18 Mart günü, 1915 Çanakkale Deniz Zaferi'nin yıldönümüdür. Bugün, 2002 yılından itibaren, "Şehitler Günü" olarak kabul edilmiştir.
şehit: Allah yolunda canını feda eden, dinini, vatanını, bayrağını savunurken ölen, haksız yere öldürülen Müslüman’dır. Şehitlik, Allah katında peygamberlikten sonra en yüksek mertebedir. Şehitler, Allah’ın sevgili kullarıdır. Cennet’te onlar için sonsuz nimetler hazırlanmıştır. Arapça, “Tanık” anlamına gelen şehit, inançlarını yansımamak uğruna, Allah’a ya da kutsal saydığı değerlere tanıklık etmek ülküsüyle can veren kişidir. Kur’an, Allah yolunda öldürülenlerin, Allah’ın bağışını ve merhametini kazandıklarını bildirir. “Sakın Allah katında öldürülenleri ölüler sanma. Doğrusu onlar Rableri katında diridirler. Cennet meyvelerinden rızıklanırlar.” (Al-i İmran Suresi:169-170) Buna göre şehitler ölü sayılmamalıdır, onlar diridir; yaptıkları boşa çıkarılmayacak ve dünyada kendilerine tanımlanan Cennet’e konulacaklardır.
Her yıl gibi Romanya Demokrat Türk Birliği yöneticileri Brăila ve Bükreş Türk şehitler Mezarlıklarını ziyaret ettiler ve tüm şehitlik onuruna erişen aziz şehitlerimizi minnet ve şükranla andı.
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Preşedintele Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim şi deputatul Ibram Iusein au participat vineri,18 martie la manifestările organizate la Brăila de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, cu prilejul Zilei Eroilor Turci.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale Turciei şi României. Au depus coroane de flori şi au păstrat un moment de reculegere în memoria militarilor turci căzuţi în luptă pe teritoriul României: liderii Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi, Ervin Ibraim şi Iusein Ibram, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz, primarul municipiului Brăila, Aurel Gabriel Simionescu, subprefectul judeţului Brăila, Veronica Macri, muftiul cultului musulman din România, Muurat Iusuf, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea, Haci Vural, directorul Colegiului Naţional „Kemal Atatürk” din Medgidia, Erhan Celik, preşedintele filialei Brăila a U.D.T.R., Zarife Zodilă, preşedintele filialei Galaţi, Gülten Abdula Nazare, reprezentanţi ai U.D.T.T.M.R. precum şi numeroşi etnici turci.
În discursul său, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz a declarat: „Ne-am adunat astăzi aici pentru a sărbători 96 ani de la Victoria de la Çanakkale, moment deosebit de important al istoriei poporului turc, precum şi pentru a-i comemora împreună pe toţi cei care, de-a lungul istoriei, şi-au dat viaţa pentru patrie. Victoria de la Çanakkale a reprezentat un punct de cotitură în istoria lumii, deoarece rezultatul ei a influenţat sfârşitul Primului Război Mondial. Victoria de la Çanakkale a fost un exemplu de frăţie, solidaritate şi spirit de sacrificiu, dovedind că poporul turc, unit poate învinge toate obstacolele. Scânteia aprinsă la Anafartalar şi Conkbayırı a evidenţiat ambiţia unui popor luptând pentru propria existenţă, aprinzând torţa independenţei şi libertăţii care ne-au unit în perioada luptei de eliberare.” În încheiere, excelenţa sa a spus: „Suntem convinşi că ostaşii noştri se odihnesc în pace în Cimitirul Eroilor Turci din Brăila, în pământul ţării prietene România. Să le fie ţărâna uşoară!”
În fiecare an, în Turcia sunt comemoraţi pe 18 martie, eroii turci care şi-au jertfit viaţa, în ţară sau în afara graniţelor ei. În Cimitirul Eroilor Turci din Brăila există 12 morminte în care sălăşuiesc osemintele ofiţerilor turci, în timp ce 754 de militari de aceeaşi naţionalitate au fost îngropaţi într-o groapă comună, în timpul Primului Război Mondial.
Sorina Asan
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
În perioada 14-17 martie o delegaţie a Consiliului Europei a efectuat o vizită de monitorizare privind aplicarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, în România. Delegaţia a fost formată din membri ai Comitetului de Experţi şi ai Secretariatului Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare. Vizita a fost programată după trimiterea de către MAE la Strasbourg a primului raport al autorităţilor române privind punerea în aplicare a Cartei limbilor regionale, raport elaborat de D.R.I. cu consultarea a numeroase instituţii, organizaţii, universităţi, trusturi mass media.
Liderii UDTR, prof. Ervin Ibraim şi prof. Vildan Bormambet au avut o întrevedere cu membrii delegaţiei Consiliului Europei la sediul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, miercuri, 16 martie. În centrul discuţiilor s-au aflat întrebările privind învăţământul în limba turcă, presa scrisă şi audio vizualul precum şi inscripţionările în limba maternă în localităţile dobrogene în care populaţia de etnie turcă depăşeşte un procent de 20%.
În ceea ce priveşte învăţământul, secretarul general profesorul Ervin Ibraim a declarat: „Învăţământul în limba turcă a constituit o prioritate pentru UDTR încă de la începutul înfiinţării organizaţiei, imediat după încheierea dictaturii comuniste în 1989. Astfel, după douăzeci de ani învăţământul în limba turcă se desfăşoară conform legii educaţiei naţionale. Etnicii turci au dreptul să studieze limba turcă la toate nivelurile începând de la învăţământul preşcolar până la cel preuniversitar. Limba turcă se studiază în condiţiile legii, la cererea părinţilor. Astfel, la nivelul judeţelor Constanţa, Tulcea şi în Bucureşti predau limba turcă 80 de cadre didactice în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal. Totalul elevilor care studiază limba turcă în anul şcolar 2010-2011 se cifrează la 4500 în judeţele Constanţa, Tulcea şi la Bucureşti. Anual se desfăşoară olimpiade şcolare de limbă turcă şi religie islamică, fazele locale şi naţionale, elevii intrând permanent în competiţie fiind stimulaţi cu premii din partea U.D.T.R.“
La rândul său, prof. Vildan Bormambet a oferit detalii despre Colegiul Naţional„Kemal Atatürk” de la Medgidia unde se studiază limba turcă începând de la preşcolari până la clasele liceale. Tot acolo se pregătesc şi imamii care după absolvire deservesc cultul religios musulman.
Discuţiile au continuat cu detalii despre publicaţia Hakses şi Radio T singurul post de radio care emite în limba turcă. Ultima întrebare adresată de preşedintele Comitetului de experţi, raportor pentru România prof. dr. Stefan Oeter a fost referitoare la inscripţionările în limba turcă a denumirilor de localităţi în care populaţia de etnie turcă este în proporţie de 20%. Profesorul Ervin Ibraim i-a oferit preşedintelui comitetului de experţi o listă cu localităţile în care denumirea este bilingvă printre acestea numărându-se Fântâna Mare, (Baş Pınar) Independenţa, (Bairamdede), Făurei (Kalaici) etc. Prof. Ervin Ibraim a mai subliniat că există localităţi în Dobrogea care şi-au păstrat denumirea turcească din perioada Imperiului Otoman ceea ce nu i-a împiedicat pe români să trăiască într-un climat de armonie interetnică.
