26 Kasım 2000 tarihinde yapılan genel seçimler sonrasında %37 oy alarak iktidara gelen PDSR (Romanya Demokrat Sosyal Partisi) adayı Romanya Cumhurbaşkanı Ion Ilıescu göreve başlayarak, Adrian Nastase’yı Romanya Başbakanı seçtti.
28 Aralık 2000 yılı Adrian Năstase ve kabinesi yemin ederek göreve başladı.
2001-2004 yıllarına yönelik hükümet programını açıklayan Başbakan Adrian Năstase halkın alım gücünü yükseltmek ve Romanya’yı Avrupa Birliğine üye yapmak için gayret edeceğini bildirdi. Sağlık, eğitim, kültür, ticari, endüstri, türistik ve tarım sektörlerinin geliştirilmesi, çevrenin korunması, işsizleri için iş alanları oluşturulması da hükümet programında yer alıyor.
Bu çalışmalarınin gerçekleştirilmesi için,Romanya’da yaşayanTürkler, iyi bir Romen vatandaşı ve Türk kimliğini gururla taşıyarak Romanya ve Türkiye arasında ki ilişkilerini iyi tutmak gayret edeceklerine emin ediyor ve Romanya Demokrat Türk Birliğin adına başarılı çalışmalar diler.
În urma şedinţei Consiliului Naţional Extraordinar din 20 ianuarie 2001, s-a stabilit, în unanimitate, următoarea structură a conducerii Uniunii Democrate Turce din România.
Asan Murat - preşedinte
Comitetul Executiv:
Domnul Şaban Bairam a fost ales în unanimitate preşedinte executiv şi coordonator de credit.
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Dünyada Türk kadının izi„Beni seviyorsanız eğer ve anlıyorsanız,Laboraturlarda sabahlayın kahvelerde değil; Bilim ağırtsın saçlarınızı, kitaplar...“ (Atatürk’ten son mektup) Her hangi ülkede yaşıyorsa Türkler o ülkenin iyi bir vatandaşı olarak Türklüğünü hiç bir zaman unutmayarak her gün yeni bir başarıya imza atıyor. Hazırlayan: Gülten Abdula |
Femeia Turcă în lumea occidentală„Dacă mă iubiţi cu adevărat şi mă pomeniţi mereuZorii să vă găsească în laborator nu în cafenele, Părul să vă încărunţească de ştinţa cărţilor....“ (Ultima scrisoare a lui Ataturk) Oriunde ar fi, orice cetăţenie ar avea, Turcul este mândru de originea lui, iar numele său se regăseşte mereu la loc de cinste în toate domeniile de activitate. Femeia turcă a fost şi rămâne o mamă, şi soţie devotată, numele ei fiind des întâlnit şi în cartea multor recorduri profesionale. |
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Turciei erau la 12 ianuarie de 26, 59 miliarde de dolari. Îngrijorarea stârnită de instabilitatea sectorului bancar din această ţară a provocat, în noiembrie 2000, o criză valutară puternică, care a redus rezervele băncii centrale cu 6-7 miliarde de dolari. Criza a fost rezolvată, în parte, printr-un împrumut al Fondului Monetar Internaţional, în valoare de 7,5 miliarde de dolari. Turcia a primit prima tranşă a acestui împrumut, de 2,8 miliarde de dolari, la sfârşitul lunii decembrie, iar de atunci, rezervele băncii au consemnat o tendinţă ascendentă. De asemenea, băncile comerciale au anunţat vânzări importante de valută către banca centrală, de la începutul acestui an. Banca a precizat că rezervele de aur au rămas neschimbate, valoarea acestora totalizând circa un miliard de dolari. Băncii Naţionale au fost de 19,71 miliarde de dolari, în timp ce la finalul anului următor, acestea erau de 23,17 miliarde de dolari. In plus, banca a anunţat că valoarea brută a rezervelor sale internaţionale, calculată la 26 decembrie 2000, este de 37,36 miliarde de dolari.
(D.N. - revista Ziua Economică)
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Vizită la Patriarhia RomânăFiecare început de an este un moment al urărilor de bine, de pace şi prosperitate. Este prilej de vizite la părinţi, rude, prieteni şi oficialităţi, prilej cu care toastăm pentru urările amintite mai sus. Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti „Lumina“, liceu particular în care predau multe cadre didactice din Turcia, este singurul institut educaţional care, la fiecare în-ceput de an face o vizită şi la Patriarhia Română. (din ziarul Zaman - România) |
Başarınız için dua ediyorumRomanya’daki uluslararası Türk okulları idarecileri 2000 yılı içerisinde birçok bilbilim olimpiyatında başarı kazanan öğrencileri ile beraber Romen bürokratlarını makamlarında ziyaret edip yeni yıllarını kutluyorlar. |
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
In Constituţia României este prevăzut dreptul de identitate prin care Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate în raport cu ceilalţi cetăţeni români. D.P.M.N. a fost înfiinţat în sprijinul întăririi acestor măsuri, iar printre principalele lui atribuţii se numără:
Astfel au fost adoptate o serie de Ordonanţe ale Guvernului, Ordononţe de Urgenţă şi Legi, iar alte acte normative se află în diferite faze de elaborare.Definitivarea cadrului juridic referitor la adoptarea unor legi importante vizând minorităţile naţionale- Legea Minorităţilor, Legea privind eliminarea tuturor formelor de discriminare, Legea de ratificare a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare- ar putea înlătura o bună parte a abuzurilor şi încălcărilor drepturilor minorităţilor naţionale şi ar detensiona unele situaţii conflictuale.
