18 Mart günü, 1915 Çanakkale Deniz Zaferi'nin yıldönümüdür. Bugün, 2002 yılından itibaren, "Şehitler Günü" olarak kabul edilmiştir.
Şehit: Allah yolunda canını feda eden, dinini, vatanını, bayrağını savunurken ölen, haksız yere öldürülen Müslüman’dır. Şehitlik, Allah katında peygamberlikten sonra en yüksek mertebedir. Şehitler, Allah’ın sevgili kullarıdır. Cennet’te onlar için sonsuz nimetler hazırlanmıştır. Arapça, “Tanık” anlamına gelen şehit, inançlarını yansımamak uğruna, Allah’a ya da kutsal saydığı değerlere tanıklık etmek ülküsüyle can veren kişidir. Kur’an, Allah yolunda öldürülenlerin, Allah’ın bağışını ve merhametini kazandıklarını bildirir. “Sakın Allah katında öldürülenleri ölüler sanma. Doğrusu onlar Rableri katında diridirler. Cennet meyvelerinden rızıklanırlar.” (Al-i İmran Suresi:169-170) Buna göre şehitler ölü sayılmamalıdır, onlar diridir; yaptıkları boşa çıkarılmayacak ve dünyada kendilerine tanımlanan Cennet’e konulacaklardır.
Kutsal vatan topraklarını canları pahasına koruyarak şehitlik onuruna erişen aziz şehitlerimizi minnet ve şükranla anıyoruz.
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Preşedintele Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi şi secretarul general Ervin Ibraim au participat miercuri, 18 martie la manifestările organizate de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, cu prilejul Zilei Eroilor.
În fiecare an, în Turcia sunt comemoraţi pe 18 martie, eroii turci care şi-au jertfit viaţa, în ţară sau în afara graniţelor ei. În Cimitirul Eroilor Turci din Brăila există 12 morminte în care sălăşuiesc osemintele soldaţilor turci, în timp ce 754 de militari de aceeaşi naţionalitate au fost îngropaţi într-o groapă comună în timpul Primului Război Mondial.
Liderii U.D.T.R. au depus o coroană de flori la Cimitirul Eroilor din Brăila şi au păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor turci, căzuţi pe teritoriul României. Consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Haluk Ağca a vorbit despre semnificaţia istorică a Zilei Eroilor Turci.
La eveniment au participat şi oficialităţi locale, iar din partea Instituţiei Prefectului din Brăila a fost depusă o coroană de flori în memoria eroilor turci.
La comemorare au mai participat: preşedinta comisiei de cultură, din cadrul U.D.T.R., Serin Türkoğlu, preşedinta filialei UDTR Brăila, Zarife Zodilă, preşedinta filialei UDTR Galaţi, Gulten Abdula Nazare, preşedintele filialei UDTR Hârşova, Memet Reduan precum şi muftiul cultului musulman din România, Muurat Iusuf.
Sorina Asan
La mijlocul lunii martie s-a desfăşurat la Ankara, primul Congres al Federaţiei Internaţionale a Cadrelor Didactice din Europa şi Asia. Congresul a reunit cadre didactice din: Turcia, Macedonia, Azerbaidjan, Kosovo, Ucraina, Irak şi Afganistan, într-o primă întâlnire oficială, după înfiinţarea federaţiei, în august, anul trecut.
România a fost reprezentată de Vildan Bormambet preşedinta comisiei de învăţământ din cadrul Uniunii Democrate Turce din România şi de Zulfie Seidali din partea U.D.T.T.M.R. În cuvântul de deschidere, Vildan Bormambet a prezentat mesajul de salut al preşedintelui U.D.T.R., Osman Fedbi şi a vorbit despre rezultatele excepţionale obţinute de elevii care studiază limba maternă, la faza naţională a Olimpiadei de limba turcă, desfăşurată la Medgidia, la sfârşitul lunii februarie.
În cadrul lucrărilor congresului s-au adus modificări la statut şi s-a ales comitetul director al federaţiei. Vildan Bormambet a fost aleasă membru cu drepturi depline în cadrul comitetului director ce-l are ca preşedinte pe Şuayip Özcan. În cadrul federaţiei au fost primiţi noi membri, reprezentanţi ai cadrelor didactice din Crimeea-Ucraina, Irak şi Afganistan. Fiecare delegat a propus variante de proiecte în care să fie imlpicaţi toţi membri federaţiei. Obiectivul principal al organizaţiei îl constituie derularea de proiecte comune în domeniul educaţiei şi cercetării, implicarea a cât mai mulţi elevi de etnie turcă în aceste proiecte în scopul îmbunătăţirii performanţelor educaţionale.
Comitetul director al Federaţiei a hotărât ca în acest an, unul dintre proiecte să se desfăşoare în România, la Babadag, locul în care a trăit dervişul Sarı Saltuk Baba. Personalitatea lui Sarı Saltuk Baba a stârnit interesul membrilor A.E.F. care au fost de acord în unanimitate cu propunerea doamnei Vildan Bormambet ca primul proiect al organizaţiei să se desfăşoare în România. Tot în acest an, în luna octombrie cadrele didactice membre ale A.E.F. se vor întâlni în luna octombrie, în Macedonia.
Sorina Asan
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
După 47 de ani de predat limba şi literatura română, d-na Omer Memnune scrie din suflet pentru suflet.
„Drumul fără întoarcere“ este un roman dedicat bunicului, rupt de lumea în care s-a născut. Fusese detaşat la Sulina ca imam. Petre Stoenescu, prieten al familiei, este cel care povesteşte în roman. Acesta spune despre imam, absolvent al Institutului Teologic Istanbul, că era un om puternic. Pentru proaspătul absolvent această detaşare reprezenta începutul unui nou drum în viaţă odată cu începutul carierei de imam. Pe perioada Ramazanului (postului) a fost transferat la Isaccea. Aici este primit cu braţele deschise de enoriaşi. Pe vremea aceea, erau mulţi turci care veneau la slujbă. În fiecare seară, o familie îl invita pe „hogea efendi“ la iftar (masa de seară). Iubit şi stimat de oameni, localnicii l-au cerut titular la Isaccea, cerere adresată chiat muftiului de atunci.
Ali Efendi, latifundiar din Isaccea, l-a întâmpinat pe imam şi l-a sprijinit. Remzi aga a oferit tinerei familii pământ şi animale. Au avut cinci copii. Au convieţuit bine cu vecinii. La „madam hogea“ se făceau şezători, unde se pregătea zestrea fetelor. În anul 1906 Osman efendi a primit medalia jubiliară „Carol I“ pentru merite deosebite în activitate a ca iman al moscheii Isaccea.
La 90 de ani, chiar dacă îşi încetase activitatea ca imam, încearcă să mai oficieze o slujbă de înmormântare. Într-o zi de primăvară târzie, pleacă pe ultimul drum. După patru luni îi moare şi soţia.
Osman Efendi a lăsat urmaşilor săi o vorbă de testament: fiii şi nepoţii să caute şi să-i găsească neamurile din Turcia. Copiii nu au apucat, dar nepoţii şi-au făcut datoria. D-na Omer Memnune şi-a găsit rudele din Turcia şi le-a spus povestea celui plecat dintre să-şi slujească semenii de peste hotare şi care şi-a găsit sfârşitul în satul care l-a adoptat.
Preocupat în special pentru învăţătură, Osman Efendi a lăsat moştenire acest dar nepoatei sale, Omer Memnune. Aşteptăm cu nerăbdare apariţia cărţii, care povesteşte detaliat viaţa bunicului.
În prezent, în Isaccea trăiesc 100 de familii de turci, majoritatea în familii mixte. Un oraş cu care ne mândrim, Isaccea a dat viaţă la intelectuali, avocaţi, profesori, doctori, contabili. Pentru familia lui Osman Efendi, un alt motiv de mândrie este Geangurşi Aisel, nepoata d-nei Omer Memnune, care îi calcă pe urme. Acum elevă în clasa a VIII-a la Şcoala „Alex. Ciucurencu“, a câştigat premiul I la concursul „Tinere condeie“.
Minever Omer
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Timp de trei zile, în perioada 11-13 februarie, în centrul oraşului Măcin, s-a auzit muzica artistului măcinean Grigore Kiazim.
Fiind deja o tradiţie, în ziua de joi, 12.02.2009, la Casa de Cultură „Grigore Kiazim” din Măcin, a fost comemorat artistul cunoscut drept „rapsodul cântecului dobrogean”, un deosebit instrumentist, la fel de apreciat ca mânuitor al mandolinei, cobzei şi banjoului.
Născut la data de 12.02.1913, la Măcin şi trecut în nefiinţă la 2 iunie 1989 la Bucuresti, artistul a fost înhumat în cimitirul Ghencea din capitala ţării, aflat lângă cel al eroilor turci.