Din delegaţia de experţi prezenţi la convorbiri cu liderii U.D.T.R. au mai făcut parte:
Vera Klopcic şi Ion Diaconu, membri ai comitetului de experţi, Joerg Horn expert în cadrul Secretariatului Cartei Europene a limbilor de la Consiliul Europei.
Sorina Asan
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
În anul 1977 Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internaţional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial Adunarea Generală a ONU a fixat data de 8 martie Ziua Internaţională a Femeii, femeile au început din nou să demonstreze pentru drepturi egale şi dreptul de vot al femeilor. Următorul pas în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internaţional al Femeilor şi declararea perioadei 1976-1985 ca Deceniu ONU pentru condiţia femeii.
Comisia de femei a Uniunii Democrate Turce din România a organizat în data de 8 martie un simpozion cu tema „Rolul femeii turce în societatea românească“. Activitatea a fost organizată de comisia de femei a U.D.T.R., preşedinte Amet Melec, vicepreşedinte Accoium Durie şi membre ale comisiei. Participantele la masa rotundă au punctat cele mai importante aspecte ale rolului femeii în societate şi, dincolo de apartenenţa la o anume identitate etnică, turcoaicele au definit femeia, în primul rând, prin prisma statutului de mamă şi soţie. La activitate au participat consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, d-na Füsun Aramaz, viceconsul,d-ra şebnem Atasoy, reprezentanţi mass-media şi membre ale comunităţii turce din judeţul Constanţa.
Nurgean Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
La sfârşitul încheierii mandatului său în România, excelenţa sa, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Ayşe Sinirlioğlu a ţinut să se întâlnească pentru a-şi lua rămas bun, cu liderii comunităţii turce din Constanţa. Evenimentul s-a desfăşurat pe 31 martie, în cadrul unei recepţii oferite de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa.
În discursul său adresându-se invitaţilor e.s. Ayşe Sinirlioğlu a spus: „Pe durata misiunii mele diplomatice aţi fost una dintre preocupările mele importante. Avem o responsabilitate istorică în a asigura conservarea identităţii comunităţii turce prin păstrarea limbii, religiei, obiceiurilor şi tradiţiile strămoşilor. Avem două uniuni care au aceleaşi origini, care ar trebui să fie liantul dintre cele două comunităţi. Limba prin care ne înţelegem este limba turcă.” Ambasadorul Turciei a subliniat că va sprijini şi din Spania, noua misiune diplomatică în care îşi va desfăşura activitatea, cursurile de limba turcă începute anul trecut la Constanţa şi Bucureşti. E.S a mai declarat că în viitorul apropiat va fi deschis la Constanţa un Centru Cultural Turc în cadrul căruia se vor desfăşura cursurile de limba turcă.
La rândul său consulul general al Republicii Turcia la Constanţa a subliniat că pe durata mandatului său, ambasadorul Ayşe Sinirlioğlu a contribuit la intensificarea relaţiilor dintre România şi Turcia acordând o atenţie deosebită comunităţii turce şi oamenilor de afaceri turci.
Preşedintele Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi şi secretarul general Ervin Ibraim i-au oferit doamnei ambasador o plachetă cu însemnele uniunii în semn de apreciere pentru activitatea diplomatică desfăşurată în România. Din partea deputatului Ibram Iusein, excelenţa sa a primit un tablou cu comunitatea turcă din Tulcea de la început de secol XX.
În cadrul aceluiaşi eveniment, ansamblul folcloric Delikanlılar şi corul Kaynanalar aparţinând U.D.T.R. au susţinut un program artistic.
E.S.Ayşe Sinirlioğlu şi-a început mandatul în România în aprilie 2008 şi la sfârşitul lunii ianuarie i s-a decernat premiul „diplomatul străin al anului 2010”, din partea revistei „Nine o’ clock”.
Sorina Asan
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
În luna ianuarie a acestui an, în urma unei deplasări efectuate a Primarului din localitatea Agigea la Eskişehir – Turcia comuna Agigea s-a hotărât înfrăţirea cu localitatea din Turcia Çifteler- Eskişehir. La sfârşitul lunii martie, delegaţia turcă aflată în vizită în localitatea Agigea, au semnat protocolul de înfrăţire dintre localităţile Çifteler – Eskişehir şi Agigea. Cu această ocazie Primarul, Cristian Cârjaliu împreună cu Muftiatul Cultului Musulman şi comunitatea din localitate au făcut demersurile necesare pentru inaugurarea noului lăcaş de cult. Construcţia gemiei a început în 2009 şi în mare măsură finalizată în această lună. În data de 25 martie în cinstea sosirii delegaţiei turce de la Eskişehir s-a inaugurat geamia. Geamia, este o investiţie realizată de către Primăria Agigea, alături de comunitatea din Lazu. Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea, a fost alături de comunitate şi a contribuit cu ridicarea minaretului în numele tatălui său Haci ismail Vural. Este primul minaret din România cu două balcoane şi cea mai înaltă de până acum având o înălţime de 37 de metri. Pentru această realizare Consiliul Local împreună cu Primarul Cristian Cârjaliu a aprobat un proiect de hotărâre prin care i-a fost conferit lui Hagi Vural titlul de cetăţean de onoare al comunei Agigea şi o plachetă din partea comunei.
La eveniment au fost prezenţi, consulul general al Republicii Turciei la Constanţa, Füsun Aramaz, muftiul Cultului Musulman, Iusuf Muurat, senatorul Alexandru Mazăre, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, Hagi Vural, subprefectul Aidun Curt-Mola, primarul din Çifteler, Metin Ozen, vicepreşedintele Camerei de Comerţ Eskişehir – Turcia, Ahmet Iskender Bayar, preşedintele comisiei de religieUDTR, Remzi Islam, preşedintele UDTTMR, Varol Amet, deputatul UDTTMR, Aledin Amet, şi alţi oaspeţi de seamă.
„În Agigea avem o comunitate de aproximativ 420 de persoane aparţinătoare acestei etnii, iar în Lazu de 160 de persoane. Acest aşezământ este destinat atât reprezentanţilor comunităţii musulmane din comuna noastră, cât şi celor aflaţi în trecere pe la noi şi chiar celor din comuna Cumpăna, a căror geamie se află în reabilitare. Tin să menţionez că un aport deosebit l-a avut domnul Hagi Vural, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea, care a contribuit la ridicarea minaretului şi la promovarea comunei Agigea pe plan naţional şi internaţional. Această construcţie este a întregii comunităţi musulmane pentru că am dovedit că noi putem să coabităm armonios şi să ne sprijinim unii pe alţii”, a declarat primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu.
După mulţumirile aduse Guvernului României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, primarului comunei Agigea Cristian Cârjaliu şi preşedintelui Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, Haci Vural pentru sprijinul financiar acordat muftiul cultului musulman Murat Iusuf a declarat: „Geamiile sunt locurile sfinte unde toţi venim laolaltă în unitate, fraternitate pentru a ne închina împreună în acest loc sacru. Biserica de lângă noi simbolizează relaţia de fraternitate dintre musulmani şi creştini. Toţi suntem fii lui Adam. Dobrogea este un model de toleranţă şi respect în care trăim împreună. Fie ca această geamie să fie o binecuvântare pentru oamenii de aici şi la toţi musulmanii. Şi mă rog Bunului Allah să aibe grijă de lăcaşele de cult şi să nu le lase fără credincioşi şi minaretele fără ezan”
„Întreg ţinutul Dobrogei este un exemplu al acestei convieţuiri, pentru că şi în centrul Constanţei se regăsesc simboluri ale mai multor religii: o sinagogă, o bazilică, o geamie şi o biserică ortodoxă”, a declarat subprefectul Aidun Curt-Mola.