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Începând din anul universitar 2000-2001 la Constanţa, în cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa s-a înfiinţat Colegiul de Institutori „Kemal Atatürk“.
Această instituţie a fost înfiinţată în urma unui acord bilateral între Ministerele de Învăţământ ale României şi Republicii Turcia.
Colegiul şcolarizează două specializări:limba turcă,teologie musulmană-limba engleză şi limba turcă, teologie musulmană-română. Directorul acestei instituţii este d-l prof. univ. dr. Mahmut Enver, iar director adjunct este d-l conf. univ. dr. Cezmi Karasu.
Absolvenţii colegiului vor putea profesa în învăţământul primar dar vor fi şi profesori de lb. turcă, engleză sau română.
Ne exprimăm speranţa că în viitor un număr tot mai mare de tineri îşi vor îndrepta paşii spre această insituţie de învăţământ iar acest colegiu va deveni unul dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ în ştiinţa turcologiei.
Ervin Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Miercuri, 20 decembrie 2000, la Hotelul Tineretului din Constanţa a avut loc o festivitate cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale din România. Această festivitate a fost decalată cu două zile pentru a permite reprezentanţilor minorităţilor naţionale să participe la festivitatea organizată cu acelaşi prilej la Bucureşti.
Menţionăm că în fiecare an pe 18 decembrie se sărbătoreşte în România Ziua Minorităţilor Naţionale.
Acţiunea de la Constanţa a fost organizată ca în fiecare an de Biroul Teritorial Constanţa al Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale din cadrul Guvernului României prin persoana d-lui Aidun Curtmola, expert guvernamental.
La această acţiune au participat re-prezentanţii tuturor minorităţilor naţionale din Con-stanţa, minorităţi care de secole trăiesc în bună armonie împreună cu populaţia majoritară română.
Urăm şi pe această cale tuturor comunităţilor etnice din Constanţa „La Mulţi Ani !“ cu prilejul acestei importante sărbători.
E. Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Türklük Bilimi SözlüğüProf. dr. Hasan Eren AALTO, Pentti (doğ. Pori 22.7.1917) Fin dilcisi. Pori Erkek Lisesinde olgunluk sınavını verdıkten (1935) sonra Helsinki Üniversitesinde klasik filolojisi, Sanskrit ve karşılaştırmalı dil bilimi ve Altay filolojisi okumuştur. 1939’da üniversiteyi bitirdikten sonra üsteğmen olarak 1939-1944 savaşlarına katılmıştır. 1945-1947 yıllarında Uppsala Üniversitesinde öğrenimini sürdürmüştür. 1949’da Helsinki Üniversitesinde doktor sanını kazanan Aalto, 1949-1958 yılları arasında karşılaştırmalı dil bilimi öğretim görevlisi olarak çalışmış, 1958-1980 yılları arasında ise bu alanda profersörlük yapmıştır. |
Dicţionar de turcologieAalto Pentti s-a născut la Pori, 22.07.1917. În 1935 trece de examenul de capacitate la Liceul de Băieţi din Pori şi este admis la Universitatea din Helsinki, filologie clasică unde ia cursuri de lingvistică comparată, limbă sanscrită şi filologie altaică. În 1939 , după absolvirea universităţii este înrolat ca locotenent în perioada 1939-1944; Între 1945-1947 îşi continuă studiile la Universitate din Uppsala. În 1949 îşi susţine doctoratul la Universitatea din Helsinki, iar în perioada 1949-1958 este membru al colectivului de cadre didactice al universităţii - pe lingvistică comparată. Traducere din limba turcă drd. Neriman Molali |
Materialul de faţă îşi propune să vină în sprijinul iubitorilor de turcologie cât şi a elevilor şi a studenţilor care doresc să-şi completeze cunoştinţele în domeniu.
Turcologia este termenul ce defineşte ştiinţa ce se ocupă de cultura, istoria şi în special limba şi dialectele turcilor de pretutindeni.
Istoria turcologiei începe în Europa, în jurul sec. al XIV-lea. Însă dacă ne referim la primele elemente ce vorbesc de ramurile turcice, în acest sens, există materialele cronicarilor latini şi bizantini. Dintre aceştia îi amintim pe Ammianus Marcellinus (sec.al XIV-lea), Priskos (aprox. 472), Sidonius Apollinaris (sec. al V-lea), Jordanes (sec. VI), Gregoire de Tours (sec. al VI-lea) etc. Mai târziu, Konstantinos Porphyrogennetos în lucrarea “De administrando imperio” aminteşte şi acesta, ca şi Anna Komnena mai târziu în sec. al XI - XII-lea, de turci.
În perioada venirii turcilor în Anatolia şi stabilirea lor aici, Pian del Carpine, a vizitat aceste locuri ca ambasador al Papei Inocenţiu al IV-lea. Aşa încât în 1242 l-a vizitat pe marele han la Karakorum. După acesta între 1253-1255, Felemenkli Wilhelm von Ruyabroele trecând prin Hoada de Aur a vizitat şi acesta Karakorum. Toţi aceştia au dat informaţii legate de turci, informaţii de mare importanţă pentru europeni.
În aceste lucrări, pe alocuri, există unele cuvinte turceşti dar şi nume turceşti.
La începutul sec. al XIV-lea, în Europa s-a scris o carte despre limba turcă. Lucrarea cunoscută în cercurile ştiinţifice sub numele de Codex Cumanicus este un material bogat în ceea ce priveşte limba cumanilor. Astăzi această carte se găseşte la Catedrala San Marco din Veneţia. Cartea mai poartă şi numele de Codexul lui Petrarca, pentru că poetul italian, luând această carte de la Antonius Finale în 1362, a dăruit-o Republicii Veneţia.
