adresată autorităţilor Serenissimei. Aceasta ajunse în seara zilei de 29 iunie. Secretarul Consiliului celor Zece citi scrisoarea în faţa Senatului, mut de uimire. Vestea, întărită de o altă scrisoare sosită aproape în acelaşi timp, din partea guvernatorului din Modon, făcu repede înconjurul oraşului: „Atunci începură tânguirile, ţipetele, gemetele. Toţi se izbeau cu pumnii în piept, îşi zgâriau faţa, îşi smulgeau părul, unul pentru moartea tatălui, altul pentru a unui fiu şi altul pentru avutul său…”
Chiar a doua zi, Senatul trimise papei o scrisoare anunţându-i vestea. „Dacă papa şi principii ţărilor creştine”, îi scriau cârmuitorii veneţieni lui Nicolae al V -lea, „nu se unesc în grabă, vor urma cele mai mari primejdii pentru creştinătate.” Fură de asemenea trimise instrucţiuni ambasadorului la curtea lui Alfonso al V-lea, regele Neapolelui, care-i cereau să pledeze în acelaşi sens. Din Candia (Heraclion), arhiepiscopul Isidor din Kiev, care izbutise, deşi rănit, să plece din Constantinopol, trimise scrisori Colegiului cardinalilor la Roma, regelui Alfonso şi conducerii mai multor oraşe italiene, pentru a da alarma.
Insula Chios primi la fel de repede ştirea catastrofei, ca şi Rodosul ce se grăbi să se pregătească de luptă. Marele Maestru al Ordinului Sf. Ioan de Ierusalim, crezând ca Mahomed urma să pornească imediat asupra insulelor din Marea Egee, îi scrise stareţului mânăstirii Ordinului, în Germania, cerându-i să mobilizeze imediat cavalerii, pentru a-i trimite în Rodos. Puţin mai târziu, el porunci şi stareţului din Auvergne să-i trimită cavaleri. „Rodosul”, îi spuse el, „este ca un miel nevinovat între lup şi alte fiare sălbatice.” În întreaga Mediterană de Răsărit, o mare spaimă îi cuprinse pe toţi locuitorii. care şi-l închipuiau deja pe sultan pregătind o mare expediţie împotriva posesiunilor creştine, a Romei şi a oraşelor italiene.
Papa primi vestea în ziua de 8 iulie. „Este ruşinea creştinătăţii”, scria Mioolae al V-lea. Un vestit călugăr, Fra Roberto Caracciolo, anunţă această ştire popOrului înnebunit de frică. În zilele care urmară, propovăduitorii străbătură oraşul, spunând sus şi tare că Dumnezeu lovise capitala Răsăritului creştin pentru a-i pedepsi pe oameni pentru păcatele lor, că trebuiau să se aştepte ca Mahomed să ajungă chiar la Roma şi că urmau dezastre şi mai mari. Circula zvonul că sultanul pregătea o flotă de 300 de vase pentru a invada Italia şi apoi ţările Mediteranei. În întreaga peninsulă, călugării îi rugau cu înfocare pe locuitori să se pocăiască. Câteva săptămâni mai târziu, Nicolae al V -lea va lansa un apel la o nouă cruciadă împotriva turcilor şi a suveranului lor, „fiul Satanei, pierzanie şi moarte, marele halaur roşu cu şapte capete, încununat de şapte coroane, cu zece coarne”, zugrăvit în Apocalipsă. Totuşi, pacea trebuia restabilită mai întâi în Italia, acolo unde războiul dintre Veneţia şi Milano contribuise mult la abandonarea împăratului bizantin şi, ca urmare, cardinalii ambasadori porniră de îndată spre Neapole, Milano, Florenţa şi Veneţia.
La întoarcerea sa din Orient, lsidor din Kiev declară că Mahomed părea mai puternic decât Cezar, Alexandru „şi toţi ceilalţi prin ţi care au năzuit vreodată să stăpânească lumea”. „Bogăţia sa este uriaşă”, spuse el, „are 230 de nave şi poate să construiască oricâte vrea; el are, de asemenea, 30.000 de cavaleri, o numeroasă pedestrime şi posibilităţile sale de a mai recruta ostaşi sunt nemărginite.” Turcii vor invada Italia prin Calabria sau Veneţia. „Dacă în şase luni puterile italiene nu vor face pace, înainte de împlinirea a 18 luni turcii vor fi în Italia”. adăuga el. De la Bologna, unde se găsea atunci, ilustrul umanist cardinalul Bessarion implora într-o scrisoare adresată dogelui Francesco Foscari ca Republica să ia armele.