În deschiderea activităţii d-na Mihaela Dănilă, reprezentanta Casei de Cultură „Grigore Kiazim”, a arătat că fraţii artistului, domnii Amet şi Reyhan Kiazim, nu participă la activitate, deoarece au probleme de sănătate, subliniind că este pentru prima dată când se întâmplă acest fapt.
Primarul oraşului, d-nul Ichim Andone, a făcut o scurtă prezentare a personalităţii omului şi artistului care a fost Grigore Kiazim, ce constituie o mândrie pentru măcineni. Nu întâmplător Casa de Cultură din oraş se numeşte „Grigore Kiazim“.
Imamul Măcinului, d-nul Talip Revan, în cuvântul său, a insistat asupra laturii artistice, amintind celor prezenţi tehnica deosebită a artistului, instrumentele care l-au facut celebru, precum şi bogata discografie a maestrului.
Publicul a urmărit, apoi, un film documentar realizat de Televiziunea Română şi dedicat artistului numit „Un artist pentru totdeauna – Grigore Kiazim“, şi alte imagini inedite din arhiva TVR cum ar fi secvenţa dintr-un spectacol cu Orchestra de muzică populară „Barbu Lautarul“, înregistrare din anul 1960, păstrate în arhiva instituţiei de către d-nul Stan Rotaru.
Un moment emoţionant a fost cel în care imamul oraşului, conform perceptelor religiei islamice, a citit versete din Coran specifice comemorării.
Surpriza manifestaţiei a constituit-o d-nul Nigeari Caramalı, localnic, care a interpretat cateva cântece la mandolina.
Folosind internetul, domnul Baiar Chiazim, fost director, timp de 20 ani al lăcaşului de cultură, s-a adresat celor prezenti, transmiţând emoţia relaţiei deosebite pe care a avut-o cu unchiul său (fratele tatălui), inegalabilul şi marele artist măcinean: Grigore Kiazim.
După buna tradiţie a comunitatii, în final au fost servite delicioase preparate din patiseria turcească împreună cu ceai, cafea, sucuri, fructe, oferite de organizatori.
Pentru delicioasele plăcinţele trebuie să-i mulţumim doamnei Rustem Nebiat (cumnata artistului), neobosită gospodină.
Acţiunea a fost pregătită de Casa de Cultură „Grigore Kiazim“, director- prof. Iordana Socobeanu, Filiala Măcin a UDTR, preşedinte d-na Leman Talip, cu sprijinul familiei celui comemorat, nepoţii: Chiazim Baiar, Seifula şi Kiamil Ali.
Pagină realizata de Ibraim Nurgean
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Naşterea profetului Mahomed (S.A.V.), denumită de musulmani Mevlid Kandili este una dintre cele 5 sărbători importante din calendarul islamic şi este marcată în fiecare an în cea de-a 12-a noapte din luna Rebiul Evvel a calendarului islamic.
În toate lăcaşele de cult musulmane din întreaga lume se oficiază slujbe religioase şi se ţin prelegeri despre viaţa profetului nostru. În casele musulmanilor se pregătesc gogoşi (pesmet) şi se împart, ca semn de pomenire a Profetului dar şi a persoanelor decedate din familie.
Anul acesta, la Constanţa, Mevlid Kandili s-a sărbătorit în data de 8 martie la moscheea Carol şi la geamia din cartierul Coiciu.
Cu acest prilej, Uniunea Democrată Turcă din România, a participat la slujba religioasă de la moschea Carol, unde după încheierea slujbei religioase, şeful comisiei de religie d-ul Islam Remzi a împărţit pachete cu alimente tuturor enoriaşilor prezenţi. La acest eveniment au fost prezenţi şi muftiul Cultului Musulman din România d-l Muurat Yusuf şi ataşatul de cult islamic din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa, d-ul İsmail Özkan.
La geamia Coiciu s-a desfăşurat un program special pentru femei. Aici după discursurile de deschidere, participantele au recitat versete din Coran şi au ţinut prelegeri despre viaţa profetului nostru.
Nilgün Panaitescu
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Sâmbătă, 1 Martie 2009, la invitaţia doamnei Derya Ağca, soţia consulului general al Republicii Turcia la Constanţa am participat la sărbătorirea mărţişorului.
Simbol al primăverii, mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor şi a unor populaţii învecinate. Femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Iată unul dintre miturile Mărţişorului:Voinicul care a eliberat Soarele.Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.
D-na consul a povestit un alt mit, cel al pasărilor care străbat ţara noastră venind dinspre Bulgaria. Se spune că aceste păsări vestesc primăvara şi sunt colorate în alb şi roşu, culori ce le regăsim pe firul mărţişorului.
Dintre invitatele d-nei consul enumerăm: soţia consulului Chinei, soţia muftiului Cultului Musulman, soţiile preşedinţilor celor două uniuni, soţia deputatului U.D.T.R., soţia deputatului U.D.T.T.M.R., soţia directorului Radio T, şefii comisiilor de femei ale celor două uniuni, soţii ale oamenilor de afaceri turci şi reprezentante ale mass media.
Nurgean Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
În urmă cu 60 de ani, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington s-au pus bazele celei mai puternice alianţe politico-militare, N.A.T.O.
În 1948, Benelux, Franţa şi Regatul Unit semnau Tratatul de la Bruxelles ca un preambul la Înţelegerea NATO. În 1952, Turcia şi Grecia se alătură Alianţei şi trei ani mai târziu, vine şi rândul Germaniei să devină membră cu drepturi depline. După căderea Cortinei de fier, în 1989 şi destrămarea Pactului de la Varşovia, primele ţări foste comuniste care s-au alăturat NATO, în 1999 au fost: Polonia, Ungaria şi Cehia iar, în 2004 Alianţa s-a extins cu încă 7 ţări printre care şi România.
Astăzi, Alianţa Nord-Atlantică numără 26 de state şi încă trei sunt candidate să acceadă.
În preambulul celei de-a 60-a aniversări, NATO a lansat la Washington o campanie de informare publică având ca temă evidenţierea contribuţiei Alianţei la stabilitatea şi securitatea Afganistanului. Astfel, în interiorul metroului din capitala SUA, în perioada 23.03-19.04.2009 au fost afişate fotografii ce ilustrează eforturile aliaţilor de creare a unei armate afgane, capabilă să asigure un climat de securitate în Afganistan şi a unor instituţii democratice care să asigure o guvernare stabilă. Printre fotografiile selecţionate pentru această campanie de informare se numără şi una care ilustrează contribuţia românească la misiunea NATO din Afganistan şi surprinde un dialog dintre militarii români şi reprezentanţi ai comunităţii locale din Zabul.
Summitul NATO, programat pentru momentul aniversării celor 60 de ani de existenţă a reunit la Strasbourg şi la Kehl, lideri ai Alianţei, discuţiile fiind conduse de Preşedintele Franţei Nicolas Sarkoyz şi de cancelarul Germaniei, Angela Merkel. În centrul discuţiilor s-a aflat Afganistanul, care rămâne, potrivit liderilor NATO, „ prioritatea cheie” în privinţa căreia Alianţa îşi menţine angajamentul de a susţine o ţară democratică şi nu o bază de atacuri teroriste ce destabilizează zona, se arată în textul declaraţiei finale,cu privire la Afganistan. În acest scop, NATO a hotărât să creeze o Misiune de Instruire a NATO în cadrul ISAF, pentru a supraveghea instruirea la nivel înalt a Armatei Naţionale Afgane. În cadrul convorbirilor s-a mai decis aderarea Croaţiei şi Albaniei la NATO şi a fost subliniată importanţa dialogului şi cooperării cu Rusia, precizându-se că: „NATO şi Rusia au interese comune în materie de securitate”. Consiliul NATO-Rusia, suspendat 6 luni pentru războiul ruso-georgian din august 2008 îşi va relua în curând activitatea.
Pe parcursul lucrărilor summitului, Strasbourg, nu a fost lipsit de evenimente nedorite, de manifestanţi care au afişat pancarde şi au strigat lozinci anti- NATO. Turcia a impus condiţii adecvate pentru a-l accepta pe Rasmussen în funcţia de secretar general al NATO şi a renunţat la obiecţii abia după ce Obama s-a declarat: „garant” al respectării mai multor angajamente.
În cadrul unei ceremonii militare organizate în cinstea celor 70.000 de militari din forţele NATO, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria celor căzuţi de-a lungul timpului în misiune. În timpul ceremoniei, preşedintele Sarkozy s-a întâlnit la mijlocul podului ce traversează râul Rhine cu secretarul general NATO şi cu cancelarul Germaniei, marcând astfel reîntoarcerea Franţei cu forţe militare în structurile NATO.