La începutul lucrării apar ca date 1303-1362, date ce presupun faptul că a fost scrisă în această perioadă.
Lucrarea se bazează pe sistemul latin. Însă legat de limba turcă, există la ora actuală lucrări şi mai vechi, cum ar fi cărţile scrise cu litere arabe sau textele de pe inscripţii.
Între aceste cărţi foarte vechi se numără şi lucrarea lui Kaşgarli Mahmud - “Divan-u Lugati–t Turk., lucrare de căpătâi în ceea ce priveşte limba şi cultura turcă. Această lucrare scrisă în a II–a jumătate a sec. al XI-lea a fost urmată şi de altele. Însă, fireşte, existenţa unor scrieri cu litere arabe nu face ca valoarea lui Codex Cumanicus să scadă, particularitatea acestuia fiind faptul că a fost transcripţionată cu litere latine. Poate că şi acesta a fost motivul pentru care aceasta a fost cercetată de mulţi turcologi maghiari, germani, ruşi etc. De observat aici remarcabila lucrare a turcologului român Vladimir Drimba - “Sintaxa limbii cumane”.
Ultimul care face un studiu aprofundat asupra limbii din Codex Cumanicus va fi turcologul Kaare Gronbech.
La Moscova însă există un dicţionar, mult mai vechi decât Codex Cumanicus. Dicţionarul cuprinde în transcripţionare rusă şi cuvinte din cumană. Dicţionarul a fost analizat în 150 de către Obolenskiy - (“Poloveckie slova”. Moskritjanin, 5, 1850). Mai târziu, dicţionarul din Moscova a fost analizat de reputatul turcolog W. Bang – “Zu der Moskower polowzischen Worterliste”, Buletinul Academiei Belgieine, clsa Scriitori, 4, 1911)
Trecerea în Europa a turcilor otomani face ca numărul lucrărilor legate de turci să crească simţitor.
În Europa, un rol important în ceea ce priveşte începuturile turcologiei l-au avut prizonierii de război.
Primul nume este cel al lui Johann Schildberger, care în războiul de la Nigbolu din 1396 cade prizonier al lui Bayazid Fulgerul.
Acesta, împreună cu armata turcă trece în Anatolia şi Egipt. În lupta de la Ankara (1402), Yildirim Bayazid este învins de Hanul Timur şi Johann Schiildberger devine prizonierul acestuia. De această dată, împreună cu armata acestuia ajunge la Semerkant.
După moartea lui Timur (1405), acum în oastea lui Cekre Han şi împreună cu acesta participă la incursiunile făcute de acesta în Siberia, împotriva tătarilor de pe Volga.
J. Schildberger a vizitat de asemenea centrul hanilor Hoardei de Aur - Saraz ca şi Azak şi Tana, oraşe în care se desfăşurau o bogată activitate comercială cu negustorii veneţieni sau genovezi.
Mai târziu a venit în Crimeea unde a trăit o bună perioadă printre tătarii creştini ca mai apoi din Caucaz, prin Batum, a fugit la Istanbul; aici a rămas o perioadă ascuns. Trecând prin Akkermann, Lemberg, Cracovia, Wroclow şi Meissen ajunge în fine, în patria sa natală abia în 1427.
După întoarcerea în Germania a scris o carte de călătorii, legată de întâmplările prin care a trecut ca ostatic. Cartea a trezit un mare interes,în sec.al XV-XVI-lea şi a fost de câteva ori retipărită, tradusă în câteva limbi, în limba engleză în 1879 sub numele “The Bordage and Travels of Johann Schildberger”.
Johann Schildberger nu a povestit în cartea sa doar amintirile sale de răzoi, ca ostatic, ci a scris şi despre obice-iurile din ţările pe care le-a cutreierat. La sfârşitul cărţii, acesta face şi traducerea în limba turcă a rugăciunii „Tatăl Nostru“. Această traducere este considerată a doua ca vechime, după Codex Cumanicus în ceea ce priveşte textele de limbă turcă scrise cu litere latine. Cuvintele în limba turcă din cartea lui J. Schildberger au trezit interesul multor turcologi. Ultimul dintre aceştia este W.Helmhold care în lucrarea “Das Turkische Vaterunser in Schildbergers s Reisebuch” - Folia Orientalia VI, 1964, 247-249. care cercetează detaliat traducerea făcută de Schildberger a rugăciunii Pater Noster.
drd. Molali Neriman
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Prin editarea publicisticii lui Eminescu, în seria de ediţii critice, s-a putut vedea nu numai vocaţia genială a ziaristului, ci şi varietatea temelor abordate. poetul naţional se mişca familiar în mai toate domeniile culturii, cunoştea bine istoria românilor, prin lecturi din tipăriturile de specialitate ale vremii (ca şi din culegerile de documente), reacţiona prin adevărate filipice în biciuirea moravurilor (şi a năravurilor) politice şi artistice, discuta şi oferea soluţii viabile la întrebările ce se puneau în cultura românească a epocii etc.