„Regiunea Dobrogei este un model intercultural iar această geamie este un exemplu al acestui mod de convieţuire. Îl felicit pe domnul primar pentru inaugurarea ei, cât şi pe toţi cei care au contribuit la realizarea geamiei. Doresc ca această geamie să fie benefică sătenilor.
Primăria Agigea m-a numit cetăţean de onoare al acestei localităţi. Tin să spun că acest lucru m-a onorat. Primind acestă titulatură vreau să ştiţi că voi încerca să mă ridic la înălţimea aşteptărilor dumneavoastră şi ca un prieten apropiat comunei vă mulţumesc.”, a declarat preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, Hagi Vural.
Primarul localităţii Çifteler, Metin Ozen, a oferit geamiei un covoraş de rugăciune vechi de câteva sute de ani şi primarului localităţii Agigea, Cristian Cîrjaliu un tespi – şirag de mărgele asemănător mătăniilor. Vicepreşedintele Camerei de Comerţ din Eskişehir a dăruit un obiect de artă pentru decorarea geamiei. Consulul Republicii Turcia, Fusun Aramaz a oferit primarului localităţii Cristian Cârjaliu o plachetă.
Ceremonia s-a încheiat cu slujba religioasă ţinută de muftiul Iusuf Murat. Dorim ca această geamie să aducă comunităţii din localitate bucurie, prosperitate şi unitate.
Firdes Musledin
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
În cadrul manifestărilor dedicate jubileului de 50 de ani de existenţă ai Universităţii Ovidius din Constanţa, miercuri, 16 martie 2011, a avut loc Conferinţa domnului Kiyotaka Akasaka, cu tema „Organizaţia Naţiunilor Unite şi provocările globale actuale”. Evenimentul, organizat de Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră, s-a desfăşurat în Aula Magna a Universităţii Ovidius.
În perioada 1993-1997, Kiyotaka Akasaka a deţinut o funcţie oficială în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi din anul 1988 până în 1991 a fost membru al Secretariatului Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (precursorul – Organizaţiei Mondiale a Comerţului). Kiyotaka Akasaka a deţinut funcţia de Ambasador al Japoniei la ONU în 2000 şi 2001. A fost implicat în pregătirea Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă, ce a avut loc la Johannesburg în 2002. În anul 1997 a fost numit Director General Adjunct al Departamentului de Cooperare Multilaterală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Japonia, funcţie în care a fost unul din negociatorii principali ai Japoniei în cadrul Conferinţei de la Kyoto pentru Schimbări Climatice, în luna decembrie 1997. Anterior, a deţinut o serie de poziţii de conducere în cadrul Ministerului, inclusiv cea de Director Adjunct în cadrul Departamentului de Presă. La data de 9 februarie 2007, Ban Ki-moon, Secretarul General al Naţiunilor Unite, l-a numit pe Kiyotaka Akasaka în funcţia de Secretar General Adjunct al Organizaţiilor Naţiunilor Unite pentru Comunicare şi Informare Publică.
În vizita sa în România Kiyotaka Akasaka a dorit să facă cunoştinţă cu comunităţile etnice din Dobrogea şi s-a întâlnit cu reprezentanţii acestora în cursul zilei de 16 martie la sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. La activitate au participat doamna consul general al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz, muftiul cultului musulman, Muurat Yusuf, reprezentanţi ai comunităţilor greacă, armeană, bulgară, romă şi turcă reprezentată de preşedintele U.D.T.R. Osman Fedbi.
În discursul său Secretarul General Adjunct al Organizaţiilor Unite a menţionat că ONU sprijină comunităţile pentru promovarea identităţii lor şi apreciază activitatea lor în acest sens.
Nurgean Ibraim
În data de 26 martie 2011 la Colegiul Naţional „Kemal Atatürk“ a avut loc consfătuirea cadrelor didactice de limba şi literatura turcă. La şedinţă au participat viceconsul al consulatului turc la Constanţa d-ra şebnem Atasoy, inspector de specialitate din cadrul MECTS, prof. Vildan Bormambet, inspector de de specialitate în cadrul ISJ Constanţa, prof. Ene Ulgean, muftiul Cultului Musulman din România Muurat Yusuf. Din partea Uniunii Democrate Turce din România au participat secretarul general prof. Ervin Ibraim, vicepreşedintele comisiei de învăţământ a U.D.T.R., prof. Orhan Osman, secretarul comisiei de învăţământ prof. Iomer Subihan şi profesori de limba şi literatura turcă din judeţul Constanţa.
Din ordinea de zi a şedinţei putem aminti: prezentarea secţiunii a 12-a din Legea Educaţiei Naţionale; prezentarea comisiei naţionale de limba şi literatura turcă a proiectelor de planificări la disciplina Limba şi Literatura Turcă şi Istoria şi Tradiţiile turcilor şi tătarilor din România; constituirea grupurilor de lucru pentru proiectarea noilor programe şcolare; probleme organizatorice privind olimpiada de limba şi literatura turcă, etapa naţională.
Nurgean Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Universitatea „Ovidius” din Constanţa a găzduit marţi 15 martie lansarea cărţii „Armonia Etnică în regiunea de sud est a României. Balanţa etnică în regiunea de sud-est a României”, autori Ana Maria Munteanu, Elena Maria Necula, Adina Bocai şi Sorina Asan. Evenimentul a fost inclus în suita de manifestări organizate de Universitatea„Ovidius” cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existenţă.
Alături de autoare s-au aflat subprefectul judeţului Constanţa, Aidun Curt-Mola, decanul Facultăţii de Litere, Adina Ciugureanu, cadre didactice universitare, repezentanţi ai comunităţilor etnice, jurnalişti şi numeroşi studenţi. Uniunea Democrată Turcă din România a fost reprezentată de preşedintele comisiei de cultură, Serin Turkoğlu.
Prezentarea cărţii a fost susţinută de prof. univ. dr Adina Ciugureanu, care a semnat şi prefaţa volumului. Decanul Facultăţii de Litere a spus:„Studiul de faţă este o amplă şi binevenită cercetare asupra diversităţii etnice, a complexităţii relaţiilor inter-minoritare privite atât diacronic cât şi sincronic în zona geografică dintre Dunăre şi mare, numită Dobrogea. Ana Maria Munteanu trece de la lucrurile teoretice la o aplicare excelentă a conceptelor de egocentrism, logocentrism, etnocentrism. Ea reaşează paradigmele într-o structură în care primează caracterul local şi armonia interetnică, toate acestea fiind un plus al cărţii. Cartea pe care o lansăm astăzi este un amplu studiu de cercetare care se adresează studenţilor şi publicului larg.”
Vizibil emoţionată Ana Maria Munteanu a declarat: „după ce am început o cercetare cu studenţii mei printre etniile din Dobrogea, am mers mai departe şi am ajuns să împărtăşesc cunoaşterea. Este o carte cu semnificaţii de viaţă, care ne înmulţeşte bagajul cultural etnic.”