Sorina Asan
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Istoricii spun că „Ziua Mamei“ îşi are originile în festivalul dedicat mamei zeilor, Rhea, ţinut în Grecia Antică. Zeiţa pământului Rhea era soţia lui Cronos, zeul timpului şi mama tuturor zeilor şi zeiţelor din Olimp. De asemenea, în Roma, Cybele mama zeilor era venerată încă din anii 250 ÎH. Sarbatoarea era cunoscută sub denumirea de Hilaria şi ţinea trei zile, de pe data de 15 martie până pe 18 martie.
În anii 1600, Anglia celebra o zi numită „Sâmbăta Mamelor“, în a patra sâmbătă a postului Paştelui, pentru a cinsti mamele. În acele timpuri, mulţi oameni săraci lucrau ca servitori pentru bogătaşi. Cum cea mai mare parte a slujbelor erau departe, aceştia locuiau în casa stăpânului lor. De Sâmbăta Mamelor aveau permisiunea de a-şi petrece ziua alaturi de cei dragi. O prajitură specială se gătea pentru această ocazie festivă.
În Statele Unite ale Americii, sărbătoarea dedicată mamei, a fost pentru prima dată propusă, în anul 1872, de către Julia Ward Howe. Trebuia sa fie o zi dedicată pacii. Prima proclamaţie a „Zilei Mamei“ a fost citită de guvernatorul statului Virginia de Vest, în anul 1910. Oklahoma a celebrat de asemenea această zi, în acelaşi an. Până în următorul an, „Ziua mamei“ s-a celebrat în toate statele.
Sub acelaşi pretext doamnele comunităţii turce din România au organizat un simpozion cu tema „Rolul femeii turce în societatea românească“. Activitatea a fost organizată de comisia de femei a U.D.T.R., preşedinte Amet Melec, vicepreşedinte Accoium Durie şi membre ale comisiei. Participantele la masa rotundă au punctat cele mai importante aspecte ale rolului femii în societate şi, dincolo de apartenenţa la o anume identitate etnică, turcoaicele au definit femeia, în primul rând, prin prisma statutului de mamă şi soţie. La activitate au participat soţia domnului consul al Republicii Turcia la Constanţa, d-na Derya Ağca, doamnele ataşat Nedime Yalçın şi Suna Avcı, reprezentanţi ai mass-media, doamne ale lumii turce.
În afara discuţiilor pe marginea temei, turcoaicele s-au întrecut în a-şi demonstra măiestria culinară preparând bucate tradiţionale care au făcut obiectul unui concurs iar cele mai în vârstă dintre etnice le-au dezvăluit tinerelor numeroase secrete ale tradiţiilor legate de nunţi, botezuri şi alte sărbători specifice.
Nurgean Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
|
În data de 23 februarie Comisia de cultură a Uniunii Democrate Turce din România a făcut o vizită la filiala Cumpăna. Ajunşi la filială, preşedinta comisiei de cultură d-na Serin Türkoğlu şi vicepreşedintele comisiei d-na Melek Osman au fost întâmpinate de comisia de femei al filialei. Aici am aflat că filiala are ca reprezentant în Primăria comunei pe d-na Gevrie Gafar preşedinta comisiei de femei al filialei aleasă din 17 noiembrie 2008. Odată cu aceste alegeri la filială au înfiinţat un cor pentru femei care poartă numele de „Has doluk” condus de Makbule Ismail. Totodată doamnele au amenajat o cameră cu obiecte de artizanat specific turcilor din Dobrogea. Filiala Cumpăna mai are în componenţă un grup de dansuri tradiţionale tuceşti care funcţionează de mai mult de un an coordonat de d-na Firdes Musledin. Grupul a avut mai multe apariţii la evenimente locale ale comunei şi activităţi ale uniunii. Comunitatea turcă din Cumpăna este activă şi participă la evenimente culturale ale comunei cum ar fi Zilele Cumpenei, Ziua recoltei şi alte activităţi. Consiliul local Cumpăna prin d-na Primar Gâju Mariana promovează etnia turcă contribuind la păstrarea identităţii etnice şi confesionale a minorităţii turce. În acest sens primarul doreşte mărirea geamiei făcând demersuri necesare pentru proiectarea modificărilor din cadrul geamiei. |
23 Şubat tarihinde Romanya Demokrat Türk Birliğin Kültür Komisiyon Kumpana şubesini ziyaret ettiler. Kültür Komisyon başkanı Sn. Serin Türkoğlu ve yardımcısı Sn. Melek Osman hanımları Kumpana korun hanım temsilcileri ve Kumpana Belediyesinde türklerin temsilcisi Sn. Gevrie Gafar karşıladı. 17 Kasım tarihinde seçilen Gevrie Gafar hanım şubede önemli faaliyetler gerçekleştirmiş. İlk olarak hanımlarla bir koro grubu kurmuşlar. Bu koro grubunu sn Makbule Ismail yönetmektedir. Dobruca türklerine ait olan el işleri sergisi açmışlar ve burada buluşarak türk mutfağından olan yemekleri hazırlıyorlar. Kumpana şubesinde bir yıldan fazla faaliyete geçen bir folklor grubu çalışmaktadır. Bu grubun koordonatoru sn. Firdes Musledin hanımdır. Folklor grubu Türk Birliğin faaliyetlerinde ve bir çok yerel aktivitelerde bulunmuştur. Kumpana türk azınlığı Belediyenin külturel aktivitelerine önem vererek katılmıştır. Belediye başkanı sn. Mariana Gâju türk azınlığını kimliğini ve dinini korumaktadır. Bu bakımdan caminin büyütülmesine gereken işlemlerini yapmaktadır. |
Firdes Musledin
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Ölüm insanlar tarafından ya umut dolu bir bekleyiş ya da acı bir kayıp olarak değerlendirilmektedir. Ne şekilde olursa olsun ölüm, insanın özüne ilişkin bir olgudur. Tüm insanoğlu yaşayacağı ölümden kacamaz. Kendini kurtaramaz. Doğmak gibi doğal olan ölüm de hayatın ayrılmaz bir parçasıdır. Her nedense doğum sevinçle karşılanırken, ölümden korkulur, hakkında konuşmaktan kaçınılır. Şerefli bir hayat, gerektiğinde vatan, millet ve mukaddesat uğrunda ölebilmeyi de gerektirir. Dinimize göre vatan müdafaası ve kahramanlık ruhu, imandaki canlılık, sadakat ve samimiyetin bir sonucudur. Evini, memleketini, anılarını, yakınlarını, ailesini, çocuklarını, malını ve diğer bütün yaşamsal bağlarını, Allah rızası, savaş meydanına gidene ve orada olen kisiye şehit denilir.Çünkü kutsal davalardaki samimiyetin en içten olanı, can pazarı olan savaş meydanında belli olur. Cephede savaşarak mücadele edenlerle bundan uzak duranlar asla bir olamazlar. Dinimiz savaştan kaçmayı, büyük günah saymıştır. Yüce Allah Kur’an-ı Kerim’de, “Ne oluyor size ki, Allah yolunda savaşa çıkın denildiğinde yere çakılıp ağırlaştınız. Yoksa ahiretten vazgeçip dünya hayatını mı seçtiniz? Oysa ahirete göre dünya hayatının yararı, pek az bir şeydir.” buyurmaktadır. Şehitlik mümin için yüce bir mertebedir. Nitekim Yüce Rabbimiz Kur’an-ı Kerim’de şöyle buyurmaktadır: “Allah yolunda öldürülenleri ölüler sanmayın; bilakis, onlar diridirler. Rabbleri katında rızıklanmaktadırlar…”[ Âli İmrân, 3/169]. Çünkü Allah katında, ölü değil diridir. Şehit olmak için müslüman olmak şarttır.
Yüce Allah, vatan ve hürriyet yolunda mücadele ederken izlenmesi gereken yolu şu şekilde bildirmektedir: “Sizinle savaşan düşmanlarla Allah yolunda siz de savaşın. Sakın aşırı gitmeyin, çünkü Allah aşırı gidenleri sevmez.” (Bakara 190).