Un Eminescu preocupat de problemele limbii româneşti ne-au revelat studiile lui Tudor Vianu, exegezele lui Perpessicius, precum şi antologia de texte comentate, publicată de profesorul Gheorghe Bulgar, antologie utilizată şi de noi ca material informativ (Eminescu despre problemele limbii române literare, 1955,ed.II-1963,ed. III-1998). Eminescologii citaţi (dar nu numai aceştia) au subliniat faptul că problemele limbii ţin de fiinţa noastră istorică; poetul numea limba „măsurariul civilizaţiunii unui popor.“ Sau, şi mai acuzat, într-un articol din 1881, identifica limba cu condiţia istorica a poporului român: „ limba românească este, totdată, organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istporic al strămoşilor lui...“
Lucian Blaga (în 1967, într-un articol din seria publicată în Contemporanul), socotea creaţia în timp a limbii române drept o pregătire a terenului, dând posibilitatea apariţiei, ca expresie, a lui Mihai Eminescu:
„Toţi românii anonimi, care de-a lungul secolelor noastre primordiale au creat limba românească, au colaborat cu poezia lui Eminescu...“, limba fiind, în aceeaşi accepţie, „întâiul mare poem al unui popor.“
Blaga elogiază nu numai pe marele cunoscător al limbii române, dar şi pe virtuozul mânuitor al verbului românesc.
Poetul naţional are, într-adevăr, simţul organic al limbii, căutând întotdeauna „cuvântul ce exprimă adevărul.“ „Din scrierea unui om, ne spune Eminescu, se poate cunoaşte gradul său de cultură; stilul e omul, se-nţelege, de aceea fiindcă nu e numai forma lingvistică şi fiindcă nu consistă numai în conştiinţele limbii, ci fiindcă exprimă întotdeauna maniera de cunoaştere şi pecepţiune a omului...“
Eminescu cerea scriitorilor o bună cunoaştere a limbii române, înţelegând prin acest deziderat şi cunoaşterea gramaticii: „E datoria unui publicist de a respinge productele greşite şi criticele sale vor fi cu atât mai aspre, cu cât literaţii de care va vorbi, vor fi mai lipsiţi de cultură. Când cineva nu se va fi împrietenit nici măcar cu gramatica românească, să nu cuteze a scrie poezii şi novele...“
Intr-o polemică din 1882 cu ziarul Românul, Eminescu este acuzat că nu străluceşte, în articolele sale print-un stil metaforic, cum se cade unui om de litere; poetul răspunde subliniind funcţia logică a limbajului: „Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc expresia, ci după cum acopăr mai exact ideea noastră. Vorba nu e decât o unealtă pentru a exprima o gândire, un signal pe care-l dă unul pentru a trezi în capul celuilalt, identic, aceeaşi idee şi când suntem aspri, nu vorbele, ci adevărul ce voiam a-l spune e aspru. Nu prea întrebuinţăm eufemisme...“
Intr-un manuscris (cel cu nr. 2285, fila 113, aflat în colecţia Bibliotecii Academiei) se afirmă raportul dintre vorbire şi gândire: „Limba şi legile ei dezvoltă cugetarea.“ Intr-un alt manuscris (din 1881), poetul dă definiţie emblematică a limbii: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră..., este însăşi floarea sufletului etnic al românului.“
Observaţiile lui Eminescu în privinţa utilizării limbii în scris, şi mai ales în privinţa studiului gramaticii, sunt ale unui lingvist, cunoscător al transformărilor din interiorul limbii, ţinând seama de evoluţia semantică şi de detaliile fonologice ale fiecărei regiuni în care se vorbeşte româneşte: „Filologii (...) ar putea să se ocupe, de exemplu, cu strângerea locuţiunilor, cu chestiunile fonologice ale limbii române, cu stabilirea nomenclaturii ştiinţifice, cu adunarea numirilor de plante, insecte, metale ş.a. E drept că acestea sunt cestiuni care cer muncă, dar n-ar suferi de sterilitatea tezelor cu totul generale.“
In legătură cu reformele aberante ale lingviştilor latinizaţi sau italienizanţi, poetul scrie o adevărată filipică, dându-le drept exemplu gazetarilor şi amatorilorde extremităţi, limba curată a lui Vasile Alecsandri sau a lui C. Negruzzi: „...Astăzi, când ziare, profesori, ba până şi o academie, şi-au pus în cap să strălucească graiul românesc, singurul liman şi adăpost împotriva limbii păsăreşti practicată de gazetari ş.a., sunt, fără îndoială, scrierile celui mai bun prozaist (C. Negruzzi) şi a celui mai mare poet al nostru (V.Alecsandri).“
Cu multă obiectivitate, poetul aduce elogii făuritorilor de limbă literară; un asemenea elogiu este dedicat lui Ion Eliade rădulescu, căruia nu-i iartă rătăcirile şi erorile: „El (Eliade, n.n.) scria cum se vorbeşte; viul grai a fost dascălul lui de stil. prin el, limba s-a dezbărat de formele convenţionale de scriere ale Evului mediu şi al cărţilor ecleziastice, a devenit unealtă sigură pentru mânuirea oricăror idei. Din acest punct de vedere, Eliad a fost cel dintâi scriitor modern al românilor şi părintele acelei limbi literare pe care o întrebuinţăm azi!
Chipul propus de el în 1828 pentru încetăţenirea terminilor tehnici, a termenilor noi pentru idei nouă, se urmează şi se recomandă şi astăzi ca cel mai potrivit. Dacă mai târziu, el, omul practic al bunului simţ şi al experienţei, a început a croi sisteme apriori de ortografie, meritul lui nu scade. Literatura s-a ţinut de începuturile sale bune (1826-1848) şi a lăsat deoparte erorile.“
Undeva, în ziarul Timpul, prin 1882, Eminescu vorbeşte de educaţia patriotică prin limba curată a poporului: „Şi limba strămoşească e o muzică şi ea ne atmosferizează cu acele timpuri mai vrednice şi mai mari decît ticăloşia de azi (din 1882, n.n.)...“
Bun cunoscător al literaturii germane, poetul, ca să sublinieze funcţia estetică a arhaismului, citează pe Goethe şi pe Schiller, în două din capodoperele acestora:
„Arhaismii poate că-i va încetăţenii cu încetul poezia - dar nu numai ea - căci e un drept exclusiv al ei de a revivica colorile limbii prin vorbe dezgropate din mormântul trecutului. Astfel, Goethe dă în Faust-ul lui prin archaismi în vorba şi forma versului, coloritul cel bizar al Evului Mediu, colorit pe care Schiller n-a înţeles a-l da lui Wallenstein al său.“
Eminescu e, după cum uşor se poate observa din citatele date de noi, un apărător al limbii curate, nefalsificate de etimologţştţ şi „stricătorii de limbă“ Dar poetul face şi ceva mai mult decît mentorul său), la inaugurarea unui cult estetic al limbii române.