Totuşi, poate nicăieri nenorocirea nu a fost atât de cumplit resimţită ca la Genova. Pierderea Galatei-Pera era sigură, viitorul cetăţii Caffa şi al coloniilor de la Marea Neagră, ameninţat. Chios-ul tremura de spaimă, Genova, care trecea chiar atunci printr-o grea criză financiară, era mai tare lovită decât alte puteri mediteraneene. Evident, nu putea fi vorba de a porni război împotriva sultanului. Singura rezolvare rămânea încercarea de a angaja tratative cu el. În curând, dogele şi Consiliul Bătrânilor vor hotărî să trimită ambasadori la Curtea lui Mahomed cu misiunea de a încerca să salveze Galata-Pera, de a obţine consimţământul pentru repararea zidurilor ei, libertatea comerţului cu colonia şi asigurarea liberei legături cu Caffa prin Bosfor şi Dardanele. Solii genovezi, după ce s-au sfătuit cu compatrioţii lor din Chios, Galata şi Edime, nu vor îndrăzni niciodată să prezinte sultanului astfel de cereri. Unul muri pe drumul de întoarcere, celălalt pretextă că este bolnav pentru a refuza o a doua misiune în Orient. Câteva luni mai târziu, Signoria va vinde coloniile de la Marea Neagră Băncii San Giorgio, a cărei putere financiară era cu mult mai mare decât a Republicii – fapt ce nu va împiedica pierderea de către bancă a coloniilor.
Şi ţările din Europa de Răsărit au început să tremure aflând despre victoria lui Mahomed. Sârbii, primii care au auzit această veste, înţeleseră că le va veni în curând rândul. Era părerea tuturor. Într-o scrisoare către burgmeisterul Sibiului, episcopul – probabil grec – Samil spunea: „Turcii au de gând, dacă Dumnezeu o îngăduie, să supună toată creştinătatea. Noi am aflat, de asemenea, că vor să pornească împotriva ţării despotului (Serbia) şi să o cucerească… Oraşul vostru, Sibiu, are reputaţia de a fi o piedică în drumul lor, pe care ei vor să o înlăture. Vă sfătuim să întăriţi oraşul şi să puneţi să se sape şanţuri, dacă nu doriţi să-I pierdeţi.” Sibiul nu va fi atacat decât mulţi ani mai târziu, dar Serbia va fi în curând înfrântă.
Groaza cuprinse şi Apusul, care nu era totuşi direct ameninţat. Pretutindeni se ridicau voci ce proroceau sfârşitul lumii şi că sosise vremea pocăinţei. Regii şi principii se înţeleseră să se pregătească fără întârziere de luptă. Împăratul Frederic al III-lea era şocat. El se găsea pe atunci la Graz, împreună cu Curtea sa, având pe lângă el ca secretar al Cancelariei imperiale pe Aeneas Sylvius Piccolomini, care întocmi îndată scrisori pe care le trimise, în numele împăratului, republicilor italiene, principilor şi regilor Franţei şi Angliei, chemândui, în primavara viitoare, la o adunare menită să hotărască o cruciadă. Nu se cunoaşte răspOnsullui Carol al VII-lea, dar se pare că el nu era un entuziast adept al unei expediţii în Orient. Franţa, abia ieşită din Războiul de 100 de Ani, avea probabil alte preocupări ca urmare a încercărilor prin care trecuse regatul. Doar ducele de Burgundia va susţine cu căldură cruciada.
Această „impresie de neînchipuit” provocată de sfârşitul imperiului bazileilor va dăinui încă mult timp în Apus. „Marea teamă” va fi mereu prezentă, reînnoită cu fiecare victorie a lui Mahomed în Europa de Răsărit şi pe alte meleaguri, fiind întărită şi de descrierile, aproape toate închipuite, ale actelor de cruzime ale sultanului.
André Clot
Sodalı Börek
Malzemeler:
- 4 adet Yufka
- 100 gram Beyaz Peynir
- 100 gram Lor Peyniri
- 100 gram Kaşar Peyniri
- 1 şişe Soda
- 1 adet Yumurta
- 1 su bardağı Yoğurt
- ½ demet Maydanoz
- 4 – 5 yemek kaşığı margarin
Adımlar:
- Margarini eritin ve oda sıcaklığına gelmesi için bekleyin.
- Peynirler ve maydanozu birleştirin çatalla ezerek güzelce karıştırın.
- Yoğurt, yumurta ve margarini karıştırarak sosunuzu hazırlayın.
- Yağladığınız bir borcama ilk yufkayı buruşturarak yerleştirin. Üzerine sosun ¼’ünü eşit bir şekilde dökün.