Cenâb-ı Hakk: “Ey iman edenler! Siz Allah’ın dinine yardım ederseniz. O da size yardım eder, ayaklarınızı savaşta sabit kılar.” (Muhammed, 47/7) “Mallarınızla canlarınızla Allah yolunda savaşın. Eğer bilirseniz bu sizin için daha hayırlıdır.” (Tevbe, 9/41) buyurarak mukaddes değerler uğruna canını ve malını verenlere yardım edeceğini bildirmiştir. Can ve malın Allah yolunda, insanı insan yapan, toprağı vatan kılan, toplumu millet yapan değerler uğruna fedâ edilebilmesi, kulun Rabb’ine karşı muhabbetinin en güzel ifadesidir. Bunun içindir ki Allah Resülü (s.a.v) şöyle buyurmuştur:
“Allah’a yemin ederim ki, Allah yolunda savaşıp şehit olmayı, diriltilip yine şehit olmayı, tekrar diriltilip şehit olmayı isterim” [Buhârî, Cihâd, 199]
“Cennete giren hiçbir kimse, yeryüzündeki bütün şeyler kendisinin olsa bile dünyaya geri dönmek istemez. Sadece şehit, gördüğü itibar ve ikrâm sebebiyle tekrar dünyaya dönmeyi ve defalarca şehit olmayı ister.” [Buhârî, Cihâd, 21]
Bütün şehitlerimize Allah’tan rahmet diliyoruz.
Sayfayı hazırlayan Firdes Musledin
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
prof. dr. Dan Bodea
Paginile evului de mijloc, medium maedium aevum, sunt brăzdate de două nume de referinţă, care slujesc cuvantului cu aprindere, cu înfocare, cu dăruire, cu uitare de sine… Aceste două columne sunt lumini într-un întuneric pe care cotidianul aspru încearcă să le minimalizeze prezenţa. Aceste două lumini unesc tainic două părţi de lume: grandoarea Anatoliei cu freamătul occidentului, cu neastâmpărul lui creativ, cu magnifica muzica a Spaniei ce dă Europei o frumuseţe aparte. Aşadar ochii mi se pierd după Yunus Emre şi Juan de la Cruz sau Ioan al Crucii.
Întrebând cuvântul, vom afla răspuns în universul pe care-l tăinuieşte şi pe care cei doi ostenitori îl grijesc cu inima aprinsă şi cu limpede minte.
Juan de la Cruz încearcă să ne apropie de miracol, de cuibul unde columba afla adăpostire şi turtureaua după atâta aşteptare află împlinirea în iubire.
Icoana lui Juan de la Cruz parcă este desprinsă din cântul privighetorii pe-a primăverii venire: „Trăind în sihastrie,/ În sihastrie cuib şi-a gătit,/ Şi-n sihastrie o-mbie,/ Sihastru, al ei iubit,/ Şi-n el în sihastria-i,/ De dragoste-i rănit” (vezi Sfântul Ioan al Crucii, Integrala operei poetice, Bucureşti, 1993, p. 45).
Sau, lunecând fără oprelişti „în alte vremi”, oarecum mai înapoi pe scara timpului însemnat, vom găsi câmpuri încărcate de cânt, de cânt-vraja, de cânt-primavara, de cânt-minune: „Floricica gălbioara, / Pot să intru în grădina?/ -Hei, dervişe, ea raspunse,/ Te poftesc să iei lumina” (vezi Yunus Emre, Imnele iubirii, Kriterion, Bucuresti 1991; Cornelia Călin Bodea, Poezia populară turcă, Bucureşti, Ed. Erc Press 2005).
Criticii l-au considerat pe poetul anatolian un umanist, dar Yunus este mai mult: este peste veacuri lumina, este prin vremi lumina cuvântului, este parcă din focul dragostei nepătate, este primăvara în suflete doritoare de primăvara, este cânt de privighetoare ce cuprinde zările şi apropie depărtările. Gândind la versurile lui, suntem convinşi ca Juan de la Cruz este absolvit în acest joc al cuvintelor, ba chiar este fascinat “de dansul dervişilor zburători” : „Pentru domnul dintre astre,/ Lasă tot ce-i pământesc,/ Către zările albastre,/ Cu iubire se grăbesc” (Ibidem).
Dar o şi mai mare rezonanţă o au vorbele mărgăritare, pe care frumuseţea Anatoliei parcă le scoate din cămări neştiute, din tezaure necunoscute, aşadar le dezvăluie lumii prin acest poet de certa valoare: „Pierdut sunt pentru mine,/ Spre tine voi să zbor,/ Prin vorba şi prin fapta / Mă voi pilduitor” (Ibidem).
Prezentarea poetului turc este cu putinţă doar „prin despicarea cuvântului”, care-l mărturiseşte şi pe care poetul îl slujeşte cu ostenire şi neclintire. Supranumit „privighetoarea lui Dumnezeu” el s-a făcut strigător după dragostea norilor ori a stelelor, fără a uita pe semenii lui pe care-i cheama, precum Juan de la Cruz, în rana iubirii, în miezul trăirii pure. Deşi în veacuri diferite amândoi cauta urcuşul spre Dumnezeu şi de aceea dimpreună sunt în primăvara trăirii: „Eşti suflet în sufletul meu,/ Mi-eşti vis şi menire,/ Eşti domnul din ceruri,/ Eşti domnul etern, / Ce-mi dă strălucire./ De veghe stau într-una,/ Cătând să te slujesc,/ Misterul din faptura-ţi/ Încerc să-l desluşesc” (Ibidem).
Încă din vechime firile alese, „vasele de preţ” căutau să-i cuprindă intru cunoaştere şi analiza pe mistici, adică să-i înţeleagă şi însoţească în fluidul mergerii lor. Şi au constatat că arareori ei se deschid lumii deşi sunt o încontinuă deschidere, o încontinuă chemare, o încontinuă invitaţie de-a te lasa pierdut „în norii ce dansează lângă soare”.
Criticii veacurilor au jalonat doua cărări: cărarea activă pe care avansează cel care nevoieşte ascetic, adică dervişul- deşi prin dans parcă se înnaprinde după lume, dar este fals -; iar cărarea a doua aparţine contemplativilor, adică misticii care cheamă la scufundare în cuvântul ziditor: este renunţarea la lume şi însoţirea privighetorii în codrii interminabili, căci primăvara dragostei se ţine pe muzica ei.
Misticul este devotat creatorului, deci cuvântului, care cheie se face înţelepciunii, iar întelepciunea adăposteşte frumuseţea care săruta versul, adică şiragul de cuvinte, adică mătăniile de vorbe-ruga. Poetul deschide porţile frumuseţii-taina: „Poetul îţi grăieşte, / Iubirea soare-mi pare”… „Inimile ce se iubesc,/ Ard încet, ca lumânări/ Şi-apoi noaptea o răpesc”. Misticul este dorire de-a salva lumea prin dansul boabelor de cuvânt, adică de a readuce puritatea în veac: „Eu n-am venit la voi să semăn vrăjmăşie,/ Ci să vă aduc iubire, cu drag să vă veghez./ Prietene, primeşte-n suflet armonie/ Alt suflet, din lumina, doresc să modelez” (Ibidem).
Misticul este primăverii sunet de cor, de aceea mierea cuvântului îi răsare din sufletu-i înaprins după necunoscut, înaprins după misterul „ce greu se lasă adus în veac”.
Pe stânca-cuvânt încerc să-i văd pe cei doi aştri scrutând zările şi trudind în a potoli vrăjmăşiile, dezordinile şi neîmplinirile: „Oh, văpaie vie a iubirii/ Ce arde în noi putreziciunea,/ Oh, văpaie vie a iubirii / Cum muzica-ţi ne cheamă pe înălţime…/ Doar sus pe munte,/ Sus pe nor/ Ori în causul soarelui e dragostea,/ E vers tămăduitor”.
Misticul şi cuvântul sau rămân ca un foc mereu arzând pe munţi, pe dealuri şi alungând a lupilor venire, a răului tăvălugire. Cei doi „doriţi cântăreţi”, precum crinii se încadrează în curentul mistic, în curentul-mereu actual- care ţine timpurile laolaltă. Şi acest lucru se vede, se decriptează şi descifrează de la Ahmet Yesevi, la Yunus Emre si mai apoi la grandiosul Juan de la Cruz, cel care a adus atâta tinereţe în mişcarea Europei şi în efortul de-a strânge-pentru suflete, ideile- crin…
Prospeţimea iniţială a oricărei descoperiri, ne frapează, ne uluieşte şi ne opreşte şi, cel puţin pentru o clipă, în dedesubtul sensului cântării pure, iar obişnuinţa noastră dispare în mirarea, în uluirea care este începutul înţelepciunii… Şi în poezia mistică parcă vedem atitudinea îngerilor care contempla filantropia cuvântului, bunătatea acestuia, adică primăvara-verb, primăvara-floare, primăvara-creaţie…
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Bu yıl 1438. doğum yıldönümünü kutladık sevgili peygamberimiz Hazreti Muhammed (s.a.v.)’in. Rebiul Evvel ayının 12. gecesine tekabül eden 8 Mart 2009 Pazar günü camilerimizde, evlerimizde O’nu birlikte andık ve salatu selamlar gönderdik. 14-20 Nisan 2009 tarihleri arasında düzenleyeceğimiz Kutlu Doğum Haftası programında ise, sevgili peygamberimizin bize bildirdiklerini daha geniş bir platformda yeniden anlama ve dinleme imkanımız olacak inşaallah.