Emil MANU
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Poetul Nazim Hikmet va primi înapoi cetăţenia turcă - ce-i fusese retrasă în 1959 - cu ocazia centenarului naşterii sale, în 2002, şi la 38 de ani după moarte.
Ministrul turc al Culturii, Istemihan Talay, a obţinut un acord de principiu, dar nu în scris, din partea colegului său de la Ministrului de interne, Saadettin Tantan. La 5 noiembrie anul trecut, jumătate de milion de persoane au cerut într-o petiţie adresată premierului Bulent Ecevit ca poetului să-i fie restituită cetăţenia turcă. Sora poetului, Samiye Yildirim a făcut o cerere în acest sens încă din 1988 şi a creat în 1991 Fundaţia Nazim Hikmet, care a multiplicat demersurile, inclus în justiţie, pentru această reabilitare.
Un pas important a fost făcut anul trecut, când Ministerul turc al Culturii a cerut UNESCO să patroneze un „an Nazim Hikmet“ în anul 2002, centenarul naşterii sale. Considerat poetul cel mai important şi cel mai novator al secolului 20 în Turcia, prieten al lui Jean-Paul Sartre, Louis Aragon, Pablo Neruda şi Miguel Angel Asturias, Nazim Hikmet s-a exilat în U.R.S.S. în 1951, după mai mulţi ani petrecuţi în închisorile turceşti din cauza ideilor sale comuniste. După ce Ankara i-a retras cetăţenia, Hikmet a adoptat-o pe cea poloneză. El a murit la Moscova, în 1963. Lucrările sale nu mai sunt cenzurate în Turcia de mai multe decenii.
Hikmet lăsase cu limbă de moarte că ar dori să fie înmormântat în Turcia, „cu un platan la căpătâi“, într-un sat din Anatolia. Aducerea în ţară a rămăşiţelor sale nu este totuşi de actualitate, a precizat ministrul Culturii, „pentru că familia sa nu a cerut acest lucru“.
Şairim
Şimşek şekillerini şiirlerimin
caddelerde ıslık çalarak
kazırım
duvarlara..
100 metreden
çiftleşen iki sinegi seçebilen iki gözüm,
elbette gördü
iki ayaklıların
ikiye ayrildıgını..
Sen
benim
hangisinden olduğumu anlamak istiyorsan
cebime sok
kafani:
orda
aydınlığı okuyan kara ekmek
sana doğruyu söyler..
Şairim
Şiirden anlarım,
en sevdiğim gazel
Anti Düringidir Engelsin..
Şairim
bir yıl yağan yağmur kadar şiir yazdım..
Fakat asıl
Şaheserime
başlamak için
Hafızı Kapital olmayı bekliyorum.
Futbolda eski kurdum.
Fenerbahçenin forvetleri
mahallede kaydırak oynayan birer piç kurusuyken
ben
en ağır hafbekleri yere vururdum.
Fulbolda eski kurdum.
Santırdan alınca pası
çakarım
Hooooooooooooooooooooooooop!
5 numara top
açik ağızından girer golkipin karnına.
Bana mahsustur bu vuruş
futbol potinlerim
kurşun kalemimden öğrendi bu zanaatı!
O kurşunkalemim ki
9 deliğinizden vücudunuza her tıktığı mısra
işkembenizde taş.
Şairiz be,
Şairiz dedik ya be arkadaş....
1923
Bir şair yolculuk ediyor
bir denizinde dünyamızın
bakarak bir yıldıza.
Yolculuk ediyor şairin biri
yıldızlardan birinde
bir denizde
bakarak dünyamıza.
Yolculuk ediyor şairler
denizlerinde kâinatın
bakarak birbirine.
1960, Akdeniz
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Miercuri, 17.01.2001., la Biblioteca Judeţeană Constanţa, a avut loc lansarea cărţilor ISLAMUL ŞI VALENŢELE LUI - PELERINAJ ÎN LOCURILE SFINTE ALE ISLAMULUI, carte apărută cu sprijinul financiar al Uniunii Democrate Turce din România şi cartea FUNDAMENTE ALE FILOSOFIEI. Ambele cărţi au fost scrise de reputatul om de cultură şi ştiinţă, d-l conf. univ. dr. Ibram Nuredin, directorul Departamentului de Arte al Universităţii „Ovidius“ Constanţa.
În cartea ISLAMUL ŞI VALENŢELE LUI - PELERINAJ ÎN LOCURILE SFINTE ALE ISLAMULUI, autorul descrie experienţa trăită în cadrul pelerinajului la locurile sfinte ale Islamului, pelerinaj care este considerat a fi al V-lea stâlp al Islamului.
Moderatorul acestei lansări a fost d-l Ioan Popişteanu, Director al Editurii Ex Ponto. Deasemenea au mai luat cuvântul d-l prof. univ. dr. Ion Bitoleanu, prof. univ. dr.Gheorghe Dumitraşcu, lector univ. Celia Ionescu, Gulten Abdula, preşedinte al Comisiei de Cultură a U.D.T.R.