„Armonia etnică în regiunea de sud-est a României” este strucutrată în cinci capitole. Primul capitol intitulat „Identitate, aleritate, interculturalitate” fundamentează cadrul teoretic al lucrării în care sunt definite şi comentate conceptele de interculturalitate, minoritate etnică, grup etnic, etnicitate, etnocentrism, rasism, discriminare, globalizare, toleranţă religioasă etc. Cel de-al doilea capitol este consacrat Dobrogei şi istoriei acesteia regiunea fiind privită din perspectiva unui muzeu etnografic viu cu dinamică interculturală. Un spaţiu generos asigură autorii unor interviuri cu secretarul general al U.D.T.R., Ervin Ibraim acordat în calitate de director general al Radio T şi cu muftiul cultului musulman din România, Muurat Iusuf cât şi fotografiilor ce surprind evenimente din viaţa comunităţii turce şi a liderilor acesteia.
„Armonia etnică şi discursul mediatic local” cel de-al patrulea capitol are ca suport jurnalistic studiul realizat pe suplimentul „Interetnica” publicat săptămânal de cotidianul local Cuget liber şi realizat de jurnalista Adina Bocai. Conform studiului prezentat, armonia etnică are o contribuţie importantă la stabilitate, la echilibrarea tensiunilor în situaţii cotidiene marcate de probleme şi de competiţia pentru resurse de dezvoltare, pe care presa, de regulă le prezintă ca evenimente, „Interetnica” fiind o platformă de interculturalitate. Ana Maria Munteanu notează: „ecologia interculturală a cotidianului este un proces în care se înscriu semnele diverselor culturi şi temporalităţi care generează mesaje, o punte de legătură între audienţe, generaţii şi indivizi şi care face posibilă convieţuirea”.
Ultimul capitol al cărţii este consacrat studiului sociologic „Actual şi viitor în armonia relaţiilor etnice în zona de sud-est a României” realizat de Universitatea „Ovidius” în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Cercetarea a avut ca scop relevarea factorilor care intervin în contextul dinamic al integrării din perspectiva tradiţiei armoniei etnice din Dobrogea.
Discursul armoniei şi dialogului etnic prezentat de autoarele cărţii articulează teme şi marcaje ale diverselor practici interculturale, mediatizate în presa de expresie etnică sau în pagina „Interetnica şi confirmate de acţiunile liderilor.
Dincolo de toate aprecierile, cartea Anei Maria Munteanu & autoarele este un proiect complex, bine documentat excelent calibrat pe teorie, cercetare, actualitate şi reflectarea vietii comunitaţilor etnice în presa scrisă. „Armonia etnică în regiunea de sud-est a României” este o excelentă sursă de informaţii pentru studenţii şi jurnaliştii care descopere domeniul comunităţilor etnice şi vor aprofundeze noţiunile de interculturalitate, diversitate etnică ori etnicitate.
Sorina Asan
Uniunea Democrată Turcă din România a editat lucrarea profesorului Agiemin Baubec „Cursuri Practice de limba turcă”. Cartea a văzut lumina tiparului la editura Ex Ponto şi se adresează studenţilor care studiază limba turcă dar şi tuturor acelora care doresc să înveţe fără profesor.
Aşa cum declară autorul lucrării, prof. Agiemin Baubec, „cartea urmăreşte însuşirea limbii turce în aşa fel încât asimilarea intregrală a materialului să poată înlesni citirea şi traducerea unui text turcesc, susţinerea unei conversaţii uzuale şi redactarea unui text în limba turcă.”
Autorul mărturiseşte că în întocmirea materialului s-a urmărit principiul unei prezentări graduale a dificultăţilor în procesul de învăţăare a limbii turce. Lucrarea conţine noţiuni de fonetică şi fonologie şi douăzeci şi patru de lecţii de gramatică ce cuprind noţiuni de morfologia limbii turce.Fiecare capitol cuprinde în afară de teorie, exemple şi exerciţii deosebit de importante pentru sedimentarea şi aprofundarea temeninică a cunoştinţelor.
Majoritatea textelor se referă la Turcia, la viaţa cotidiană dar cartea cuprinde şi texte din literatura turcă sau din folclorul turcesc. Autorul a folosit drept bibliografie selectivă tratate de limba turcă publicate la Ankara, Istanbul, Moscova, Sankt Petersburg şi Wiesbaden.
O contribuţie importantă la elaborarea lucrării profesorului Agiemin Baubec a avut-o profesorul de limba şi literatura turcă Ervin Ibraim, în calitatea sa de consultant ştiinţific. „Cursurile practice de limba turcă ale lui Agiemin Baubec se înscriu în suita de lucrări ştiinţifice de turcologie editate de Uniunea Democrată Turcă din România” cu scopul perfecţionării cunoştinţelor de limba maternă a etnicilor turci.
Sorina Asan
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Uniunea Democrată Turcă din România-filiala Galaţi în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos” au organizat simpozionul „De la Zamolxe, Dede Korkut şi Oguz Khan până în prezent, tradiţii şi obiceiuri de primăvară” în perioada 18-19 martie 2011.
Simpozionul a avut loc la Complexul de ştiinţe ale Naturii-Galaţi în sala Europa. Cei care au prezentat lucrări din care am aflat lucruri interesante au fost: d-na Laura Panaitescu cercetător creaţii populare folclorice la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, a prezentat lucrarea „Tradiţii şi obiceiuri la români“; Abdula Angelica din partea filialei Galaţi a prezentat lucrarea: „Tradiţii de primăvară la diferite popoare indo-europene“; Serin Turkoğlu a vorbit despre „Tradiţii de primăvară la turcii dobrogeni“; Fahri Kerimli, reprezentant al Ambasadei Republicii Azerbaidjan a vorbit despre „Nevruzul în Azerbaidjan”; Dimitri Bedri din Republica Moldova reprezentant al Consiliului Raional Vulcăreşti a vorbit despre nevruzul la găgăuzi; Nazare Abdula Gulten preşedinta UDTR filiala Galaţi a prezentat lucrarea: „Sărbătoarea Nevruzului şi locul lui în cultura lumii turce“.
Ca o concluzie asupra lucrărilor d-na consul general al Republicii Turcia la Constanţa, Excelenţa Sa Füsun Aramaz a vorbit despre importanţa păstrării tradiţiilor de sute de ani fiind încântată de faptul că acest lucru se realizează la noi în ţară.
A doua zi în cadrul aceleiaşi manifestări s-a desfăşurat spectacolul „Suflet de la Suflet” în sala teatrului „Fani Tardiny”. Spectacolul a reunit atât formaţii româneşti, turceşti cât şi ale celorlaltor minorităţi din zonă.
Ca o surpriză inedită spectacolul a debutat cu Buciumaşii din comuna Spulber, judeţul Vrancea însoţiţi de primarul comunei Spulber, Rusu Vasile. Din partea UDTR au participat formaţiile: Delikanlılar-UDTR Constanţa, Kaynanalar şi Tuna-filiala Tulcea, dar şi formaţiile aparţinând Comunităţii Elene-Galaţi, solist Bogdanos Constantin, care a cântat atât în limba greacă cât şi turcă.
Centrul Cultural Tulcea prin formaţia Baladele Deltei ne-a făcut o frumoasă surpriză prin a ne prezenta în frumoasele şi deosebitele costume turceşti dansuri şi cântecul Deyirmenci în completarea unor suite de dansuri şi cântece dobrogene.
În foaierul teatrului comisia de cultură a U.D.T.R. prin vicepreşedinta comisiei d-na Melek Osman şi Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură Turcă „Dunărea de jos”a fost prezentată o colecţie de costume şi obiecte de artă populară turcă.
Manifestarea a punctat începutul sărbătorilor laice, ancestrale de primăvară, Nevruz şi Hıdırlez care vor continua să se desfăşoare pe tot parcursul lunilor martie, aprilie şi se vor încheia pe 6 mai cu sărbătoarea Hıdırlez.