Kainatın sahibi Yüce Rabbimiz, yaratılmışların en şereflisi olarak vasıflandırdığı insanın dünya ve ahiret mutluluğunu elde edebilmesi için, vahyini insanlara ulaştırmak ve bildirmek üzere yine insanlar içerisinde seçtiği peygamberler görevlendirmiştir. Vahiy, Allahu Tealanın peygamberlerine iletmek istediği mesajlarını, doğrudan doğruya veya Cebrail vasıtasıyla bildirmesi demektir. Diğer bir ifadeyle vahiy; insana aklını, sağlığını, gücünü, kuvvetini, malını, servetini ve benzeri nimetleri nasıl koruyacağını ve kullanması gerektiğini haber veren ilahi emir ve tavsiyelerdir.
Hz.Adem aleyhisselam ile başlayan nübüvvet (peygamberlik) vazifesi, peygamberimiz Hz.Muhammed (s.a.v.) ile tamamlanmıştır. Nitekim bu konuda AhzabSuresi 40 ve 41.ayetlerde “Daha önce gelip geçen o peygamberler, Allah’ın vahiylerini tebliğ eden, Allah’tan korkan, başka hiç kimseden korkmayan kimselerdir. Allah, hesap görücü olarak yeter. Muhammed, sizin erkeklerinizden hiç birisinin babası değildir. Fakat O, Allah’ın Resulü ve Nebilerin sonuncusudur. Allah herşeyi hakkıyla bilendir” buyrulmaktadır. Bu bağlamda Kur’an-ı Kerim’de anlatılan kıssaları incelediğimiz zaman görüyoruz ki, bütün peygamberler insanları bir olan Allah’a ve tevhid inancına-Lailaheillalah, Allah’tan başka ilah yoktur- hak ve hakikate, adalete, iyilik ve doğruluğa, yetimleri korumaya ve sevgiye davet etmişlerdir.
Peygamberimiz Hz. Muhammed (s.a.v.) bütün insanlar için bir rahmet olarak gönderilmiştir. Bu sebeple O, bütün bir beşer ve özellikle Allah’a ve âhiret gününe inananlar için en mükemmel bir örnektir. Nitekim bu husus bir âyet-i kerîme’de açıkça ifâde edilmiştir. “Sizin için, Allah’a ve âhiret gününe kavuşacaklarına inananlar ve Allah’ı çok çok hatırlayıp ananlar için, Allah’ın Rasülünde en mükemmel bir örnek vardır.” (el-Ahzab:21)
Hazreti Muhammed (s.a.v.) güzel ahlâk sahibiydi. “Sizin en hayırlınız, ahlâken en üstün olanınızdır”, “Ben ancak güzel ahlâkı tamamlamak için gönderildim” buyurmuştu. Nitekim Kur’an-ı Kerim’de “Aziz Peygamberim, şüphesiz sen en üstün bir ahlak üzeresin”, buyrulmuştur.
Allah Rasülünün yaşayışı, Kur’an-ı Kerim’in sanki canlı bir tablosuydu. Eşi Hz. Âişe’den Rasüllüllahın ahlâkı sorulunca: “Siz Kur’an-ı Kerim okumuyor musunuz? O’nun ahlâkı Kur’ân’dan ibâretti” diye cevâp vermişti.
Çünkü O’nun yaşayışı ve bütün davranışları Kur’an-ı Kerim’in insanlara gösterdiği hidâyet yolunun uygulanmasıydı.
Rasül-i Ekrem (s.a.s.) güler yüzlü, nâzik tabîatlı, ince ve hassas rühlu idi. Katı yürekli, sert ve kırıcı değildi. Ağzından sert ve kaba hiç bir söz çıkmazdı. Kur’an-ı Kerim’de bu konuda: “Allah’ın rahmeti eseri olarak, sen onlara yumuşak davrandın. Eğer kaba ve katı kalbli olsaydın, şüphesiz etrafından dağılıp giderlerdi” buyrulmuştur.
Rasülüllah (s.a.s.) başkalarını tenkit etmez, kimsenin ayıbını yüzüne vurmazdı. Yanlış ve hoşlanmadığı bir davranış görürse, “içinizden bazı kimseler, şöyle şöyle yapıyorlar…” şeklinde, bu davranışları yapanların kim olduklarını belli etmeden ve hiç kimseyi kırmadan yanlış ve hataları düzeltirdi. Kimsenin sözünü kesmez, konuşması bitinceye kadar dinlerdi. Tartışmayı sevmez, sözü gereğinden çok uzatmazdı. Kendini ilgilendirmeyen şeylerle meşgul olmaz: kimsenin gizli hallerini araştırmazdı. Allah’a hürmetsizlik olmadıkça, şahsına yapılan kötülükleri, ne kadar büyük olursa olsun, bağışlar, eline imkân geçince öç almayı düşünmezdi.
Kendisi böyle olduğu gibi, herkesin dürüst olmasını isterdi. “Doğruluktan ayrılmayınız, çünkü doğruluk, iyilik ve hayra götürür, iyilik ve hayır da, kişiyi Cennet’e ulaştırır. Kişi doğru söyleyip doğruluğu aradıkça, Allah katında sıddıklar (doğrular) zümresine yazılır. Yalan sözden ve yalancılıktan sakınınız. Çünkü yalan insanı kötülüğe sevkeder. Kötülük de kişiyi Cehennem’e götürür, insan yalan söylemeğe ve yalanı aramağa devam ede ede, Allah katında nihayet yalancı yazılır” buyurmuştur.
Her konuda, i’tidali esas alan Hz. Peygamber küçüğü korurken, onlara merhameti emrederken, büyükleri ihmal etmemiştir. Bilakis büyüklere saygıyı küçüklere sevgi ile birlikte zikrederek bunların birbirinden ayrılmaz olduğunu gözler önüne sermiştir. Bu iki hususa birlikte riayet etmeyen kimselere ağır ithamda bulunmuştur.
Onun konuyla ilgili bir sözü şöyledir: “Küçüklerimize merhamet etmeyen ve büyüklerimizin hakkını bilmeyen bizden değildir”. Hz. Peygamber gençleri yaşlılara saygıya teşvik etmiştir. Onun bu hususla ilgili bir sözü şöyledir. “Herhangi bir genç, yaşından dolayı bir ihtiyara saygı gösterirse, Allah da ihtiyarlığında ona hizmet edecek kimseler yaratır.”
Müslüman Türklerin gönülleri peygamber sevgisi ve aşkıyla dopdoludur. Hak şairimiz Yunus Emre ne güzel söylemiş:
Sen Hak Peygambersin şeksiz gümansız,
Sana uymayanlar gider imansız,
Aşık Yunus neyler dünyayı sensiz,
Adı güzel kendi güzel muhammed.
O’nun güzel ismi anıldığı zaman “sallallahü aleyhi vesellem” diyerek salatu selam getiririz. O’nun ve ailesinin, arkadaşlarının isimleri (Ahmet, Mehmet, Mustafa, Ayşe, Zeynep, Hatice, Bekir, Ömer, Osman, Ali…) toplumumuzda hep yaşatılmaktadır. Yine bizim için Gül, peygamberimizin remzi ve sembolü olmuştur. Anneler kız çocuklarına gül, güldane, gülseren, gülnur, gülay… gibi güllü isimleri vermişlerdir. Gönüller O’nun gül kokusuyla ve nuruyla dolsun.