La această lansare de carte a participat un numeros public alcătuit din studenţi, profesori, tineri, membrii ai Uniunii Democrate Turce din România precum şi oaspeţi din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, de la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa precum şi de la U.D.T.T.M.R., organizaţia etnicilor tătari din România.
Manifestarea s-a încheiat cu un cocktail.
Ervin Ibraim
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
İlahi rahmetin bol bol ihsan edildiği Kur’an ayı olan Ramazan ayına veda ederken, yaptığımız ibadetlerin sevap ve mükafatının sevinci içerisinde, daha nice Ramazanlara sıhhat, afiyet ve gönül huzuru ile tekrar kavuşmamızı Cenab-ı Allah’dan niyaz ediyorum. Evveli rahmet, ortası mağfiret ve sonu da cehennem azabından kurtuluţ vesilesi olan Ramazan ayının bitiminde heyecanlı bir ţekilde bayram yapılmaktadır. Dolayısıyla, Ramazan ayı boyunca yapılan her türlü ibadetin verdiği huzur ve mutluluğun sevinci Bayram sabahında bütün inanlarla birlikte yaşanacaktır. Çünkü Bayram sevinç ve neşe günü demektir. Bu bakımdan Mü’min bir ay boyunca nefsiyle yaptığı mücadeleyi kazanmanın huzuru ve mutluluğu içinde yaptığı hizmetin karşılığını alacak ve bunu insanlarla paylaşacaktır.
Ramazan bayramının birinci gününe 27 Aralık 2000 Çarşamba günü inşallah kavuşacağız. Bu tarihten itibaren kutlamaya çalışacağımız Ramazan bayramı, nüfusu bir buçuk milyarı aşan Müslümanların gönüllerinde sevgi ve kardeşlik duygularının filizleneceği, mü’minlerin arasında birlik ve beraberliğin en güzel bir şekilde tezahür edeceği, camilerin tıklım tıklım dolacağı, ilahi rahmetin çağlayacağı ve iman dolu kalplerin huzur bulacağı müstesna bir gündür. Yani Bayram, Allah’ı bir, Peygamberi bir, Kitabı bir, aynı kıbleye yönelen, aynı heyecanı taşıyan Müslümanların sevinçlerini paylaştığı, milli birlik ve beraberlik duygularının zirveye ulaştığı, dayanışma ve kaynaşmanın daha fazla yoğunlaşacağı mukaddes bir gündür.
“Allah’a yemin ederim ki, iman etmedikçe cennete giremezsiniz. Birbirinizi sevmedikçe de tam iman etmiş olmazsınız”; “Mü’minlerin imanca en mükemmel olanı, ahlâkı en güzel olanıdır. En hayırlı olanları da kadınlara karşı hayırlı olanlardır”; “Birbirinize haset etmeyiniz. Birbirinizi aldatmayınız. Birbirinize buğuz etmeyiniz. Birbirinizin bitmek üzere olan pazarlığını bozmayınız”; “Ey Allah’ın kulları! Kardeş olunuz. Müslüman Müslüman’ın kardeşidir. Ona zulmetmez, onu yardımsız bırakmaz. Ona hor bakmaz”; “Komşusu kötülüklerinden emin olmayan kimse cennete giremez”; “Hısım ve akraba ile alakayı kesenler cennete giremez”; “İnsanlara merhamet etmeyen kimseye Allah merhamet etmez”; “Fakirleri arayıp gözetiniz. Siz ancak fakirleriniz sayesinde yardım görür ve rızıklanırsınız
O halde, Bayram süresince; karşılaştığımız kimselere güler yüz göstermek, Fakirlere yardımda bulunarak, onları sevindirmek, ana-babamızı, büyüklerimizi ve dostlarımızı ziyaret etmek, din kardeşlerimizin bayramını tebrik etmek, ölülerimiz için sadaka vermek, kabirlerini ziyaret ederek, Kur’an okutmak ve dua etmek, dargınlıkları bırakarak, dargınları barıştırmak, hediyeleşmek, özellikle çocuklara hediyeler vererek sevindirmek, bütün insanlarla iyi geçinmek, manevi değerlerimizi, örf ve adetlerimizi korumak Zaman ve mekanlar, kendilerinde meydana gelen büyük ve önemli olaylarla değer kazandıkları bir gerçektir. Tarihe baktığımız zaman görürüz ki, her milletin kendisine özgü dini günlerini, milli ve tarihi hatıralarını canlandıran bayramları vardır. Medine halkının da cahiliyle döneminden kalma iki bayramları vardı. Peygamberimiz Hz. Muhammed (s.a.v.) Medine’ye hicret ettiği zaman İslâm Dini’ni kabul eden Medineliler bayram günlerini Efendimize anlattılar. Peygamberimiz (s.a.v.) de onlara “Allah, sizin için o iki sevinç gününden daha hayırlı iki gün vermiştir ki, onlar Ramazan ve Kurban bayramlarıdır” İşte kutlayacağımız Ramazan bayramı, iki büyük dini bayramlarımızdandan biridir.
Her dini bayramda olduğu gibi, bu bayram da birlik ve bütünlüğümüzü daha iyi bir şekilde perçinlemeli, bütün Müslümanlarda sevgi, saygı ve merhamet duyguları coşmalı, küskünlük ve dargınlıklar ortadan kaldırılmalıdır. Zira Müslümanların birbirlerine dargın durmaları, dinimizin hiç bir surette hoş görmediği bir davranıştır. Bu nedenle, bayramın nama ve ehemmiyetine uygun düşen Peygamberimiz (s.a.v.)’in inci gibi sözlerinden bazılarının meallerini vermek istiyorum.