- Üzerine tekrar yufka kapatın, soslayın ve peynirli harcın hepsini üzerine koyun.
- Kalan iki yufkayı da aralarına sos dökerek dizin.
- Böreğin üzerine kalan sosu dökün. Bıçakla dilimleyin ve en son üzerine soda döküp 10 dakika dinlendirin.
- 180 derece fırında üzeri kızarıncaya kadar pişirin.
Afiyet olsun!
internet
Plăcintă cu apă minerală
Ingrediente:
- 4 foi de Yufka (foi de placintă – se găsesc în comerţ)
- 100 gr brânză telemea
- 100 gr brânză dulce
- 100 gr caşcaval
- o sticlă apă minerală
- un ou
- 1 pahar de apă cu iaurt
- ½ legătură pătrunjel
- 4–5 linguri de unt
Mod de preparare:
- Topiţi untul după care asteptaţi să ajungă la temperatura camerei.
- Amestecaţi toate tipurile de brânză cu pătrunjelul tocat.
- Mixaţi iaurtul, ouăle şi margarina până obţineţi un sos.
- Într-o tavă de yena dată cu ulei se aranjează prima foaie de yufka încreţită. Peste foaia de yufka se toarnă ¼ din sos.
- Peste acesta foaie de yufka se mai pune una şi deasupra ei se toarna sos şi tot amestecul de brânză.
- Ultimele două foi de yufka se pun pe rând şi între ele se pune şi sos.
- Deasupra se toarnă sosul rămas. După această operaţiune se taie plăcinta în bucăţi de mărime potrivită după care se toarna apa minerală. Se lasă la odihnă pentru 10 minute.
- Se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade şi se lasă până devine aurie.
Nilgun Panaitescu
Islak kek
MALZEMELER
Kek için:
- 3 adet Yumurta
- 2 su bardağı Un (280 gram)
- 1 su bardağı Şeker (200 gram)
- 1 su bardağından bir parmak az Süt (230 ml)
- 1 su bardağından bir parmak az Sıvıyağ (230 ml)
- 2 adet Kakule
- 1 paket Kakao (25 gram)
- 1 paket Hamur Kabartma Tozu
- 1 adet Çubuk Vanilya
Sos için:
- 1 su bardağından bir parmak az Süt (230 ml)
- 1 su bardağından bir parmak az Sütlü Çikolata (100 gram)
ADIMLAR
- Sos için, sütü ocağa alın, kaynar kaynamaz ocaktan alın. İçine çikolataları ekleyin, karıştırarak eritin. Soğumaya bırakın.
- Yumurtalar ve şekeri 7-8 dakika çırpın.
- Süt ve sıvıyağ ekleyip 1-2 dakika çırpın. Vanilyayı ekleyin tekrar çırpın.
- Un, kabartma tozu ve kakaoyu eleyerek ekleyin. En son kakuleyi ekleyin. Tahta kaşıkla karıştırın.
- Hazırladığınız kek hamurunu 170 derece fırında pişirin.
- Hafif ılınmasına izin verdiğiniz kekin üzerine sosunu dökün bir 10 dakika sosu emmesi için bekleyin.
- Kekinizi servis etmeden bir gün önce pişirirseniz daha iyi sonuç alırsınız.
Afiyet olsun !
internet
Chec umed
Ingrediente:
- 3 ouă
- 2 pahare de apă cu făină (280 gr)
- un pahar de apă cu zahăr (200 gr)
- un pahar de apă cu lapte (230 ml)
- un pahar de apă cu ulei (230 ml)
- 2 buc. cardamon
- un pachet mic de cacauă (25 gr)
- un pachet praf de copt
- o păstaie de vanilie
Pentru sos:
- un pahar de apă cu lapte (230 ml)
- un pahar de apă cu ciocolată cu lapte (100 gr)
Mod de preparare:
- Pentru sos: Se fierbe laptele, după care se dă jos de pe foc şi se amestecă cu ciocolata. Se lasă la răcit.
- Se bat ouăle cu zahărul pentru 7-8 minute.
- Peste acest amestec se adaugă laptele şi uleiul şi se amestecă pentru încă 2 minute. Se adaugă şi vanilia şi se amestecă.
- Adaugăm treptat şi făina, praful de copt şi cacaua. La sfârşit se adaugă cardamonul şi se amestecă cu lingura de lemn.
- Acest chec se coace la cuptor la 170 de grade.
- Când checul este gata se lasă la racit după care se adaugă sosul de ciocolată şi se lasă la odihnă pentru 10 minute.
- Pentru un rezultat mai bun puteţi face această reţetă cu o zi înainte de a îl servi.
Poftă bună!
Nilgun Panaitescu