Serin Türkoğlu
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Cu ocazia împlinirii a doi ani de existenţă, prima maternitate privată din Constanţa a organizat în data de 7 martie 2011, la Pavilionul Expoziţional, Gala „Zece oameni de valoare pentru Constanţa“ oferind trofee de excelenţă personalităţilor care au realizat lucruri remarcabile, care au reprezentat cu succes spiritul constănţean şi au luptat pentru un loc fruntaş în orice domeniu au activat. Deschiderea evenimentului a fost marcată de decernarea premiilor pentru concursul de fotografie „Mama şi copilul – emoţie şi fericire“, o competiţie cu caracter artistic ce îşi va avea memoria întipărită într-un album-omagiu.
Grupul folcloric de dans tradiţional turcesc Delikanlılar ce reprezintă Uniunea Democrată Turcă din România, de peste zece ani, la spectacole naţionale şi internaţionale, urcând pe scenă alături de nume mari ale cântecului şi dansului popular, a fost invitată, de această dată, să fie alături de elita oraşului. Pe parcursul evenimentului, într-o sală plină de iubitori ai tradiţiilor şi artei, au intrat pe scenă zeci de echipe, grupuri de instrumentişti şi interpreţi reprezentând o veritabilă întrecere a performanţelor. În reprezentaţia grupului Delikanlılar s-a putut simţi rezultatul numeroaselor ore de muncă şi participarea la alte festivităţi. Frumuseţea costumelor, precizia paşilor au fost apreciate de către cei peste cinci sute de spectatori prezenţi. Publicul a apreciat din plin prestaţia grupului Delikanlılar, oferind cu generozitate aplauze. Toate momentele folclorice şi artistice au transformat gala într-o adevărată sărbătoare a talentului şi iubirii pentru frumos şi valoros.
Melek Osman
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Începuturile: Osman şi Orkhan
Robert MANTRAN
Începuturile statului otoman sunt învăluite în negură. Cel ce a dat numele său dinastiei, Osman, intră pe scena istoriei cu ocazia bătăliei de la Bapheus (1302), bătălie povestită de un contemporan, istoricul Pachymeres. Ştim că tatăl său se numea Ertoghrul, având în vedere că a fost găsită o monedă bătută cu numele lui Osman, fiul lui Ertoghrul, şi că un registru otoman de la mijlocul secolului al XV -lea menţionează o legaţie pioasă fondată pentru salvarea sufletului său la Sogut (Soyut), un târguşor unde i se poate vizita şi astăzi mormântul. În rest, trebuie să lăsăm legenda să vorbească.
În secolul al XV-lea, cronicarul turc Aşıkpaşazâde admite că există mai multe versiuni privind începuturile statului otoman. El îşi arată totuşi preferinţa pentru varianta pe care o vom rezuma şi noi aici şi care este repetată, în mare, de cronicarii ulteriori.
Ertoghrul- într-o epocă ce nu este precizată – ajunge în Asia Mică cu tatăl său Suleymân şah şi cu cei doi fraţi, Sunkur Tekin şi Gündoghdu. Ei au rămas aici mai mulţi ani, apoi hotărăsc să se întoarcă în ţara de origine. Suleymân şah se îneacă vrând să treacă Eufratul. Cei doi fraţi îşi continuă drumul spre Turkestan, în timp ce Ertoghrul rămâne în Anatolia cu patru sute de corturi. Apoi Ertoghrul îşi trimite fiul, Saru Yati, pe lângă noul sultan selgiucid Alâeddîn – cronica nu precizează care dintre cei trei sultani cu acest nume – pentru ca acesta să îi dea terenuri pentru ai săi şi pentru cirezi. Alâeddîn îi acordă târgul Soyut ca teren patrimonial şi regiunile Domanic şi Ermeni Beli ca păşuni de vară.
După moartea lui Ertoghrul, fiul său Osman leagă relaţii amicale cu câţiva demnitari creştini, mai ales cu guvernatorul oraşului Bilecik. Acesta îi permite să îşi depoziteze lucrurile în fortăreaţă de fiecare dată când porneşte spre păşunile de vară. Pentru a-şi exprima recunoştinţa, Osman îi oferă covoare, brânză şi miei.
În acelaşi timp, alţi guvernatori creştini, cum este cel din Aynegöl (Inegöl), au mai puţină încredere în Osman. Scurte încăierări fac victime de ambele părţi, iar printre cei căzuţi se numără şi Bay Hoca, fiul lui Saru Yati şi nepotul lui Ertoghrul. Guvernatorul oraşului Karacahisar şi fratele său Kalanoz se numără şi ei printre duşmanii lui Osman. În cursul unui atac, Saru Yati, fratele lui Osman, moare.
Sultanul selgiucid, aflând că Osman este în primejdie şi că emirul din Germiyân îi este de asemenea adversar, vine în regiunea Karacahisar pentru a-i pedepsi pe creştini. însă sultanul a trebuit să se întoarcă din drum din cauza atacului mongol asupra oraşului Eregli (Heracleea Capadociei). Astfel, Osman cucereşte singur victoria şi îi cere nepotului său Aktimur să îi anunţe vestea cea bună sultanului, care îi trimite un stindard şi daruri.
Odată cucerit oraşul, Osman începe să îşi organizeze statul. El dă casele abandonate de creştini celor veniţi din Germiyân, transformă bisericile în moschei şi inaugurează rugăciunea musulmană. În fine, înfiinţează o piaţă care îi atrage chiar şi pe locuitorii din Bilecik, oraş situat pe teritoriul bizantin.
Osman stabileşte relaţii amicale şi cu un creştin pe nume Kose Mikhâl (Mikhâl cel Spân), stăpân al Harmankayei: cronica povesteşte despre participarea lui Osman la nunta acestuia. Ei străbat împreună ţinuturile din preajmă. Drumurile îi duc până la oraşele Goynuk şi Tarakh Yenicesi, în cotul Tacut de râul Sakarya. Pentru a-i ajuta la traversarea râului, ei îl găsesc pe un anume Samsa Cavuş care locuia în această regiune împreună cu fratele său Sülemiş în bună înţelegere cu creştinii. Osman şi Mikhâl jefuiesc tot ce le cade în mână, dar nu iau prizonieri, scopul lor fiind supunerea populaţiei.
Alianţa şi prietenia dintre Osman şi guvernatorul din Bilecik sunt compromise însă cu ocazia căsătoriei celui din urmă. Kose Mikhâl, însărcinat să îi transmită invitaţia lui Osman, îi dă de înţeles că ar fi vorba, în realitate, de un şiretlic. Este totuşi greu de înţeles de ce guvernatorul Bilecik-ului s-ar fi hotărât dintr-o dată să îi întindă o capcană lui Osman. Cert este că acesta, în timpul festivităţilor care aveau loc în afara oraşului, reuşeşte să aducă în fortăreaţă o mână de oameni deghizaţi în femei. Când soldaţii lui Osman pun stăpânire pe fortăreaţa pustie, Osman şi Kose Mikhâl urcă pe cai pentru a da impresia că fug. Guvernatorul din Bilecik, puţin ameţit deja, temându-se să nu-i scape Osman, porneşte în urmărirea lui, cade în capcana ce i se întinsese şi este ucis. Osman merge la Yarhisar unde aştepta tânăra căsătorită, faimoasa Lülüfer (Nilüfer). Ea deveni soţia fiului acestuia, Orkhân. Aceste acţiuni războinice se încheie cu victoria asupra oraşului Aynegöl.