Peygamberimiz buyuruyor: “Size iki şey bırakıyorum. Onlara sarıldığınız müddetçe sapıtmazsınız. Bunlar: Allah’ın Kitabı ve benim sünnetimdir”; “Sizden biriniz, kendisi için sevdiğini kardeşi için de sevmedikçe iman etmiş olamaz”; gibi yapmamız gereken başlıca görevlerimiz vardır
Böylece de, bayram; fitne, tefrika ve bölücülüğün kötülüğünü, sevgi, acıma duygusu ve suçları bağışlama hasletlerinin faziletini, insan hakları, düzenli ve tutumlu yaşama, sosyal dayanışma ve yardımlaşmanın önemini, milli bütünlüğün pekiştirilmesini, Müslüman’ın samimi, duygulu, toplumun içinde bulunduğu manevi hastalıkları tedavi edici, ölçülü, yapıcı, teşvik edici, sevindirici ve müjdeleyici olması gibi her türlü iyi vasıfları benimsemesini hatırlatır.
Bu duygu ve düşüncelerle, Romanya’da yaşayan vatandaş ve soydaşlarımızın gelecek Ramazan Bayramlarını en iyi dileklerimle kutlar, bu bayramın tüm Romanya halkının ve İslâm âleminin huzur, birlik, beraberlik ve dirliğine, bütün insanlığın barış ve hidayetine vesile olmasını Cenab-ı Hak’tan niyaz ederim. 21/12/2000.
Mustafa ÇALIŞKAN
T.C. Köstence Başkonsolosluğu
Din Hizmetleri Ataşesi
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Lucrul manual a existat încă de la începuturile omenirii şi a fost influenţată de mediu.
Primele exemple sunt date de obiectele folosite pentru protecţia şi acoperirea fiinţelor umane şi de cele pentru nevoile curente. Lucrul manual care, mai târziu s-a îmbunătăţit şi s-a schimbat în acord cu condiţiile de mediu, a dobândit caracter „tradiţional“ devenind o artă care a reflectat sensul artistic al gustului şi trăsăturile caracteristice ale comunităţii.
Meşteşugurile manuale tradiţionale turceşti au format un mozaic bogat aducând la un loc valorile originale cu moştenirea culturală a diferitelor civilizaţii care aveau mii de ani de istorie în Anatolia. Meşteşugurile tradiţionale din Turcia pot fi grupate astfel:ţesutul covoarelor, al păturilor, al pânzei, al sumacelor, scrisul, confecţionarea de pâslă, prelucrarea pielii, mineritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea de căruţe etc. Materialul brut pentru ţesut era lâna, mohairul, bumbacul, părul ţepos şi mătasea.
Ţesutul putea să însemne orice fel de pânză, împletitură, covor, pâslă. Acestea erau obţinute prin răsucirea firului sau legarea firelor la un loc prin diferite metode.
Ţesutul a fost un meşteşug practicat în Anatolia din cele mai vechi timpuri pentru existenţa de zi cu zi şi este practicat şi acum în multe regiuni.
Broderiile care fac parte din categoria exemplelor cele mai delicate de lucru manual, au fost utilizate, de asemenea, ca unelte de comunicare, având un sens diferit de cel de decoraţie. Acele broderii făcute cu instrumente cum ar fi croşeta, acul, suveica, acul cu păr au denumirile în funcţie de unelte şi tehnica folosită. Acestea au fost realizate în regiuni cum ar fi Kastamonu, Konya, Elayţg, Bursa, Bitlis, Gayiantep, Iymir, Ankara, Bolu, Kahramanmaraş, Kuthaza. In zilele noastre broderia încearcă să supraveţuiască în trusourile care se pregătesc pentru tinerele ce urmează să se căsătorească pentru că, din păcate, au pierdut mult din importanţa pe care le-o acordau strămoţii noştri noştri.
Împreună cu broderiile care se pun la costumele tradiţionale, „taki“ care se pune în jurul gâtului, constituie un accesoriu, de asemenea, important. Toate civilizaţiile care au trăit în Anatolia au produs opere de artă cu valoare artistică, fie ele cu pietre preţioase sau semipreţioase, montate în metal sau separat. Cea mai importantă dintre metodele folosite de selgiucizi a fost „turkmen taki“. In perioada otomană bijuteriile au câştigat în importanţă în paralel cu dezvoltarea Imperiului.
O dată cu sfârşitul epocii bronzului în Anatolia, când bronzul se obţinea amestecând cositorul cu arama, s-au folosit şi alte metale cum ar fi arama, aurul, argintul. Acestea erau prelucrate prin forjare, turnare, gravare. Metalul cel mai utilizat a fost arama.
Obiectele făcute din cupru sau alte metale cum ar fi alama, aurul sau argintul sunt păstrate cu mare sfinţenie. În zilele noastre metalul cel mai utilizat este cuprul.
Obiectele realizate au crescut în varietate şi datorită condiţiilor de mediu şi scopului pentru care au fost create. Obiectele din lemn au crescut şi ele în impotanţă începând cu perioada selgiucidă. Nişele moscheilor care indicau direcţia în care se afla Meca, uşile acestora, dulapurile, intră în acea categorie a obiectelor de înaltă valoare artistică. În perioada otomană lemnul a fost utilizat pentru confecţionarea obiectelor de uz zilnic cum ar fi trepiede, suporturi pentru turbane, seturi pentru scris, sertare, cufere, linguri, tronuri, bărci cu vâsle, pupitre pentru citit, coperţi pentru Coran, ferestre, grinzi, console, tavane etc.