İsmail ÖZKAN
Din Hizmetleri Ataşesi
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
peste cuvinte am zidit exilul
trebuie să ajut timpul să treacă prin inel
să câştig ultima bătălie de la naşterea mea
tăcerile ascut oglinzile zilei
nervii tuturor se lovesc de ochii mei
cârpesc cafcana de modă veche
o frunză, o piatră, o toamnă
se rostogoleşte în calea mea
sunt buimacă de cer
m-a lăsat fără stele şi lumină
acolo îmi ciopleau uimirea şi speranţa
staţiile unde opreşte maşina vieţii
recunosc e la locul lor
se distanţează punctele interzise
poruncesc fântânile din adâncuri
de negăsit stropul salvator
mereu lângă mine umbre
încât nu ştiu umorul unde să-l aşez
un murmur, un tril de pasăre
suspensii de lumină şi dragoste
se aşterne în fragilitatea dintre noi
poate n-ai aflat ce-nseamnă
să nu mai ai ce aştepta
scara urcă în gol
să lumineze silabele oarbe….
unde sunt oamenii mi-e aşa de dor
să aşez urzeli în vrajba de taină
interminabila lumină lumină să-şi facă loc
pe braţele pe umerii lor
ochiul să traseze culorile gărgăriţei
năluci căite să danseze oricum
plutind unul lângă celălalt
o boare de armindeni să se aşeze
pe obositele-mi peregrinări
unde sunt oamenii mi-e aşa dor
un nor şi nimic mai mult să spele ploaia
pe aripi firave de vrăbii
să coboare naşterea bradului frumos
un fel de rugăciune
o chemare unde ma strecor
fără haine să cuprind frigul
când ninge guri de rai înfloresc
o blondă poezie vine
la pervazul geamului meu
în decembrie albul flămând
nu se va topi înaintea clipei de zbor
când nevoia mai tare mă strigă
prea departe eşti cârcit în nimicuri
aproape sînt unde se aprinde un dor
atâţia ani în care nu am ştiut macilor culoarea
cununându-mă cu tine sînt o pradă
hulpavilor ce mă zăbară
din pământ în pâmânt în gura ierbii
cineva întinde degetul zicând
uite, asta-i nebuna ce scrie poezii
mă opresc uşor salutându-i
nu pot cuprinde ploi calde, ploi reci
mă furişez cu dor de poezie
metamorfozându-mă ani după ani
şi toţi fug de mine ca de răpciugă….
un vechi fenomen a fost uitat pe masa ta
liniile despărţitoare alterări repetate
ca o revelaţie divină neînţelegerea va cădea
oamenii spun poeme importante
ca o argumentaţie a prezenţei lor
alteori în dicţionare se îmbracă
doar a fi istorie
nemijlocit bogăţia deplină a luminii
va exalta şi demonul lovit de fulger
va cade…
prea devreme
Fatma Sadık
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
İsrâiloğullarına gönderilen peygamberlerden. İlyâs aleyhisselâmdan sonra gönderilmiştir. Her ikisi de Müsâ aleyhisselâmın dinini yaymakla vazifelendirilmiş nebi idiler. İlyâs aleyhisselâm, İsrâiloğullarını Allahü teâlâya imâna ve ibâdete çağırdı. Onu dinlemediler, hattâ memleketlerinden kovdular. Ba’l adındaki puta tapmaya ısrarla devâm ettiler. Bu isyânları ve azgınlıkları sebebiyle, Allahü teâlâ onlar üzerine belâ ve musibet gönderdi. Çeşitli sıkıntılarla cezâlandırıldılar. Memleketlerinden bereket kaldırıldı. Yağmur yağmaz oldu, kıtlık başgösterdi ve mahsül alamadılar. Yiyecek bulamaz oldular. Açlıktan leş yemeye başladılar. Sonunda İlyâs aleyhisselâmı bulup, nasihatını dinlediler. İmân ettikleri için, üzerlerinde belâlar ve musibetler kaldırıldı. Bir müddet sonra, tekrar dinden dönüp puta tapmaya ve çeşitli günahları işlemeye başladılar. Küfürde ısrâr edip, imân etmeye bir türlü yanaşmadılar. İlyâs aleyhisselâm, Allahü teâlânın izniyle Ba’ıbek’te yaşayan bu kabile arasından ayrılıp gitti. Başka beldelerde yaşayanları, Allahü teâlâya imân ve ibâdet etmeye dâvet etti. Bu dâvetleri sırasında uğradığı bir belde halkı tarafından çok sevilip, orada kalması istendi. Bunun üzerine bir müddet kaldı. Bu sırada ihtiyar bir kadının evinde misâfir olmuştu. bu kadın Elyesa aleyhisselâmın annesiydi. Elyesa aleyhisselâm, o sırada genç olup hastaydı. Annesi, İlyâs aleyhisselâmdan, oğlunun sıhhate kavuşması için duâ istedi. İlyâs aleyhisselâm da duâ etti. Elyesa aleyhisselâm hastalıktan kurtulup sıhhate kavuştu. Bundan sonra İlyâs aleyhisselâmın yanından hiç ayrılmadı. Ondan Tevrât-ı şerifi öğrendi. İlyâs aleyhisselâmdan sonra Elyesa aleyhisselâm, Allahü teâlâ tarafından peygamber olarak görevlendirildi.
Elyesa aleyhisselâm, İsrâiloğullarının ıslâhı için uğraştı, tebliğ vazifesi yaptı. Azgınlık ve taşkınlıklarını günden güne arttıran bu kavim, Allahü teâlânın kendilerine gönderdiği kitâbın gösterdiği yoldan ayrıldı. Kabileler, devletin başına geçmek yarışına girdi. Aralarındaki ayrılık ve başka memleket meseleleri yüzünden birbirilerine düştüler. İsrâiloğulları arasındaki fitnenin kavga ve çekişmelerin sonu gelmez oldu. Nihâyet Allahü teâla üzerlerine Asür devletini musallat kıldı. Esir olup zelil ve perişan bir hayat sürmeye başladılar. Bu hâdiselerin vukü bulduğu sıralarda, Yünus aleyhisselâm, Asürluların başşehrş olan Ninova’da dünyâya gelmişti.
Elyesa aleyhisselâmdan Kur’ân-ı kerimde bahsedilmiş olup meâlen; “(Yâ Muhammed!) İsmâil’i, Elyesa’ı, Zülkifl’i de hâtırla. (Kavmine anlat) Bunlar hayırlılardan idiler. “ (Enbiyâ süresi: 85) buyrulmaktadır.
1-Eriha şehri ahâlisinin içme suları acılaşmıştı. Bu durumu Elyesa aleyhisselâma bildirip, kendilerine yardımcı olmasını istemişlerdi. Bunun üzerine. Elyesa aleyhisselâm acılaşan suyun içine bir parça tuz atıp, “Tatlı ol!” deyince, Allahü teâlânın üzniyle su tatlı ve lezzetli olmuştur. 2-Borçlu ve dul bir kadın, Elyesa aleyhisselâma gelip, fakirliğinden şikâyetçi olmuştu. “Evinde neyin var?” deyince, kadın; “Bir kaşık kadar yağım var. “ dedi. Elyesa aleyhisselâm, kadına; “Git, o yağı bir kab içine koy. “ buyurdu. Kadında gidip yağı bir kabın içine koydu. Elyesa aleyhisselâmın mücizesiyle o yağ o kadar arttı ki, pekçok kap yağ ile doldu. Fakir kadın bundan borçlarını ödediği gibi, zengin de oldu.
İsrâiloğulları, Elyesa aleyhisselâma bazân uyup, bildirdiği emirleri yerine getirdiler. Bâzan da muhâlefet ettiler. Elyesa aleyhisselâm vefâtına yakın Zülkifl aleyhisselâmı yanına çağırıp, kendinden sonra onu yerine halife tâyin etti.
Kaynak: cocukpınarı.com
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Geangursi Aysell sunt elevă în clasa a VIII a la Şcoala „Alexandru Ciucurencu” din Tulcea. Îmi place să îmi las gândurile pe foi; uneori sunt doar frământările mele, alte ori sunt frământările altora, frământări care îmi dau de gândit. Încerc să surprind rapid ceea ce simt şi de aceea nu întotdeauna adun multe rânduri. Acest mod de a scrie, chiar dacă este succint mi-a adus o menţiune în clasa a V a si in următorii doi ani, premiul întâi la „Tinere Condee”. Particip cu plăcere la întrunirile Cenaclului literar unde ştiu că întâlnesc colegi cu preocupări similare. Îmi plac provocările, îmi place să socializez.
Primăvara îmi zâmbeşte trist pe fereastră. O văd….
Destul de neliniştită.
A trimis vântul să îmi răscolească casa, să îmi spele tristeţile.
Nu pot spune alt cuvânt, decât acela pe care îl descopăr şi îl repet azi întruna:
plouă, plouă, plouă
Tu, primavară, nu vezi nici o schimbare la mine. Eu sunt ca arborele din grădină…. Dar astăzi, nu pot înflori.
Pe drumul ce îmi călăuzeşte paşii spre poartă, văd numai ochiuri ale pământului, venite să mă privească.
Câte o zambilă, narcisă, îmi colorează surâsul. Mă gândesc ce am în curte. De fapt, la ce nu este al meu. Vreau să usuc ploaia, picăturile, să sperii vantul, să mă sperii pe mine.
Vreau să leg primăvara, să o am numai pentru mine, cu crengi mlădioase, tinere, fragede.
Vreau să citesc în ochii pământului. Mă uit în străfundul lor şi nu găsesc decât o rază de speranţă. Lângă una dintre micuţele flori, rămân îngândurată. O albină îmi cântă “Valsul Primăverii”….. Mă gândesc… În stup cântă “De ce nu vii”?