Toate aceste evenimente – de la primele ostilităţi cu guvernatorul Karacahisar-ului până la cucerirea Yarhisar-ului – au loc, conform opiniei lui Aşikpaşazâde, între 1283 şi 1299. Însă relatarea istoricului Pachymeres – să nu uităm că a fost contemporan cu Osman – ne arată că izvoarele otomane, ulterioare cu două secole, pot fi completate şi corectate în mai multe puncte.
În ultimul sfert al secolului al XIII-lea, regiunea Eskişehir (vechiul Dorylaion) şi fortăreaţa de lângă Karacahisar sunt deja în mâinile musulmanilor. Graniţa dintre Bizanţ şi emiri o constituie râul Sangarios (actualul Sakarya). Împăratul Mihail al VIII-lea (m.1282) refăcuse cetăţile din apropierea frontierei şi plantase ţăruşi de-a lungul râului pentru a preîntâmpina atacurile turcomanilor. Osman (pe care Pachymeres îl numeşte Atman) nu este de altfel singurul conducător turc turbulent din regiune. Este vorba în primul rând de fiul sultanului, Izzedîn Kâykâvus al II-lea (pe care Pachymeres îl numeşte Melek Ma[n]sur), care fusese în exil la Constantinopol împreună cu tatăl său. După moartea acestuia, el încearcă să se impună, obţinând şi susţinerea din partea ilkhanului Argun (1284-1291). Există apoi şefii turci gata oricând să scape oricărei autorităţi bizantine, selgiucide sau mongole. Printre ei, Pachymeres aminteşte de un oarecare Amurios (Omur sau emir?) care locuia în bucla făcută de râul Sakarya, ca şi de Solymampaxes (probabil Suleymân Paşa, stăpânul Paflagoniei). Amurios, al cărui frate Nastratios a fost multă vreme ostatic al bizantinilor, a fost mai întâi aliat al împăratului, însă renume le lui Osman îi aprinse lăcomia şi distruse politica pacifistă a împăratului care spera să îi domolească pe turcomani cu ajutorul obiceiului darurilor. O altă măsură ce urmărea consolidarea frontierelor orientale se dovedeşte a fi inutilă. Împăratul Andronic al II-lea îl numise pe Koutzimpaxis conducător în Nicomedia. Acest personaj, originar din ţara Hoardei de Aur, naufragiase cu corabia sa în Heracleea Pontului şi se convertise împreună cu întreaga familie la creştinism. Împăratul îngădui atunci căsătoria fiicei acestuia cu Solymampaxes în speranţa că această uniune va fi într-o zi favorabilă pentru Bizanţ.
În zorii secolului al XIV -lea, din confruntarea dintre izvoarele turceşti şi bizantine rezultă următoarea imagine: turcomanii, care i-au evitat pe mongoli şi au fost respinşi de populaţia citadină a platoului anatolian, se îngrămădesc de-a lungul frontierei occidentale a statului selgiucid, în căutare de noi păşuni. În provinciile de graniţă, pe pantele împădurite, ei găsesc hrană pentru oi. Centrele urbane bizantine din apropiere le permit să îşi vândă produsele sau să facă schimb. La început, acestea se petreceau fără mari tulburări. Aşikpaşazâde spune că pe vremea lui Ertoghrul nu a avut loc nici un război. Musulmanii şi creştinii se întâlnesc la târguri, căci graniţa nu este atât de greu de trecut precum şi-ar dori împăratul bizantin. Coabitarea este ajutată şi de prezenţa turcilor creştin aţi pe teritoriul bizantin. Aceştia nu au aceeaşi religie cu majoritatea turcilor, dar vorbesc aceeaşi limbă, iar registrele otomane de la jumătatea secolului al XV-lea dovedesc prezenţa creştini lor cu nume de origine turcă. Cele două comunităţi întreţin relaţii şi la nivel înalt, căci Mihail al VIII-lea îl vizitează pe sultanul din Iconium (Konya), iar prinţii selgiucizi se refugiază la Constantinopol. Bizaritinii opreau de obicei un număr de ostatici pe care îi eliberau la momentul oportun.
Coabitarea a fost totuşi efemeră. Din conflict în conflict, turcii şi-au descoperit forţa. În jurul lui Osman s-au strâns o serie de aventurieri atraşi de pradă, unii venind chiar din regiunea Meandru. Succesele sale au provocat însă curând invidia celor ce, până atunci, promovaseră o politică pacifistă. Combativitatea sa i-a determinat pe soldaţii altor conducători turci, mai puţin dinamici, să îi abandoneze pe aceştia din urmă şi să i se alăture lui Osman; Osman, care îşi petrecuse tinereţea între păşunile de iarnă şi cele de vară, a reuşit să canalizeze această maree umană şi să o ducă la. victorie sub stindardul său. La nevoie, el se întoarce împotriva vecinilor musulmani care îi stau în cale. Jurisconsulţi şi oameni de litere părăsesc centrele urbane anatoliene, i se alătură şi îl ajută să construiască statul. Pe 27 iulie 1302, când Osman îl învinge pe eteriarhul Mouzalon la Bapheus, lângă Nicomedia (Izmit), el se ridică la acelaşi rang cu emirii din Germiyân, Menteşe şi Aydm. De acum înainte, Osman este pregătit pentru un nou destin.
– va urma –
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
În dicţionarul limbii turce se găsesc 11127 cuvinte. Dintre acestea 100 cuvinte reprezintă nume de rudenii. Cu toate acestea în vorbirea uzuală sunt folosite în jur de 30 cuvinte. În România, foarte puţine dintre acestea sunt cunoscute şi utilizate. Am considerat interesant şi util în acelaşi timp publicarea acestei liste, bineînţeles cu corespondentul sau explicaţia în limba română. În acest număr vom publica numele feminine, urmând ca în numerele viitoare să publicăm numele masculine şi cele neutre.