Materialul lemnos folosit de meşteri era de nuc, măr, păr, cedru, abanos, trandafir. Obiectele din lemn au fost con-fecţionate folosind diferite tehnici cum ar fi: cioplirea, gravarea în relief, pictatul, arderea etc. Şi în zilele noastre se utilizează bastoanele. Mînerele acestora sunt confecţionate din materiale precum argint, aur, os iar corpul propriu-zis este făcut din lemn de trandafir, abanos, bambus, stuf, cireş.
Confecţionarea instrumentelor muzicale este un meşteşug care dăinuie din vremuri vechi. Aceste instrumente sunt făcute folosind lemn, plante şi piele, oase şi coarne de animale. Ele sunt grupate în instrumente cu coarde, de suflat şi de percuţie. Cealaltă ramură artistică care s-a dezvoltat şi a depins de arhitectură este arta împodobirii plăcilor de faianţă. A fost adusă în Anatolia de selgiucizi. Artizanii selgiucizi care nu au ezitat să folosească arta figurativă în operele lor au avut mare succes mai ales în descrierea animalelor. Ceramica smălţuită a apărut pentru prima dată la Iynik în secolul al XIV-lea, în Kutahya în secolul al XV-lea, în Anakkale în secolul al XVII-lea şi a atins culmile rafinamentului prin desenele utilizate în perioada otomană. Plăcile de faianţă şi ceramica smălţuită realizate de-a lungul secolelor al XIV-lea şi al XIX-lea au dobândit faimă datorită modului în care au fost create.
Exemplele cele mai relevante de artă meşteşugărească în sticlă realizate de civilizaţiile din Anatolia sunt mărturii ale rafinamentului acestei arte de-a lungul istoriei. Vitraliile cu diferite modele şi forme s-au dezvoltat în perioada selgiucidă. În perioada Imperiului Otoman, Istanbul a devenit centrul artizanilor în sticlă. Primele mărgele contra deochiului au fost realizate de meşterii din satele din regiunea Izmir- Grele. Se pot vedea peste tot în Anatolia acest tip de mărgele. Se crede că celor ce se uită direct la o persoană li se poate schimba direcţia privirii cu ajutorul amuletei. Din acest motiv amuletele confecţionate din mărgele sunt purtate cât mai la vedere.
Obiectele din piatră au un rol important în decorarea exteriorului cât şi al interiorului în arhitectura tradiţională. În afară de arhitectură, piatra a fost cel mai mult utilizată pentru realizarea pietrelor funerare. Motivele ornamentale utilizate sunt plantele şi cele geometrice. Animalele sunt mai puţin reprezentate. Figurile umane pot fi văzute în perioada selgiucidă.
Coşurile s-au confecţionat prin împletirea stufului, salciei şi a ramurilor de nuc aşa cum făceau şi strămoşii. La început au fost utilizate pentru decorarea interioarelor şi apoi la cărat. Şeile făcute din postav, pânză aspră, au format o ramură a meşteşugurilor tradiţionale într-o perioadă când se foloseau pe o scară largă în zonele rurale.
Datorită dezvoltării industriale şi a schimbării condiţiilor de trai cea mai mare parte a acestor meşteşuguri a dispărut sau mai există la scară redusă.
Bediha Cocoi
▲ Cuprins ▲ İçindekiler ▲ Contents ▲
Dünyamız yuvarlaktır. Dünyamız, Güneşin çevresinde (etrafında) dönen bir gezeğendir (seyyaredir) Yörüngesindeki (mahrekindeki) devrini bir yılda (senede) bitirir.
Dünyamızın kendi ekseni (mihveri) etrafında dönüşü de yirmi dört saat sürer. Bu dönüş gece ile gündüzü meydana getirir. Dünyamız ışığı (ziyayı), ısıyı (harareti) Güneşten alır. Yörügenin biçiminden, Dünyamızın deyişen durumundan ve dönüşünden şu sonuçlar (neticeler) doğmuştur.
Ay da Dünyanın etrafında döner. Ay, Dünyanın uydusudur (peykidir)
Altmış, yetmiş, seksen, doksan, altmış bir, yetmiş üç, seksen iki, doksan dört, altmış beş, doksan altı
60 70 80 90 61 73 82 94 65 96
seksen yedi, yetmiş sekiz...
87 78
(Cevapların birer tam cümle olmasına dikkat ediniz.)
- Dünyamız ne biçimdir?
- Dünyamız neyin çevresinde döner?
- Yıldızlar iki türlüdür:
Gezeğenler (seyyareler) durağanlar (sabiteler). Dünyamız gezeğen midir, durağan mıdır?
- Güneş gezeğen bir yıldız mıdır, durağan bir yıldız mıdır?
- Geceler niçin karanlık olur?
- Dünyamızı aydınlatan nedir?
- Ay, Dünyanın nesidir?
- Ay da Dünyayı aydınlatır mı? Işığı neden alır?
Cümle.
- „Dünyamız yuvarlaktır“. Sözü iki kelimeli bir cümledir.
Birinci kelime „özne“, ikinci kelime „yüklem“ dir.
Cümle bir düşünceyi, bir isteği, bir olayı, bir hükmü tam olarak anlatan söz dizisidir. Her cümlede iki, üç, dört, beş ve daha çok kelime bulunur. Özne ile yüklem cümlenin temelidir (asasıdır). Öbür kelimeler bunların tamlayıcılarıdır.
Cümlenin kuruluşu.
- Bilim (şişm) dışında yüklem, cümlenin sonunda bulunur.
Cümlenin yazılışı
- Cümle büyük harfle başlar;sonuna nokta konur.
Hazırlayan: Abdula Elvin