Prin cap îmi trec gânduri. Vreau să văd ceea ce nu am voie. Îmi înfăşor capul cu frunze, îmi las gândurile să plutească mii. Parcă visez…
Mă ghemuiesc lângă pom ca şi cum m-aş ghemui în vise.
Eu sunt visul, eu sunt ce visez.
Şi cu toate astea, eu nu sunt altceva decât o picatură, nu sunt decât o speranţă.
O, vântule, vino! Mută-mi fiecare gând în trecut şi înfloreste-mi fiecare clipă din viitor.
Lasă-mi pe buze roua primăverii, fulgii iernii, picăturile reci de ploaie de toamnă şi sarea de la mare.
Pentru o zi, nu mai alerga prin odăile mele, vino în sufletul meu! Adu ziua cu raze şi apoi du-o să se odihnească. Azi sufletul mi-a înflorit. Du-mi şi mie gândurile departe. Lasă-mi-le în luncă, printre peşti, să se coloreze ca miile de scoici in lumina soarelui.
Trebuie să vină vara !
Citeşte-mi pe buze suspinul! Lasă-l să plutească spre necunoscut! Trebuie să fie fericit să audă o voce omenească. Nu aude decât văpaia stelelor ce-şi dau viaţa pentru a naşte alte vieţi
Tu adu-le aminte că exist şi du-le chipul meu în dar ! Să împodobească bolta cerului aşa cum frunzele împodobesc bolta de vie. O stea e suparată, e roşie… Alta indiferentă, albastră.
Sufletul meu e o stea…. Luminează drumul pe care îl fac eu.
Nu ştiu spre care să-mi indrepţi calea: îmi place cea roşie, dar şi cea albastră.
De fapt, puterile tale sunt prea mici ca să mă ducă aşa departe! Eşti puternic, în gândurile mele! De aceea te chem. De fiecare dată însă, sfârşesc prin a înţelege că în sufletul meu nu e loc pentru atâta necunoscut !
Stau pe malul lacului şi număr frunzele care cad: multe frunze,file de calendar colorate. Vreau să le iau, să le agăţ pe perete:pe cea neagră, verde, galbenă, roşie…
Mie îmi place albastrul; aş vrea să-mi cadă pe umeri frunze albastre… cu ele aş face un colaj reprezentând cerul.
Lângă mine, un păianjen alege să muncească în zadar. O poveste greu de început, greu de terminat.
Vântul îi tot rupe pânza,iar picăturile de apă i-o tot îngreunează, la fel şi timpul.
Nu-mi place să stau în bătaia vântului,nu-mi place să văd apa fără păsări şi plante, iar gândurile fără soare.
Atunci,de ce nu plec acasă?
De fapt şi păsările au plecat. Au şi o altă casă undeva departe de aici, unde îşi pot face cuiburi din raze şi pălării.
Se strâng nori.Aleargă spre mine, adunând în drumul lor, miros de gutui, mere şi struguri, oferite pentru o ultimă adiere.
Acum, livezile sunt goale, fără frunze, fără fructe, fără oameni. Cu toţii au plecat să se încălzească.
Mă ridic. Privesc norii, simt ploaia rece. Păsările dau des din aripi, îndepărtându-se tot mai mult. Dar eu? Eu le urmez…
Am visat adesea că zbor… Doar că în visele mele, nu aveam aripi.
Mă plimbam in cerc. Nu ştiu ce eram… o frunză, o rază de lumină,însăşi mândra lună sau doar o pană?
Vreau să dansez,având ca partener vântul. El este cel care îmi dăruieşte tot timpul răcoare. Mă saltă şi mă lasă să mă odihnesc pe o ramură. O veche prietenă căreia numai noaptea îi pot auzi murmurul.
Uneori ne bate în geam să ne spună poveşti, dar noi nu lăsăm geamul deschis decât verii.
Scot mâna pe fereastră şi cerul îmi udă degetele.
Îmi place aşa. Departe, jos, e marea.
Vreau să trag marea lângă mine, dar marea mă trage spre ea.
De fapt chiar trebuie să cobor, să îi simt gustul, să încerc să fug de singurătate.
Păşesc pe nisipul ud.Urmele paşilor mei dispar într-o lungă călătorie pe valuri, spre ţinuturi necunoscute.
În dar,imi sunt oferite scoici, pe care să le port la gât. În zadar mă chinui să găsesc ce e mai frumos printre miile de daruri, cînd necunoscutul de sub mări mă aşteaptă.
Un pescăruş mă întâmpină.Oare vrea să caute şi el cu mine? Poate că a împrumutat din Ocean un peşte de smarald…..
Soarele trimite raze. Scoicile resping lumina, orbindu-mă cu mii de culori.
Un rac şi o meduză mă cheamă în adâncuri. Refuz politicos. Valul ce vine îi conduce acasă.
Nisipul se prelungeşte în mare; este un drum, dar eu nu îl pot urma.
Sunt prinsă între două lumi.
Sus…. e Oceanul fără viaţă, probabil. Pentru mine….. aproape deloc cunoscut.
Lîngă mine….. Oceanul ce păstrează atîtea poveşti într-un imens album.
Şi de jur împrejur clepsidre……
Prea mult timp, prea puţin timp.
Şi eu atât de mică!
Pe acelaşi hol din casa bunicilor mei au dansat perechi de tineri veseli, care acum nu fac piruete decât pentru a-şi vedea trecutul. Tot aici, în veselia atâtor inimi, se observă un tablou vechi ce seamană cu vremea de afară. O dâră de cenuşiu pe care încet,o pensulă o udă cu roşu,galben a atins-o, lasând-o să tacă în faţa vremii.
Departe, în spatele frunzelor ce nu vor să se răscoale decât la venirea vântului, totul este alb.
Toamna a acoperit cu ceaţă densă, vara.
Lângă unul dintre copacii cu frunze de apă este o băncuţă parcă nou vopsită pe care picăturile de ploaie scriu natural “Aici, nu se aşează nimeni.”
Tot tabloul este o amestecătură de sentimente. De ce domină veselia?
Poetul, colorează emoţia sufletului său. Un suflet timid, ce nu poate să-şi arate decât palidele culori din tablou.
Timpul tabloului nu este de trei luni echivalente cu trei metri, ci poate numai un septembrie trist, un octombrie ce nu mai vrea să spună nimic şi nici să dea, iar noiembrie… el este prea obositt să se mai gândească la fericire.
Tabloul este ca un nisip mişcător; nu te mai poţi întoarce, ai intrat în capcană, iar asta nu este decat capcana timpului.
Pagina realizată de Serin Türkoğlu
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Regina dulciurilor orientalo-Ievantino-mediteraneene, baclavaua aparţine, de drept, culturii antice, de unde a ajuns peste tot, la arabi şi la greci, la armeni şi la turci, la tătari şi la soţiile de contabil din Valahia, la dobrogeni şi la o tanti de a mea din Pângăraţi.
Se dau la gustat numai a doua zi, timp în care lucrarea s-a desăvârşit.
La turci, porţiile sunt triunghiulare. La ceilalţi, care cum îl taie capul şi-i taie cuţitul (tanti Caliopi le taie pătrate, când apucă, pentru că, dacă a ajuns nenea Lică primul la tavă, e prea târziu, nu mai are ce tăia).
Dacă veţi încerca, veţi afla că baclavaua este una din acele găteli care pn de magie: din puţine şi foarte banale lucruri, iese un miracol (aş spune chiar că bucătăria însăşi e, uneori, o magie, dacă nu mi-ar fi frică de rânjetul ironic pe care îl reflectă, în momentul ăsta, foaia asta).
Turcii fac halva cum facem noi pâine, italienii gălăgie, americanii filme şi francezii cumpărături: pentru că li se pare a fi cea mai veche şi mai importantă îndatorire a vieţii.
Se poate, cât e încă moale, amesteca cu cacao, sâmburi şi seminţe de ot felul, chiar fructe.
Meşterii mari ai mujdeiului în Dobrogea trăiesc, pentru că soarele aspru şi uscat al celor mai bătrâni munţi ai Europei, totodată cel mai secetos loc din România (învecinat însă cu Marea Neagră şi Delta Dunării – ce paradox!) a născut o bucătărie ciudată, deopotrivă aspră şi catifelată.
Spre exemplu, usturoiul, după ce, la fel ca peste tot, e pisat cu sare până se face pastă, e frecat apoi îndelung cu ulei bun, de măsline, dacă e să fie (Dunărea, Marea Neagră şi Dobrogea – locul de întâlnire al tuturor neamurilor din Orient şi Occident!) până maioneză se face!