| Dişil İsimler | Açıklama | Nume feminine | Explicaţie | |
|---|---|---|---|---|
| 1. | Abla | yaşça daha büyük kız kardeş | soră | soră mai mare |
| 2. | Ağabala | yaşça daha büyük kız kardeş | soră | soră mai mare |
| 3. | amca kızı | babanın erkek kardeşinin kızı | verişoară | fiica fratelui tatălui |
| 4. | ana | biyolojik, sosyal ya da hukukî anlamda dişi ebeveyn | mamă | părintele biologic, social sau juridic de sex feminin |
| 5. | anne | doğuran kadın | mamă | femeie care a născut |
| 6. | anneanne | annenin annesi | bunică | mama mamei |
| 7. | avrat | karı | soţie | soţie |
| 8. | babaanne | babanın annesi | bunică | mama tatălui |
| 9. | bala | yaşça daha küçük kız kardeş | soră | soră mai mare |
| 10. | baldız | karının kız kardeşi ya da ablası | cumnată | sora mai mare sau mai mică a soţiei |
| 11. | bacı | yaşça daha küçük kız kardeş | soră | soră mai mică |
| 12. | bibi | babanın kızkardeşi | mătuşă | sora tatălui |
| 13. | dayı kızı | annenin erkek kardeşinin kızı | verişoară | fiica fratelui mamei |
| 14. | ebe | annenin annnesi | bunică | mama mamei |
| 15. | elti | kocanın kardeşinin karısı | cumnată | soţia fratelui soţului |
| 16. | gelin | ailedeki erkeklerden birisinin karısı | noră | soţia unui bărbat din familie |
| 17. | görüm | kocanın kız kardeşi | cumnată | sora soţului |
| 18. | görümce | kocanın kız kardeşi | cumnată | sora soţului |
| 19. | hala | babanın kızkardeşi | mătuşă | sora tatălui |
| 20. | hala kızı | babanın kızkardeşinin kızı | verişoară | fiica surorii tatălui |
| 21. | haminne | annenin annesi | bunică | mama mamei |
| 22. | hanım | karı | soţie | soţie |
| 23. | hatun | karı | soţie | soţie |
| 24. | hemşire | yaşça daha küçük kız kardeş | soră | soră mai mică |
| 25. | kardeş | yaşça daha küçük kız kardeş | soră | soră mai mică |
| 26. | karı | öznenin eşi | soţie | soţie |
| 27. | kayınvalide | karının ya da kocanın annesi | soacră | mama soţului sau soţiei |
| 28. | kaynana | karının ya da kocanın annesi | soacră | mama soţului sau soţiei |
| 29. | kerime | kız çocuk | fiică | fiică |
| 30. | kız | kız çocuk | fiică | fiică |
| 31. | kızkardeş | kız kardeş | soră | soră |
| 32. | kuma | öznenin diğer eşi | soţie | a II-a soţie |
| 33. | kuzin | annenin veya babanın kardeşlerinin kız çocuğu | verişoară | fiica surorii tatălui sau a mamei |
| 34. | mahdume | kız çocuk | fiică | fiică |
| 35. | nine | annenin veya babanın annesi | bunică | mama tatălui sau a mamei |
| 36. | paçi | kız çocuk | fiică | fiică |
| 37. | refika | karı | soţie | soţie |
| 38. | sultan | karı | soţie | soţie |
| 39. | teyze | annenin kızkardeşi | mătuşă | sora mamei |
| 40. | teyze kızı | annenin kızkardeşinin kızı | verişoară | fiica surorii mamei |
| 41. | valide | anne | mamă | mamă |
| 42. | yenge | erkek kardeşin karısı | cumnată | soţia fratelui |
| 43. | zevce | karı | soţie | soţie |
Minever Omer
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Yine Müstecib Ülküsal „Dobruca ve Türkler“ isimli kitabında: „… Köylerde yıllarca güreş kazanmış ve pehlivan adını alan delikanlılar olmuştur.“ diyerek pehlivanlığın bir unvan olduğunu belirtmiştir.
Osmanlı Sarayındaki sanatkarlar için tutulmuş defterlerde, pehlivanların da sanatkarlar sınıfına dahil edilip diğer sporculardan ayrıldığı görülür. Osmanlı çağı tarihçileri ve yazarları da aynı şekilde pehlivanları sanatkar olarak tanımlar. Çünkü her sanat türünün Pir’i olduğu gibi, pehlivanların da pir’i vardır. „Hazret-i Hamza ve Hazret-i Mahmut Piryar“ pehlivanların pir’idir. Cündilik, cirit, gürzbazlık… gibi sporların pir’i olmadığı için bu sporlar sanat olarak kabul edilmemiştir. Bu sebeple pehlivanlığın da diğer sanatlarda olduğu gibi çıraklık, kalfalık ve ustalık dönemleri bvardır. Pehlivan tekkelerinde bu mevkiler: „acemi“, „miyander“ ve „mürşit“ gibi isimlerle belirlenmiştir.
Osmanlılarda pehlivanlar için birçok pehlivan tekkeleri yapılmıştır. Bursa’nın fethini müteakip Orhan Bey’in zevcesi Nilüfer Hatun, Bursa’da pehlivanların güreşmesi için, Pınarbaşı meydanını vekfeylemiştir. Bu vakfedilen yere Osmanlılar tarafından ilk güreşçiler tekkesi yapılmıştır.
Türklerde pehlivanlık pek büyük bir şeref olduğundan bey, paşa isminin sonuna pehlivan mahlası ilave ediliyordu. Türkler her fırsatta güreş yaparlar ve halka eğlenceli ve heyecanlı zamanlar yaşatırlardı. Bu ananeler halen devam etmektedir.
Osmanlı hükümetini ikinci defa kuran Çelebi Mehmet’in sporculuğundaki maharetinden ve özellikle güreşe gösterdiği ilgiden dolayı güreşçi ünvanı ile anıldığını Hammer belirtmektedir. Şehzade Cem’in de zamanının büyük bir kısmını güreşe ayırdığı bilinmektedir.
Dr. Özbay Güven, „Türklerde Spor Kültürü“, Ankara, 1992
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Kendine has özellikleri olan osmanlı gelinlikleri nasıldı? Eskiden gelinlik anlayışı günümüzden biraz farklı.Osmanlı geleneği bağlı olarak simli, pullu, işli giysiler ayıp sayıldığından genç kızlar, genellikle sade elbiseler giyerlerdi.
Giyim, insanların tabiat şartlarından korunmak amacıyla örtünme ihtiyacından doğmuştur. Başlangıçta basit bir şekil sergileyen örtünme, insanların gelenekleri ve ferdî zevklerinin sonucu gelişmiştir.
Türk giyim ve kuşamı; uzun geçmişi, yayıldığı geniş coğrafî alanı, kültür etkileşimi ve inanç sistemlerinin etkisi ile oluştu. Bu değişim içerisinde tüm dönemlerde kadının en önemli tören giysisi, hiç kuşkusuz gelinlik oldu. Gelinlik için seçilen model, renk, kumaş değişse de amaç hep aynı kaldı.
Osmanlı geleneği gereği, simli, pullu, işli giysiler, ayıp sayıldığından genç kızlar, genellikle sade elbiseler giyerdi. Kadınların süslü giyinebilmelerinin yolu; evlilikle başladığından, ilk gösterişli elbise olan gelinlik, her zaman önemli bir giysi oldu ve gelinin diğer kadınlardan farklılığını belirtmesi açısından da önemsendi. Gelini diğer kadınlardan farklı kılan, gelinliğin yanı sıra gelinliği tamamlayıcı gelin başı, duvağı ve aksesuarlarıydı.
Dönem modasını yansıtan çok pahalı kumaşlardan yapılan gelinlikler, gösterişli ve süslüydü. Saray, hanedanlık rengi olarak kırmızı rengi benimserken, halk kırmızının yanı sıra mor, mavi, pembe gibi canlı renkleri tercih ediyordu. Gelinin yüzünü örten duvak, kırmızı idi. 1870’lerden sonra Batı etkisiyle daha açık renkte gelinlikler giyilmeye başlandı. Beyaz kumaştan gelinliği, ilk kez 1898’de Kemalettin Paşa ile evlenen II. Abdülhamit’in kızı Naime Sultan giydi. Sarayda başlayan ve zamanla yaygınlaşan beyaz gelinlik, 20. yüzyılda vazgeçilmez oldu.
Osmanlı devrine ait kadın giyimi ve gelinliği, yaşanılan hayat tarzına paralel saray, şehir ve kırsal kesim gibi grupların kendilerine özgü kuralları, gelenek ve göreneklerine göre kullanılan değişik boya, dokuma, işleme ve modellerle zenginleşti. Osmanlılarda düğünün kaç gün süreceği, evlenenlerin sosyal statülerine göre değişim göstermekteydi. Düğünün her gününde farklı bir kıyafet giyilirdi. Kına gecesinde ve gerdek günü için farklı kıyafetler, gerdek ertesinde ise, ‘paçalık’ tabir edilen bir kıyafet giyilirdi.
Kadınların başlıca giyim eşyaları; şalvar, hırka, gömlek, entari ve kaftanlardı. Şalvarla giyilen entariler, Türk kadın giyiminin en eski örneklerini teşkil eder. Peşli entari, belden aşağı doğru etek kısımları genişletilerek biçimlenir. 18. yüzyıl başlarından itibaren bu entarilerin yaka açıklığı, kol kesimi, etek boyu, elbisenin bedene oturması gibi model değişiklikleri, 19. yüzyıl ortalarına kadar etkili oldu.
19. yüzyılın başlarında üç etek ve dört etek denilen modeller, gözde oldu. Üç etekler; yanları yırtmaçlı, önü açık, belden birkaç adet düğmeli, boyu yere kadar olan entarilerdir. Üç etek, 1875’lere kadar etkiliydi ve kırsal kesimlerde 20. yüzyıla kadar kullanıldı. 1867’de Sultan Abdülaziz’in Avrupa seyahati dönüşünden sonra üç etek ve şalvarlara gençlerin rağbeti azaldı, iki etek entari modası görülmeye ve Batı modasının etkisi hissedilmeye başlandı.
Entarilerin dört peşli, dolama, topuk döven, kumru yaka, hâkim yaka, çantalı, kutu içi gibi değişik adlarla anılanları vardı.
Bu entarilerden sadeleri günlük, ağır işlemelileri düğün, tören kıyafetleri ve gelinlik olarak kullanılırdı. Bu entariler; umumiyetle kadifeden yapılmış, baştan geçmeli, beden kısmı vücuda göre olan uzun giysilerdir.
Yakası yuvarlak ve önü bele kadar açıktır. Yakanın açığından, içe giyilen helâli gömlek görünür. Bu entari ile başa krep veya yemeni örtülür, bele gümüş kemer takılır.
19. yüzyılın başlarında çoğunlukla mor ve bordo kadifeden yapılan, üzerine dival işi tekniğinde sırma ile çeşitli bitki motifleri işlenen ve “bindallı” adı verilen elbiseler, gelinlik ve tören kıyafeti olarak tercih edildi. Kırsal kesimde, aynı tarz işleme ve kumaşlar kullanılarak şalvar, ceket olarak giyilirdi.
II. Abdülhamit döneminden itibaren büyük şehirlerde bindallı elbiseler yerini, Batı etkisindeki uzun etek ve ceketten oluşan takımlara bıraktı. Etek-ceketler; atlas, tafta ve münakkaş gibi ipekli kumaşlardan yapılırdı. Atlas kumaşa bindallı tarzında yapılan ve oldukça uzun kuyruklu olan etek ve korsajlı ceketler, ilk örnekleri oluşturmuşlardır. Bu gelinlikler, daha sonraları yerlerini, tafta ve sim dokumalı ipekli kumaşlardan yapılan uzun, kloş etekli, korsajlı, balenli, vücudu saran, üstlü, pelerinli kıyafetlere bıraktı. Bu giysilerle krep oyalı baş örtüleri, renk ve işlemeye uygun olarak, diz hizasında ve bele oturan içi kürklü kadife mantolar olarak kışın giyilirdi. Giysinin aynı rengi ve işlemesine uygun olarak kumaş ya da deri ayakkabı ve çantalar kullanılırdı. Giysilerdeki batılılaşma, ayakkabı modellerine de yansırdı.
Osmanlı dönemindeki genç kızların hayallerini süsleyen gelinlikler, bugünün genç kızlarının da düşlerini zengin kılacak nitelikte.
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
4 patates
750 gr ıspanak
2 yemek kaşığı zeytinyağı
tuz
karabiber
50 gr tereyağı
150 gr rendelenmiş kaşar peyniri
50 gr rendelenmiş kaşar peyniri
Lezzet çocuklarınız için de harika yemek tarifleri sunuyor. Patatesleri yıkayıp mikrodalga ya da normal fırında yumuşayıncaya kadar pişirin. Üzerinden boylamasına keserek içini aralayın. Tuz, karabiber, tereyağı ve rendelenmiş kaşar peynirini ekleyip iyice karıştırın.
Ispanakları zeytinyağında soteleyin ve patateslerin üzerine paylaştırın. Rendelenmiş kaşar peyniri serpiştirip, fırında üzeri kızarıncaya kadar pişirin. Sıcak servis yapın.
Ispanaklı patates artık hazır, afiyet olsun.
1 paket lazanya
300 gr rendelenmiş kaşar peyniri
400 gr dana kıyma
2 patlıcan
3 yemek kaşığı zeytinyağı
1 soğan
2 tatlı kaşığı kuru nane
2 domates
tuz
karabiber
kırmızı pul biber
1 litre süt
1 diş sarımsak
50 gr tereyağı
50 gr un
Gerçek makarna severlere Orta Kuzeyli İtalyanlar’ın bir hediyesidir lazanya. Bu tarifi uygularken damak tadınıza göre brokoli, enginar ve karnabahar gibi sebzeler de tercih edebilirsiniz. Geniş bir tavada ince kıyılmış soğanı zeytinyağıyla soteleyin. Kıymayı ekleyip iyice karıştırın. Soğanlar pembeleşince ufak doğranmış patlıcanları ekleyin. Domateslerin kabuklarını soyup ufak doğrayın ve ilave edin. Kuru nane, karabiber, pul biber ve tuz serpip karıştırın. Ocaktan alın.
Sos tenceresinde ince kıyılmış sarımsakla sütü ısıtın. Tereyağını ekleyip karıştırın. Azar azar unu ilave edip sürekli karıştırın. Puding kıvamına gelince ocaktan alın.
Fırın kabını tereyağıyla yağlayın. Bir kat lazanya döşeyin. Üzerine bolonez sos yerleştirip beyaz sos ilave edin. Rendelenmiş kaşar peyniri serpip üzerini lazanya ile kapatın.
Bu işlemi malzeme bitinceye kadar tekrarlayın. En üste beyaz sos ve bolca rendelenmiş kaşar peyniri serpip, önceden ısıtılmış 170 dereceye ayarlı fırında 30 dakika pişirin. Sıcak servis yapın.
Patlıcanlı ve kıymalı lazanya artık hazır, afiyet olsun.
8 kedidili bisküvi
2 su bardağı yoğurt
2 tatlı kaşığı pudra şeker
2 çay bardağı kayısı suyu
1 elma
1 su bardağı mısır gevreği
yarım çay bardağı dondurulmuş böğürtlen
1 muz
yarım çay bardağı dondurulmuş vişne
yarım çay bardağı frenk üzümü
Pratik salata tarifleri arasında özel bir yere sahip. Servis yapacağınız kuplara kedidili bisküvileri ikişer yerleştirin. Bir çay bardağı kayısı suyuyla bisküvileri ıslatın. Yoğurdu kalan kayısı suyu ve pudra şekerle çırparak inceltin. Karışımın yarısını bisküvilerin üzerine paylaştırın.
Elma ve muzu küp doğrayın. Yoğurdun üzerine dizin. Tekrar yoğurtla kaplayıp üzerine bol mısır gevreği serpin. Böğürtlen, vişne ve frenk üzümüyle süsleyip servis yapın.
Yoğurtlu meyve salatası artık hazır, afiyet olsun.