Sarmuzacul astfel obţinut, deşi fin şi chiar sofisticat la înfăţişare, mai ales dacă e ornat cu câteva frunzuliţe de verdeaţă – ţelină, leuştean, cimbru, pătrunjel, tarhon, la alegere – se adresează cărnetului şi mai ales peştelui, într-un fel sincer, ca să nu zic agresiv, pentru că uleiul ţine usturoiul viu şi guraliv, împiedicându-I să oxideze sau să se marineze, cum fac apa şi oţetul.
Radu Anton Roman, Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti – 2001
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Bir yılbaşı gecesiydi. Dondurucu, kavurucu bir soğuk vardı. Yoldan geçenler paltolarının yakasını kaldırmışlar, atkılarına bürünmüşler, hızlı hızlı yürüyorlardı. Kimi evine geç kalmış, acele ediyor, kimi bir eğlence yerine gidiyordu.
Çocuklar koşuyorlar, birbirlerine kartopu atıyorlardı. Gecenin zevkini en çok onlar çıkarıyorlardı. Kahkahalarla gülüyorlar, sevinçle haykırıyorlardı.
Yalnız bir çocuk vardı ki gelip geçenler onun farkında değillerdi. Ufak bir kız çoçuğu. Başı açık, elbisesi yama içinde, yoksul bir kızcağız. Bir kapının önüne büzülmüş, çıplak ayaklarını altına almıştı. Soğuktan morarmış tir tir titriyordu. Üzerinde oturduğu taş basamakta buz gibiydi.
Yavrucağız da sanki donmuş, bir buz parçası kesilmişti.
Geniş bir mukavva kutunun içine sıralanmış kibrit kutularına bakarken gözleri yaşarıyordu.
Evet, bu bir kibritçi kızdı. O gün bir tek kutu kibrit bile satamamıştı. Satsa, bir kaç kuruş para kazansa, kalkıp evine gider, annesiyle birlikte hiç olmazsa bir kase sıcak çorba içerdi. Gidemiyordu, çünkü o gün hiç kibrit satamadığını annesine söylemekten çekiniyordu. Soğuktan, üzüntüsünden titreyen kısık,incecik sesiyle “Kibrit var, kibrit”diye bağırıyordu. Sokaktan geçenlerin hiçbiri başını çevirip bakmıyordu…
Ah hiç olmazsa ayaklarında terlikleri olsaydı! Biraz önce, sokak sokak dolaşırken, hızla geçen bir arabanın önünden kaçmış, kaçarken terlikleri ayağından fırlamıştı.
Karşı kaldırıma geçtikten sonra, dönüp bakmış hınzır bir çocuğun terlikleri kapıp kaçtığını görmüştü. Arkasından seslenmişti ama, çocuk alaylı alaylı seslenerek koşa koşa uzaklaşmıştı.
Kibritçi kız bunun üzerine bir kapının girintisine sığınmış, oracığa kıvrılıp oturmuştu.
Parmakları donmuş, sızlamaya başlamıştı. Kızcağız bu acıya dayanamadı, kutulardan birini açıp bir kibrit çıkardı. Parmakları uyuşmuştu, kibrit çöpünü elinde güçlükle tutuyordu. Eli titreye titreye çöpü duvara sürttü. Kibrit birden alev aldı; tatlı, yumuşacık, turuncu bir alev.
Zavallı kız, kibriti bir elinden öbür eline geçirerek, parmaklarını ısıttı. İçi de ısınmıştı. Sanki gürül gürül yanan bir ocağın karşısındaydı. Gözleri aleve dikilmiş, düşlere dalmıştı: Güzel bir odada, büyük bir ocağın karşısında oturuyordu. Arkasında kalın bir yünlü hırka, ayaklarında kürklü terlikler vardı.
Isınmış, terlemeye bile başlamıştı… Derken kibrit sönüverdi. Kibritin sönmesiyle, o tatlı düşlerde sona ermişti. Kızcağızın parmakları yeniden donmaya, sızlamaya başlamıştı.
Bir kibrit daha yaktı. Bu sırada soğuk bir rüzgar esti. Kız kibrit sönmesin diye, duvardan yana döndü. Öbür elini aleve siper etti. Aleve bakarken, karşısındaki duvar sanki eridi, birden açıldı, içerisi göründü. İçeride geniş bir oda vardı. Kar gibi bembeyaz örtü yayılmış bir masanın üzerine tabak tabak yiyecekler dizilmişti. Sofrada gümüş şamdanlar yanıyor, odayı gündüz gibi aydınlatıyordu. Kızcağız’ın gözleri sofranın ortasında, büyük bir tabağa konulmuş, nar gibi kıpkırmızı kaz kızartmasına dikilmişti. Ağzı sulandı. Elini oraya doğru uzattı. Kibrit yana yana sonuna gelmişti, parmağını yakıyordu. Kızcağız çöpü yere atıverdi. Atmasıyla birlikte, yılbaşı sofrası siliniverdi, gözlerinin önüne taş duvar yeniden dikildi.
Üçüncü kibrit daha fazla düşler yarattı:Bir yaz gecesi…Kibritçi Kız kırda bir ağacın altına oturmuş, yıldızlara bakıyor. Gece olduğu halde hava sıcak. Altındaki toprak, gündüz güneşten ısınmış, fırın gibi yanıyor… Küçük kız gözlerini yıldızlardan ayıramıyordu. Uzaktan uzağa gece kuşları ötüyor, kurbağalar bağrışıyordu.
Derken bir yıldız kaydı, gökyüzüne geniş bir yay çizerek uzaklaştı, söndü. Kızcağız: ‘işte, biri daha öldü’ diye mırıldandı. Bir gün, ninesi söylemişti: Her yıldız düştükçe yeryüzünden biri ölürmüş… Ninesini bir daha görebilmek için bir kibrit daha çaktı. Soğuktan kaskatı kesilmiş, beyni durmuştu. O şimdi sokak ortasında olduğunu unutmuş, düşler dünyasına dalmıştı. Kibritin alevinde yine ninesini görüyor, onun sesini işitir gibi oluyordu. İşte ninesi geliyordu. Lapa lapa yağan karların arasından bir melek gibi iniyordu… Geldi, geldi…Kollarını açtı, torununu kucakladı, aldı göklere doğru götürdü…
Ertesi sabah, yoldan geçenler, bir evin basamağında donmuş kalmış kızcağızın ölüsünü buldular. Yanı başında bir sürü boş kibrit kutusu vardı.
- Zavallı kız ısınmak için bütün kibritlerini yakmış dediler… Bu kibritlerin alevinde onun ne düşler gördüğünü bilemezlerdi ki.
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Bir yılda dört mevsim var:
İlkbahar, yaz, kış, sonbahar.
Hepsini de severiz.
Her zaman neşeliyiz.
Öğrenelim çocuklar,
Bir yılda dört mevsim var:
İlkbahar, yaz, kış, sonbahar!
Memet Serpil – Köstence
sınıf II, 17 nolu Okulu
Çiçekler açar ağaçlar,
Yeşillenir çayırlar.
Şarkı söyler hep kuşlar
Baharı müjdeler kelebekler.
Memet İasemin – Mangalia
sınıf II 1 nolu Okulu
Ne güzel ilkbahar
Güzel çiçeklerle zengindir.
Yolcu kuşlar geri geliyorlar
Ağaçlar çiçek açıyor.
Suliman Semiran, Köstence
sınıf IV, „Ion Creanga“ Okulu
Çiçekli ve yeşil bir dekor
Kuzular oynar,kuşlar koşar
Dereler akar,tam bir rekor
Gök sevinir,
Güneş yakar.
Omer Gian – Köstence
sınıf II „Ghe. Ţiţeica“ Okulu
İlkbahar geldi!
Ağaçlar yeşerdi.
Çocuklar seviniyor
Çiçekleri kokluyor.
Tarlalar çiçek açtı
İnsanlar neşelendi.
Güneş bize gülüyor:
-Hoş geldin,ilkbahar! diye haykırıyor.
Memiş Sibel-Köstence
sınıf III „Nic. Rotaru“ Spor Lisesi
Tatlı bahar yelleri
Ne haberler getirdin?
-Soğuk karlar erisin.
Tatlı bahar yelleri
Geldi bugün müjdelerle.
Demet demet çiçekler
Yazın yolu süslemeğe
Ve kokuları saçmağa.
Tatlı baharı çok severiz!
Menabil Elida, Köstence
sınıf III „Ghe. Ţiţeica“ Okulu
Her tarafta ilkbahar!
Çiçekler her yerde var.
Kuşlar ötüyorlar,
İnsanlar neşelidirler!
Çimenler yeşerdi,
Ağaçlar hayata döndü.
Kardelenler haber getirdi:
İlkbahar geldi! İlkbahar geldi!
Husein Fatima- Köstence
sınıf IV „Ghe. Ţiţeica“ Okulu